Drept

Copiii minori pot rămîne fără ocrotire părintească din diferite motive, cum ar fi:

• decesul părinților;
• decăderea părinților din drepturile părintești în baza unei decizii a instanței judecătorești;
• copilul minor nu locuiește cu părinții și ei nu vor să ia copilul la educație și întreținere din motive neîntemeiate;
• copilul a fost luat de la părinți în baza unei hotărîri judecătorești fără decăderea din drepturile părintești;
• părinții au fost recunoscuți în modul stabilit de lege ca fiind incapabili sau avînd capacitate restrînsă;
• în caz de boală sau absență îndelungată a părinților;
• în cazul refuzului părinților de a lua copilul din instituțiile curative sau educative;
• alte cazuri de lipsă a grijii părintești. Condițiile social-economice din țară (nestabilitatea economiei, plecarea populației în străinătate, creșterea criminalității etc.) au dus la majorarea numărului de minori lipsiți de grija părintească.

Codul Familiei impune persoanelor cu funcții de răspundere din instituțiile de instruire, curative, de asistență socială și din altele similare, precum și tuturor persoanelor care dispun de informații despre copiii abandonați sau orfani obligația de a comunica această informație, în termen de cel mult 5 zile, autorității tutelare de la locul aflării copilului. Primind informația despre copilul rămas fără ocrotire părintească, autoritatea tutelară este obligată, în termen de 3 zile, să efectueze un control al condițiilor de trai ale copilului în scopul confirmării faptului că copilul este într-adevăr lipsit de ocrotirea părintească.

Autoritatea tutelară este obligată, după ce a depistat și a luat la evidență copiii lipsiți de ocrotirea părintească, să le asigure plasamentul prevăzut de legislația în vigoare. La alegerea formei de plasament se va ține cont, în mod obligatoriu, de proveniența etnică a copilului, de apartenența lui la o anumită cultură, de religie, limbă, starea sănătății și dezvoltarea copilului, pentru ca acestuia să-i fie asigurate condiții de viață care ar asigura continuitatea educației acestuia.

Formele plasamentului copiilor rămași fără ocrotire părintească sînt:

1. adopția;
2. tutela asupra copiilor în vîrstă de pînă la 14 ani și curatela asupra copiilor în vîrstă de la 14 pînă la 18 ani;
3. casele de copii de tip familial;
4. instituțiile de stat pentru copii orfani și cei rămași fără ocrotire părintească, de orice tip (educative, de instruire, curative, de asistență socială). Această formă se aplică doar în cazurile cînd nu există alte posibilități de plasament familial pentru copil.

Din toate formele de plasament cea mai reușită este adopția, deoarece prin adopție copilului i se oferă o familie în care el crește și se bucură de grija părintească ca un copil firesc. Totodată, aceasta este o formă de plasament permanentă, spre deosebire de celelalte forme care sînt temporare. Copiii sînt plasați temporar atunci cînd lipsa ocrotirii părintești este de scurtă durată sau atunci cînd nu se poate găsi copilului orfan sau abandonat o familie care să -1 adopte. Indiferent de forma plasamentului ales, autoritatea tutelară ține controlul asupra condițiilor de întreținere, creștere și educare a copiilor aflați în evidența ei. Familia adoptivă, de regulă, este supravegheată în primii ani după ce copilul a fost adoptat. Dacă autoritatea tutelară s-a convins că relațiile între adoptat și adoptator s-au stabilit definitiv și educația decurge într-un mod normal, supravegherea încetează și copilul este scos de la evidență. în cazul plasării copilului sub tutelă (curatelă) în case de copii de tip familial sau într-o instituție de stat pentru copii, autoritatea tutelară, în dependență de cauza din care copilul este lipsit de ocrotirea părintească, controlează procesul de educare a copilului și acordă ajutorul necesar tutorilor, curatorilor, părinților-educatori sau educatorilor și prelungește căutarea unei familii potrivite pentru plasarea permanentă a copilului.

