Drept

1. Organele financiare comunitare
2. Alte organe comunitare

Organele financiare comunitare

1. Banca Europeană de Investiții (B.E.I.)

Instituția financiară a Uniunii Europene, Banca europeană de investiții (B.E.I.) a fost creată in anul 1958, prin Tratatul de la Roma, instituind C.E.E., cu scopul de a finanța investițiile pentru promovarea obiectivelor Uniunii. Banca iși are sediul la Luxemburg, oraș considerat, din acest punct de vedere, capitala financiară a Comunităților. Are, de asemenea, birouri la Atena, Bruxelles, Lisabona, Londra, Madrid și Roma.

Rolul său fundamental este acela de a sprijini dezvoltarea echilibrată, integrarea economică și creșterea coeziunii sociale in interiorul Uniunii. B.E.I. implementează componentele financiare ale acordurilor incheiate in cadrul politicii de cooperare a Uniunii.

Toate statele membre contribuie la capitalul subscris al Băncii, fiind reprezentate atat in Consiliul guvernatorilor, cat și in Consiliul directorilor Băncii. Creditele B.E.I. sunt destinate, in special, finanțării proiectelor de dezvoltare a rețelelor transeuropene de transporturi, telecomunicații, aprovizionare cu energie; pentru protecția mediului; creșterea competitivității internaționale a industriei și a intreprinderilor mici și mijlocii. Beneficiare ale acestor credite sunt marile investiții in infrastructură din cadrul Uniunii Europene, dar și programele de sprijinire a dezvoltării țărilor din Europa Centrală și de Est (PHARE), a țărilor din fosta Uniune Sovietică (TACIS), din bazinul mediteranean, din Caraibe și Pacific ori din Africa.

1. Organele Băncii europene de investiții Statutele Băncii, fixate printr-un Protocol, sunt anexate Tratatelor institutive și prevăd mai multe structuri:
2. Banca este condusă de către Consiliul guvernatorilor, care este compus din miniștrii delegați ai statelor membre ale Comunităților. In general, acesta este ministrul finanțelor din statul pe care-l reprezintă. Președinția acestei instituții supreme este asigurată de către fiecare stat, prin rotație, pentru o durată de un an. Ordinea in care statul asigură președinția este stabilită pe baza criteriului alfabetic.

Consiliul guvernatorilor este insărcinat să definească direcțiile generale ale politicii Băncii in materia creșterii capitalului. In cadrul Consiliului se votează cu majoritate: deliberarea este adoptată atunci cand ea întrunește voturile pozitive ale statelor care reprezintă 45% din capitalul subscris. Aici se regăsesc mecanismele obișnuite aplicabile in instituțiile financiare ale altor organizații internaționale.

1. Consiliul de administrație este compus din 25 de administratori, numiți de către Consiliul guvernatorilor și 13 supleanți. Statele membre propun 24 de administratori și cei 12 supleanți, in timp ce Comisia europeană este reprezentată de către un administrator și un supleant. Președintele și vice-președinții Consiliului de administrație sunt numiți de către Consiliul guvernatorilor, pentru o perioadă de 6 ani.

Misiunea Consiliului este aceea de a executa și de a pune in aplicare ceea ce Consiliul guvernatorilor a decis, precum și gestionarea curentă a Băncii.

Administratorii sunt aleși in funcție de experiența lor profesională. Această instanță decide incheierea de imprumuturi și fixează taxele de interes ale prețurilor susceptibile de a fi acordate.

1. Comitetul director este compus dintr-un președinte și 6 vice-președinți aleși de Consiliul guvernatorilor, pentru o perioadă de 5 ani, pe baza propunerilor Consiliului administratorilor. Acest organ de decizie permanent al Băncii deține, in special, rolul de inițiativă pe langă Consiliul de administrație.
2. Acțiunea Băncii europene de investiții

Principalul rol al Băncii constă in acordarea de imprumuturi pe termen mediu și lung și de garanții pentru finanțarea de proiecte care să contribuie „la dezvoltarea echilibrată a Pieței comune in interesul Comunității”.

Capitalul Băncii este subscris de către statele membre ale Comunităților și ale Uniunii Europene. Repartizarea capitalului intre ele este fixat de Statutele sale, fiecare stat avand o cotă parte. De-a lungul timpului au avut loc mai multe creșteri de capital, in special, in urma aderărilor succesive. împrumuturile pe piața de capital sunt realizate cu dobanzi foarte favorabile.

