Drept

Înființat pentru a asigura o mai bună cooperare politică la nivel inalt, intre statele membre ale Comunităților europene, Consiliul european este o structură suprainstituțională.

Apariția instituției

Acesta a apărut pe cale neconvențională, ca urmare a intalnirilor la nivel inalt ale șefilor de stat și de guvern. Existența sa a fost reglementată, ulterior, prin Actul unic european (art. 2) și, mai tarziu, prin Tratatul de la Maastricht (lit. D).

In evoluția sa, Consiliul european cunoaște următoarele etape:

1. Prima etapă: intalnirile in cadrul conferințelor (1961 - 1974)

In perioada cuprinsă intre anii 1961 - 1974, șefii de state și de guverne ai țărilor membre ale Comunităților europene au organizat o serie de intalniri periodice, in cadrul diferitelor conferințe la nivel inalt.Intalnirile care au avut loc in această perioadă pot fi caracterizate:

1. au avut un caracter neregulat, in sensul că ele aveau loc numai atunci cand era nevoie, de aici decurgand și suplețea acestora;
2. caracterul politic al acestor intalniri era mai mult sau mai puțin evident. De exemplu, intalnirea de la Haga, din anul 1969, organizată la inițiativa președintelui Georges Pompidou, a dat un nou impuls construcției comunitare, relansand-o pe baza, deja, cunoscutului triptic: „extindere, aprofundare și dezvoltare”.
3. A doua etapă: Consiliul european (1974 - 1987)

In anul 1974, odată cu summit-ul de la Paris, din decembrie, sistemul intalnirilor in cadrul conferințelor a luat sfarșit. Sistemul propus la această reuniune oferea o serie de avantaje in raport cu cel anterior, dintre care rețin atenția următoarele:

1. reuniunile periodice ale șefilor de state și de guverne vor avea loc de cel puțin trei ori pe an și ori de cate ori va fi necesar;
2. se instituie denumirea de “Consiliul european”;
3. președintele Comisiei, cat și membrii acestei instituții, au posibilitatea să participe la intruniri;
4. este stabilit rolul instituției; astfel, ea poate să se reunească in Consiliul .

Comunității pentru domeniile comunitare, dar sunt avute in vedere și discuțiile cu privire la cooperarea politică.

Cu titlu de exemplu, se pot cita deciziile de principiu, care vizează:

• compromisul cu privire la contribuția britanică la bugetul Comunităților;
• alegerea deputaților europeni prin sufragiu universal direct;
• crearea Sistemului monetar european;
• relansarea proiectului de Uniune Europeană, care va conduce la Actul unic european;
• aderarea Greciei, a Spaniei și a Portugaliei la Comunități;
• cooperarea politică externă impotriva apartheidul, de exemplu.

In acest stadiu al instituționalizării Consiliului european se pot face două remarci, și anume:

1. in primul rand, crearea Consiliului european demonstrează că, in ceea ce privește construcția comunitară, aceasta era destul de avansată pentru a justifica necesitatea reuniunilor periodice ale celor mai inalte autorități politice statele;
2. in al doilea rand, permițand luarea in discuție a problemelor comunitare și a cooperării politice, se deschide calea unității instituționale organizate prin Tratatul asupra Uniunii Europene, ceea ce presupune un cadru unic, atat pentru acțiunile comunitare, cat și pentru cooperarea in materia politicii externe.
3. 111 etapă - Oficializarea Consiliului european prin Actul unic european

Prima mare revizuire a Tratatelor institutive a fost realizată prin Actul unic european, din anul 1987. Prin modificările propuse s-au avut in vedere, in primul rand, dreptul comunitar, și, in al doilea rand, competențele comunitare.

Consiliul european:

1. va beneficia de un suport juridic convențional;
2. va fi compus din șefii de stat și/sau de guvern ai statelor membre ale Comunităților europene, asistați de miniștrii afacerilor externe, precum și depreședintele Comisiei;
3. se va reuni de două ori pe an.
4. Componență, organizare, funcționare și atribuții

• Consiliul european reunește șefii de stat sau de guvern ai statelor membre ale Uniunii Europene și pe președintele Comisiei europene.
• Potrivit dispozițiilor Tratatului de la Maastricht, Consiliul se reunește de douăori pe an, la finele fiecărui semestru.
• In caz de urgență poate fi convocată și o a treia intalnire.
• Tratatele comunitare nu reglementează condițiile de funcționare a acestei instituții.

Atributiile:

1. orientează construcția comunitară, prin stabilirea liniilor directoare ale politicii comunitare;
2. impulsionează politicile comunitare generale;
3. coordonează politicile comunitare;
4. definește noile sectoare de activitate comunitară.