2. Noțiunea și importanța adopției

Din toate formele de ocrotire a copiilor orfani și lipsiți de grija părintească adopția este cea mai reușită, deoarece aici raporturile juridice se stabilesc nu pentru o perioadă anumită, ci pentru totdeauna, acordîndu-i copilului o îngrijire permanentă în familie. De aceea statul contribuie la dezvoltarea unei astfel de instituții ca adopția.

Doctrina conferă noțiunii de adopție o triplă accepțiune: de act juridic, de raport juridic și de instituție juridică.

Ca act juridic, noțiunea de adopție desemnează acordul de voință al părților care participă la încheierea sa și care, încuviințat de instanța judecătorească, dă rațiune raportului juridic de adopție. Ca raport juridic, adopția constă în legătura de rudenie pe care o creează între adoptat și descendenții săi - pe de o parte, și adoptator și rudele sale - pe de altă parte.

Ca instituție juridică, adopția desemnează totalitatea normelor juridice care reglementează condițiile privind nașterea, efectele, nulitatea și desfacerea ei.

Putem menționa că adopția poate fi definită ca actul juridic încuviințat de organul respectiv competent - instanța de judecată - în rezultatul căruia între adoptat și descendenții săi și adoptator și rudele acestuia apar drepturi și obligații asimilate de lege cu cele dintre părinți și copii și încetează drepturile și obligațiile adoptatului față de rudele sale de proveniență.

Conform legislației în vigoare, sensul adopției constă în asigurarea intereselor și drepturilor copilului orfan sau lipsit de ocrotirea părintească. Scopul de bază al adopției constă în crearea condițiilor prielnice și adecvate de dezvoltare fizică și spirituală pentru acești copii. Concomitent se face posibilă satisfacerea necesității vitale a unor persoane de a educa, de a-i purta grija părintească copiilor, a-i iubi, a simți atașamentul reciproc, a se realiza ca părinți. În urma adopției se stabilesc relații de rudenie între adoptat și adoptatori și rudele acestora, se lărgește familia, devenind completă, se înfăptuiește un scop uman al societății și fiecărei persoane în parte de a avea grijă de copiii rămași orfani. La rîndul său, copiii, fiind crescuți și educați într-o atmosferă de dragoste, stimă și înțelegere, sînt un suport la adînci bătrînețe pentru părinții adoptivi.

Astfel, am putea menționa că alături de rudenia firească, cînd filiația dintre părinți și copii, precum și raporturile de rudenie dintre membrii aceleiași familii sînt consecința exclusivă a comunității de sînge, legislația Republicii Moldova, ca și a multor altor state, reglementează și rudenia civilă, care ia naștere în temeiul actului juridic al adopției.

De obicei sînt adoptați copii orfani, copii abandonați sau părinții cărora au fost decăzuți din drepturile părintești. Adopția are ca scop înlăturarea pricinilor care influențează negativ la formarea personalității copilului. Actul juridic de adopție are o însemnătate pozitivă nu numai în cazurile cînd copilul este orfan sau lipsit de grija ambilor părinți, dar și în cazul lipsei unuia din părinți. Astăzi, în țara noastră, ca și în lumea întreagă, sînt destul de frecvente divorțurile. După datele oficiale ale organelor de înregistrare a actelor de stare civilă ale Republicii Moldova în ultimii 5 ani numărul căsătoriilor desfăcute depășesc 40 la sută din numărul căsătoriilor încheiate. Avînd în vedere că majoritatea soților care desfac căsătoria au copii, devine evident faptul că numărul copiilor care sînt lipsiți de ocrotirea părintească crește. Și aici adopția de către soțul părintelui îi permite copilului, care suferă cel mai mult în rezultatul divorțului, să-și recapete familia integră, ceea ce influențează pozitiv procesul de educare, creștere și formare a personalității copilului.