1. Acțiunea Băncii europene de investiții in interiorul Uniunii Proiectele care beneficiază de ajutorul B.E.I. trebuie să corespundă obiectivelor predeterminate de Tratatul instituind C.E, care le grupează in trei mari sectoare:

• dezvoltare regională - in acest domeniu, Banca iși desfășoară principal activitate, astfel incat acesta este domeniul care beneficiază de mai mult de jumătate din imprumuturile sale. Numai proiectele localizate in regiunile cele mai puțin dezvoltate vor putea beneficia de imprumuturi, precum și regiunile care cunosc o puternică rată a șomajului structural, in care revenirea la normal este foarte puțin probabil. In practică, aceasta vizează proiectele pentru modernizarea agriculturii, pentru investițiile industriale, pentru ajutorul reconstrucției, pentru proiectele de infrastructură. Banca preia, astfel, acțiunea fondurilor structurale, ceea ce presupune o colaborare stransă cu Comisia europeană, care este insărcinată cu gestionarea acestor fonduri;
• modernizarea și reconversia intreprinderilor - prin investirea in acest domeniu, se urmărește ameliorarea industriei la nivel național, dar și susținerea, pe plan internațional, a intreprinderilor mici și mijlocii. Concret, investiția vizează preocupările care au relevanță in ajutorarea regiunilor defavorizate, dar intr-un mod 97 Art. 198 E. exclusiv (imprumuturi pentru industria automobilului, pentru utilizarea noilor tehnologii, pentru construcția aeronautică ș.a.).
• proiectele de interes comun pentru cele mai multe state membre sau pentru Comunitate, in ansamblul său. Direcțiile fixate vizează, in special, proiectele care urmăresc reducerea dependenței energetice, ameliorarea rețelelor transeuropene in domeniile transporturilor, al telecomunicațiilor și al energiei sau asigurarea protecției mediului și a cadrului viu (amenajarea urbană, patrimoniul arhitectural).

Criteriile necesare pentru ca o propunere de investiție preconizată pe teritoriul comunitar să fie sprijinită printr-un imprumut de către Banca Europeană de Investiții sunt: investiția trebuie să vizeze adancirea și perfecționarea procesului integraționist; de asemenea, investiția trebuie să fie rațională din punct de vedere economic, să fie orientată spre o activitate productivă și să aibă perspective certe de rentabilitate.

Proiectele și cererile de imprumut sunt examinate pe baza acestor criterii, obiectivul global fiind conformitatea proiectului cu politicile comunitare și contribuția sa pentru a le consolida. De asemenea, este examinată viabilitatea financiară a acestora.

1. Acțiunea Băncii europene de investiții in afara Uniunii

Deși principalele investiții sunt destinate proiectelor localizate pe teritoriul statelor membre, B.E.I contribuie și la punerea in aplicare a politicilor cooperării internaționale a Comunităților. In prezent, numeroase state din afara Comunităților beneficiază de ajutorul oferit de Banca de Investiții. Ajutorul financiar oferit de Bancă ajunge in diferite zone ale lumii, printre care:

• in Europa Centrală și de Est, in statele candidate la aderare;
• in țările mediteraneene (Maghreb), pentru proiecte care vizează infrastructura, industria și serviciile;
• in Orientul Apropiat, pentru a asista procesul de pace israelo-palestinian, Libanul, pentru programele de reconstrucție;
• in țările A.P.C. (Africa, Caraibe și Pacific), semnatare ale Convențiilor Lome, care beneficiază de imprumuturi pentru industrie, turism, transporturi;
• in țările din Asia și America latină, către care Uniunea se apropie din ce in ce mai mult, pentru a finanța proiecte de transferuri de tehnologie, contractele de joint-venture (asociere de intreprinderi).

Banca europeană de investiții, prin activitatea pe care o desfășoară, răspunde realizării obiectivelor inscrise in Tratate. Tratatul asupra Uniunii Europene accentuează fenomenul, precizand că ea trebuie să acționeze in stransă legătură cu fondurile structurale, precum și cu alte instrumente financiare ale Uniunii și ale Comunităților.

