Definiția noțiunii de infracțiune. Infracțiunea ca instituție fundamentală a dreptului penal, ce constituie „piatra de temelie” a oricărui sistem de drept penal. Caracterul material al noțiunii de infracțiune în legea penală a țării noastre.
Trăsăturile esențiale ale infracțiunii. Gradul prejudiciabil al faptei, fapta prevăzută de legea penală (ilegalitatea faptei), fapta săvîrșită cu vinovăție, pasibilitatea de pedeapsă penală a unei fapte. Infracțiunea ca temei real (de facto) al răspunderii penale.
Clasificarea infracțiunilor. Noțiunea infracțiunilor ușoare, mai puțin grave, grave, deosebit de grave și excepțional de grave.
Criminalizarea și decriminalizarea faptelor prejudiciabile. Temeiurile generale și speciale de criminalizare ale faptelor prejudiciabile. Cauzele decriminalizării faptelor prejudiciabile. Deosebirea infracțiunii de faptele contravenționale.
Noțiunea și trăsăturile criminalității. Situația criminalității. Formele de cooperare internațională în lupta împotriva criminalității.
Noțiunea și definiția infracțiunii
Noțiunea de infracțiune, esența ei socială și semnele juridice care o caracterizează ocupă locul centarl în cursul dreptului penal. Infracțiunea, în sensul ei cel mai larg este un act de conduită exterioară a omului, care din cauza tulburării pe care o produce ordinii de drept este supusă represiuniii penale.
Infracțiunea, ca fenomen negativ, poate fi privită din mai multe puncte de vedere. Astfel, în plan material - obiectiv - infracțiunea se exprimă întotdeauna printr-un act de conduită exterioară a omului, de natură a produce modificări în lumea înconjurătoare; în plan uman - ea reprezintă o exteriorizare a personalității infractorului; în plan social - se manifestă ca o reacție negativă antisocială aptă de a pune în pericol sau a leza valorile ei și condițiile de existență ale societății; în plan moral - infracțiunea presupune întotdeauna o negare a regulilor de comportare general admise de majoritatea celorlalțe membri ai societății, iar în plan juridico - penal - ea reprezintă o încălcare a ordinii de drept penale.
Orice infracțiune mai întîi de toate este o faptă socială și exprimă o anumită poziție a faptului față de rînduielile sociale.
Ca fenomen social, noțiunea de infracțiune evoluează ca și noțiunea de moralitate. Chestiunea de a se ști dacă o anumită acțiune sau inacțiune inconvensabilă trebuie să fie considerată infracțiune, deci reprimată și în ce măsură, depinde în mod esențial de aprecierea pe care majoritatea membrilor societății o dă, în diverse perioade ale dezvoltării sociale, feluritelor fapte ce se produc în viața colectivităților. În fiecare epocă și în fiecare țară, statul are o concepție particulară despre condițiile fundamentale ale vieții sociale, despre importanța, mai mare sau mai redusă, a unor valori sociale, ca urmare consideră un anumit număr de reguli de conduită ca absolut necesare pentru existența societății, și, determină în cuprinsul legii penale, faptele pe care le impune cetățenilor, sub amenințarea unei pedepse.
Ca fenomen juridic, infracțiunea este o faptă acțiune sau inacțiune, imputabilă autorului sau, prevăzută de legea penală și sancționată cu o pedeapsă. Ceea ce caracterizează infracțiunea ca fenomen juridic este, pe de o parte, incriminarea - adică proclamarea unei acțiunisau inacțiuni socialmente aeconvinabile ca infracțiune - și, pe de altă parte, prevederea, în lege, a unei pedepse pentru săvârșirea ei.
Legiuitorul nostru a definit infracțiunea prin dispoziția înscrisă în art. 14 al.1, în sensul că, „este o faptă (acțiune sau inacțiune) prejudiciabilă prevăzută de legea penală și săvârșită cu vinocăție”. Prin definirea infracțiunii sunt scoase în evidență aspectele material - social (faptă prejudiciabilă), uman - moral (fapta comisă cu vinovăție) și juridic (fapta prevăzută de legea penală).
Trăsăturile esențiale ale infracțiunii 9 9
Din examinarea conceptului de infracțiune rezultă că fiecare infracțiune prevăzută de legea penală, pentru a considerată ca atare, trebuie să întrunească trei trăsături esențiale:
- Fapta penală să fie prejudiciabilă;
- Fapta penală să fie prevăzută de legea penală;
- Fapta penală să fie săvârșită cu vinovăție.
Prejudiciabilitatea faptei penale
Importanța periculozității sociale, ca principală trăsătură distinctivă a infracțiunii, este dată de împrejurarea că numai datorită existenței și intervenției ei negative fapta umană pe care o marchează dovedește aptitudinea de a tulbura viața socială, lezînd sau punînd în pericol ansamblul de valori spirituale, morale, juridice și materiale etc., care constituie și asigură o normală desfășurare a relațiilor sociale.
