Drept

1. Caracteristica generală a drepturilor și obligațiilor părintești

Raportul juridic dintre părinți și copii apărut o dată cu atestarea provenienței copilului în modul stabilit de lege, dă naștere la drepturi și obligații părintești. Acestea sunt drepturile și obligațiile părinților cu privire la bunurile copilului și cele cu privire la persoana copilului, sau după cum le determină legislația: patrimoniale și nepatrimoniale. Independența patrimonială în raporturile dintre părinți și copiii lor minori, în sensul că părinții nu au nici un drept asupra bunurilor copiilor și nici aceștia asupra bunurilor părinților, a opus reglementării juridi ce doar dreptul la moștenire și dreptul la întreținere. Raporturile nepatrimoniale sînt mult mai vaste și se bazează pe următoarele principii:

• părinții trebuie să-și exercite drepturile și să-și îndeplinească obligațiile lor părintești numai în interesul copilului. Noțiunea de interes al copilului include un interes superior obștesc, căci părinții sunt obligați să crească copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, de educația, instruirea și pregătirea profesională a acestuia, în conformitate cu capacitățile copilului și posibilitățile părinților;
• exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părintești se fac sub îndrumarea și controlul continuu al autorității tutelare. Aceasta urmărește scopul asigurării unei ocrotiri mai depline a minorului;
• drepturile și obligațiile părintești sînt limitate în timp, acționînd numai pe perioada minorității copiilor. O dată cu împlinirea majoratului, drepturile și obligațiile părinților încetează.

Conform capitolului XI din Codul Familiei, drepturile personale ale părinților sînt:

• la educația și instruirea copilului;
• de a stabili domiciliul copilului;
• de a reprezenta copilul și a-i apăra drepturile și interesele legitime ale acestuia;
• de a-i stabili un nume și prenume copilului;
• la apărarea drepturilor sale.

Drepturile și obligațiile părinților au un caracter personal, fiind legate de titularul lor și nu pot fi transmise sau cedate. Refuzul părinților de la drepturile sale și acordul pentru adopția copiilor poate fi efectuat doar în ordinea stabilită de lege (art. 124 Codul Familiei). Lipsirea de drepturile părintești sau limitarea în aceste drepturi poate fi efectuată doar de instanța judecătorească pentru motive expres prevăzute de lege (art. 67, 71 Codul Familiei).

Acordînd părinților drepturi în privința copiilor, legislația impune totodată și obligații, inclusiv și obligația de a-și exercita drepturile în interesul copilului și a societății. În acest sens, putem spune că drepturile părinților sunt în același timp și obligațiile lor.

2. Litigiile privind educația copiilor

Litigiile privind educația copilului este un litigiu familial care poate apărea între părinți și alți membri ai familiei privind locul de trai al copilului și exercitarea dreptului la educația lui.

Litigiul privind determinarea locului de trai al copilului în cazul cînd părinții locuiesc separat apare, de regulă, în cazul divorțului părinților. Articolul 38 Codul Familiei prevede că în cazul lipsei unui acord între soți privind determinarea locului de trai al copiilor minori comuni instanța judecătorească este obligată să stabilească cu cine dintre părinți vor locui copiii minori după divorț.

La determinarea locului de trai al copiilor minori instanța judecătorească va ține cont de egalitatea în drepturi și obligațiile mamei și ale tatălui precum și de opinia și interesele copiilor. Articolul 63 alin. 2 Codul Familiei menționează că la soluționarea unui astfel de litigiu se va ține cont:

• de atașamentul copilului față de fiecare dintre părinți, față de frați, surori;
• de vîrsta copilului;
• de calitățile morale ale părinților;
• de relațiile existente între fiecare părinte și copil;
• de posibilitățile părinților de a crea condiții adecvate pentru educația și dezvoltarea copilului (îndeletnicirile și regimul de lucru, condițiile de trai etc).

La determinarea domiciliului copilului minor instanța judecătorească va cere avizul autorității tutelare. Copilul care a împlinit vîrsta de 10 ani va fi audiat de instanța judecătorească și se va ține cont de opinia acestuia, dacă ea nu contravine intereselor lui.

