Drept

1. Noțiunea și caracterele juridice ale obligației de întreținere

Obligația legală de întreținere este îndatorirea impusă de lege unei persoane de a acorda altei persoane mijloace necesare traiului, inclusiv satisfacerea nevoilor spirituale și - în cazul obligației de întreținere a părinților față de copiii lor minori - mijloacele pentru educarea, învățătura și pregătirea lor profesională.

Obligația de întreținere mai poate lua naștere și ca urmare a unei donații cu sarcini sau a unui legat cu sarcină, sau a unui contract de înstrăinare a bunului cu condiția întreținerii pe viață. Deci, nu trebuie confundată obligația legală de întreținere reglementată de Codul Familiei cu obligația de întreținere ce ia naștere în urma încheierii unui act juridic și care este reglementată de Codul Civil.

Obligația legală de întreținere apare ca efect al:

• rudeniei;
• căsătoriei;
• unor relații asimilate de lege cu relații de familie.

Din scopul și din reglementarea obligației de întreținere se desprind anumite caractere ce sunt specifice acestei obligații și care o deosebesc de alte obligații. Acestea sunt următoarele:

• caracterul strict personal, care reiese din faptul că există o legătură strînsă a persoanei care beneficiază de pensia de întreținere, precum și a persoanei obligate să o presteze cu însăși obligația. Ea nu poate fi transmisă prin moștenire, nu poate fi obiect al contractelor, nu poate fi cedată de creditor unor terțe persoane, iar debitorul nu poate trece datoria sa la alții;
• obligația de întreținere, de regulă, este reciprocă. Asta nu înseamnă că acest caracter se realizează întodeauna. Este posibil cazul cînd părinții, care au întreținut copii minori, să nu aibă nevoie de întreținerea copiilor la o vîrstă înaintată;
• are un caracter îndelungat sau succesiv. Aceasta se manifestă prin faptul că din momentul nașterii obligației și pînă la încetarea ei se scurge un timp destul de îndelungat (de exemplu, părinții plătesc întreținerea pentru copii până la vîrsta de 18 ani, soțul plătește întreținerea celuilalt soț pe viață sau pe tot timpul cît celălalt este inapt de muncă și necesită spijin material);
• temeiurile nașterii obligației de întreținere sunt stabilite de lege, ceea ce înseamnă că ea este o îndatorire ce se impune pe tot timpul cît creditorul se află în nevoie din cauza incapacității de a munci, ceea ce fac părțile să n-o poată înlătura sau restringe anticipat prin acte juridice.

Obligația de întreținere ia naștere în baza faptelor juridice expres prevăzute de legislația în vigoare:

• existența dintre subiectele raportului juridic de întreținere a relațiilor de familie la momentul încasării pensiei de întreținere sau pînă la încasare (foștii soți);
• existența condițiilor prevăzute de lege pentru apariția obligației de întreținere (incapacitatea de muncă, starea de nevoie, mij loace suficiente pentru plată etc.);
• hotărîrea instanței de judecată sau contractul privind plata pensiei de întreținere.

1. Una dintre condițiile necesare nașterii raportului juridic de întreținere este existența relațiilor de familie, care se exprimă prin rudenie, căsătorie, afinitate, creșterea și educarea unui copil în familie. Obligația de întreținere există numai între rudele în linie dreaptă de gradul I (părinți-copii), gradul II (bunici-nepoți), în linie colaterală de gradul II (frați-surori), între afini (părinți vitregi-copii vitregi) și între educatorii care au întreținut și educat copii minori, adică între persoanele care au avut relații asimilate de lege cu relațiile de familie.
2. Pentru ca o persoană să poată cere întreținere, ea trebuie să îndeplinească în mod cumulativ două condiții, și anume: să fie inaptă de muncă și să necesite spijin material, adică să fie în stare de nevoie.

Pentru ca o persoană să fie obligată la plata întreținerii, ea trebuie să aibă mijloace suficiente.

