Drept

Noțiunea, sarcinile și felurile percheziției

Percheziția poate fi definită ca o activitate procedurală care constă în cercetarea prin constrângere a unui loc deschis, încăpere sau a unei persoane în vederea depistării și ridicării de urme ale infracțiunii, a anumitor obiecte, valori și documente ce constituie mijloace materiale de probă, precum și descoperirii persoanelor aflate în căutare și a cadavrelor ascunse.

Făcând abstrație de natura și particularitățile infracțiunii, putem evidenția următoarele sarcini ale percheziției:

• imobilizarea făptuitorului, curmarea activității infracționale și de ascundere a urmelor infracțiunii;
• descoperirea și ridicarea urmelor infracțiunii, a obiectelor și documentelor ce conțin sau poartă astfel de urme, ca, spre exemplu, urme de sânge pe obiecte de construcție, diverse urme- materie pe obiecte vestimentare, acte false ș.a.;
• identificarea și ridicarea obiectelor ce constituie produse ale infracțiunii, cum ar fi bunurile sustrase, valorile primite ca mită sau obținute prin șantaj sau escrocherie;
• descoperirea persoanelor aflate în căutare, a cadavrelor ascunse sau a părților din cadavre;
• depistarea și ridicarea documentelor cu conținut probatoriu și a materialelor ce caracterizează personalitatea, modul de viață și legăturile bănuitului sau învinuitului: înscrisuri, chitanțe, mandate poștale, bilete de transport, carnete cu adrese și numere de telefoane, adrese ale complicilor, fotografii, înregistrări audiovizuale, filme ș.a.;
• depistarea și ridicarea mijloacelor și instrumentelor folosite sau destinate săvârșirii infracțiunii, precum și a obiectelor a căror deținere este interzisă: arme de foc, muniții, substanțe explozive, instrumente de spargere, utilaje de confecționare a mărfurilor de larg consum falsificate, stupefiante;
• fixarea printr-un act de sechestru, efectuat în conformitate cu art. 202-203 al Cod proc.pen., a bunurilor aflate în patrimoniul făptuitorului în vederea reparării prejudiciului cauzat prin infracțiunea săvârșită, precum și pentru garantarea executării pedepsei cu amendă. Practica demonstrează că momentul percheziției creează condiții dintre cele mai favorabile pentru realizarea sechestrării averii;
• fixarea locurilor tainice, a ascunzătorilor zămislite în mod special pentru a tăinui obiecte, bunuri, documente și alte materiale ce pot interesa justiția penală. Cu acest scop se vor folosi mijloacele și metodele fotografiei judiciare operative, în unele cazuri videoaparatura.

În conformitate cu prevederile legislației procesual-penale și ale tacticii criminalistice, în literatura de specialitate s-au formulat trei criterii de clasificare a perchezițiilor: natura obiectului de cercetat în cadrul percheziției; numărul percheziției întreprinse asupra aceleiași persoane; numărul persoanelor la care se efectuează. După natura obiectului de cercetat în cadrai percheziției, deosebim percheziția locurilor deschise, a încăperilor și a persoanelor.

Perchezițiile se subdivid în primare, adică efectuate pentru prima dată, și repetate. La repetarea percheziției se recurge, de obicei, în situația în care se constată că, datorită condițiilor nefavorabile sau din alte motive, percheziția primară a fost efectuată defectuos sau superficial. Uneori percheziția repetată se aplică cu semnificația de procedeu tactic. De exemplu, organul de urmărire penală știe că obiectele ce interesează au fost expediate și ascunse în locuri necunoscute, dar efectuează fără succes o percheziție, pentru a-1 face pe cel percheziționat să creadă că pericolul a trecut și să restituie obiectele ascunse. Practica probează că percheziția repetată este deosebit de eficientă.

În funcție de numărul de obiecte care urmează a fi percheziționate perchezițiile pot fi individuale și în grup. Percheziția în grup nu înseamnă neapărat aplicarea ei asupra unui grup de persoane. Ea poate fi efectuată simultan la domiciliu, la locul de muncă și odihnă (birou, vilă), în alte locuri unde activează persoana. Dispunerea unei atare percheziții presupune crearea mai multor grupe operative care să funcționeze în mod sincronizat.

Pregătirea în vederea efectuării percheziției

Pregătirea în vederea efectuării percheziției reclamă realizarea de către organul de urmărire penală a unor măsuri preliminare de natură să atribuie acestei activități o desfășurare organizată și eficientă.

Înainte de a proceda la efectuarea percheziției, organul de urmărire va determina scopul ei în raport cu cauza avută în cercetare. În baza materialelor de care dispune (procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile victimei, martorilor și ale altor persoane implicate), el va specifica obiectele, valorile și documentele care trebuie căutate în cadrul percheziției, natura și caracteristicile principale ale acestora (forma, dimensiunea, structura). Informația privind obiectele ce urmează a fi căutate trebuie să corespundă următoarelor cerințe:

1. să contribuie la elaborarea unei prognoze asupra posibilităților de ascundere și, în consecință, să direcționeze activitatea de căutare;
2. să asigure elaborarea mijloacelor și procedeelor tactice adecvate de căutare. Este lesne de înțeles că mijloacele și metodele de căutare a documentelor se vor deosebi esențial de cele necesare pentru descoperirea obiectelor voluminoase.

Un alt aspect ce ține de pregătirea pentru efectuarea percheziției rezidă în cunoașterea prealabilă a locului acesteia.

Tot în cadrul pregătirii în vederea efectuării percheziției trebuie să se obțină anumite date privind persoana ce urmează a fi percheziționată.

