Spațiu aerian - coloană de aer care este supusă suveranității unui stat determinat atunci când se află situată deasupra teritoriului acelui stat, sau nu este supusă dacă se află situată deasupra mării libere. Regimul juridic al spațiului aerian al statelor este reglementat prin legislația statelor, cât și prin convenții internaționale.
Ca urmare a progreselor rapide ale aviaţiei după anul 1900, a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene şi creării unor norme de drept internaţional menite să guverneze activitatea statelor în acest mediu.
Principiul suveranităţii statului asupra spaţiului său aerian a fost stabilit prin Convenţia privind navigaţia aeriană încheiată la Paris în 1919. Aceasta stipula că fiecare parte are suveranitate completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său. Spaţiul aerian de deasupra largului mării este liber. Statele contractante admit în relaţiile dintre ele şi în condiţii de egalitate şi reciprocitate, libertatea de trecere în timp de pace pentru aeronavele civile ale celorlalte părţi contractante pe deasupra teritoriului lor.
După cel de-al doilea război mondial, a fost convocată la Chicago, în 1944, o conferință care a adoptat mai multe convenții privind spațiul aerian.
Convenţia asupra aviaţiei civile internaţionale, conform căreia fiecare stat are suveranitate completă şi exclusivă asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său. Suveranitatea statului presupune colaborarea internaţională bi- şi multilaterală în vederea reglementării navigaţiei şi transporturilor civile internaţionale.
Convenţia face distincţia între:
- servicii aeriene neregulate (art. 5), care au un caracter ocazional;
- servicii aeriene internaţionale regulate (art. 6), care se desfăşoară pe baza autorizării prealabile a statului survolat, beneficiind de regularitatea programelor, frecvenţelor, orarelor şi rutelor care se stabilesc prin acorduri bilaterale;
- cabotaj (art. 7), care reprezintă navigaţie aeriană civilă între puncte situate pe teritoriul aceluiaşi stat, rezervată în exclusivitate statului respectiv.
Prin această convenție a fost creată Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), ca instituţie specializată a ONU, care are ca scopuri dezvoltarea ordonată şi sigură a aviaţiei civile internaţionale, respectarea drepturilor statelor părţi, evitarea discriminărilor, îmbunătăţirea securităţii zborului.
Acordul cu privire la tranzitul serviciilor aeriene internaţionale, acordul celor două libertăţi:
- dreptul de survol al aeronavelor străine prin spațiul aerian al statelor, ceea ce înseamnă trecerea lor inofensivă prin acest spațiu, fără să aterizeze;
- dreptul aeronavelor străine de escală tehnică pe teritoriul unui stat, în vederea aprovizionării cu carburanți sau pentru reparații.
Acordul cu privire la transportul aerian internaţional, acordul celor cinci libertăţi ale aerului:
- libertatea de survol;
- dreptul de escală necomercială;
- dreptul aeronavelor străine de a debarca pasageri, corespondență și mărfuri provenind din statul a cărui naționalitate o are aeronava, pe teritoriul oricărei părți contractante la convenție;
- dreptul aeronavelor străine de a îmbarca pasageri, corespondență și mărfuri cu destinația statului ei de înmatriculare;
- dreptul aeronavelor străine de a debarca și îmbarca pasageri, corespondență și mărfuri pe teritoriul oricărui stat parte contractantă a convenției.
Răspunderea pentru prejudiciile cauzate pasagerilor şi mărfurilor în transport aerian este reglementată prin Convenţia de la Varşovia din 1929, cu modificările ulterioare, îndeosebi Protocolul de la Haga din 1955.
Răspunderea pentru prejudicii cauzate la sol este guvernată de prevederile Convenţiei de la Roma din 1951, cu modificările ulterioare.
Pentru asigurarea securităţii zborului au fost încheiate convenţiile:
- Convenţia de la Tokio din 1963, referitoare la infracţiuni şi alte acte săvârşite la bordul aeronavelor;
- Convenţia de la Montreal din 1971 pentru reprimarea actelor ilicite îndreptate contra securităţii aviaţiei civile.