Practica judiciară demonstrează că la soluționarea litigiilor privind determinarea locului de trai al copilului în cazul divorțului părinților, de cele mai multe ori copiii se transmit spre educație mamei și locuiesc împreună cu ea. Nu există nici o argumentare în acest domeniu. Și aici am menționa că este corectă expresia psihologului A. Eghides, care afirma că, dacă mamele tinere nu ar fi încrezute la suta de procente că, plecînd de la soț, vor lua cu ele și copilul, lor mult mai rar le-ar veni gîndul despre posibilitatea divorțului. Legislația în vigoare prevede egalitatea în drepturi și obligații a părinților față de copii, astfel practica judiciară trebuie să țină cont de acest principiu la determinarea locului de trai al copilului, cu atît mai mult că viața dovedește că bărbații nu cedează femeilor în ceea ce privește creșterea și educația copiilor.

Litigiul privind educarea copiilor pot apărea nu numai între părinți, dar și între părinți și alte rude. Articolul 65 Codul Familiei prevede că bunicii, frații și surorile copilului au dreptul să comunice cu acesta. Dacă părinții copilului sau numai unul dintre ei refuză acest drept, litigiul este soluționat de autoritatea tutelară. Aceasta din urmă poate, printr-o hotărâre a sa, obliga părinții să permită rudelor comunicarea cu copilul. Dacă hotărîrea autorității tutelare este neglijată, față de părinți vor fi aplicate prevederile art. 170 Codul cu privire la contravențiile administrative. în caz că aplicarea sancțiunilor nu aduc rezultatele dorite, la cererea bunicilor, fraților și surorilor litigiul va fi soluționat de instanța judecătorească.

Acțiunea privind înlăturarea impedimentelor de comunicare cu copilul a bunicilor, fraților și surorilor poate fi respinsă numai în cazul existenței unui pericol pentru viața și sănătatea copilului, pentru dezvoltarea lui spirituală.

3. Decăderea din drepturile părintești și restabilirea în drepturile părintești

Decăderea din drepturile părintești este o sancțiune care poate fi aplicată față de părinții care din culpă gravă nu-și îndeplinesc obligațiunile față de copii sau fac abuz de drepturile lor părintești. Sancțiunea dată are o destinație triplă: în primul rînd, și asta este scopul ei principal, de a proteja sănătatea fizică și psihică a copilului și de a-i crea condiții normale de viață; în al doilea rînd, de a pedepsi părinții pentru comportamentul lor antisocial dăunător; în al treilea rînd, prin aplicarea acestei sancțiuni față de părinții concreți a influența asupra altor părinți pentru a preîntîmpina comportamentul lor negativ față de copii.

Decăderea din drepturile părintești se face numai pentru motivele și în ordinea prevăzută de legislație. Este o sancțiune foarte severă, însă nu este absolută, deoarece legislația permite în anumite condiții restabilirea drepturilor părintești.

Articolul 67 Codul Familiei prevede că părinții pot fi decăzuți din drepturile părintești dacă:

1. se eschivează de la exercitarea obligațiilor părintești, inclusiv de la plata pensiei de întreținere. Aceasta include acțiunile sau inacțiunile care pun în primejdie sănătatea fizică și psihică a copilului, dezvoltarea lui morală, asigurarea condițiilor de trai și materiale, învățătură și instruirea copilului. Dacă părinții se eschivează sistematic de la plata pensiei de întreținere pentru copii, ei la fel pun în primejdie asigurarea unui nivel decent de viață a copilului. Aici trebuie de luat în vedere faptul că dacă părintele nu plătește pensia de întreținere din motive obiective, decăderea din drepturile părintești nu poate fi efectuată în baza acestei prevederi;
2. refuză să ia copilul din maternitate sau dintr-o altă instituție curativă, educativă dintr-o instituție de asistență socială sau alta similară. Din aceste prevederi pot face excepție cazurile cînd copilul are un handicap vădit și la cererea părinților sau cu acordul lor el este plasat într-o instituție curativă din sistemul organelor de asistență socială pentru copii invalizi. Nu se va considera refuz și acordul părintelui (care a plasat copilul într-o instituție de stat pentru creștere și întreținere neavînd el însuși mijloace de întreținere).
3. fac abuz de drepturile părintești, ceea ce include folosirea drepturilor pentru a impune copilul la cerșit, consumul alcoolului, a drogurilor, implicarea în activitatea criminală, interdicția de a frecventa școala, cheltuirea mijloacelor destinate pentru creșterea și îngrijirea copilului în scopuri contrare;
4. se comportă cu cruzime față de copil, aplicînd violența fizică sau psihică, atentează la inviolabilitatea sexuală a copilului. Atentarea la inviolabilitatea sexuală a copilului este temei pentru intentarea unui dosar penal împotriva părintelui (părinților), deoarece în aceste cazuri este prezentă componența unei infracțiuni prevăzută la art. 171-175 Codul Penal;
5. prin comportarea amorală, influențează negativ asupra copilului, ceea ce înseamnă că părinții încalcă normele de conviețuire existente în societate în așa măsură că faptul traumează psihologia copilului sau îl pune într-o situație grea, cum ar fi participarea de către părinte (părinți) la unele activități criminale, la prostituție, la transformarea domiciliului comun în casă de toleranță;
6. suferă de alcoolism cronic sau de narcomanie. Alcoolismul cronic și narcomania sînt niște boli care duc la degradarea persoanelor, pericolul lor constă în faptul că, de regulă, părinții nu-și dau seama de acțiunile care le săvîrșesc, sunt agresivi sau, chiar dacă nu, oricum ei prezintă primejdie pentru copii;
7. în alte cazuri, cînd aceasta o cer interesele copilului. Alte cazuri pot fi atunci cînd sînt încălcate drepturile și interesele legitime ale copilului, dar aceste încălcări nu pot fi integrate în motivele enumerate mai sus.