Activitatea Consiliului european se concretizează in adoptarea următoarelor documente:

1. decizii, pentru problemele cele mai importante;
2. decizii de procedură, cu ajutorul cărora se realizează declinarea de competență in favoarea Consiliului Uniunii Europene sau a altor instituții comunitare;
3. orientări și directive;
4. declarații.

Consiliul Uniunii Europene

1. Delimitări conceptuale
2. Consiliul de Miniștri, instituția a Comunităților europene, a apărut pe cale convențională, prin Tratatele institutive, avand, la inceput, denumiri diferite: Consiliul Special al Miniștrilor (Tratatul instituind C.E.C.A.) și Consiliu (Tratatele de la Roma, instituind C.E.E. și EURATOM).

După unificarea instituțiilor, prin Tratatul de la Bruxelles (1965)

1. Consiliul european a fost inființat in anul 1974, prin voința șefilor de stat și de guvern.

Criteriile de distincție intre cele 2 instituții comunitare sunt următoarele:

1. Criteriul apariției:

o Consiliul european a apărut pe cale neconvențională, ca urmare a intalnirilor la varf ale șefilor de stat și guvern, ulterior existența acestuia fiind reglementată, după cum s-a văzut, prin Tratatul de la Maastricht;

o Consiliul Uniunii Europene a apărut pe cale convențională, fiind inființat prin Tratatele instituind Comunitățile europene.

1. Criteriul componenței celor 2 instituții. Consiliul european are in componența sa șefii de stat și de guvern din statele membre ale Comunităților europene, in timp ce

Consiliul Uniunii Europene are in componența sa, pe de o parte, miniștrii afacerilor externe - fiind numiți Consiliul general - și, pe de altă parte, poate avea in componența sa, pe langă miniștrii afacerilor externe, și miniștrii de resort (ai agriculturii, finanțelor.

1. Criteriul atribuțiilor indeplinite. Consiliul european este o instituție care indeplinește, cu precădere, atribuții de natură politică, in vreme ce Consiliul Uniunii Europene este veritabilul suprem legislativ al Comunităților europene, indeplinind, in consecință, atribuții de natură legislativă, decizională.

Consiliul Europei cuprinde 43 de state membre, intre care și Romania.

Componența Consiliului Uniunii Europene

De la 1 ianuarie 1995, Consiliul Uniunii Europene este compus din 15 membri.

• Consiliul este format din reprezentanții statelor membre.
• Consiliul este format din cate un reprezentant al fiecărui stat membru, la nivel ministerial, abilitat să angajeze guvernul acestui stat membru.
• Consecințele de natură juridică ce decurg din această prevedere sunt următoarele:

o numai persoanele avand calitatea de membrii ai guvernelor statelor

member pot face parte din Consiliu;

o nici un alt funcționar, indiferent de nivel, nu poate face parte din

Consiliu;

o fiecare stat desemnează numai un membru in Consiliu.

In anul 1997 cele 83 de sesiuni ale Consiliului s-au ținut in 21 de formații diferite.

• • Organizarea și funcționarea Consiliului U.E.

Principalul rol al Consiliului Uniunii Europene, ca instituție comunitară, este acela de a reprezenta toate statele membre ale Uniunii Europene, exprimand, de altfel, legitimitatea statală a Comunităților.

Rolul de coordonare.

o adoptate acte in co-decizie cu Parlamentul european care vor fi deschise publicului, in următoarele condiții:

o in faza inițială a procedurii: Comisia va prezenta publicului principalele sale propuneri legislative (cele in co-decizie); de asemenea, publicului vor fi deschise și dezbaterile care vor urma propunerii legislative in co-decizie;

o in faza finală a procedurii: publicul va primi informații cu privire la votul Consiliului.

1. Reguli și metode de exercitare a dreptului de vot

Tratatele institutive consacră 3 modalități de exercitare a dreptului de vot, și anume:

Majoritatea simplă

Votul majorității simple (50% + 1) este prezentat ca modalitatea de drept comun in Tratatul

1. .

Majoritatea calificată

Calculul majorității calificate se face in funcție de ponderea stabilită de paragraful 2, din articolul 205 C.E.

>

> 

> 

> 

> 

> 

O altă formulă a votului majoritar calificat prevede adoptarea deciziei cu 2/3, votul statului interesat fiind exclus. In acest caz, majoritatea de 2/3 este de 58 de voturi din 87.

Acest principiu contribuie la egalitatea statelor membre și se constituie intr-un fundament solid al Constituției Comunităților..