Sistemul european al Băncilor Centrale și Banca Centrală Europeană

1. Sistemul European al Băncilor Centrale (S.E.B.C.)

Articolul 4A din Tratatul asupra Uniunii Europene prevede constituirea Sistemului European al Băncilor Centrale și a Băncii Centrale Europeană. Acestea iși indeplinesc sarcinile și iși desfășoară activitățile in conformitate cu dispozițiile Tratatului și ale Statutului Sistemului European al Băncilor Centrale și al Băncii Centrale Europene, existent intr-un Protocol anexat Tratatului privind Uniunea Europeană.

Potrivit art. 106, paragraful 1 din Tratat, S.E.B.C. este compus din Banca Centrală Europeană și din băncile centrale ale statelor membre (băncile central naționale).

Obiectivul principal al S.E.B.C.98 este menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere obiectivului stabilității prețurilor, S.E.B.C. sprijină politicile economice generale din Comunitate, pentru a contribui la realizarea obiectivelor Comunității, așa cum sunt definite in articolul 2 din Tratat. S.E.B.C. acționează conform principiului unei economii de piață deschise, in care concurența este liberă, favorizand o alocare eficientă a resurselor.

In conformitate cu articolul 105, paragraful 2 din Tratat, sarcinile fundamentale 98 Articolul 105, paragraful 1 din Tratat ale S.E.B.C. sunt:

• definirea și implementarea politicii monetare a Comunității;
• desfășurarea operațiunilor de schimb, conform articolului 109 din Tratat;
• păstrarea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre99;
• promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.

S.E.B.C. contribuie la buna conducere a politicilor promovate de autoritățile competente in ceea ce privește controlul prudențial al instituțiilor de credit și stabilitatea sistemului financiar100.

S.E.B.C. este condus de organele de decizie ale Băncii Centrale Europene.

1. Banca Centrală Europeană (B.C.E.)

Tratatul instituind C.E, la art. 106, par. 1, conferă B.C.E., in fiecare stat membru, capacitatea juridică cea mai largă, recunoscută persoanelor juridice de legislația națională. B.C.E. poate, in special, să dobandească și să instrăineze bunuri mobile și imobile și să stea in justiție.

Articolul 5, par. 4, din Tratatul instituind C.E. precizează faptul că B.C.E. este consultată de către instituțiile comunitare in privința oricărui act comunitar propus in domeniile care țin de competența sa, iar, de autoritățile naționale - in privința oricărui proiect legislativ in domeniile care țin de competența sa, dar in limitele și in condițiile fixate de către Consiliu.

De asemenea, in domeniile care țin de competența sa, B.C.E. poate prezenta avize instituțiilor sau organelor comunitare competente, precum și autorităților naționale.

In indeplinirea sarcinilor Sistemului european al băncilor centrale, Banca central europeană, asistată de băncile centrale naționale, solicită informațiile necesare, fie de la autoritățile naționale competente, fie, direct, de la agenții economici. In acest scop, Banca cooperează cu instituțiile și organele comunitare, precum și cu autoritățile

Această prevedere nu aduce atingere deținerii și gestionării fondurilor de rulment in valută de guvernele statelor membre.

Articolul 105, paragraful 5 din Tratat competente ale statelor membre sau ale statelor terțe și cu organizațiile internaționale.

Atunci cand este necesar, B.C.E. este autorizată să participe la armonizarea regulilor și a practicilor privind strangerea, prelucrarea și difuzarea datelor statistice din domeniile care țin de competența sa.

In exercitarea competențelor, Banca centrală europeană nu poate solicita sau accepta instrucțiuni din partea instituțiilor sau a organelor comunitare, a guvernelor statelor membre sau a oricăror alte organisme.

Sediul B.C.E. este la Frankfurt.

Organele de decizie ale B.C.E. sunt: Consiliul guvernatorilor, Comitetul director, Consiliul general al B.C.E.

1. Consiliul guvernatorilor este compus din membrii Comitetului director și din guvernatorii băncilor centrale naționale. Fiecare membru al Consiliului dispune de un vot, iar deciziile se iau cu majoritate simplă, cu excepția dispozițiilor contrare conținute de Statutul B.C.E.; votul președintelui este preponderent.

Consiliul guvernatorilor se intrunește de cel puțin zece ori pe an.

1. Comitetul director

Comitetul director se compune dintr-un președinte, mai mulți vicepreședinți și alți 4 membri.