Articolul 68 Codul Familiei prevede că decăderea din drepturile părintești se face numai pe cale judecătorească. Alte organe nu pot examina această problemă. Acțiunea privind decăderea din drepturile părintești poate fi pornită de:

1. unul din părinți (în cazul lipsei părinților - tutorele copilului);
2. autoritatea tutelară;

Alte persoane decât cele indicate la art. 68 alin. 2 Codul Familiei

nu sînt în drept de a se adresa în instanța de judecată cu o cerere privind decăderea părinților din drepturile părintești, în calitate de pîrît poate fi un părinte sau ambii.

Decăderea din drepturile părintești, fiind o măsură de ocrotire a copiilor minori și o sancțiune gravă pentru părinți, are și efectele sale juridice, acestea fiind reglementate de art. 70 Codul Familiei. Părinții decăzuți din drepturile părintești pierd toate drepturile părintești cu privire la persoana și bunurile minorului precum și îndatoririle părintești, cu excepția îndatoririi de a întreține copilul și anume:

• dreptul de a educa copilul. Autoritatea tutelară poate da încuviințare părinților decăzuți din drepturile părintești de a avea întrevederi cu copilul dacă, prin asemenea întrevederi, creșterea, educația, învățătura sau pregătirea profesională a acestuia nu sunt în primejdie;
• dreptul de a apăra și a reprezenta copilul în relațiile lui cu toate persoanele fizice și juridice;
• dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl reține fără temei legal;
• dreptul de a primi pensiile, indemnizațiile și alte plăți ce i se cuvin copilului. Acestea vor fi primite de persoanele la care se va afla copilul în continuare;
• dreptul de a primi întreținerea de la copilul major apt de muncă;
• dreptul la moștenire asupra patrimoniului copilului în cazul decesului acestuia;
• dreptul de a da consimțămîntul pentru adopția copilului, emanciparea lui;
• dreptul de a primi pensie pentru pierderea întreținătorului, în cazul decesului copilului major;
• dreptul la înlesnirile prevăzute de legislația muncii pentru femeile care au copii minori până la anumite vîrste etc.

Pierderea de către părinți a drepturilor enumerate mai sus are loc numai în privința copiilor care sunt indicați în hotărîrea instanței judecătorești despre decăderea din drepturile părintești. Dacă în familie mai există și alți copii sau ei se nasc după pronunțarea hotărîrii, părinții au, în privința acestor copii, toate drepturile și obligațiile prevăzute de legislație.

Părinții decăzuți din drepturile părintești pierd nu numai drepturile bazate pe faptul rudeniei cu copilul, dar și posibilitatea dobîndirii anumitor drepturi personale familiale subiective, ca dreptul de a fi: adoptator (art. 121 Codul Familiei), tutore sau curator (art. 143 Codul Familiei), părinți-educatori (art. 150 Codul Familiei).

Dacă din drepturile părintești a fost decăzut un părinte, copilul, reieșind din interesele lui, se transmite spre creștere și educare celuilalt părinte.