De aceea este în interesul adoptatului ca să aibă nu orice educator, dar unul care corespunde celor mai înalte cerințe înaintate față de un educator; transmiterea lui nu în orice familie, dar într-o familie sănătoasă, unde domnește o atmosferă de înțelegere reciprocă și bunăvoință. Adopția nu poate servi mijloc de refugiu al unei familii în care predomină ne - înțelegerile. Acest criteriu a impus legislatorul să stabilească cerințe deosebite față de adoptator, indiferent dacă el este soțul părintelui, rudă sau oricare altă persoană. Cerințele sînt cele prevăzute de lege în mod direct; vîrsta, capacitatea de exercițiu etc, cît și cele care urmează a fi concretizate de autoritatea tutelară; date despre starea sănătății, capacitățile morale care ar putea asigura educarea copilului în familie, condițiile de trai etc.

Adopția este un act juridic complex. încheierea lui necesită săvîrșirea a două operații juridice: a) actul juridic al părților în vederea adopției; b) încuviințarea acestui act de către instanța judecătorească. Fiecare dintre cele două operații este un element esențial al adopției. Aceste două operații nu numai că se săvîrșesc în momente diferite, dar au și o natură juridică deosebită. Astfel, prima operație juridică este un act de dreptul familiei, pe cînd cea de a doua operație este un act de drept procesual civil.

Considerăm că adopția este un act de dreptul familiei, deoarece el se încheie la consimțămîntul părților, la constatarea faptului că copilul este adoptabil iar persoanele care s-au adresat cu cererea de adopție au calitatea de adoptatori și numai după îndeplinirea tuturor condițiilor de fond urmează adoptarea hotărîrii de adopție de către instanța judecătorească. Deoarece adopția ia naștere din momentul cînd hotărîrea instanței judecătorești devine definitivă, ea poate fi considerată act juridic care valorează efecte juridice atunci cînd sînt îndeplinite toate cerințele legii materiale și ale legii procedurale.

3. Condițiile de fond ale adopției

Pentru încuviințarea adopției este necesară prezența anumitor circumstanțe pe care le prevede legislația și care pot fi clasificate în:

• condiții de fond sau condiții pozitive, adică acele circumstanțe care trebuie să existe pentru încheierea actului juridic de adopție;
• impedimente sau condiții negative - acele împrejurări de fapt sau de drept existența cărora nu permite încheierea adopției;
• condiții de formă sau condiții de procedură.

Atît condițiile de fond, cît și impedimentele la adopție sînt reglementate de legea materială, iar condițiile de formă - de legea materială și de legea de procedură civilă.

Articolul 10 din Legea cu privire la statutul juridic al adopției din 28 mai 2010 stipulează că, pot fi adoptați numai copiii minori cu excepția celor care au dobîndit capacitatea de exercițiu deplină pînă la atingerea vîrstei de 18 ani. Scopul oricărei adopții este interesul copilului, care este și cea mai importantă condiție de fond pentru efectuarea actului juridic de adopție. Prin interesul adoptatului trebuie de înțeles că de la adoptator se cere de a prezenta condițiile materiale și garanțiile morale necesare asigurării dezvoltării armonioase a copilului. Trebuie, așadar, avute în vedere satisfacerea intereselor personale nepatrimoniale ale adoptatului, cît și cele patrimoniale ale acestuia. Adoptatul trebuie să găsească în familia adoptatorului o atmosferă de familie prielnică pentru dezvoltarea sa fizică și morală, pentru o educație satisfăcătoare.

Asigurarea intereselor copiilor în condițiile vieții familiale legiuitorul consideră o problemă prioritară a adopției. Interesele copiilor minori diferă considerabil de interesele membrilor majori ai familiei, deoarece copilul, fiind, totuși, o personalitate, oricum este încă dependent de grija părintească din cauza neputinței sale. Interesele copilului în familie condiționat pot fi divizate în două grupe:

• sănătatea fizică și psihică;
• dezvoltarea spirituală.

