- Apariția organizației
- Carta de la Paris și sistemul instituțional al C.S.C.E.
- Declarația de la Budapesta și inființarea O.S.C.E.
O.S.C.E. este cea mai mare organizație europeană, ce cuprinde 54 de state, printre care și statele rezultate in urma destrămării U.R.S.S.
Inițial, Organizația pentru securitate și cooperare in Europa a fost o Conferință ce purta același nume (C.S.C.E.), creată in anul 1975. Cu timpul, in anii ’90, odată cu adoptarea Cartei de la Paris, această Conferință s-a instituționalizat, prin apariția a noi structuri și organe permanente. In prezent, O.S.C.E. tinde să devină o zonă de securitate comună pentru Europa.
Apariția C.S.C.E.
Contextul internațional
Apariția C.S.C.E., la mijlocul anilor’70, este legată de evoluția relațiilor estvest ale momentului.
Propunerea inființării unei conferințe care să grupeze toate statele din Europa și Statele Unite vine din partea Uniunii Sovietice: ea dorea să-și vadă recunoscută intangibilitatea frontierelor. Pe de altă parte, era vorba despre instituționalizarea separării Europei intr-un mod care să stabilească imuabilitatea blocului comunist.
Statele occidentale se declară favorabile acestei propuneri, insă Statele Unite sunt mai reticente. Alegerea in calitate de Președinte al Statelor Unite a lui Richard Nixon favorizează proiectul.
In anul 1972 au fost demarate pregătirile la Helsinki, in Finlanda, cu privire la patru mari teme: securitatea europeană, cooperarea economică și tehnică intre europenii celor două blocuri, cooperarea umanitară și urmările conferinței, adică modalitățile in care progresele realizate in domeniile respective vor putea fi verificate.
Conferința s-a reunit la nivel ministerial, la inceputul lunii iulie 1973, ca urmare a lucrărilor experților desfășurate intre anii 1973 și 1975 la Geneva. Astfel, după doi ani de negocieri, intalnirea la varf a șefilor de stat și de guvern din 35 de state, printre care și Uniunea Sovietică și Statele Unite, a adoptat „Actul final de la Helsinki”, la 1 august 1975.
Astfel, C.S.C.E. a luat ființă ca urmare a bipolarității existente, in scopul de a funcționa in vederea stabilizării relațiilor dintre est și vest și pentru recunoașterea statutului teritorial al frontierelor.
Actul final de la Helsinki
Conținutul Actului adoptat la 1 august 1975 este mai mult un program destinat să reglementeze relațiile dintre state. El cuprinde 4 mari puncte:
- securitatea;
- cooperarea economică și socială;
- drepturile omului;
- urmările Conferinței.
- Secțiunea consacrată Securității cuprinde un decalog de principia fundamentale pe care ar trebui să se intemeieze relațiile interstatale de pe continental european, precum și o serie de măsuri de incredere:
- egalitate suverană, respectarea drepturilor inerente suveranității;
- nerecurgerea la amenințarea sau la folosirea forței;
- inviolabilitatea frontierelor;
- integritatea teritorială a statelor;
- reglementarea pașnică a diferendelor;
- neintervenția in afacerile interne;
- respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cuprinzand aici și libertatea de gandire, libertatea conștiinței, a religiei sau a convingerilor;
- egalitatea drepturilor popoarelor și dreptul popoarelor de a dispune de ele insele;
- cooperarea intre state;
- executarea cu bună credință a obligațiilor asumate conform dreptului internațional.
Acest ansamblu reunește principii, deja, existente in Carta Națiunilor Unite, precum nerecurgerea la forța armată sau reglementarea pașnică a diferendelor.
Măsurile de incredere vizează securitatea și sunt mecanisme care tind să asigure transparența militară pentru a reduce riscul unui conflict armat; datorită unui sistem de notificare reciprocă a anumitor informații, se dorește să se poată ajunge la o minimalizare a factorilor de război.
- Cooperarea economică și socială interesează cooperarea intre statele comuniste și sistemele liberale.
- Cea de a treia secțiune (drepturile omului), denumită, in prezent, „Dimensiunea umană”, vizează drepturile omului.