În cazul cînd ambii părinți au fost decăzuți din drepturile părintești, copilul se transmite autorității tutelare pentru ca aceasta să-1 ia la evidență ca pe un copil lipsit de grija părintească și să-i aleagă una din formele de educație potrivită. Copilul lipsit de ocrotirea părintească poate fi plasat sub tutelă (curatelă), propus spre adopție, plasat într-o casă de copii de tip familial sau într-o instituție de stat educativă ori curativă.

Conform art. 70 Codul Familiei, părinții pot fi restabiliți în drepturile părintești dacă:

1. au încetat împrejurările care au condus la decăderea lor din aceste drepturi;
2. dacă restabilirea în drepturile părintești este în interesul copilului;
3. dacă copilul nu este adoptat.

Restabilirea în drepturile părintești se face numai pe cale judecătorească la cererea persoanei decăzute din aceste drepturi și cu participarea obligatorie a autorității tutelare.

4. Luarea copilului fără decăderea din drepturile părintești

O altă sancțiune aplicată în cazul neîndeplinirii obligațiilor părintești și încălcărilor grave ale drepturilor copilului este luarea copilului fără decăderea din drepturile părintești reglementată de art. 71 Codul Familiei.

Luarea copilului înseamnă limitarea drepturilor părintești în scopul ocrotirii intereselor copilului minor. Spre deosebire de decăderea din drepturile părintești, care se aplică în toate cazurile cînd este prezentă culpa părinților, luarea copilului poate avea loc și în cazul cînd părintele nu conștientizează acțiunile sale și deci nu poate fi stabilită vinovăția lui.

Conform art. 71 Codul Familiei, copilul poate fi luat de la părinți la cererea autorității tutelare în baza hotărîrii judecătorești.

Unicul temei pentru luarea copilului este că aflarea copilului împreună cu părinții prezintă pericol pentru viața și sănătatea lui. De regulă, acestea sunt cazurile cînd părinții sau unicul părinte care educă copilul se îmbolnăvește psihic și, respectiv, nu poate crește și educa copilul. Desigur, pot fi și alte motive, dar legislația nu le enumera. Se poate întîmpla cazul cînd copilul este luat de la ambii părinți, deoarece nici unul dintre ei nu este în stare să aibă grijă de copil, și transmis bunicilor spre educare.

Articolul 71 alin. 2 Codul Familiei prevede că în cazuri excepționale, dacă există un pericol iminent pentru viața și sănătatea copilului, autoritatea tutelară poate decide luarea copilului de la părinți. In acest caz autoritatea tutelară este obligată:

• să anunțe procurorul timp de 24 ore;
• să pornească în termen de cel mult 7 zile o acțiune în instanța judecătorească privind luarea copilului de la părinți sau decăderea părinților din drepturile părintești.

Instanța judecătorească va examina cauza și, dacă va lua hotărîea privind luarea copilului de la părinți, acestuia i se va asigura un plasament într-o instituție educativă sau curativă sau sub tutelă (curatelă); dacă instanța va constata că pericolul pentru care a fost luat copilul a decăzut, se va pronunța o hotărâre despre înapoierea copilului părinților. Copilul va fi înapoiat și în cazul cînd autoritatea tutelară nu va respecta termenul de 7 zile pentru adresarea în instanța judecătorească.

In urma luării copilului de la părinți, aceștia pierd dreptul de a comunica cu copilul, de a participa personal la educația lui și de a-i reprezenta interesele. Conform art. 72 alin. 2 Codul Familiei, în unele cazuri părinților li se poate permite de către autoritatea tutelară întrevederea cu copilul. Desigur, aceste întrevederi nu trebuie să influențeze negativ asupra copilului.

Dacă după o oarecare perioadă părinții se tratează și sunt conștienți de comportamentul lor față de copil, ei pot depune o cerere în instanța judecătorească despre înapoierea copilului (art. 71 alin. 5 Codul Familiei). Cererea va fi examinată de către instanța de judecată cu participarea obligatorie a autorității tutelare care va examina condițiile de trai ale copilului și ale persoanei care pretinde la educația copilului și va prezenta avizul respectiv. Acest aviz este foarte important, dar întrucît nici o probă nu poate avea putere doveditoare instanța va lua în considerație toate probele în ansamblu. Dacă hotărîrea instanței judecătorești este contrară avizului autorității tutelare, ea trebuie să conțină motivația respectivă.