In acest fel, fiecare stat membru are practic dreptul de veto.

Actul unic european a prevăzut recurgerea la majoritate in situațiile in care unanimitatea era, pană la acel moment, cerută și introduce majoritatea pentru competențele noi atribuite Comunității, astfel:

• art. 26: modificări sau suspendări autonome de drepturi privind tariful vamal comun; măsuri pentru protecția economiilor (depunerilor);
• art. 47: regimul profesiunilor;
• art. 49: libera prestare a serviciilor.

La randul său, Tratatul asupra Uniunii Europene introduce majoritatea in Tratatul C.E.:

• art. 149: educația;
• art. 152: sănătatea publică;
• art. 153: consumatorii;
• art. 156: rețelele transeuropene;
• art. 179: cooperarea in domeniul dezvoltării;
• art. 301: sancțiunile economice.

Tratatul de la Amsterdam prevede majoritatea pentru noile dispoziții:

• art. 11: autorizarea cooperărilor consolidate;
• art. 64: măsurile provizorii in cazul afluxului de refugiați;
• art. 128: orientările in materia ocupării locurilor de muncă; acțiuni de incurajare a cooperării pentru ocuparea locurilor de muncă.

1. Organele auxiliare

Consiliul este asistat de către un Secretariat general.

Secretarul general are rolul de a asigura buna funcționare a Secretariatului, sub autoritatea Consiliului, de a supune Consiliului proiectul privind eventualele cheltuieli ale Consiliului, și de a gestiona fondurile puse la dispoziția Consiliului.

Fiecare stat membru are un birou de reprezentare permanentă la Bruxelles, al cărui personal este alcătuit din diplomați sau persoane oficiale din ministerele naționale. Șefii acestor delegații se reunesc o dată pe săptămană in cadrul Comitetului reprezentanților permanenți ai 17

slutelor membre (COREPER).

1. Alte organe auxiliare: grupurile de experți agricultură; Comitetul pentru vize;
2. Grupurile de experți sunt formate din experții statelor membre, cărora li se adaugă experți desemnați de Comisia europeană. Rolul acestora din urmă este acela de a susține in cadrul Comitetului reprezentanților permanenți inițiativele legislative ale Comisiei
3. Comitetul pentru agricultură este un organ auxiliar al Consiliului, cu atribuții specifice in domeniul agriculturii. Principala sarcină a Comitetului este aceea de a pregăti proiecte in domeniul agriculturii.
4. Comitetul monetar, inființat prin Tratatul de la Maastricht (art. 105 par. 2.), este format din cate doi reprezentanți ai fiecărui stat membru, cărora li se adaugă 2 reprezentanți desemnați de Comisia europeană.

Misiunile Comitetului monetar sunt:

• urmărește situația monetară și financiară a statelor membre.
• formulează avize, la cererea Consiliului, a Comisiei sau din proprie inițiativă.
• Comitetul politic, compus din directori politici, este prevăzut in Tratatul de la Maastricht, la art. 8 par. 5. sarcina acestuia este aceea de a urmări situația internațională in domeniul ce ține de Politica externă și de securitate comună.
• Comitetul pentru vize are rolul de a asista Consiliul in aplicarea politicii in domeniul vizelor in cadrul cooperării in domeniile justiției și al afacerilor interne. Compus din inalți funcționar, Comitetul are ca misiuni formularea de avize destinate Consiliului (la cererea acestuia sau din proprie inițiativă) și să contribuie la pregătirea lucrărilor Consiliului in domeniile justiției și al afacerilor interne, precum și in domeniul vizelor.

Atribuții

Aatribuții Consiliului sunt următoarele:

1. se ocupă cu coordonarea generală a acțiunilor comunitare cu acțiunile statelor membre, avand in vedere faptul că politicile economice naționale nu sunt de competență exclusiv națională;
2. in economia Tratatului de la Maastricht, cooperarea tinde să imbrace și un caracter politic.

Consiliul este veritabilul suprem legislativ comunitar.

In cadrul Tratatului C.E.C.A, Consiliul iși păstrează un rol neobișnuit pentru el ca instituție consultativă și de tutelă a Comisiei (înalta autoritate). El poate prescrie punerea in aplicare a unui regim de cote de producție (art. 58) sau de prețuri maxime sau minime (art. 61).

Comisia europeană

Organizare și funcționare

Funcționarea Comisiei este guvernată de principiul colegialitățiiComisia adoptă in fiecare an programul său de lucru pentru anul respectiv și stabilește inclusive programele de lucru trimestriale.

