Noțiunea cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei. Modalitățile lor. Deosebirea acestor cauze de cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării.
Legitima apărare. Dreptul la legitima apărare ca un drept subiectiv al cetățenilor. Condițiile legale ale legitimii apărări care se referă la atac, atacant și apărare. Noțiunea apărării imaginare. Provocarea legitimii apărări.
Reținerea infractorului. Condițiile legitime ale acțiunilor de reținere ale infractorului. Deosebirea reținerii infractorului de legitima apărare.
Starea de extremă necesitate. Condițiile legitime ale stării de extremă necesitate. Deosebirea dintre legitima apărare și starea de extremă necesitate.
Constrîngerea fizică sau psihică. Condițiile legitime ale constrîngerii fizice sau psihice.
Riscul întemeiat. Noțiunea riscului întemeiat. Condițiile existenței riscului întemeiat.
Noțiunea cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei.
Legea penală stabilește norme de conduită în concordanță cu interesele societății, cărora membrii ei li se pot conforma. Răspunderea penală va interveni numai dacă s-a săvârșit o infracțiune. În același timp, trebuie să se constate dacă nu există vreo cauză legală datorită căreia fapta nu este infracțiune. Este vorba de acele cauze care înlătură caracterul penal al faptei.
Prin cauza care înlătură caracterul penal al faptei înțelegem acele stări sau împrejurări reale în a căror prezență sau context săvârșirea oricărei din faptele prevăzute de legea penală nu mai poate imprima acesteia un caracter penal. (N. Giurgiu, Drept penal, partea generală, Ed. Contes, Iași, 2000, pag. 360).
Art. 35 CP al RM enumeră următoarle cauze care înlătură caracterul penal al faptei:
legitima apărare; reținerea infractorului; starea de necesitate; constrângerea fizică sau psihică; riscul întemeiat. executarea ordinului sau dispoziției superiorului
Legitima apărare
Art. 35 CP al RM enumeră următoarle cauze care înlătură caracterul penal al faptei: legitima apărare; reținerea infractorului; starea de necesitate; constrângerea fizică sau psihică; riscul întemeiat.
Legiuitorul prevede că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală săvârșită în stare de legitimă apărare.
„Este în stare de legitimă apărare acela care săvârșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și real, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes public și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul public.
Deci, legitima apărare constă în acțiunea de apărare pe care o realizează o persoană prin intermediul unei fapte prevăzute de legea penală pentru a anihila un act de agresiune îndreptate împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes și care pune în pericol grav persoana, drepturile celui atacat ori interesul public (de exemplu, o persoană supusă unei acțiuni de natură a-i periclita viața, reacționează împotriva agresorului producându-i vătămare corporală gravă sau chiar moartea; o femeie supusă unei violențe în scopul de a ceda la relații intime, reacționează vătămându-l pe agresor etc.). (N. Giurgiu, op. cit., pag. 370).
După câte am menționat mai sus, atacul trebuie ă întrunească o serie de condiții:
- Atacul să fie material, adică să constea din acte fizice care sînt îndreptate conștient contra existenței tot fizice a valorilor ocrotite de legea penală.
- Atacul să fie direct, adică pune în pericol valorile ocrotite de legea penală în mod nemijlocit, deci să existe o legătură de la cauză la efect între atac și pericolul grav
creat. De exemplu, făptuitorul îndreaptă arma spre victimă, o lovește etc. (M. Basarab, op. cit., pag. 122).
- Atacul să fie imediat. Pentru a atrage constatarea stării de legitimă apărare, atacul trebuie să îndeplinească și condiția de a se afla într-un raport de imediată realizare față de valoarea socială pe care o pune în pericol. (N. Giurgiu, op. cit., pag. 372).
- Atacul trebuie să fie real. Nu se admite legitima apărare contra unui atac care era doar presupus.
În prezența atacului care îndeplinește toate condițiile arătate mai sus și ținându-se seama de împrejurările în care acesta s-a produs, poate avea loc apărarea. Aceasta, la rândul ei, trebuie să întrunească următoarele condiții:
- Apărarea să aibă ca obiect persoana atacatului sau un interes public.
- Fapta în apărare trebuie să fie necesară pentru înlăturarea atacului.
- Apărarea să fie proporțională cu atacul.
Starea de extremă necesitate
Deci, o persoană se află în stare de necesitate când datorită unor împrejurări create de oameni sau de fenomene naturale, este pusă în alternativa de a salva de la un pericol iminent și care nu poate fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătate a sa ori a altuia sau un bun important al său ori a altuia sau un interes public, prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Pentru că o faptă să fie săvârșită în condițiile stării de necesitate, trebuie să se constate (potrivit art. 38 CP al RM) îndeplinirea mai multor condiții:
- existența unui pericol iminent;
- pericolul să amenințe viața, integritatea corporală sau sănătatea făptuitorului a altuia ori un bun important al acestuia ori a altuia sau un interes public;
- pericolul să nu poată fi înlăturat decât prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Desigur, atât caracterul iminent, cât și cel real al pericolului trebuiesc analizate în contextul tuturor împrejurărilor obiective și subiective în care a acționat făptuitorul.
- Pericolul să amenințe valorile prevăzute expres de lege.
- Necesitatea acțiunii de salvare (sau caracterul indispensabil al acțiunii de salvare).
Necesitatea acțiunii de salvare presupune cerința ca pericolul să nu poată fi înlăturat altfel decât prin săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, adică prin sacrificarea alteia protejate de lege.
Spre deosebire de legitima apărare când făptuitorul deși constrâns de agresiune, are posibilitate de a alege și o altă ieșire din fața atacului (de exemplu, prin evitarea acestuia), în cazul stării de necesitate acțiunea de salvare trebuie să aibă neapărat și întotdeauna caracterul de unică soluție, de unică posibilitate, de act indispensabil, pentru salvarea uneia din valorile prevăzute de art. 38 CP al RM.
Din această condiție rezultă că nu vor putea invoca starea de necesitate nici persoanele care au în anumite situații obligația de a înfrunta pericolul (adică, pompierii în caz de incendiu sau lucrătorii de poliție în caz de împiedicare a unor infracțiuni grave sau dezordini publice etc.) și nici persoanele care aveau posibilitatea evitării pericolului (prin ascundere, alarmare, fugă etc.).