Noțiunea și obiectul de studiu al criminalisticii
Criminalistica este definită ca știința care elaborează și folosește un ansamblu de cunoștințe despre metodele, mijloacele tehnice și procedeele tactice destinate descoperirii, cercetării infracțiunilor, identificării persoanelor implicate în săvârșirea lor și prevenirii faptelor antisociale.
Obiectul de studiu al criminalisticii reiese cu claritate din definiție, anume studiul mijloacelor tehnice și metodelor tactice de investigare a faptelor prevăzute de legea penală.
Principiile criminalisticii
De relevat că fiind subordonată procesului penal și contribuind la realizarea sarcinilor acestuia, criminalistica se bazează pe principiile dreptului procesual penal. Prin urmare, sistemul principiilor fundamentale ale criminalisticii include principii de drept procesual penal interpretate în accepțiunea criminalistică, dar și unele principii proprii acestei discipline, ca, spre exeriiplu, principiul operativității, al planificării activităților criminalistice, al celui privind aplicarea formei deductive și inductive de cercetare a faptelor penale.
Principiul legalității - este prevăzut de art.2 al Codul penal și art.2 al Codului de procedură penală. Conform acestui principiu întreaga activitate de investigare a infracțiunilor se desfășoară cu stricta respectare a prevederilor legale.
Principiul aflării adevărului - este prevăzut de art. 3 al Coduli de procedură penală. Concluziile desprinse de către organele judiciare prin intermeniul probelor trebuie să reflecte cu exactitate realitatea obiectivă.
Principiul prezumției de nevinovăție. Orice persoană împotriva căreia a fost pornit un proces penal este prezumată a fi nevinovată pe tot parcursul acestuia.
Principiul existenței urmelor infracțiunii. Orice activitate ilicită a omului produce transformări și modificări produse la locul faptei sub forma urmelor.
Principiul identității. În centrul investigațiilor criminalistice se află identificarea persoanelor, obiectelor sau fenomenelor ce se află în legătură cauzală cu faptele incrimnate prin legea penală.
Principiul operativității în efectuarea activității de urmărire penală - presupune constatarea la timp și în mod complet a faptelor prevăzute de legea penală, și idetnificarea infractorilor.
Sarcinile criminalisticii
În prezent, atât sub aspect teoretic, cât și sub aspect practic sunt confirmate următoarele sarcini ale științei criminalistice:
- Studierea practicii infracționale;
- Studierea legităților creării urmelor infracțiunilor și elaborarea, în baza cunoașterii acestor legități, a mijloacelor și metodelor adecvate de cercetare criminalistică;
- Studierea și adaptarea la necesitățile practicii de investigare criminalistică a realizărilor altor științe, cu preponderență a celor naturale - fizica, chimia, biologia, matematica, cibernetica etc, metodele cărora reprezintă fundamentul științific a multor recomandări și mijloace de cercetare criminalistică;
- Analiza practicii de investigare a faptelor penale în vederea elaborării unor noi metode tactice de organizare și efectuare a acțiunilor procesuale, necesare stabilirii adevărului într-un proces penal;
- Elaborarea mijloacelor tehnice și a metodelor privind aplicarea lor în activitatea operativă de prevenire și curmare a infracțiunilor;
- Elaborarea mijloacelor tehnice și a principiilor și tehnologiilor efectuării expertizelor criminalistice și a constatărilor tehnico-științifice;
- Comunicarea prin instruire și publicitate a celor mai impresionante realizări ale criminalisticii, precum și a practicii înaintate în domeniul investigației infracțiunilor.
Sistemul criminalisticii
Criminalistica este împărțită în trei mari părți, fiecare cu specificul său, anume:
- Tehnica criminalistică;
- Tactica criminalistică;
- Metodologia (metodica) criminalistică.
Actualmente criminalistica se prezintă ca un sistem de metode tehnico-științifice, tactice și metodice, întrunite în compartimentele enunțate, anticipate de anumite elemente introductive și de metodologie criminalistică.
