Drept

1. Asociația europeană a liberului schimb (A.E.L.S.)
2. Structura instituțională a A.E.L.S.
3. Spațiul economic european (S.E.E.)

Asociația europeană a liberului schimb (A.E.L.S.)

Asociația europeană a liberului schimb este cea mai mică dintre organizațiile europene de cooperare, ea nereunind, in prezent, decat patru state. Inființată pentru a elimina barierele vamale dintre statele sale membre, ea se prezintă mai mult ca o zonă supusă unor reguli speciale decat ca o organizație structurată.

Apariția A.E.L.S.

înființarea A.E.L.S. a avut loc in anul 1960, chiar in momentul in care construcția comunitară europeană instituia Piața comună. In iunie 1955, Conferința de la Messina, in Sicilia, a relansat dinamica Europei celor șase, conferință care a stat la baza adoptării Tratatelor de la Roma, din 25 martie 1957, prin care s-au inființat cele două Comunități: Comunitatea economică europeană (C.E.E.) și Comunitatea europeană a energiei atomice (C.E.E.A./Euratom). Marea Britanie, reticentă la inființarea Comunităților europene a lansat ideea instituirii unei mari zone de liber schimb, in interiorul căreia barierele vamale să fie eliminate intre cele șase state fondatoare ale Comunităților (Germania, Franța, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg) și celelalte state membre ale Organizației europene de cooperare economic (O.E.C.E.). Aceasta din urmă a luat ființă la 16 aprilie 1948, avand drept obiectiv principal pe acela de a repartiza ajutorul american pentru Europa in cadrul Planului Marshall. Ea cuprindea 18 state, state care au acceptat ajutorul american. In cadrul acestei organizații a fost lansat planul cu privire la crearea unei zone de liber schimb, in scopul de a diminua efectele Pieței comune a Comunităților europene. In urma unui acord incheiat intre statele membre ale O.E.C.E., propunerea a rămas in stadiu de proiect.

In timpul negocierilor care au avut loc, șapte state au arătat o mare coeziune și au decis să creeze intre ele o mică zonă a liberului schimb. Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Regatul Unit, Suedia și Elveția au incheiat, la 4 ianuarie 1960, Convenția care a pus bazele Asociației europene a liberului schimb și care a intrat in vigoare la 3 mai, după negocierile care s-au derulat la Stockholm, la inițiativa Suediei.

Structura instituțională a A.E.L.S.

Organizarea instituțională a A.E.L.S. este foarte simplă, potrivit caracterului său de instituție de cooperare interguvernamentală.

Consiliul, care iși are sediul la Geneva, are in componența sa miniștrii din statele membre și se reunește la acest nivel cel puțin de două ori pe an. Fiecare reprezentant dispune de cate un vot, iar adoptarea deciziilor este posibilă cu unanimitate. Rolul său este de realiza obiectivele Tratatului de la Stockholm, adică eliminarea barierelor vamale. El acționează, in principal, prin intermediul recomandărilor adresate statelor membre, dar, de asemenea, poate să adopte și decizii cu privire la dezarmarea vamală. Are posibilitatea de a propune acorduri internaționale statelor.

Celelalte structuri au fost create, toate, de către Consiliu, deoarece tratatul nu-l prevedea decat pe acesta. Astfel, au apărut Secretariatul, comitetele permanente, formate din experți și comitetele consultative. Tratatul instituind Spațiul economic european a adăugat o Curte și o Autoritate de supraveghere pentru a asigura respectarea sa. Organizație ca a dispărut odată cu crearea O.C.D.E.

Spațiul economic european (S.E.E.)

1. Contextul apariției S.E.E.

Relațiile dintre Comunitățile europene și A.E.L.S. sunt caracterizate, in primul rand, prin originalitatea acesteia din urmă. Odată apărută concurența, statele member ale A.E.L.S. au devenit primele partenere comerciale ale Comunităților. Cu timpul, organizația liberului schimb va pierde din membrii săi care, rand pe rand, devin state membre ale Comunităților europene, astfel incat, in prezent, membrii A.E.L.S. sunt numai Norvegia, Elveția, Liechtensteien și Islanda.

