- Particularitățile dezvoltării SUA în epoca contemporană
În timpul Războiului Rece, unica abordare a Americii asupra politicii externe a fost remarcabil apropiată problemelor respective. A existat un profund conflict ideologic, și doar un stat - SUA, a posedat întreaga paletă de mijloace - politice, economice și militare - pentru a organiza apărarea lumii necomuniste.
După Războiul Rece, variate elemente păreau să devină mai armonioase și mai simetrice. Puterea relativă militară a SUA va declina gradul. Absența unui adversar veritabil va produce o presiune pașnică pentru a redirecționa resursele din domeniul militar la alte proprietăți - un proces care deja a demarat.
Sistemul internațional al secolului XXI va fi marcat de contradicție evidentă: pe de o parte, fragmentarea: pe de altă parte, globalizarea ascendentă. La nivelul relațiilor interstatale, noua ordine va comporta similitudini cu sistemul european al secolului XVII-XIX, decât cu tipicurile rigide ale Războiului Rece. Vor exista cel puțin șase supraputeri - SUA, Europa, China, Japonia, Rusia, și probabil, India - la fel și o multitudine de state medii și mai mici. în același timp, relațiile internaționale au devenit, pentru prima dată, cu adevărat globale. Comunicațiile sunt imediate, sistemul economic funcționează simultan pe toate continentele, întregul portofoliu de probleme, care urmează a fi rezolvate, poate fi analizat doar prin abordare globală, cum sunt: neproliferarea nucleară, ecologia, explozia demografică și interdependența economică.
- Bazele orânduirii social-economice
Către sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX Statele Unite s-au transformat într-o țară-model a capitalismului corporativ, în care activau fără nici o restricție trusturi-gigante, monopoluri, care limitau libera concurență de piață.
Criza economiei mondiale care demarează în anul 1929 în Wall Street cuprinde întreaga economie mondială, brusc se reduce volumul producției, apar probleme grave ale finanțelor întreprinderilor industriale, comerciale, formele financiare, s-a majorat șomajul.
În anii de criză au devenit insolvabile (incapabile de plată) 1/5 din toate băncile SUA (5 mii de bănci), fiecare al treilea muncitor rămâne fără loc de muncă, sunt vândute forțat pentru neachitarea impozitelor și a datoriilor sute de mii de gospodării funciare.
În primăvara anului 1933, când criza a atins apogeul, în postul de președinte a venit Franklin Delano Roosevelt, din partea partidului democrat. Fiind un politician clarvăzător, conștientiza necesitatea unor măsuri radicale pentru a crea în țară un mecanism efectiv anticriză, realizarea reformelor sociale, capabile să anihileze dezvoltarea în mase a protestelor pe o cale revoluționară.
Elaborat de guvernul Roosevelt programul acțiunilor anticriză în istoria SUA s-a numit "cursul nou", reformele de bază fiind efectuate în primele "o sută de zile" ale președinției lui, când Congresul a adoptat un număr mare de legi, care cuprindeau toate componentele vieții social-economice și politice.
Unul din ultimele acte juridice ale politicii agrare "a noului curs" a devenit Legea din 1938, care consolida controlul de stat asupra produselor agricole ajunse pe piață, în scopul menținerii prețurilor nu prin distrugerea surplusurilor, ci prin păstrarea lor, cu compensație, din partea statului, fermierilor din contul recoltei încă nerealizate.
Reforma judiciară a suferit eșec din cauza pericolului în sistemul "balanță și contrabalanță", prin extinderea prerogativelor președintelui SUA.
Reforma administrativă, totuși, a fost realizată în 1939, când au fost formate Direcția executivă a președintelui, în componența cărei se afla Aparatul casei Albe, Biroul bugetar și Direcția de planificare a resurselor naționale. Congresul nu a implementat inițiativa președintelui de a crea două ministere, dar președintele a reușit să înființeze două Agenții: Agenția federală a lucrărilor obștești și Agenția hârtiilor de valoare.
Perfecționarea metodelor de perfectare a economiei din partea statului și a relațiilor sociale a devenit, după "cursul nou", o activitate prioritară a tuturor ramurilor puterii statului american.
- Particularitățile dezvoltării SUA după cel de-al doilea război mondial
După izbucnirea celui de-al doilea război mondial, Statele Unite ale Americii își proclamă neutralitatea, dar susțin economic, militar și moral statele antrenate în luptă cu puterile fasciste - Marea Britanic, China, apoi URSS. În consecința atacului japonez de la Pearl Harbour (7.12.1941) Statele Unite ale Americii intervin în război, luptând pe fronturile din Pacific, Africa de nord și Europa împotriva forței Axei. Capitularea necondiționată a Germaniei (mai 1945) și bombele atomice lansate asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki finalizează cel de-al doilea război mondial (august 1945). Crearea ONU (26 iunie 1945) urma să pună bazele unei ample colaborări internaționale în epoca postbelică, dar contradicțiile, care se manifestau, după conferința de la Postdam (1945) între Statele Unite ale Americii și aliații est-europeni, Uniunea Sovietică, condusă de către Stalin, conduc la izbucnirea "războiului rece". Politica postbelică este condiționată de confruntarea dintre cele două supraputeri ale lumii - Statele Unite ale Americii și URSS, de cursa înarmărilor și de lupta pentru extinderea sferelor de influență. Statele Unite ale Americii sprijină redresarea economică a statelor europene, amenințate de spectrul comunist, prin lansarea "Planului Marshall" (la 5 iunie 1947 congresul aprobă alocarea a 12 mld dolari în calitate de ajutor pentru următorii 4 ani) inițiază o serie de alianțe militare - NATO (l 949), ANZUS (1951), SEATO (1954), CENTO (1955) și sprijină direct forțele anticomuniste, angajate în deceniile 5-9 în conflictele locale de pe glob: Coreea, Vietnam, Laos, Cambodgia, Cuba, America Latină, Orientul Mijlociu, Afganistan, etc. Pericolul unui nou război mondial așează
SUA la masa tratativelor de vârf cu URSS la Geneva (1955), Paris (1960), Viena (1961), pentru încheierea unor acorduri, care ar conduce la dezarmarea controlată.