Drept

    1. Stabilirea filiației față de mamă

Un eveniment important în viața fiecărei familii este nașterea copilului. Relațiile care se stabilesc între bărbat, femeie și copilul născut de ea sînt foarte complexe, dar inevitabil este prezent caracterul care ține de drept, ceea ce duce la guvernarea legislativă asupra acestor relații.

Conform art. 46 Codul Familiei, drepturile și obligațiile reciproce ale părinților și copiilor rezultă din proveniența copiilor, atestată în modul stabilit de lege. Proveniența copiilor de la anumiți părinți se numește filiație. Filiația este raportul de descendență dintre un copil și fiecare din părinții lui. Filiația față de mamă se numește maternitate, iar cea față de tată se numește paternitate. Stabilirea filiației față de mamă este un drept fundamental al mamei și copilului realizat imediat după nașterea copilului fără nici o discriminare bazată pe împrejurarea că mama este căsătorită ori celibatară.

Acest principiu este de ordine publică, întrucît privește însăși starea civilă a persoanei, astfel încât, chiar în absența unui text de lege, trebuie să se admită că orice convenție care ar avea ca obiect stabilirea maternității copilului față de o altă femeie decât aceea care l-a născut, este lovită de nulitate absolută. Desigur, dreptul nu poate face abstracție de ultimele progrese în materia procreației asistate medical, care permit să fie folosită așa-numita „maternitate de substituție", prin fecundarea unei femei - „mama de substituție" sau „surogată" - recurgând la tehnicile de procreație artificială.

Ar rezulta că, în toate cazurile, chiar în condițiile progresului biologic și medical, din punct de vedere juridic, la data nașterii copilului filiația față de mamă se bazează pe faptul nașterii, orice înțelegere prealabilă nașterii copilului neputînd afecta aplicabilitatea acestui principiu. Dreptul poate însă să reglementeze că, ulterior nașterii copilului să se treacă de la „maternitatea biologică" la „maternitatea juridică", de exemplu, prin adopție sau printr-o altă operațiune juri­dică, astfel încât să se transfere filiația de la „mama de substituție" la „mama substituită".

Conform art. 22 alin. 4 din Legea privind actele de stare civilă, la declararea nașterii copilului născut în urma implantării embrionului unei alte femei, soții vor depune, împreună cu actul medical constatator al nașterii, și actul eliberat de unitatea sanitară din care să rezulte acordul lăuzei (femeia care a născut) pentru înscrierea lor în calitate de părinți.

Dovada maternității presupune stabilirea, în condițiile legii, a două elemente distincte:

• împrejurarea că femeia indicată drept mama copilului a născut;
• identitatea copilului născut cu cel despre a cărei filiație este vorba.

Dacă copilul a fost înregistrat ca fiind născut din părinți necunoscuți, ori nu s-a înregistrat nașterea copilului din alte cauze decât omisiunea funcționarului de stare civilă și există refuzul organelor de stare civilă privind înregistrarea, se poate porni acțiune în stabilirea filiației față de mamă.

În instanța de judecată dovada filiației față de mamă se poate face cu orice mijloace de probă, respectiv înscrisuri, martori și prezumții. Un rol deosebit, în prezent, îl are expertiza medico-legală a filiației, ca formă a expertizei judiciare. Prin hotărârea instanței de judecată se stabilește faptul nașterii copilului de către o femeie concretă și aceasta servește temei pentru întocmirea actului de naștere de către oficiul de stare civilă. In baza actului de stare civilă se eliberează certificatul de naștere al copilului. Fiind un act autentic, actul de naștere și, respec tiv, certificatul de naștere face dovadă a provenienței copilului de la femeia concretă pînă la dovada contrară.

2. Stabilirea filiației fată de tată

Filiația față de tată reprezintă legătura juridică între un copil și bărbatul care e considerat, în condițiile legii, tatăl acestuia. Stabilirea paternității este în legătură directă cu starea civilă a mamei care a născut copilul, adică este ea oare căsătorită sau nu.

Paternitatea copilului din căsătorie se stabilește prin prezumția de paternitate. Conform art. 47 alin. 3 Codul Familiei, copilul născut din părinți căsătoriți are ca tată pe soțul mamei. Paternitatea se stabilește în baza certificatului de căsătorie a mamei copilului cu soțul ei. Alte acte nu sunt necesare pentru dovada paternității. În conformitate cu art. 23 din Legea privind actele de stare civilă, tatăl și mama copilului care sunt căsătoriți între ei se înscriu în calitate de părinți la cererea oricăruia dintre ei. Desigur, în afară de cerere este necesar să fie prezentate actul medical constatator al nașterii copilului, documentele de identitate ale părinților și certificatul de căsătorie al părinților.

• Recunoașterea benevolă a paternității

Articolul 47 alin. 5 Codul Familiei prevede că paternitatea copilului născut în afara căsătoriei poate fi recunoscută de către tatăl său printr-o declarație comună a acestuia și a mamei copilului, depusă la organul de stare civilă.

Declarația comună a părinților în vederea stabilirii paternității nu înseamnă că mama își exprimă și ea voința, ea doar își dă acordul ca bărbatul dat să fie recunoscut drept tatăl copilului născut de ea și cu care ea se află deja în raporturi juridice.