Membrii Comitetului director sunt numiți de comun acord de către guvernele statelor membre, la nivelul șefilor de stat și guvern, la recomandarea Consiliului și după consultarea Parlamentului european și a Consiliului guvernatorilor, dintre persoane a căror autoritate și experiență profesională in domeniul monetar sau bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora este de 8 ani și nu poate fi reinnoit.

Atribuțiile Comitetului director sunt menționate la aricolele 12, 15, 16 din Protocolul 3. Astfel, Comitetul:

• adoptă orientările și ia deciziile necesare indeplinirii sarcinilor, incredințate prin Tratat și Statut, Sistemului european al băncilor centrale;
• stabilește politica monetară a Uniunii;
• implementează politica monetară, in conformitate cu orientările și deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor;
• dă instrucțiunile necesare băncilor centrale naționale;
• este responsabil pentru pregătirea reuniunilor Consiliului guvernatorilor.

1. Consiliul general al B.C.E.

Consiliul general al B.C.E. iși găsește reglementarea in capitolul 9 al Protocolului 3 din T.U.E., la articolele 45, 46 și 47.

Consiliul este compus din președintele și vicepreședintele B.C.E. și guvernatorii, băncilor centrale naționale.

Potrivit dispozițiilor art. 47, Consiliul general:

• contribuie la indeplinirea funcțiilor consultative ale B.C.E.;
• contribuie la colectarea informațiilor statistice;
• participă la redactarea rapoartelor de activitate ale B.C.E.;
• contribuie la stabilirea regulilor necesare standardizării procedurii contabile și informării asupra operațiilor B.C.N.;
• contribuie la pregătirile pentru stabilirea irevocabilă a cursurilor de schimb ale monedelor statelor membre care fac obiectul unei derogări, in raport cu monedele sau cu moneda unică, a statelor care nu fac obiectul unei derogări;
• stabilește condițiile de angajare a personalului B.C.E., prevăzute in art. 36 din Protocol și in regulamentul interior al instituției.

B.C.E., in indeplinirea atribuțiilor ce-i revin, potrivit art. 108 A din Tratatul C.E., adoptă regulamente, in măsura necesară indeplinirii sarcinilor conferite prin statut, ia deciziile necesare indeplinirii sarcinilor conferite SBCE in virtutea tratatului CE și a statutului său și emite recomandări și avize.

Regulamentul are aplicabilitate generală. El este obligatoriu in toate elementele sale și este direct aplicabil in toate statele membre.

Recomandările și avizele nu au un caracter obligatoriu.

Decizia este obligatorie pentru destinatarii săi, in toate elementele sale.

Alte organe comunitare

Pe langă instituțiile comunitare, Tratatele institutive reglementează și existența unor organe auxiliare. Astfel, printre dispozițiile Tratatelor, le regăsim și pe cale care fac referire la:

1. Comitetul Consultativ C.E.C.A., instituit prin Tratatul C.E.C.A.;
2. Comitetul economic și social, instituit prin Tratatul asupra Uniunii Europene

și Tratatul C.E.EA;

3. Comitetul regiunilor, instituit prin Tratatul asupra Comunității europene.

Aceste trei organe auxiliare prezintă o serie de caracteristici comune, și anume:

1. membrii lor sunt numiți de către Consiliul U.E., și nu de către guvernele statelor membre;
2. au un caracter consultativ, astfel incat Comitetul Consultativ C.E.C.A. asistă Comisia europeană, iar Comitetul economic și social și Comitetul regiunilor asistă atat Comisia europeană, cat și Consiliul Uniunii;
3. nu dispun de personalitate juridică. Ele au numai funcția de a emite rapoarte, avize, recomandări, la cererea instituțiilor comunitare sau din proprie inițiativă.

Astfel, Comitetul Consultativ C.E.C.A. asistă Comisia, iar Comitetul economic și social și Comitetul regiunilor asistă atat Comisia, cat și Consiliul.

Aceste organe auxiliare nu dispun de personalitate juridică. Ele au doar funcția de a emite rapoarte, avize sau recomandări, la cererea instituțiilor comunitare sau din proprie inițiativă.

1. Comitetul Consultativ C.E.C.A.

Comitetul este format este format din 84 - 118 membri (cifră atinsă in prezent), reprezentanți ai producătorilor, ai muncitorilor și ai comercianților Membrii Comitetului sunt aleși de pe o listă ce conține dublul numărului atribuit fiecărui stat, urmand ca jumătate dintre aceștia să fie numiți de către Consiliu, ceea ce asigură independența lor față de statele cărora aparțin; dintre membrii Comitetului este ales președintele, precum și o conducere colectivă. Durata mandatului este de 2 ani.