A întreține o persoană înseamnă a-i asigura existența. Obligația de întreținere are ca obiect prestarea a tot ceea ce este necesar traiului: alimente, locuință, îmbrăcăminte, medicamente, îngrijirea sănătății, care toate la un loc formează cuprinsul noțiunii de întreținere în înțelesul ei general".

In obiectul întreținerii intră și îngrijirea sănătății persoanei întreținute. Cheltuielile corespunzătoare obișnuite se au în vedere la stabilirea întinderii obligației. În cazul în care, într-o anumită perioadă, o boală gravă generează cheltuieli suplimentare, sumele necesare spre a se putea face față acestor cheltuieli se pot cere în mod separat conform art. 79 și 81 Codul Familiei.

Conținutul obligației de întreținere constă în obligația plătitorului de a achita și dreptul beneficiarului de a o primi.

Obligația de întreținere care se plătește în baza hotărîrii instanței judecătorești persoanelor inapte de muncă și care necesită sprijin material încetează din momentul restabilirii capacității de muncă sau îmbunătățirii situației materiale.

La fel obligația de întreținere încetează în caz că cel obligat să plătească, avînd mijloacele suficiente, pierde aceste mijloace, înrăutățindu-și starea materială întru atît că nu mai este în stare mai departe să-și îndeplinească obligația.

Obligația de întreținere dintre foștii soți se stinge în caz că soțul beneficiar a încheiat o nouă căsătorie.

Unele temeiuri enumerate (de exemplu, decesul plătitorului sau al beneficiarului, atingerea majoratului de către copil) duc la stingerea obligației de întreținere fără a fi nevoie de hotărîrea instanței de judecată.

Ca raport juridic concret, obligația de întreținere se stinge în mod obișnuit, prin executare, adică prin plată, așa cum îndeobște se sting și celelalte obligații.

Dar existența unor circumstanțe, cum ar fi îmbunătățirea stării materiale a beneficiarului sau micșorarea bruscă a mijloacelor necesare ale plătitorului, trebuie neapărat să fie stabilite prin instanța judecătorească, care va pronunța o hotărâre ce va stinge obligația de întreținere dintre părți.

Codul Familiei a clasificat, după subiecte, obligația de întreținere în trei grupe:

1. obligația de întreținere dintre părinți și copii;
2. obligația de întreținere dintre soți și foștii soți;
3. obligația de întreținere dintre alți membri ai familiei.
4. Obligația de întreținere dintre părinți și copii
   • Dreptul copiilor minori de a primi întreținerea de la părinți

Părinții sunt obligați să-și întrețină copiii minori și copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material (art. 74 alin. 1 Codul Familiei). Această obligație aparține în egală măsură atît mamei, cît și tatălui copilului care sunt indicați în certificatul de naștere al copilului.

Obligația de întreținere, de regulă, este înfăptuită fără nici un amestec în viața familiei. În caz că familia se destramă și părinții nu mai locuiesc împreună, ei pot încheia un contract privind modul de plată și cuantumul mijloacelor pentru întreținerea copilului. Dacă întreținerea nu se plătește în mod benevol și nici nu există un contract privind plata întreținerii pentru copii, pensia de întreținere se încasează în baza unei hotărâri a instanței judecătorești.

Întreținerea pentru copii minori se achită din momentul nașterii copilului și pînă la atingerea majoratului de către acesta, adică până la vîrsta de 18 ani. Chiar dacă copiii își continuă studiile după această vîrstă, pensia de întreținere nu poate fi încasată.

Legislația în vigoare prevede o excepție de la regula stabilită în conformitate cu care obligația de întreținere a părinților față de copilul minor se stinge la momentul dobîndirii de către acesta a capacității depline de exercițiu sub vîrsta de 18 ani (art. 111 alin. 2 lit. „a" și lit. „c" Codul Familiei). Acesta este cazul cînd minorul se căsătorește în condițiile prevăzute de lege și dobîndește capacitatea deplină de exercițiu sau este declarat de autoritatea tutelară sau instanța judecătoreas că ca fiind emancipat, adică dobîndește capacitatea deplină de exercițiu la vîrsta de 16 ani. Dobîndirea capacității depline de exercițiu la vîrsta de 16 ani nu duce la recunoașterea copilului ca fiind major, dar aceasta presupune că copilul devine economic de sine stătător.

