Pentru delimitarea zonelor polare, în general, a fost propusă linia geografică şi astronomică a cercurilor polare, a gheţurilor în derivă şi dispariţiei vegetaţiei.
Regimul juridic al Arcticii (Polul Nord)
Arctica este teritoriul în jurul Polului Nord, cu o suprafață totală de 27 mln. km2, format din 2/3 suprafață acvatică și 1/3 suprafață terestră. Acest teritoriu prezintă interes din punct de vedere științific, cât și strategic, deoarece este bogată în resurse naturale.
Regimul juridic al Arcticii constituie obiectul unor controverse internaționale, definitivarea lui continuând și în prezent. Acesta este determinat de reglementări internaționale, cât și legislațiile statelor riverane Oceanului Înghețat de Nord.
Pentru delimitarea zonelor polare în Arctica a fost aplicată teoria sectoarelor sau zonelor de atracţie, dezvoltată încă din 1918 de juristul rus V. Lakhtin. Potrivit acestei teorii, statele care au coaste la Oceanul îngheţat de Nord sunt suverane asupra tuturor pământurilor, ocupate sau nu, cuprinse într-un triunghi ce are ca bază coasta, ca vârf Polul Nord şi ca laturi, meridianele care trec prin extremităţile de est şi de vest ale coastei. Teritoriile astfel delimitate le-ar reveni următoarelor state: Rusia, Norvegia, Danemarca, Canada şi SUA.
Împărțirea Arcticii în acest mod nu este unanim recunoscută. Cu toate acestea, la inițiativa Canadei, Convenția asupra dreptului mării din 1982, a formulat dreptul statelor riverane de a întreprinde, pe distanțe de până la 200 mile, măsuri de protecție și control al poluării maritime și pentru conservarea echilibrului ecologic.
În 1996, la Ottawa, Danemarca, Islanda, Canada, Norvegia, Rusia, SUA, Finlanda și Suedia au semnat Declarația cu privire la constituirea Consiliului Arctic, o nouă organizație regională, care are drept obiectiv realizarea cooperării statelor și dezvoltarea programelor ecologice în regiune.
Regimul juridic al Antarcticii (Polul Sud)
Antarctica, cu o suprafaţă de 14 mln. km2, este situată între Africa de Sud, America de Sud, Noua Zeelandă şi Australia.
Antarctica are un regim juridic internaţional stabilit prin Tratatul de la Washington din 1.12.1959. Tratatul stipulează folosirea Antarcticii exclusiv în scopuri paşnice şi prevede că sunt interzise orice măsuri cu caracter militar, cum ar fi: crearea de baze militare şi de fortificaţii, efectuarea de manevre militare, precum şi experimentarea oricăror tipuri de arme. Alături de demilitarizarea şi neutralizarea Antarcticii, tratatul mai stabileşte şi denuclearizarea acesteia, inclusiv interzicerea eliminării în zonă a deşeurilor radioactive.
Astfel, prin Tratatul cu privire la Antarctica s-a instituit pentru prima oară în practica internaţională, o zonă cu statut de totală demilitarizare, neutralizare şi denuclearizare.
Tratatul prevede, totodată, libertatea cercetărilor ştiinţifice şi colaborarea statelor în acest domeniu. În ceea ce priveşte colaborarea statelor, tratatul stipulează schimbul de informaţii, de personal ştiinţific între expediţiile statelor, precum şi între staţiile create de ele în Antarctica şi de rezultate ştiinţifice. Prevederile tratatului nu se pronunţă asupra pretenţiilor de suveranitate teritorială în Antarctica.
În ceea ce priveşte protecţia mediului şi regimul resurselor minerale, în 1988, a fost adoptată Convenţia privind reglementarea activităţilor asupra resurselor minerale din Antarctica, document care menţine, cât priveşte chestiunea unor pretenţii sau drepturi, cadrul juridic instituit de tratatul din 1959. Obiectivul convenţiei este interzicerea acelor activităţi care ar cauza daune mediului sau ecosistemelor Antarcticii sau ar afecta climatul la nivel global sau regional.
În 1991, statele părţi la Tratatul cu privire la Antarctica au semnat la Madrid, Protocolul asupra protecţiei mediului în această zonă, protocol care, între altele, interzice prospectarea şi mineritul în Antarctica pe o perioadă de 50 de ani. De altfel, problema Antarcticii figurează din anul 1983 pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU. În 1991, acest forum mondial lansează teza potrivit căreia elaborarea unei convenţii care să stabilească o rezervaţie naturală sau un parc mondial în Antarctica şi ecosistemele sale asociate trebuie negociată cu participarea întregii societăţi internaţionale.