Ca urmare a intensificării schimburilor economice intre resortisanții diferitelor state, au fost incheiate o serie de acorduri bilaterale intre statele membre ale celor două organizații. Pentru a realiza o legătură cat mai stransă intre cele două organizații au fost incheiate o serie de acorduri, la 22 iulie 1972. Acestea stabileau regimuri ale liberului schimb pentru produsele industriale cu reducerea progresivă a drepturilor de vamă.

La mijlocul anilor ’80 a fost decisă o asociere de o manieră mai structurată, lucru ce a fost realizat la Luxemburg, la 9 aprilie 1984. această asociere aduce două elemente de noutate in relațiile organizațiilor, și anume:

• acordul va fi incheiat intre organizații și nu sub formă bilaterală intre state;
• ambiția integrării economice depășește liberul schimb, astfel incat să se creeze o piață pentru cei 380 milioane de consumatori. Pe această bază, au avut loc negocierile, la finalul cărora a fost incheiat Tratatul Spațiului economic european la Porto, in Portugalia, la 2 mai 1992. Tratatul a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1994.

2. Structura instituțională a S.E.E.

Tratatul instituind Spațiul economic european nu inființează o nouă organizație intre cele 19 state, ci numai stabilește noi relații pe plan economic, bazandu-se, in principal, pe textele dreptului comunitar, deja, in vigoare intre cele 15 state member ale Comunităților europene, care devin aplicabile și statelor A.E.L.S. Tratatul prevede trei elemente principale, și anume:

1. cele patru libertăți de circulație a mărfurilor, a serviciilor, a persoanelor și a capitalurilor (plăților), inscrise in tratatele comunitare originare sunt extinse și la Spațiul economic european și care se bazează pe acquis-ul comunitar (in practică, in jur de 12000 de pagini);
2. politicile orizontale care permit consolidarea cooperării intre Comunitățile europene și
3. L.S. Astfel, in diferite domenii sau acțiuni comunitare este angajată:

protecția consumatorilor, mediul inconjurător, cercetarea și dezvoltarea tehnologiei, educația, formarea și tineretul (participarea la programele Erasmus și Comett, de exemplu), politica socială etc.;

1. o structură instituțională a fost creată pentru aplicarea tratatului, organizată in jurul a doi poli: punerea in aplicare a tratatului și supravegherea respectării acestuia:
2. Consiliul S.E.E. este format din miniștrii reprezentand toate statele membre și un reprezentant al Comisiei. Consiliul se reunește de două ori pe an și adoptă direcțiile principale de acțiune;
3. Comitetul mixt S.E.E. care reunește reprezentanții permanenți ai statelor membre; pune in aplicare orientările propuse de către Consiliul S.E.E.;
4. Comitetul parlamentar mixt este alcătuit din 24 de membri ai Parlamentului european sau din delegați ale statelor A.E.L.S.; acesta are rolul de a formula avize;
5. Comitetul consultativ reunește 18 membri și are un rol consultativ. Structura instituțională a S.E.E. nu o elimină pe cea instituită de A.E.L.S., ci i se adaugă acesteia. Supravegherea aplicării Tratatului S.E.E. se realizează prin instituții specific numai A.E.L.S., nu și Uniunii Europene, deoarece acesta din urmă are, deja, instituții care să asigure controlul statelor membre (Comisia și Curtea de justiție a Comunităților europene). Aceste instituții sunt:
6. Autoritatea de supraveghere: reunește 5 persoane alese de către state și care au două atribuții esențiale constand in supravegherea statelor, pe de o a parte, și a intreprinderilor, pe de altă parte. Pentru a verifica conduita statelor, Autoritatea poate să decidă desfășurarea unor anchete din oficiu sau pe baza unei plangeri din partea altui stat sau a unui particular și să dea un aviz public care autorizează sesizarea Curții atunci cand nu este respectat; persoanele private operatori economici pot face obiectul unei decizii in temeiul căreia să ceară incetarea oricărei conduite, atitudini, acțiuni insoțită de o eventuală amendă;
7. Curtea, cu sediul la Geneva, reunește 5 judecători desemnați de către guvernele statelor membre pentru o perioadă de 6 ani. Competențele sale sunt asemănătoare celor ale Curții de justiție a Comunităților europene.