Pin It

Orice persoană are dreptul să atace actele administrative, acţiunile sau inacţiunile organelor vamale şi ale colaboratorilor vamali dacă consideră că sunt lezate drepturile sau interesele sale legitime. La fel, persoana poate ataca decizia organului vamal asupra cazului de contravenție vamală. Totodată, în dependență de faptul dacă persoana este sancționată conform Codului vamal (răspunderea materială) sau Codului contravențional (răspunderea contravențională), diferă și procedura de contestare a deciziei organului vamal asupra cazului de contravenție vamală.

Conform legislației vamale decizia organului vamal privind aplicarea de sancţiune poate fi atacată de persoana fizică, persoana juridică sau de persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător fără a se constitui persoană juridică, vizate în decizie, ori de avocatul sau reprezentantul lor în decursul a 10 zile calendaristice de la data comunicării deciziei. Contestaţia împotriva deciziei organului vamal privind aplicarea de sancţiune cu răspundere materială se depune iniţial la Serviciul Vamal.

Dacă, din motive întemeiate, contestaţia nu a fost depusă în termenul indicat, Serviciul Vamal este în drept, la demersul persoanei vizate în decizie, precum şi al avocatului sau al reprezentantului ei, să o repună în termen. În acest caz, la demersul de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea depunerii contestaţiei în termen.

După examinarea plângerii persoanei vizate în decizie, a avocatului sau a reprezentantului ei, precum şi la recursul procurorului sau ca o măsură de control asupra respectării legalităţii în cadrul efectuării actelor de procedură sau al cercetării cazurilor de contravenţie vamală, Serviciul Vamal examinează decizia organului vamal asupra cazului de contravenţie vamală şi emite una din următoarele hotărâri:

  1. a) decizia nu se modifică, iar plângerea sau recursul nu sunt satisfăcute;
  2. b) decizia este anulată, iar dosarul remis pentru o nouă cercetare sau în procedură suplimentară;
  3. c) decizia este anulată, iar dosarul clasat;
  4. d) sancţiunea aplicată pentru contravenţie vamală este modificată fără a fi agravată;
  5. e) decizia privind aplicarea de sancţiune pentru contravenţie vamală este anulată şi este emisă fie decizia de clasarea dosarului, fie se decide pornirea urmăririi penale în cazul infracţiunii de contrabandă sau altei infracţiuni, a căror urmărire penală ţine de competenţa organului vamal.

În cazurile menționate supra Serviciul Vamal emite o decizie, despre care este informat în scris procurorul care a înaintat recursul, precum şi reclamantul, iar despre decizia emisă cu privire la controlul asupra respectării legalităţii în cadrul efectuării actelor de procedură sau cercetării cazurilor de contravenţie vamală se informează persoana vizată în decizia asupra cazului de contravenţie vamală.

Temei pentru anularea sau modificarea deciziei organului vamal privind aplicarea de sancţiune ori privind clasarea dosarului de contravenţie vamală sunt:

  1. a) procedura sau cercetarea unilaterală sau incompletă a cazului;
  2. b) necorespunderea concluziilor, expuse în decizie, circumstanţelor cazului;
  3. c) încălcarea serioasă a cerinţelor procedurale, încălcarea legislaţiei cu privire la procedura contravenţională prin emiterea deciziei de către un colaborator vamal neîmputernicit sau prin crearea de piedici, în pofida voinţei contravenientului, participării la cercetarea cazului a avocatului sau a reprezentantului contravenientului, precum şi alte cazuri de violare a drepturilor legale ale participanţilor la procedură în cazul de contravenţie vamală sau la cercetarea lui, dacă această violare a împiedicat examinarea multilaterală a cazului şi a influenţat sau ar fi putut influenţa emiterea unei decizii juste;
  4. d) calificarea incorectă a faptei, neaplicarea sau aplicarea incorectă a sancţiunilor prevăzute de legislație.

Plângerea împotriva deciziei organului vamal în cazul de contravenţie vamală se examinează în termen de o lună de la data parvenirii ei la Serviciul Vamal. Termenul de examinare a plângerii poate fi prelungit cu titlu de excepţie de către conducerea Serviciului Vamal, dar nu poate depăşi 3 luni, fapt despre care este încunoştinţat reclamantul.

Ce ține de recursul procurorului, acesta este examinat în termen de 10 zile de la data parvenirii lui la Serviciul Vamal.

Depunerea plângerii sau declararea recursului suspendă executarea deciziei organului vamal în cazul de contravenţie vamală. Totodată, Serviciul Vamal poate suspenda examinarea plângerii dacă:

  1. a) materialele cazului de contravenţie vamală, decizia asupra căruia a fost atacată, au fost solicitate de organul de urmărire penală în legătură cu pornirea procedurii penale sau cu efectuarea urmăririi penale;
  2. b) materialele cazului de contravenţie vamală sunt examinate de procuror în ordine de supraveghere.

În cazul dat angajatul Serviciului Vamal care examinează plângerea emite o decizie privind suspendarea examinării, despre care fapt este informat reclamantul.

Legislația vamală prevede că contestaţia împotriva deciziei organului vamal privind aplicarea de sancţiune cu răspundere contravenţională se depune în conformitate cu prevederile Codului contravenţional.

Astfel, conform articolului 448 al Codului contravențional în decursul a 15 zile de la data aducerii la cunoştinţă a faptului încheierii procesului-verbal cu privire la contravenţie, contravenientul, victima sau reprezentantul acestora, procurorul sunt în drept să-l contesteze în instanţa de judecată în a cărei rază teritorială activează autoritatea din care face parte agentul constatator.

Contestaţia împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie se depune la autoritatea din care face parte agentul constatator. În cel mult 3 zile de la data depunerii contestaţiei, agentul constatator expediază în instanţă contestaţia şi dosarul cauzei contravenţionale. În cazul omiterii termenului de 15 zile menționat mai sus, din motive întemeiate, persoana faţă de care a fost pronunţată hotărârea poate fi repusă în termen, la cerere, de către autoritatea (persoana cu funcţie de răspundere) împuternicită să examineze contestaţia.

Contestaţia depusă conform procedurii menționate suspendă executarea sancţiunii contravenţionale aplicate.