Tehnica criminalistică, după cum arată și numele, studiază mijloacele tehnice folosite de organele judiciare în căutarea, descoperirea, relevarea, fixarea și ridicarea urmelor, în analiza și interpretarea acestora la fața locului sau în laborator.
Tactica criminalistică reprezintă un ansamblu de reguli, de metode tactice utilizate de organele judiciare în efectuarea unor acte procedurale în vederea obținerii maximului de rezultate - în limitele legii - din efectuarea acestora. Astfel există reguli tactice pentru ascultarea persoanelor participante în procesul penal (persoana vătămată, învinuitul / inculpatul, martorul), dar, în egală măsură, pentru efectuarea altor acte procesual penale: prezentarea pentru recunoaștere, confruntarea, cercetarea la fața locului, percheziția, reconstituirea ș.a.
Metodologia criminalistică își propune ca, pe baza mijloacelor tehnice și a regulilor tactice generale, să surprindă specificul investigării diferitelor tipuri de infracțiuni contribuind la specializarea organelor de cercetare penală în soluționarea anumitor categorii de fapte. Astfel, există o metodologie a investigării accidentelor de trafic rutier, există o metodologie a investigării faptelor cauzatoare de moarte violentă, a accidentelor de muncă, a infracțiunilor la regimul bancar, vamal ș.a.
Metodele criminalisticii
Noțiunea de «metodă criminalistică» poate fi definită ca o totalitate de acțiuni, operații și mijloace, inerente însușirii realității obiective, privind cercetarea infracțiunilor. La nivel practic, metodele criminalistice se prezintă în forma unor măsuri, operații și mijloace tehnico-științifice, aplicarea cărora asigură eficiența activității organelor judiciare în vederea investigării și prevenirii faptelor penale.
Savantul autohton, Igor Dolea, subliniază că în tot scenariul judiciar nucleul în jurul căruia se realizează activitatea procesuală este demnitatea uman.[1] [2] De pe această poziâie trebuie apreciată corectitudinea metodelor criminalistice. Nu pot fi admise ca fiind amorale și deci nelegitime metodele bazate pe violență inclusiv psihică, înșelăciune, amenințare și șantaj.
Unii autori clasifică metodele discutate în două-trei, alții în șapte-opt categorii 2. Unul și același fenomen, de exemplu, studierea și generalizarea experienței judiciar-penale, e prezentat diferit de către autori: fie ca obiect de aplicare a metodelor criminalisticii[3], fie ca metodă criminalistică de investigare[4], fie ca sursă informativă.[5]
Totodată, o asemenea analiză a opiniilor demonstrează, aceasta confirmându-se și în practica judiciară, că atât la nivel teoretic, cât și la cel utilitar, se folosesc trei categorii de metode: general științifice, particular științifice și speciale.
Metodele general științifice sunt specifice tuturor formelor de activitate umană, fiind folosite cu prisosință in cercetările criminalistice. Acestea sunt:
- Metoda observației;
- Metoda măsurării;
- Metoda experimentală;
- Metoda modelării;
- Metoda comparației;
- Metoda descrierii.
Categoria a doua de metode, frecvent aplicate în criminalistică, constituie cele particular științifice. Fiind în marea majoritate preluate în direct sau prin adaptare la specificul cercetărilor criminalistice din diverse ramuri ale științelor naturale, metodele din această categorie sunt atestate sub diverse denumiri, de exemplu «metode fizice»[6], «metode de ramură»[7], «metode adaptate la specificul criminalisticii»[8], «metode științifice și tehnice»[9]. In toate cazurile însă se au în vedere, în primul rând, metodele fizice sau fizico-chimice, matematice și antropologice.
- Metode fizice sau fizico-chimice. Dintre multiplele metode fizice și fizico-chimice uzuale în cercetările criminalistice menționăm următoarele:
- Metoda optică;
- Metoda palpării;
- Metoda efectului de luminiscență;
- Metoda convertizării electrono-optice;
- Metoda difUzo-copiativă prin contact;
- Metode matematice;
- Metode antropologice.