Recunoașterea paternității poate avea loc și fără acordul mamei copilului, dar numai în cazurile expres prevăzute de lege, și anume:

• decesul mamei;
• recunoașterea ei de către instanța judecătorească ca fiind incapabilă;
• nu se cunoaște locul aflării ei;
• mama a fost decăzută din drepturile părintești în baza unei hotărâri a instanței judecătorești.

Recunoașterea de paternitate în cazurile enumerate se face în baza declarației tatălui cu acordul scris al autorității tutelare. Recunoașterea de paternitate este actul prin care un bărbat declară că un anumit copil este al său.

De regulă, este recunoscut copilul care s-a născut. Conform art. 47 alin. 7 Codul Familiei, se admite că poate fi recunoscut și copilul conceput, dar încă nenăscut, în acest scop, mama și tatăl copilului depun o declarație comună privind paternitatea la oficiul de stare civilă până la nașterea copilului.

Declarația de recunoaștere a paternității poate fi depusă atît în momentul înregistrării nașterii copilului la oficiul de stare civilă, cît și ulterior.

• Stabilirea paternității în instanța judecătorească

Stabilirea paternității este acțiunea de justiție care are ca scop determinarea legăturii de filiație dintre copilul născut în afara căsătoriei și tatăl său.

Recunoașterea paternității duce la apariția drepturilor și obligațiilor între copil și tată și rudele acestuia. O bună parte dintre copii născuți în afara căsătoriei sunt recunoscuți de către tată. Dar sunt situații în care filiația față de tată a copilului născut în afara căsătoriei nu este stabilită la organele de stare civilă. în astfel de cazuri art. 48 Codul Familiei permite stabilirea paternității în instanța judecătorească. Din prevederile acestui articol reiese că acțiunea în stabilirea paternității poate fi pornită în următoarele cazuri:

• copilul e născut din părinți necunoscuți;
• lipsește declarația comună a părinților sau a tatălui copilului în organele de stare civilă;
• lipsește acordul autorității tutelare pentru stabilirea paternității în baza declarației tatălui atunci cînd mama copilului este decedată, dispărută, nu se cunoaște locul aflării ei, este declarată incapabilă sau decăzută din drepturile părintești (art. 47 alin. 6 Codul Familiei).

Cererea în vederea stabilirii paternității o pot depune:

• unul dintre părinți;
• tutorele (curatorul) copilului;
• copilul la atingerea majoratului.

Dacă în timpul pregătirii pricinii pentru examinare sau în ședința judiciară pîrîtul recunoaște paternitatea față de copil, instanța judecătorească fixează un termen pentru mama și tatăl copilului să depună o declarație comună de recunoaștere benevolă a paternității la oficiul de stare civilă de la domiciliul lor. La prezentarea certificatului nou de naștere a copilului procesul încetează.

Codul Familiei în vigoare a consacrat principiul libertății depline în examinarea cauzei privind stabilirea pe cale judecătorească a paternității copilului din afara căsătoriei.

La stabilirea filiației față de tată instanța judecătorească va examina toate probele care pot confirma proveniența copilului de la pîrît. Acestea pot fi:

• conviețuirea mamei copilului cu pretinsul tată;
• pretinsul tată a acordat benevol întreținerea copilului;
• mama și pretinsul tată au educat împreună copilul;
• expertiza medico-legală;
• alte probe care pot confirma cu certitudine paternitatea.

Paternitatea poate fi stabilită și în cazul cînd copilul s - a născut în urma săvîrșirii unui viol.

3. Contestarea maternității și paternității

Conform art. 49 Codul Familiei, contestarea maternității sau paternității poate fi efectuată numai pe cale judecătorească de către persoanele înscrise drept mamă sau tată sau de către persoanele care sunt mamă sau tatăl firesc al copilului, de către copil la atingerea majoratului, de către tutorele (curatorul) copilului sau tutorele părintelui declarat incapabil.

Cererea privind contestarea maternității sau paternității poate fi depusă timp de un an din momentul cînd una din persoanele enumerate mai sus a aflat sau trebuia să afle despre înscrierea privind maternitatea sau paternitatea sau din momentul atingerii majoratului, în cazul unui minor.

Alineatul 3 al art. 49 Codul Familiei prevede că, nu au dreptul să conteste paternitatea:

• soțul care și - a dat acordul scris la fecundarea artificială sau im - plantarea embrionului soției;
• persoana care a fost înscrisă drept tată al copilului în baza declarației comune a acestuia și a mamei copilului sau în baza declarației proprii, dacă în momentul depunerii acesteia știa că nu este tatăl firesc al copilului.

Contestarea maternității poate fi efectuată rezultând din certificatul de naștere eliberat pe baza înregistrării nașterii.

Starea civilă se dovedește cu certificatele de stare civilă eliberate în baza actelor de stare civilă în modul prevăzut de lege

Prezumția de paternitate nu are caracter absolut, pentru că legea permite să se facă dovadă contrară acestei prezumții. Legea nu stabilește expres cazurile în care soțul mamei, persoana înscrisă ca tatăl copilului sau tatăl biologic, pot contesta paternitatea, ci enunță doar o regulă generală, urmând ca instanța să decidă de la caz la caz. Ca și în cazul mamei, pentru contestarea paternității este prevăzut un termen de prescripție de un an de zile, care se calculează de la data cînd persoana a aflat sau trebuia să afle despre înscrierea privind paternitatea, iar în cazul minorilor - din momentul împlinirii majoratului.