Obligația de întreținere dintre părinți și copil apare ca rezultat al legăturii de rudenie dintre copil și fiecare din părinți stabilită în modul prevăzut de lege. Dacă proveniența copilului este stabilită numai de la mamă, copilul poate pretinde întreținerea numai de la ea. Locuirea împreună cu tatăl biologic nu duce la nașterea obligației de întreținere, dacă nu este dovedită legătura de rudenie dintre copil și tată prin actul de stare civilă.

Legislația în vigoare a stabilit încasarea pensiei de întreținere pentru copiii minori în trei forme:

• pe cote-părți din veniturile părinților;
• într-o sumă bănească fixă;
• în cumularea acestor două forme de plată.

De regulă, plata pensiei de întreținere se stabilește în cote-părți așa cum prevede art. 75 Codul Familiei, reieșind din numărul copiilor care urmează a fi întreținuți. Utilizarea acestei forme de plată a pensiei de întreținere pentru copiii minori este optimă, deoarece satisface interesele copiilor minori și a părinților care sînt obligați la plată.

Articolul 75 alin. 2 Codul Familiei prevede că, instanța judecătorească poate micșora sau majora cuantumul cotelor pensiei de întreținere stabilite pentru copiii minori de la alineatul întîi al acestui articol, ținînd cont de starea materială și familială a părinților și de alte circumstanțe importante.

De regulă, micșorarea cuantumului se poate face numai în cazuri cînd există careva motive temeinice, spre exemplu:

1. părintele obligat să plătească întreținerea are gradul I sau II de invaliditate și ca rezultat nu mai poate activa în cîmpul muncii, ceea ce a dus la micșorarea veniturilor lui;

• debitorul are mai mulți copii sau alte persoane (părinți, soț) care este obligat să le întrețină și ei sînt mai puțin asigurați decît copilul care primește întreținerea în cuantumul stabilit inițial. Aceste circumstanțe au intervenit mai tîrziu decît data stabilirii întreținerii;

1. copilul care primește întreținerea s-a angajat în cîmpul muncii și are un venit suficient pentru întreținere, iar părintele obligat este șomer sau starea sănătății nu-i permite să practice o muncă mai bine plătită;
2. părintele cu care copilul locuiește este asigurat foarte bine, iar cel care plătește întreținerea se află într-o situație materială grea. Pot fi luate în considerație și alte circumstanțe pe care instanța judecătorească le va considera întemeiate pentru micșorarea cuantumului întreținerii încasate pentru copilul minor.

Pensia de întreținere pentru copiii minori poate fi stabilită și într-o sumă bănească fixă (art. 76 Codul Familiei).

Această metodă de încasare a întreținerii este mai puțin frecventă, deoarece plata întreținerii este îndelungată și schimbările care au loc în situația materială și familială a părților, cît și inflația economică impune adresarea periodică a părților în instanța judecătorească pentru a modifica suma bănească fixă.

Instanța judecătorească poate stabili plata pensiei de întreținere și în cumularea acestor două forme de plată. Se aplică metoda dată în cazul în care unii copii locuiesc cu un părinte, iar alții cu celălalt. De exemplu, un copil va locui cu tatăl, iar 2 copii - cu mama. Conform art. 75 alin. 3 Codul Familiei, plata se va efectua într-o sumă bănească fixă în favoarea părintelui mai puțin asigurat care și este diferența dintre cotele calculate inițial pentru plata întreținerii celor 3 copii de către părinții lor. Această metodă mai poate fi folosită și la încasarea întreținerii pentru copiii minori de la părintele care are o parte din venituri în bani, iar alta în natură (de pe lotul de pămînt de lîngă casă, o altă cotă de pămînt sau produse care se produc la locul de muncă și achitarea salariului se face în natură, remunerarea muncii în gospodăria țărănească etc).

Pentru copiii care au rămas fără ocrotire părintească din cauza că părinții au fost decăzuți din drepturile părintești, limitați în aceste drepturi, declarați incapabili, au abandonat copiii etc, pensia de întreținere se stabilește în aceeași mărime, conform regulilor examinate mai sus și se plătește tutorelui sau curatorului copilului (art. 77 alin. 1 Codul Familiei).

