Termenul de prescripție înseamnă dreptul la acțiune, posibilitatea reclamantului de a sesiza instanța de judecată într-un caz concret pentru apărarea unui drept subiectiv încălcat sau contestat.
Legislația în vigoare prevede aplicarea termenelor de prescripție extinctivă ca excepție în următoarele cazuri:
- termenul de 3 ani de zile pentru cererea unuia dintre soți privind declararea nulității convenției încheiate de celălalt soț care a știut sau trebuia să fi știut că al doilea soț este împotriva încheierii convenției respective (art. 21 alin. 4 Codul Familiei);
- termenul de 3 ani de zile pentru împărțirea bunurilor proprietate comună în devălmășie a soților divorțați (art. 25 alin. 8 Codul Familiei);
- termenul de un an de zile pentru contestarea paternității sau maternității (art. 49 alin. 2 Codul Familiei);
- termenul de 3 ani de zile pentru încasarea pensiei de întreținere pentru perioada anterioară (art. 104 alin. 1 Codul Familiei).
Curgerea termenului de prescripție începe din momentul indicat în articolul respectiv al Codului Familiei, iar în cazurile cînd articolul nu conține astfel de prevederi se aplică art. 272 Codul Civil, adică termenul se calculează de la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre încălcarea dreptului.
În dreptul familiei, în afară de termenele de prescripție mai există și alte termene în interiorul cărora există un drept familial și care au o importanță juridică. Aceste termene încep a curge din momentul nașterii dreptului și la expirarea acestui termen dreptul încetează. Din ele fac parte: dreptul copilului de a primi pensia de întreținere de la părinți din momentul nașterii și pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani; dreptul soției gravide sau a unuia dintre soți care îngrijește de un copil comun pînă la vîrsta de 3 ani sau un copil invalid pînă la vîrsta de 18 ani de a primi întreținerea de la celălalt soț. Dacă cel îndreptățit să primească întreținerea nu și-a realizat acest drept, înăuntrul termenului indicat de lege, ulterior, el nu poate fi realizat. De pildă, dacă soția gravidă și care a îngrijit copilul comun pînă la vîrsta de 3 ani nu a cerut ca soțul să-i plătească întreținerea în condițiile prevăzute de lege, după expirarea acestui termen ea nu mai poate pretinde realizarea acestui drept.
Legislația familială prevede și alte termene de care sînt legate apariția și existența drepturilor familiale, cum ar fi:
- termene de așteptare, fără de care nu pot fi efectuate anumite acte juridice familiale. De exemplu, înregistrarea desfacerii căsătoriei la organele de stare civilă la cererea unui sau a ambilor soți are loc la expirarea termenului de o lună de zile de la data depunerii cererii.
- termene necesare pentru apariția anumitor raporturi juridice familiale, încheierea căsătoriei poate avea loc numai la atingerea vîrstei de 18 ani, adoptatori pot fi numai persoanele care au atins vîrsta de 25 de ani;
- termene minimale de îndeplinire a obligațiilor familiale prevăzute de legislație pentru a dobîndi dreptul la întreținere - 5 ani de zile de creștere și educare a copiilor pentru părinții vitregi și educatori care pretind întreținerea;
- termene în limitele cărora trebuie să se producă anumite fapte juridice care dau naștere la raporturi juridice. De exemplu, pentru ca tată al copilului să fie înscris fostul soț al mamei, copilul trebuie să se nască în timp de 300 de zile de la momentul desfacerii căsătoriei, declarării căsătoriei nule sau decesul soțului;
- alte termene stabilite de legislație în scopul ocrotirii drepturilor copiilor și a familiei. De exemplu, declarația de naștere a copilului se face în termen de cel mult trei luni din ziua nașterii copilului, tutela și curatela se stabilește în termen de o lună de zile de la data luării copilului la evidență, informația despre co piii rămași fără grijă părintească se prezintă de persoanele care o dețin la autoritățile tutelare în termen de 5 zile etc.