Metodele de evaluare analizate mai sus ne dau posibilitatea determinării valorii în vamă a mărfurilor, însă se pot ivi astfel de situaţii când niciuna din metodele respective nu poate fi aplicată. Astfel de situaţii sunt: mărfurile se introduc pe teritoriul vamal sub regim de admitere temporară; are loc un contract de arendă; se realizează reimportul mărfurilor după reparație sau modificare; se introduc mărfuri unice, opere de artă; nu se cunoaște producătorul sau acesta refuză să transmită informaţii referitoare la beneficiile şi cheltuielile generale sau informaţia transmisă nu poate fi acceptată de organul vamal. Anume pentru astfel de situaţii este destinată metoda 6 (metoda de rezervă).
Art.17 din Legea cu privire la tariful vamal prevede că „în cazul în care valoarea în vamă a mărfii nu poate fi determinată prin aplicarea metodelor specificate la art. 11, 12, 13, 15 şi 16, aceasta se determină pe baza datelor disponibile pe teritoriul vamal, prin mijloace rezonabile compatibile cu principiile şi dispoziţiile generale ale art. VII din Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (GATT) şi ale acordului de punere în aplicare a art. VII din acordul menţionat”.
Valoarea în vamă determinată prin aplicarea metodei de rezervă se va baza, cu prioritate, pe valorile în vamă determinate anterior. Organul vamal va examina prin comparare valorile mărfurilor identice, apoi similare, iar în lipsa lor mărfurile de aceeaşi clasă sau de acelaşi tip, utilizând criteriile de selectare stabilite în Sistemul informaţional integrat vamal. Pentru selectarea mărfurilor identice sau similare, ca bază se iau în considerare tranzacţiile pentru care valoarea în vamă a fost acceptată în baza valorii de tranzacţie.
La determinarea valorii în vamă a mărfii prin metoda de rezervă, drept bază nu pot fi luate:
- preţul de vânzare în Republica Moldova al mărfurilor produse pe teritoriul Republicii Moldova;
- preţul mărfii pe piaţa internă a ţarii exportatoare;
- preţul mărfii stabilit arbitrar sau preţul fictiv;
- sistemul care prevede aplicarea, în scopuri vamale, a celei mai mari valori a mărfii din două posibile;
- costul de producţie al mărfii, altul decât valoarea calculată a mărfurilor identice sau similare;
- valoarea mărfii comercializate pentru export în altă ţară decât ţara importatoare;
- valoarea în vamă a mărfii minimală.
Evidențiem că la aplicarea metodei de rezervă, declarantul poate cere de la organul vamal informaţia deţinută referitoare la preţurile orientative la mărfurile supuse evaluării şi o poate folosi pentru stabilirea valorii în vamă a mărfurilor. Cele mai mari dificultăţi în aplicarea metodei de rezervă apar atunci când nu poate fi luată în consideraţie baza de calcul stabilită conform metodelor 1-5. Deși metoda 6 se numeşte de „rezervă”, în practică ea se foloseşte mai des decât oricare dintre metodele 2–5, fiind depăşită numai de prima metodă. Aceasta pentru că în majoritatea cazurilor organele vamale nu dispun permanent de informaţie suficientă referitoare la preţul mărfurilor identice sau similare şi a valorii de producţie sau a structurii costului unitar al mărfurilor realizate pe teritoriul Republicii Moldova.