Copilul rămas fără ocrotire părintească poate fi plasat într-o instituție educativă, curativă, de asistență socială sau altă instituție similară pentru ca să-i fie asigurată o îngrijire și educație respectivă. Aflarea copilului în aceste instituții nu-i eliberează pe părinți de plata pensiei de întreținere chiar și dacă copilul este la întreținerea deplină a statului.

Conform art. 77 alin. 2 Codul Familiei, cincizeci la sută din pensia de întreținere încasată de la părinți se transferă pe contul instituției respective și se ține evidența pentru fiecare copil în parte, depunerile folosindu-se pentru întreținerea copilului. Restul de cincizeci la sută se transferă pe un cont deschis pe numele copilului la o instituție financiară.

• Dreptul copiilor majori inapți de muncă de a primi întreținerea de la părinți

Obligația de întreținere a părinților față de copiii minori se stinge o dată cu împlinirea de către copil a vîrstei de 18 ani.

La prezența unor condiții, dreptul de a primi întreținerea de la părinți o au și copiii majori care au împlinit vîrsta de 18 ani.

Conform art. 78 alin. 1 Codul Familiei, părinții sunt obligați să-și întrețină copiii majori inapți de muncă care necesită sprijin material. Se consideră inapt de muncă copilul major care și- a pierdut capacitatea de muncă, fiind încadrat în unul dintre gradele de invaliditate stabilite de lege (gradul I, II sau III).

La stabilirea cuantumului întreținerii pentru copilul major inapt de muncă instanța judecătorească poate ține cont și de alte circumstanțe importante, cum ar fi:

• necesitatea copilului major inapt de muncă într-o alimentare adăugătoare, într-un tratament costisitor sau periodic, în îngrijire din partea altor persoane;
• existența nu numai a veniturilor, dar și a bunurilor;
• existența altor persoane care sunt obligate de a le acorda întreținerea;
• dacă există alte persoane cărora copilul major le este obligat plata întreținerii etc.

De asemenea, trebuie de avut în vedere că primirea de către copilul major inapt de muncă a pensiei, a Indemnizațiilor sau a altor venituri nu-i scutește pe părinți de obligația de a plăti pensia de întreținere, dacă instanța judecătorească va constata că sumele primite nu sunt destule pentru asigurarea lui. La fel și faptul că copilul major inapt de muncă și care necesită ajutor material este căsătorit nu servește temei pentru refuzul de a încasa pensia de întreținere de la părinți. Astfel, dacă fiul major inapt de muncă este căsătorit și soția sa lucrează, avînd obligația legală de a-1 întreține, instanța judecătorească va stabili cuantumul întreținerii de la părinți, ținînd cont de aceste fapte. Și în cazul cînd copilul major inapt de muncă care pretinde întreținerea de la părinții săi are copii majori, se va proceda la fel.

Așadar, legislația în vigoare nu stabilește ordinea în care membrii familiei sunt obligați la plata pensiei de întreținere, de aceea copilul major inapt de muncă și care necesită ajutor material poate înainta în instanța judecătorească o cerere privind încasarea pensiei de întreținere și atunci cînd copilul inapt de muncă este căsătorit sau are copii majori.

• Participarea părinților la cheltuielile suplimentare în favoarea copiilor

Legislația în vigoare reglementează obligația părinților de a participa la cheltuielile suplimentare generate de circumstanțe excepționale în favoarea copiilor (art. 79 Codul Familiei). Mijloacele acordate de către părinți pentru cheltuielile suplimentare sunt considerate o particularitate a pensiei de întreținere. Părinții sunt obligați să participe la cheltuielile suplimentare atît pentru copiii minori, cît și pentru cei majori, care necesită sprijin material adăugător. Temeiul prevăzut de legislație pentru încasarea mijloacelor suplimentare sunt circum­stanțele excepționale la care pot fi atribuite boala gravă a copilului, mutilarea copilului minor sau a celui major inapt de muncă, necesitatea achitării cheltuielilor privind îngrijirea acestora etc. Principalul este că aceste circumstanțe necesită cheltuieli suplimentare pentru întreținerea copilului, astfel ca plata pentru lecuire, protezare, îngrijire personală din partea altei persoane, învățămînt special etc.