- A patra secțiune prevede reuniunile următoare, adică toate conferințele care să cuprindă reprezentanți ai statelor denumite „procesul C.S.C.E.”.
In plan juridic, Actul final de la Helsinki nu este un tratat internațional al cărui conținut să fie obligatoriu pentru statele care il acceptă. Actul este un acord politic, destinat să guverneze relațiile și să orienteze conduita statelor.
Carta de la Paris și sistemul instituțional al C.S.C.E.
„Carta de la Paris pentru o nouă Europă”, adoptată la 21 noiembrie 1990 in urma intalnirii la varf a șefilor de stat și de guvern, ia act de transformarea peisajului politic european, in special după unificarea Germaniei. Ea se interesează de aspectele instituționale.
Carta instituționalizează cooperarea politică in cadrul Conferinței, astfel că, pană in prezent, mecanismul este caracterizat printr-o reală mobilitate. Această nouă logică instituțională s-a dovedit a fi necesară avand in vedere descompunerea blocului comunist și atomizarea Europei de Est in interiorul Conferinței.
Instituțiile inființate in anul 1990 și pe care se structurează actuala organizație sunt următoarele:
- Conferința șefilor de stat sau de guvern ai statelor membre - organul suprem, este organizată o dată la doi ani;
- Consiliul miniștrilor afacerilor externe se reunește cel puțin o dată pe an, prima reuniune avand loc, in mod simbolic, la Reichstag din Berlin. El asigură urmărirea politicii de orientare decisă de intalnirile la varf;
- Comitetul inalților reprezentanți pregătește intalnirile la varf și pe cele ale Consiliului de miniștri.
- Adunarea parlamentară a ținut sesiunea inaugurală la Budapesta, in anul 1992. Este formată din membrii parlamentelor naționale din fiecare stat și dispune numai de competențe consultative;
- Organe tehnice avand competențe specializate: Centrul de prevenire a conflictelor ale cărui atribuții sunt cele privind reglementarea in mod pașnic a diferendelor; Biroul pentru alegeri libere sprijinind organizarea de alegeri libere;
Secretariatul.
Organizarea instituțională construită la Paris a cunoscut, in timp, unele ameliorări. înaltul Comisariat pentru minoritățile naționale a fost instituit pentru a rezolva conflictele apărute in stadiul incipient, chiar dacă autoritatea sa rămane, incă, destul de restransă.
Declarația de la Budapesta și inființarea O.S.C.E.
Intalnirea la varf a șefilor de stat și de guvern desfășurată la Budapesta, in decembrie 1994, s-a incheiat prin adoptarea unui document intitulat „Către un parteneriat veritabil intr-o eră nouă” și care se situează in prelungirea Cartei de la Paris. Paragraful 3 prevede noua denumire al cărui obiectiv este acela de a arăta „(...) determinarea de fapt a O.S.C.E. ca structură de securitate care cuprinde statele de la Vancouver la Vladivostok (...)”. Astfel apare o nouă idee pentru această structură, care face deosebirea dintre C.S.C.E. - ca forum interstatal legat de bipolaritate și O.S.C.E - fiind mai constrangătoare decurgand din noua ordine europeană.
De asemenea, au fost incredințate noi misiuni și atribuții pentru O.S.C.E., cum ar fi:
- securitatea Europei - noutatea principală rezidă in adoptarea conceptului de securitate globală, termen prin care este stabilită și recunoscută interdependența aspectelor politice, economice, sociale, culturale pentru a favoriza pacea;
- controlul armamentelor - Documentul de la Viena cuprinde o serie de măsuri de incredere și de securitate negociate sub egida O.S.C.E. El prevede schimbul de informații cu privire la forțele militare, informații prealabile cu privire la orice mișcare a trupelor și un control al transferului de armament;
- consolidarea democrației, la care O.S.C.E. iși aduce contribuția sub forma asistenței tehnice;
- diplomația preventivă și gestionarea crizelor - aceasta se concretizează prin punerea in aplicare a Pactului de stabilitate in Europa, adoptat la 21 martie 1995 de către statele O.S.C.E.