Noțiunea componenței de infracțiune și importanța ei. Componența de infracțiune ca instituție juridică. Corelația dintre infracțiune și componența de infracțiune, precum și dintre norma juridico-penală și componența de infracțiune. Componența de infracțiune ca temei juridic (de jure) al răspunderii penale.
Construcția componenței de infracțiune. Semnele care caracterizează obiectul infracțiunii, subiectul ei, latura obiectivă și cea subiectivă.
Noțiunea semnelor componenței de infracțiune. Semnele pozitive și negative. Semnele constante și variabile.
Modalitățile componenței de infracțiune. Clasificarea componențelor de infracțiuni după mărimea gradului prejudiciabil al infracțiunii, după metoda de descriere a ei și după momentul consumării infracțiunii.
Componența de infracțiune și calificarea infracțiunii. Funcțiile componenței de infracțiune în procesul calificării infracțiunii. Importanța calificării juste.
Noțiunea componenței de infracțiune și importanța ei
În art. 52 este formulată noțiunea respectivă: „Componența de infracțiune se consideră o totalitate de semne (trăsături) obiective și subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă prejudiciabilă drept infracțiune concretă. Ea este baza juridică pentru calificarea infracțiunii potrivit unui articol concret al C.P”.
În teoria dreptului penal, de regulă, componența de infracțiune este definită ca un sistem de elemente și semne obiective și subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă socialmente periculoasă drept infracțiune concretă.
(Alte viziuni...)
Așadar, componența infracțiunii constituie o construcție logică ce ne oferă posibilitatea de a stabili dacă fapta săvârșită reprezintă sau nu o infracțiune.
După descrierea componenței faptei social-periculoase în norma penală, ea devine componență de infracțiune.
Fiecare componență de infracțiune descrisă în lege constituie un ansamblu, o totalitate de trăsături caracteristice doar unei anumite infracțiuni. Nu pot exista două componențe absolut asemănătoare.
Absența cel puțin a unuia dintre aceste semne face imposibilă tragerea la răspundere penală a persoanei și calificarea faptei săvârșite drept infracțiune. Aceste semne sunt considerate suficiente din motivul că, odată demonstrate, identificate și evidențiate, nu mai e nevoie de a stabili și semne suplimentare pentru a trage la răspundere penală persoana dată.
Importanța componenței de infracțiune constă, în primul rând, în faptul că anume ea servește drept indice al gradului de pericol social al faptei, permițându-ne totodată a caracteriza ultima drept infracțiune. Componența de infracțiune ne permite să stabilim modalitatea, gradul de pericol social și limitele pedepsei penale.
Construcția componenței de infracțiune
Semnele componenței de infracțiune constau din trăsături concrete, specifice, calități inerente fiecărui element al componenței de infracțiune, cu alte cuvinte, ele prezintă caracteristica acestor elemente. Celor patru elemente (laturi) ale infracțiunii le corespund, respectiv, patru grupuri de semne ale componenței de infracțiune ce le caracterizează.
Astfel, noțiunile de element și semn nu sunt identice.
După conținutul lor elementele și semnele componenței de infracțiune pot fi subîmpărțite în obiective și subiective.
O caracterizare detaliată a fiecărui grup de semne ale componenței de infracțiune va fi prezentată mai jos.
Teoria dreptului penal distinge două grupuri de semne ale componenței de infracțiune: principale și secundare.
Semnele principale sunt acele care se referă absolut la toate componențele de infracțiune fără nici o excepție.
Și anume: obiectul, fapta (acțiunea sau inacțiunea), vârsta, responsabilitatea, forma vinovăției (intenția sau imprudența). La componențele materiale se referă și consecințele infracționale, precum și raportul cauzal dintre fapta săvârșită și consecințele survenite.
Semnele secundare sunt acele care sunt indicate suplimentar de legislator la descrierea unor componențe de infracțiune concrete, în Partea specială a C.P. Ele vizează locul, timpul, metodele, împrejurările săvârșirii infracțiunii, precum și particularitățile subiectului special. Toate aceste trăsături, din punct de vedere general, nu influențează într-un mod deosebit caracterul și gradul de pericol social al faptei săvârșite. Dar în unele cazuri aceste semne devin obligatorii pentru componența de infracțiune și fără de ele infracțiunea nu poate fi concepută.
Modalitățile componenței de infracțiune
Componențele de infracțiune pot fi clasificate în baza anumitor criterii: după gradul de pericol social al faptei, modul de descriere a elementelor componenței de infracțiune în legea penală, specificul structurii componențelor etc.
După gradul de pericol social al infracțiunilor, componentele lor pot fi de trei tipuri: componențe de bază, componențe cu circumstanțe agravante și componențe cu circumstanțe atenuante.
Componențele de bază cuprind elementele și semnele care determină specificul și esența tipului respectiv de infracțiune, atunci când ea este săvârșită fără circumstanțe atenuate sau agravante.
De regulă în majoritatea cazurilor semnele distinctive ale componenței de bază sunt descrise în legislație în alineatul întâi al articolului corespunzător din partea specială a C.P.
Componența infracțiunii cu circumstanțe agravante include semnele componenței de bază, la care se atașează și cele ce agravează răspunderea penală.
Componența infracțiunii cu circumstanțe atenuante este compusă din trăsăturile caracteristice componenței de bază plus trăsăturile circumstanțelor atenuate. Aceste trăsături denotă o reducere considerabilă a gradului de pericol social al faptei săvârșite.
După modul lor de descriere, se deosebesc componențe simple și complexe.
Componența simplă conține descrierea doar a unei fapte infracționale. În cadrul unei asemenea componențe toate elementele sunt expuse o singură dată, adică e prevăzută o acțiune, o consecință, o formă a vinovăției, atentatul asupra unui obiect (de exemplu, componențele omorului, furtului, injuriei, escrocheriei).
Componența complexă constă din trăsături ce caracterizează două sau chiar mai multe fapte infracționale penale, pedepsite fiecare aparte. În cazul tâlhăriei, de exemplu, scopul infracțional de dobândire a averii străine este realizat prin violență, ce prezintă pericol pentru viața și sănătatea persoanei atacate, sau prin amenințarea de aplicare a unei astfel de violențe. În acest caz e vorba de două fapte infracționale diferite, care însă, unite, alcătuiesc o componență complexă - tâlhăria, ce reprezintă un grad de pericol social foarte înalt și este pedepsită în baza unui singur articol al C.P., în care este prevăzută răspunderea penală pentru tâlhărie în scopul sustragerii avutului proprietarului.
Componențele complexe pot prevedea două acțiuni, două forme de vinovăție, atentarea la două obiecte și consecințe aparte pentru fiecare.
După specificul structurii se disting componențe de infracțiuni materiale și formale. Drept bază a acestei clasificări se ia momentul survenirii consecințelor infracțiunii. Dacă infracțiunea a fost consumată în momentul survenirii consecințelor, atunci e vorba de o componență materială. De exemplu, astfel este formulată componența omorului și a furtului.
Dacă însă legislația se limitează doar la descrierea semnelor acțiunii sau inacțiunii și nu include consecințele faptei în calitate de semne obligatorii ale componenței, atunci e vorba de o componență formală.
În asemenea cazuri infracțiunea este considerată terminată în momentul săvârșirii acțiunii (banditism).