Comitetul C.E.C.A. iși elaborează Regulamentul interior, acesta nefiind supus aprobării de către Consiliu. Regulamentul interior stabilește existența Comisiilor de specialitate, a căror activitate se concretizează in elaborarea de rapoarte, care vor fi aprobate in plenul Comitetului C.E.C.A. Atribuțiile Comitetului C.E.C.A pot fi sintetizate, astfel:

1. dă avize cu caracter obligatoriu. Comisia este obligată să consulte Comitetul in cazuri limitativ prevăzute de Tratat (de exemplu: fixarea obiectivelor generale, a programelor, a liniilor directoare ale acțiunii sale in materie de investiții, ințelegeri, concentrări ș.a.).
2. dă avize avand caracter facultativ, caz in care Consiliul sau Comisia le pot solicita numai in cazurile in care acestea consideră necesar. Fiecare consultație oferită de Comitet capătă valoarea unei dispoziții de Tratat.
3. Comitetul economic și social (C.E.S.)

Comitetul economic și social numără, in prezent, 222 de membri, reprezentand patronatul, salariații și diferite ramuri de activitate (agricultori, meșteșugari, proprietar de intreprinderi mici și mijlocii, liberi profesioniști, reprezentanți ai consumatorilor, ai comunității științifice și pedagogice, ai economiei sociale, ai familiei, ai mișcărilor ecologiste).

1. S. este modelul, la nivel comunitar, al Comitetelor economico-sociale existente in statele membre, in cadrul cărora patronii se pun de acord cu sindicatele. Membrii C.E.S. sunt aleși, in unanimitate, de către Consiliul Uniunii Europene.

In practică, statele iși mențin influența in numirea membrilor C.E.S., deoarece Consiliul votează o listă de propuneri primită de la statele membre.

Mandatul membrilor C.E.S. poate inceta in următoarele cazuri (potrivit Regulamentului intern al

1. S.):
2. implinirea termenului de 4 ani, perioadă pentru care sunt desemnați;
3. demitere;
4. forță majoră;
5. pierderea cetățeniei/naționalității in baza căreia au fost numiți;
6. absența repetată de la sesiunile plenare;
7. condamnarea pentru o cauză penală;

Membrii C.E.S. iși desemnează un președinte și pe cei 21 de membri ai conducerii colective. Convocarea Comitetului este făcută de către președintele acestuia. Mandatul președintelui și al celorlalți membri ai conducerii colective este de 2 ani.

Comitetul, cu sediul la Bruxelles, trebuie consultat inaintea adoptării unui număr de decizii. De asemenea, el poate să formuleze opinii din proprie inițiativă.

Comitetul iși desfășoară activitatea in cadrul mai multor secțiuni, și anume: agricultură, transporturi, energie atomică, probleme economice și financiare, dezvoltare regională, afaceri externe ș.a. Fiecare dintre membrii Consiliului pot face parte din maxim 3 secțiuni, fiecare secțiune numărand intre 30 și 60 de membri.

In urma consultărilor pe care le acordă, Comitetul poate emite următoarele acte:

1. avize obligatorii: este vorba despre o formalitate substanțială indispensabilă legalității actelor comunitare. Tratatul obligă, după caz, Consiliul sau Comisia să-i ceară un aviz cu privire la anumite proiecte de acte, această listă fiind mărită prin

Actul unic european și, mai tarziu, prin Tratatul de la Maastricht (de exemplu, politica agricolă comună, politica socială, a transporturilor, libera circulație a muncitorilor ș.a.).

1. avize facultative: Comitetul poate fi consultat chiar atunci cand această cerință nu imbracă forma unei constrangeri care să decurgă din tratatele constitutive. Astfel, există două situații:

• autosesizarea, in sensul că el poate da un aviz din propria sa inițiativă și să elaboreze raporturi cu privire la orice problemă. Această posibilitate, acordată in urma summit-ului de la Paris din anul 1972, a fost consacrată prin Tratatul de la Maastricht, in art. 198 C.E.;
• consultarea voluntară, prin care Consiliul și Comisia pot solicita un aviz, atunci cand aceste instituții consideră că este necesar (de exemplu, in sectoarele care privesc dezvoltarea tehnologică, sănătatea, relațiile externe).