Viața spirituală a familiei și a copilului adoptat de această familie se bazează pe dragoste, prietenie. Conform art. 20 pct. 3 din Convenția O.N.U din 20 noiembrie 1989, la ocrotirea copilului, lipsit de îngrijirea părintească, este necesar să se țină seama în mod corespunzător de necesitatea unei anumite continuități în educarea copilului, precum și de originea sa etnică, religioasă, culturală și lingvistică.

Adopția este posibilitatea copilului de a viețui în familie și anume în aceasta constă esențialul interes al copilului.

Impedimentele. Legislația în vigoare stipulează că, nu pot fi adoptatori persoanele în privința cărora există împrejurări de fapt sau de drept ce opresc încuviințarea actului juridic de adopție. Aceste circumstanțe sau impedimente pot avea un caracter bine determinat sau pot exista ca o posibilitate ce poate opri atingerea scopului adopției pentru viitor.

Interdicțiile privind adopția copiilor sunt prevăzute de art.11; 12 ale Legii privind statutul juridic al adopției din 28 mai 2010.

4. Procedura adopției

Alături de îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor, pentru valabilitatea adopției se cer întrunite și cîteva condiții de formă. Acestea își iau începutul de la depunerea cererii de adopție de către persoana sau familia care a hotărît să adopte unul sau mai mulți copii. Dorința persoanelor de a adopta este un element al capacității juridice familiale și poate fi realizat de către orice persoană care corespunde cerințelor legii privitor la adopție. Ea se manifestă printr-o cerere scrisă depusă la autoritatea teritorială de la domiciliul copilului sau al solicitantului. În ultimul caz, de regulă, copilul locuiește deja în familia viitorilor adoptatori. La cerere se anexează actele necesare (buletinul de identitate, acte ce confirmă locul de trai, veniturile, starea sănătății a celor care doresc să adopte etc). art.13 -19 Legea privind statutul juridic al adopției RM.

5. Efectele adopției

Conform art.40 al Legii privind statutul juridic al adopției RM - adopția ca act juridic produce efecte juridice din momentul cînd hotărîrea instanței de judecată rămîne definitivă. Rudenia creată prin adopție este asimilată cu rudenia de sînge, deci, se nasc drepturi și obligații asimilate de lege cu cele care apar în cazul rudeniei firești între părinți și copiii lor. Astfel, în rezultatul adopției apar drepturi și obligații reciproce:

• între adoptat și adoptator;
• între descendenții adoptatului și adoptator;
• între rudele adoptatorului și cel adoptat;
• între descendenții adoptatului și rudele adoptatorului.

Este posibilă și o altă clasificare a consecințelor juridice ale adopției:

• care determină poziția juridică a adoptatului în familia adoptatorului;
• care se referă la relațiile de drept ale adoptatului cu părinții și alte rude de sînge.

Efectele juridice de prima categorie constau în apariția noilor relații familiale cu participarea adoptatului, iar efectele celei de a doua constau în încetarea parțială sau completă a relațiilor familiale existente anterior. Adoptatul intră în familia adoptatorului, locuiește la el, iar acesta este dator să-1 crească și să-1 educe pentru a se putea integra în societate. De aceea este normal ca drepturile și îndatoririle părintești să treacă de la părinții firești la cei adoptivi.

6. Încetarea adopției

Legislația Republicii Moldova prevede că încetarea adopției poate avea loc prin desfacere sau declararea adopției nule în temeiul unei hotărîri judecătorești (art.47; 48 Legea privind statutul juridic al adopției RM).

Adopția este o instituție juridică stabilă. O dată încuviințată, ea este ocrotită de lege. Stabilitatea instituției este garantată de legiuitor prin reglementarea strictă a desfacerii adopției și a declarării adopției nule.

În urma actului juridic de desfacere a adopției încetează rudenia civilă apărută din adopție dintre adoptat și adoptator și rudele acestuia și reapare rudenia firească, adică se restabilesc toate drepturile și obligațiile copilului față de părinții lui și rudele de sînge.