In cadrul Comisiei, deciziile se iau de către grupuri de comisari, numite „colegii.In ceea ce privește desfășurarea ședințelor Comisiei, există două proceduri speciale:

1. a) procedura scrisă și b) procedura delegării.
2. a) procedura scrisă - constă in faptul că fiecare comisar face propunerile pe care le consideră necesare domeniului pe care il coordonează și le comunică in scris, celorlalți comisari.
3. b) procedura delegării - este cea in cadrul căreia un comisar poate acționa in numele altuia pentru probleme de gestiune sau administrare, precis definite, folosinduse sistemul mandatării.

Principalele limbi de lucru ale Comisiei sunt:

• engleza;
• franceza;
• germana.

In pregătirea lucrărilor și la reuniunile Comisiei, Președintele Comisiei este asistat de către un Secretar general. Acesta asigură punerea in aplicare a procedurilor decizionale și veghează la executarea deciziilor, asigură coordonarea intre servicii, ia măsurile necesare pentru a asigura notificarea și publicarea actelor, precum și transmiterea de documente către alte instituții. Secretariatului general se ocupă si cu:

• relațiile cu Consiliul;
• registrul;
• relațiile cu Parlamentul European, Avocatul Poporului (Ombudsman) European, Comitetul Economic și Social, precum și Comitetul Regiunilor;
• simplificarea metodelor de lucru și a procedurilor;
• coordonarea programelor și politicilor;
• resurse și probleme generale.

Pe langă cele 24 de Directorate Generale, in structura Comisiei mai intalnim anumite comitete create sau prevăzute de tratatele constitutive:

1. Serviciul Legal care furnizează asistență specializată in domeniul juridic atat Comisiei, cat și departamentelor acesteia.
2. Biroul de Ajutor Umanitar are ca principal scop oferirea de ajutor victimelor dezastrelor naturale și a conflictelor armate din afara U.E.

Biroul are si alte atributii cum ar fi:

• studii de fezabilitate pentru operațiunile umanitare desfășurate;
• monitorizează proiectele umanitare;
• promovează și coordonează măsuri de prevenir e a dezastrelor prin instruirea de specialiști, intărind instituțiile promovand proiecte pilot in acest sens;
• informarea publicului larg cu problemele de ordin umanitar.

Grupul de Consilieri Politici furnizează sfaturi regulate, imparțiale și informate Președintelui Comisiei, precum și comisarilor asupra problemelor ce țin de politica viitoare a Uniunii Europene.Rolul consilierilor este acela de a se concentra asupra problemelor multidisciplinare și care tind să aibă un orizont mai lung de timp decat cele cu care se confruntă in mod obișnuit Comisia.

In principiu, rolul acestor consilieri este acela a unui „catalizator” pentru noile idei și tendințe de la nivelul U.E.

• Serviciul de Traduceri;
• Serviciul Unit de Interpretări și Conferințe;
• Biroul pentru publicațiile oficiale ale Comunităților europene;
• Serviciul de Audit Intern ș.a.

Atribuțiile Comisiei europene

o formulează recomandări și/sau avize privind materiile care fac obiectul prezentului Tratat, dacă acesta prevede in mod expres sau dacă ea consideră că sunt necesare;

o dispune de putere de decizie proprie și participă la elaborarea propunerilor de acte ale Consiliului și Parlamentului european in condițiile prevăzute in prezentul Tratat (inițiativă legislativă);

o exercită competențele pe care Consiliul i le conferă pentru executarea regulilor pe care el le stabilește”;

o exprima interesul comunitar și asigura realizarea acestui interes.

o are un rol politic care se traduce prin existența a două categorii de norme:

• norme de drept comunitar elaborate de Comisie, in domenii proprii ori in altele stabilite și transmise de Comisie;
• directivele, recomandările și avizele formulate de Comisie pentru statele membre, care nu sunt norme direct aplicabile, ci sunt norme de recomandare, statele trebuind să li se conformeze in timp.

Comisia nu dispune de libertate deplină, deoarece, potrivit statutului propriu, este obligată să acționeze numai dacă interesele Comunităților o cer are dreptul de inițiativă, Comisia este cea care trebuie să prezinte

Consiliului propunerile și proiectele pentru legislația comunitară.

In sinteză, rolul Comisiei se rezumă la:

S asigurarea respectării Tratatelor comunitare;

S inițiativa legislativă, sub aspectul formulării propunerilor de regulamente și directive necesare indeplinirii obiectivelor propuse;

S chemarea in justiție a celor vinovați de neindeplinirea normelor comunitare.