La cheltuielile suplimentare participă ambii părinți prin modalitatea indicată de instanța judecătorească, ținîndu-se cont de starea materială și familială a părinților și copiilor și alte circumstanțe importante.

Instanța judecătorească poate obliga părinții să participe la chel tuielile suplimentare deja făcute, precum și la viitoarele cheltuieli suplimentare (art. 79 alin. 3 Codul Familiei). Cheltuielile viitoare pot fi: operația medicală care urmează a fi efectuată în alt oraș; plecarea copilului împreună cu părintele care îngrijește de el la un sanatoriu; protezarea etc. Părintele care s-a adresat în instanța judecătorească pentru încasarea cheltuielilor suplimentare trebuie să prezinte probe ce ar confirma cheltuielile deja făcute sau calculele pentru cheltuielile viitoare confirmate prin orice probă admisă de lege.

• Obligația copiilor majori de a-și întreține părinții

Constituția Republicii Moldova în art. 48 alin. 4 a stabilit un principiu de bază conform căruia copiii sunt obligați să aibă grijă de părinți și să le acorde ajutor. Această prevedere constituțională este detalizată în art. 80 alin. 1 Codul Familiei care concretizează că, copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină și să-și îngrijească părinții inapți de muncă care necesită sprijin material.

Pentru ca obligația legală de întreținere să se nască, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiții:

• legătura de rudenie dintre părinți și copii să fie dovedită prin actele de stare civilă;
• copilul să fie major (18 ani) și să fie apt de muncă. Copiii care au dobîndit capacitatea de exercițiu sub vîrsta de 18 ani nu pot fi impuși la plata întreținerii;
• părinții să fie inapți de muncă, adică invalizi de gradele I, II, III sau să aibă vîrsta generală de pensionare (57 ani - femei, 62 ani - bărbați);
• părinții să necesite sprijin material, ceea ce înseamnă că ei nu au posibilitatea să-și asigure existența și traiul său din cauza că nu primesc pensie (Indemnizație) sau din cauza că acestea sunt mici, precum și din cauza lipsei altor surse de venit. Legea nu prevede expres ca copiii majori să aibă mijloace suficiente pentru întreținere. Astfel, copiii majori sunt obligați să-și întrețină părinții, indiferent de faptul dacă au mijloace suficiente sau nu. De aceea obligația de întreținere ia naștere chiar și atunci cînd copiii majori apți de muncă se află într-o situație materială grea. Desigur, de această situație se va ține cont la stabilirea cuantumului pensiei de întreținere.

3. Obligația de întreținere dintre soți și foștii soți
   • Obligația soților de a se întreține reciproc

Legislația familială prevede că soții își datorează întreținerea materială reciprocă.

Cererea soțului privind plata pensiei de întreținere poate fi satisfăcută dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

• soții sunt în căsătorie legală;
• soțul care cere întreținerea este inapt de muncă și necesită sprijin material sau este expres prevăzut în lege ca cel ce poate pretinde întreținerea;
• soțul care datorează întreținerea dispune de mijloace materiale suficiente pentru plata întreținerii celuilalt soț.
  • Obligația foștilor soți de a se întreține reciproc

Dreptul de a pretinde întreținerea de la fostul soț pe cale judecătorească îl are:

1. fosta soție în timpul gravidității. Dreptul la întreținere apare dacă graviditatea soției a început până la desfacerea căsătoriei;
2. fostul soț, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun timp de 3 ani după nașterea acestuia;
3. fostul soț, care necesită sprijin material, ocupat cu îngrijirea copilului comun invalid până la vîrsta de 18 ani sau a copilului comun invalid de gradul I din copilărie;
4. fostul soț, care necesită sprijin material, devenit inapt de muncă în timpul căsătoriei sau
5. timp de un an după desfacerea acesteia. Cauza din care fostul soț a devenit inapt de muncă nu are nici o importanță, este important numai momentul care stabilește cînd fostul soț a devenit invalid sau a atins vîrsta de pensionare;
6. e)fostul soț, care necesită sprijin material și a atins vîrsta de pensionare, în termen de cel mult 5 ani din momentul desfacerii căsătoriei, dacă soții au fost căsătoriți cel puțin 15 ani. Așadar, pentru ca să se nască obligația de întreținere între foștii soți, este necesar ca unul dintre ei să se afle în condițiile enumerate mai sus (art. 83 Codul Familiei).

A doua condiție: soțul care pretinde întreținerea să fie inapt de muncă și să necesite sprijin material neavînd un venit propriu suficient.

A treia condiție: soțul obligat la plata întreținerii trebuie să aibă mijloace suficiente pentru întreținerea sa și pentru plata întreținerii atît fostului soț, cît și altor membri ai familiei. Articolul 84 Codul Familiei prevede că, cuantumul pensiei de întreținere pentru soț sau fostul soț se stabilește de către instanța judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ținîndu-se cont de situația materială și familială a soților (foștilor soți), de alte circumstanțe importante.

• Scutirea soțului (fostului soț) de obligația de întreținere sau limitarea în termen a acestei obligații Conform art. 85 Codul Familiei, instanța judecătorească este în drept să-1 elibereze pe unul dintre soți (foștii soți) de obligația de întreținere sau să limiteze această obligație la un anumit termen.

Deci, este important dovada motivelor stipulate în art. 85 Codul Familiei prin probe incontestabile, analizate de instanța judecătorească în fiecare caz concret. Obligația de întreținere dintre soți se stinge dacă au dispărut condițiile prevăzute în art. 82-83 Codul Familiei sau soțul beneficiar s-a recăsătorit.

4. Obligația de întreținere dintre alți membri ai familiei

Părinții și copii, precum și soții sunt cei mai apropiați membri ai familiei care au obligația de a se întreține reciproc. Legislația în vigoare, pentru unele cazuri cînd încasarea pensiei de întreținere de la părinți, copii, soți este imposibilă, impune această obligație altor membri ai familiei. Acești alți membri ai familiei sunt frații și surorile minore și majore inapte de muncă, bunicii, nepoții minori și majori inapți de muncă, părinții vitregi inapți de muncă și persoanele inapte de muncă care au întreținut și educat copii minori (numiți educatori).

Obligația de întreținere dintre membrii familiei ia naștere numai atunci cînd nu există posibilitatea de a primi întreținerea de la soți, părinți și copii majori și, deci, este o obligație subsidiară.

Articolul 86 alin. 1 Codul Familiei prevede că, frații și surorile minore au dreptul de a primi întreținerea de la frații și surorile majore apte de muncă.

Obligația de întreținere poate fi impusă numai surorilor și fraților majori, apți de muncă și care dispun de mijloacele suficiente pentru a plăti întreținerea.

De asemenea, conform art. 86 alin. 2 Codul Familiei, surorile și frații majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină surorile și frații majori dacă aceștia:

• sunt inapți de muncă (invalizi de gradul I, II, III sau au atins vîrstă de pensionare);
• necesită sprijin material, adică nu au venituri
• nu au posibilitatea de a primi întreținerea de la persoanele obligate la plata în primul rînd (părinți, copii majori, soț sau fost soț).

Dispoziția art. 87 Codul Familiei prevede obligația bunicilor de a-și întreține nepoții. Obligația nepoților de a-și întreține bunicii este prevăzută de art. 88 Codul Familiei, conform căruia ei pot pretinde întreținerea de la nepoții majori apți de muncă care dispun de mijloace suficiente.

O altă obligație prevăzută de legislație și atribuită la categoria obligațiilor de întreținere dintre alți membri ai familiei este cea stabilită de art. 89 Codul Familiei și anume - obligația copiilor vitregi de a-și întreține părinții vitregi.

Articolul 90 Codul Familiei reglementează relații asimilate de lege cu relațiile de familie.