Categoria a treia constituie, după cum anticipam, metode speciale criminalistice, denumite de unii autori «metode de examinare proprii criminalisticii»[10], care pot fi încadrate în patru subgrupuri, după cum urmează:
- metodele tehnico-criminalistice destinate descoperirii, fixării și ridicării urmelor materiale ale infracțiunii, desfășurării evidenței criminalistice și măsurilor de protejare a valorilor sociale de atentări criminale ca, spre exemplu, metodele fotografiei de fixare, aplicate în cadrul cercetării la locul faptei sau în alte împrejurări, de relevare și ridicare a urmelor invizibile de mâini, a celor create de instrumente sau în urma tragerii din arma de foc, cele vizând prevenirea furturilor , traficurilor de
stupefiante etc[11];
- metodele expertizelor criminalistice (grafoscopice, trâseologice, balistice )și a acitivității specialiștilor abilitați să efectueze constatări tehnico-științifice.
- metodele tactice de organizare și desfășurare a acțiunilor procesuale, a cercetării la fața locului percheziției etc. metodele de cercetare a anumitor categorii de infracțiuni cunoscute și sub denumirea de metodici particulare de cercetare penală.
Metodele speciale criminalistice se subdivid în cele aplicate în cercetările științifice, cum ar fi generalizarea practicii înaintate, studierea și adaptarea realizărilor altor științe la specificul activităților criminalistice, analiza și evidența modalităților de săvârșire a actelor antisociale și cele destinate să deservească practica judiciară etc.
Locul criminalisticii în sistemul științelor juridice, judiciare, tehnice și naturale
Știința criminalisticii are strânse legături atât cu științele juridice (penale) cât și cu cele nejuridice, fie că vorbim de științe exacte (matematică, fizică, chimie ș.a.) ori de științe umaniste (psihologie, logică ș.a.).
Conexiunea criminalisticii cu dreptul penal;
Conexiunea criminalisticii cu dreptul procesual penal;
Conexiunea criminalisticii cu criminologia;
Conexiunea criminalisticii cu medicină legală;
Conexiunea criminalisticii cu psihologia judiciară;
Conexiunea criminalisticii cu fizica;
Conexiunea criminalisticii cu chimia;
Conexiunea criminalisticii cu biologia și anatomia.
[1] Ig.Dolea. Drepturile persoanei în probatoriul penal. Chișinău, 2009, p.45.
[2] C. Suciu, Criminalistica, București, 1972, p. 6-7; E. Stancu, Investigarea științifică a Infracțiunilor, partea I, București, 1986, p. 17.
[3] I. Anghelescu , I. Constantin și L. Coman, Definiția, obiectul și metodele de studiu ale criminalisticii, în Tratat practic de criminalistică, vol. I, București, 1976, p. 16.
[4] C. n. MmpnHeB, KpuMmonucmuKa, Moscova, 1963, p. 16.
[5] B. n. KonMaKOB, Beedenue b Kypc HayKu coeemcKou KpuMuna^ucmuKu, Ogecca, 1973, p. 27.
[6] C. Suciu, Criminalistica, București, 1972, p. 92.
[7] A. 3ucMau, CucTeMa mctojob uccnegoBaHna npuMenaeMMx b KpuMUHaancTUKe, în Bonpocti KpuMUHanucTuuecKOM MCTOjo.ioruu , TaKTUKu u mctojuku paccnedOBaHna, Moscova, 1973, p. 11
[8] E. Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor. Partea 1, București, 1986, p. 17.
[9] H. naHTC.iecB. KpuMUHanucmuKa, Moscova, 1982, p. 29.
[10] E. Stancu, Investigarea științifică a infracțiunilor, partea I, București, 1986, p. 19.
[11] P. Ec.ikhh. KpuMUHanucTUKa: npobneMM, TCHgeHuuu, nepcneKTUBM. Moscova, 1987, p.116.