Actele pe care Consiliul sau Comisia le solicită trebuie să fie prezentate de către C.E.S. intr-un interval de 45 zile. Dacă nu au fost prezentate in acest termen, cele două instituții care le-au solicitat pot adopta respectivul act fără avizul C.E.S.

Orice aviz pe care Comitetul il dă trebuie să fie adoptat cu majoritate simplă și să fie publicat in Jurnalul Oficial al Comunităților europene.

In concluzie, Comitetul economic și social are o triplă vocație:

• contribuie la decizia comunitară, adresand opiniile reprezentanților „forțelor vii”, care informează autoritățile de preocupările sau de obiectivele pe care el le considera ca fiind primordiale;
• constituie locul de dialog privilegiat și permanent intre diferitele categorii socio-profesionale;
• reprezintă un centru de informare indispensabil cu privire la inițiativele și realitatea comunitară.

Comitetul regiunilor

Comitetul regiunilor, creat prin Tratatul asupra Uniunii Europene (1992), este alcătuit din 222 reprezentanți ai colectivităților locale și regionale și dintr-un număr egal de membri supleanți, numiți pe o perioadă de 4 ani.

Tratatul prevede obligativitatea consultării Comitetului regiunilor de către Comisie sau Consiliu in numeroase domenii care afectează interesele regionale, indeosebi in domeniile: educație, tineret, cultură, sănătate, coeziune economică și socială, rețele transeuropene de transporturi, de telecomunicații și energie. Comitetul regiunilor poate formula opinii din proprie inițiativă.

In afara sesiunilor plenare, organizate de cinci ori pe an, activitatea Comitetului regiunilor se desfășoară in opt comisii și patru subcomisii. Cele opt comisii sunt: dezvoltare regională, economică, finanțe locale și regionale; amenajarea spațiului, agricultură, vânătoare, pescuit, pădure, mare și munte; transporturi și rețele de comunicare; politici urbane; amenajare teritorială, mediu, energie; educație și formare Natacha Vigne, op. cit., p. 176 profesională; Europa cetățenilor, cercetare, cultură, tineret și consumatori; coeziune economică și socială, politică socială, sănătate publică.

O comisie specială pregătește propuneri pentru reforma instituțională a Uniunii Europene.

Ca organ de reprezentare a intereselor locale și regionale, Comitetul contribuie la consolidarea legăturilor dintre cetățenii aceleiași regiuni, la apropierea și implicarea acestora in deciziile Uniunii.

Rolul Comitetului regiunilor, in ansamblul sistemului instituțional comunitar european, poate fi rezumat, astfel:

1. consultarea Comitetului este obligatorie intr-un anumit număr de domenii expres prevăzute de tratate. De exemplu:
2. in domeniul educației, al formării profesionale și al tineretului. Obiectivele acestei competențe comunitare sunt date de dimensiunea europeană a educației (mobilitatea profesorilor și a studenților, recunoașterea diplomelor ș.a.).

Consiliul este chemat să statueze cu majoritate calificată in anumite cazuri, comitetul este chemat să-și dea avizul său și aceasta se explică, in special, prin faptul că atribuțiile in acest domeniu sunt in competența colectivităților infrastatele;

1. in domeniul cultural. Consiliul poate să adopte acțiuni de incurajare pentru răspandirea culturii și istoriei popoarelor europene, pentru salvarea patrimoniului cultural de importanță europeană. In acest sector, Comitetul trebuie să fie consultat;
2. in domeniul sănătății publice. Principalele acțiuni vizează prevenirea maladiilor și a marilor flageluri, cuprinzand aici și toxicomania;
3. in domeniul rețelelor transeuropene, domeniu care este strans legat de realizarea unui spațiu fără frontiere interne: este vorba despre favorizarea interconexiunilor;
4. in materia coeziunii economice și sociale.
5. consultarea este facultativă, la cererea Consiliului sau a Comisiei atunci cand acestea consideră că este oportună.
6. avizul poate fi, de asemenea, rezultatul unei autosesizări a Comitetului regiunilor, atunci cand acesta il consideră util, caz in care il va transmite autorităților decizionale (de exemplu, in sectoare, precum: agricultura sau protecția mediului

inconjurător).