În raport cu datele obținute cu privire la obiectele, persoanele și locul ce urmează a fi percheziționat, organul care conduce activitatea de investigare a cauzei, stabilește momentul efectuării percheziției, componența grupului de persoane participante și a mijloacelor necesare bunei disfășurări a acestei activități.

Un moment important privind pregătirea percheziției este determinarea persoanelor care vor participa la efectuarea ei. Componența echipei ce va activa în cadrul percheziției diferă de la caz la caz, ea fiind condiționată de natura obiectelor, a căror descoperire constituie scopul percheziției, amplasarea și structura locului de percheziționat și, firește, de datele ce caracterizează personalitatea celui ce urmează a fi percheziționat și membrii familiei lui.

În fine, pentru realizarea scopului percheziției, echipa trebuie să fie dotată cu mijloace tehnico-științifice care să asigure eficacitatea activității de căutare. Pe lângă materialele, uneltele și instrumentele aflate în dotarea truselor criminalistice universale, sunt necesare anumite utilaje, printre care de o deosebită utilitate sunt: sursele de lumină pentru descoperirea obiectelor ascunse în locuri insuficient luminate; diferite tipuri de detectoare, cum sunt cele de metale sau cadavre, magneți puternici pentru ridicarea obiectelor metalice din fântâni, bălți și rezervoare de apă; aparate portative Roentgen; dispozitive cu radiație ultravioletă, toate acestea necesitând o pregătire prealabilă. Nu se va ignora aparatajul și materialele de fotografiat, iar în cazurile complicate, și camera de luat vederi sau dispozitivul de înregistrare videomagnetică. Se vor pregăti, de asemenea, materiale și instrumentul de ambalare, sigilare și conservare a mijloacelor materiale de probă.

Regulile generale tactice privind efectuarea percheziției

În criminalistică, în baza practicii înaintate a organelor de urmărire penală, s-au stabilit anumite principii, reguli tactice generale prin respectarea cărora trebuie să se desfășoare percheziția. Aceste reguli, în esență, sunt următoarele:

• Efectuarea percheziției în mod inopinat, ceea ce presupune, pe de o parte, dispunerea acestui act procedural la momentul oportun, iar, pe de alta, pregătirea sa la un anumit grad de confidențialitate.
• Realizarea întocmai a procedurilor prevăzute de lege asupra activității de efectuare a percheziției în sensul strictei respectări a formelor procesuale ce țin de reglementarea acestui act procedural. La locul de efectuare a percheziției, organul sub a cărei conducere este concepută această activitate, trebuie neapărat, în mod civilizat, să se legitimeze și apoi să identifice în baza actelor respective, persoana care va fi percheziționată și celelalte persoane surprinse la fața locului.
• Efectuarea percheziției în două faze: a) de recunoaștere sau de inspectare generală a obiectului de percheziționat și b) de examinare sistematică a tuturor componentelor acestuia în vederea descoperirii obiectelor, documentelor și bunurilor ascunse. Această regulă tactică privește în mod deosebit percheziția încăperilor și a locurilor deschise, ea însă nu trebuie ignorată nici în cazul percheziției corporale.
• Perseverență în căutare, adică tenacitate, răbdare, calm și stăpânire de sine, certitudine și orientare constantă către obiectivele preconizate. După cum se susține, pe bună dreptate, în literatura de specialitate, percheziția adeseori se desfășoară în condiții dintre cele mai dificile, determinate de intervenția anumitor factori perturbând de natură psihologică.^[1] Condițiile de mediu în care se desfășoară activitatea de căutare (elementele spațiale, temperatura scăzută sau ridicată, iluminarea insuficientă), comportamentul nestăpânit, uneori provocator al celor percheziționați și, ca urmare, situația conflictuală în care se activează, aspectul dezagreabil al unor locuri și obiecte cu care se contactează pe parcursul percheziției - toate acestea pot provoca stări psihice și emoționale de natură să reducă capacitățile de cunoaștere ale celui ce efectuează activitatea respectivă.
• Observarea directă și permanentă asupra persoanei percheziționate în vederea constatării unor manifestări psihocomportamentale ale acesteia la anumite acte de cercetare efectuate de către organul de urmărire în cadrul percheziției, manifestări care, în ipoteza în care nu sunt dirijate în mod conștient, pot prezenta elemente semnificative pentru orientarea activității de căutare.

Particularități tactice privind efectuarea unor categorii de percheziții

Percheziția încăperilor

Percheziția în locuri deschise

Percheziția persoanei

Fixarea rezultatelor percheziției

Potrivit prevederilor art. 131 Coc peoc.pen., principalul mijloc de fixare a rezultatelor percheziției este procesul-verbal, care se întocmește în mod obligatoriu, indiferent de acestea. Dacă la efectuarea percheziției s-au aplicat mijloace tehnice de fixare sau s-a procedat la schițarea în întregime sau parțială a locului percheziționat, procesul-verbal va fi întregit cu fotografii, înregistrări videomagnetice, desene și cu alte materiale ilustrative.

Procesul-verbal reprezintă principala sursă de fixare a rezultatelor acestei complicate activități procedurale. El trebuie să corespundă după formă și conținut cerințelor prevăzute în lege , adică să fie întocmit la locul percheziției și redactat astfel, ca cele trei părți constitutive - introductivă, descriptivă și finală - să reprezinte constatările făcute de organul de cercetare pe întregul parcurs al percheziției - din momentul sosirii până la abandonarea locului respectiv.

^[1]     A.Ciopraga, Criminalistica, Iași, 1986, p.89.