Pericolul social la infracțiuni este foarte dinamic și variat. El este determinat de două subcategorii de factori - criminologici (cauzele și condițiile criminalității, eficacitatea profilaxiei) și politico-penali (direcțiile luptei cu criminalitatea, particularitățile legislației penale). Pentru a ne imagina acest proces este suficient compararea Codului Penal al Republicii Moldova din 1961 cu toate modificările și completările ulterioare introduce și Codul Penal actual „legislația penală a ultimelor decenii pentru a observa modificarea legislației, ce oglindește schimbările serioase din domeniul criminalității, cauzele ei, deasemenea cotiturile politicii penale.”
În știința dreptului penal se face distincție între pericolul social abstract (generic) al unei infracțiuni și pericolul social concret.
Pericolul social generic sau abstract este evaluat în mod abstract de însăși legiuitorul penal, care determină sfera de periculozitate în care s-ar putea înscrie infracțiunile concrete, prin stabilirea unui regim de represiune indicîndu-se minimul și maximul posibil de sancționare.
Pericolul social concret este determinat de fapta concretă, de persoana concretă a infractorului și de împrejurările în care acesta s-a comis.
FAPTA SĂ FIE PREVĂZUTĂ DE LEGEA PENALĂ (EGALITATEA PENALĂ)
Acțiunea prejudiciabilă nu poate fi calificată ca infracțiune, dacă în momentul săvîrșirii ei ea n-a fost prevăzută de legea penală, adică ea n-a fost ilegală. Fapta care prezintă pericol social este prevăzută atît în partea generală a Codului Penal - în care se definește infracțiunea, sunt prevăzute pedepsele și celelalte măsuri penale, precum și limitele lor generale, cît și în partea specială a acestuia unde se definește fiecare infracțiune în parte și se prevede categoria pedepsei, precum și limitele ei speciale.
Ilegalitatea este un semn al infracțiunii, care nu poate fi studiat aparte de pericolul social al faptei.
Calificarea faptei ca infracțiune este prerogativa legislatorului. Numai legislatorul este în drept să scoată în evidență din totalitatea de acțiuni care sunt săvîrșite de persoane acele acțiuni care sunt cele mai periculoase și să le treacă în categoria de infracțiuni. Astfel, nu există infracțiune, dacă despre aceasta nu este indicat în legea penală.
FAPTA PENALĂ SĂ FIE SĂVÎRȘITĂ CU VINOVĂȚIE
Fapta prejudiciabilă și ilegală este calificată infracțiune umai atunci cînd ea este săvîrșită cu vinovăție, adică intenționat sau din imprudență. Prin urmare, pentru existența infracțiunii nu este suficientă numai săvîrșirea unei fapte care să lezeze sau să pună în pericol valorile ocrotite de legea penală, ci mai este necesar ca fapta respectivă să exprime starea de antisociabilitate specifică a persoanei, să-i fie ineputabilă sub aspectul implicării unei atitudini psihice vinovate, adică de natură a pune în evidență conștiința și vionța săvîrșirii faptei ce prezintă pericol social și asumarea urmărilor acesteia.
De aici rezultă, că fiecare infracțiune în mod obligatoriu conține un element moral, posibilitatea săvîrșirii unei infracțiuni și a nașterii răspunderii penale numai în temeiul unei fapte materiale fiind exclusă în dreptul penal.
Clasificarea infracțiunilor
Clasificarea infracțiunilor înseamnă divizarea acestora în diferite grupe în funcție de diverse criterii. La baza clasificării infracțiunilor pote fi pus criteriul caracterului și gradului pericolului social sau un element al componenței infracțiunii.
După elementul vinovăției infracțiunilor sînt intenționate și săvîrșite din imprudență, după obiectul atentării infracțiunile sînt unite în grupe mari, incluse î capitolele părții speciale a Codului Penal.
Principalul criteriu de clșasificare a infracțiunilor în mai multe grupe îl constituie gradul și caracterul prejudiciabil al faptei (art.16 al 1 C.P.). După aceste criterii infracțiunile se împart în următoarele categorii: infracțiuni neînsemnate, mai puțin grave, grave, deosebit de grave și excepționale de grave. Clasificarea infracțiunii într-o categorie sau alta implică diferite urmări juridice pentru vinovat. Acest lucru influențiază, de exemplu asupra momentului cîd trebuie rezolvată chetiunea privind tipul de răspundere (penală, administrativă, delictuală etc.), asupra stabilirii regimului de executare a pedepsei, asupra posibilității de a recunoaște persoana condamnată ca recidivest ș.a.