- Orînduirea socală
Imperiul roman în 395 en a fost divizat în 2 părți de către Teodosiu (Imperiul de Răsărit, Imperiul de Apus). Bizanțul cu capitala în or. Constantinopl, în perioada dată era economic bine dezvoltată, datorită autorității sale de Imperiu roman și relațiilor comerciale cu Asia Centrală,Africa de Nord. Decăderea sclavagistă sa simțit aici mult mai puțin de căt în alte provincii al fostului Imperiu. Caracteristic pentru Bizant era mica gospodărie de țărani care era cointeresată de roade bogate de pe loturile sale. Meștegugăritul era bazat pe lucrul meșterilor liberi, și nu sclavi. Procesul feudalizării sa înfăptuia mai lent de cît în Europa .
Sec.V-X, pentru Bizant este caracteristic lupta cu dușmanii interiori, externi pentru existență. Lupta cu Statul Bulgar centralizat, cu arabii,egiptenii, turcii-selgucizi.
Amintim numai domnia haurienilor, macedonenilor, care au emis un șir de reforme de ordin politic,social,cu scopul întăriirii puteii centrale, și limitarea puterii bisericii creștine oficiale.
Din an.1081-1204 dinastia Comnenilor, a finalizat procesul iobăjirii țăranilor, se consolidează mari proprierăți feudale. Din 1261-1453 în Bizant domnia dinastia Paleologilor,pe timpul căriea și sau statornicit relațiile feudale.1453 Constantinopul cade , și cu el Imperiul Bizant, sub lovitura turcilor selgucizi.
Clasa stăpănitoare era aceei a nobilimii feudale, cu mari loturi de pămînt și imunitate juridică.
A 2 pătură socială, ai Bizantlui erau -micii nobili (mesoi, bursesioi, curiali.), care erau ocupați în meșteșugărie, agricultură ori administația publică.
3 pătură socială erau clerii,care dețineu funcții administrative de răspundere. Următorii erau negustorii, foarte numeroși și uniți în corporații de briaslă. Țărănimia - clasă numeroasă (dependenți coloni cu uneltele lor proprii,legați de lotul șău de pămint).
Ultima pătură socială erau țăranii iobaji, quiasi-sclavi. ( numiți încă și mortiți, cei ce dau a 10 parte).
Mai exista și țăranimea liberă (koinonoi). Oameni ce trăiau in comunitate și prelucrau pămăntul individual.
Existau și stratiotopia (veteranii militari lăsați la vatră). Mai existau și sclavii dar foarte în număr mic.
Sistemul statal. Bizantul era condus de basileus (împărat). Alegera regelui avea exusivitate,regele singur alegia urmașui său,care pote fi reprezentantul altei dinastii de nobili Așa numită sistemă de asociere. Acest domnitor era numit symbasileus (co-părtaș).
Funcțiile administrative era înfăptuite de Senat,ajutat de Consiliu de Stat. Regele era ajutat de 2 prefecți ce dețineu funcție de supravegetatori ai regiunilor statului. Mai exista șef al palatului,șef al Consiliului de Stat. Funcțiile date aveau scopul întăririi puterii centrale a Regelui,menținera ordinii sociale, funcție fiscală, cei drept mai tărziu, pe timpul dinastiei izauriane, funcțiile date în majoritate au fost licidate, cu funcțiie jenerală de logofăt. Bizantul
era divizat în 2 prefecturi care la răndul său era împărțit în dieceze., condusă de vicar. Diecezele împărțite în provincii conduse de un rector. Apoi divizate în comunități.
- Izvoarele dreptului în Bizanț
Primă lege juridică bizantă era codificarea lui lustian. Așa numita Corpus Iurius Civilis., mai tîrziu apare codul Egloga ( an.740),cod progresist,, perfect pentru timpul dat, folosit și în Europa, Rusia ( KopMnua KHura). Ultima lege de ordin social este legia militară ( nomos stratioticos), care prevedia infracțiunile militare.( folosită și în Moldova -fanariotă). Legiurea agrară,infracțiunile legate de pămănt, Nomos nauticus,infracțiuni în marină. În perioada dinastiei macedonene, menționăm Cartea Prefectului, mai mult prevede infracțiuni în localități urbane, breslelor din cadrul orașului. În 922 apare legia lui Roman Lecapenus , cod legat de proprieetate privată, posibilitatea de-a răscumpăra pămîntul vîndut.
Paralel cu drepturile scrise, se mai folosec și obiceiurie așa zise cutuma.
- Dreptul feudal în Bizanț
Pentru Bizant era caracteristic proprieetatea feudală mare, primită prin moștenire,ori dotată de Rege pentru fidelitate. Exista proprieetate țăranilor liberi și a țăranilir iobaji (care puteau vinde numai uneltele sale de muncă).
Obligațiunile. Legile referitor la obligațiuni, sunt analogice legilor romane. Contractele sunt încetate prin acodr. Important atragem atenție la contractele de împrumut. Comerțul era bine dezvoltat, și sindicatul de briaslă a cămătarilor era perfect organizat, Regele des îmrumuta bani pentru nevoile statului.
Relațiile de familie sunt asămănătoare cu cele romane. Pentru căsătorie era nevoe de acordul părinților, Căsătoriții trebue să aibă 12-14 ani. Căsătoriea era precesădată de logodie ,dar fără obligațiuni juridice. Căsătoria se desfăcea prin moarea ori prin divorț. Nu era egalitate în dreptruri de divorț,bărbatul divorța fără explicație, pe cănd femeia trebuea să depue temei argumentat.
Succeiunile erau reglamentate ca și cel roman. Moștenirea era împărțită, unde 25% era lăsată părinților și surorilor (legea Falsidia romană), falsiduca ca lege bizantă.
Legile Bizantului cunosc mai multe forme de moștenire. Moștenirea se deferă descendenților,dacă moștenitorii sunt de acelaș grad , apoi și bunurile sunt repartizate egal. Dacă nu există desendenți apoi moștenirea trece la asendenți, ( mai mic),dacă nu e posibil de găsit mostenitori legitimi, apoi se reîntoarce moștenirea soțului supravețuitor,și statului în mod egal.
Drept penal.,caracteristic o inegalitate în sancțiunile penale, în raport de clasă .Codu penal bizantic (Prohironul) este codul lui Vasile Maceronianul. Dreptul penal cunoaște o conturare bine întemiiată a infracțiunilor consumate și neconsumate, tentativă și infracțiune comisă.
O deosebită importanță dreptul penal acordă infracțiunilor contra averii statului și liniștea socială. Noțiunea de orînduire de stat era foarte amplu descris, evident că și pedepsile sunt analogice.
Menționăm că statul și biserica în epoca medievală era un tot întreg. Sunt grav pedepsite infracțiunile sau atentata la viață de familie, morală, patrimoniul, proprieetate privată.
Pedepsele sunt variate și crude. Tăerea membrilor la hoți, limbii pentru jurămînt fals ori mincună. Spînzurare pentru omucidere,ardere pentru copilucidere.
Procedura de judecată. Nu exista deosebire între judecător și lucrător public,ce ducea la abuzuri. Ultima instanță era Regele ajutat de perfectul orașului. În provincie judeca guvernatorul , în localități judecătorul administrației locale. Dezbaterile locale erau anulate, decizia era făcură mai mult politic,păzind orănduirea politică existentă.