Noţiunea dreptului de proprietate intelectuală are o evoluţie istorică îndelungată şi controversată, care, deşi la ora actuală este utilizată sub această denumire, nu şi-a găsit o definire precisă agreată de toţi specialiştii din materie, conţinutul acesteia fiind într-o continuă expansiune ce generează utilizarea ei cu un anumit grad de convenţionalitate şi mai mult în virtutea unor tradiţii decît în baza unor fundamente ştiinţific argumentate.
Sintagma „proprietate intelectuală” conţine două elemente care nu reprezintă întru-totul conţinutul obiectelor pe care le include, fapt ce involuntar generează confuzii de ordin conceptual.
Dacă ne raportăm la cuvîntul „intelectual” atunci logic ar fi, ca toate obiectele ce sînt protejate prin această instituţie să fie rezultate ale activităţii intelectuale. În realitate însă, în cazul mărcilor, al concurenţei neloiale sau al know-how-lui, acest criteriu deseori nu are nici o relevanţă, iar în cazul denumirilor de origine sau indicaţiilor geografice în genere se exclude.
În cazul în care ne raportăm la cuvîntul „proprietate”, se creează artificial impresia că regimul juridic al obiectelor acestei instituţii este guvernat sau cel puţin are tangenţă cu dreptul de proprietate asupra bunurilor corporale reglementat de legislaţia civilă, interpretare care nici pe departe nu este imună la critici. Deşi, au existat încercări de a substitui criticabila noţiune de proprietate intelectuală cu una mai adecvată cum ar fi cea de „drepturi intelectuale” propusă de Edmond Picard într-un articol din 1883, conceptul tradiţional a prevalat.
Reieşind din aceste considerente, din caracterul complex dar şi din varietatea neomogenă a obiectelor pe care le include, atît pe plan naţional cît şi pe plan internaţional nu există o definiţie clasică, general acceptată a dreptului de proprietate intelectuală, majoritatea actelor normative rezumîndu-se la o definiţie enumerativă a obiectelor de protecţie ce include această instituţie. Convenţia privind instituirea O.M.P.I., prevede la art. 2 (viii) că „proprietatea intelectuală” va include drepturile legate de:
- operele literare, artistice şi ştiinţifice;
- prestaţiile artiştilor interpreţi, fonograme şi transmisiuni radio şi TV;
- invenţiile din toate domeniile activităţii umnane;
- descoperirile ştiinţifice;
- desenele şi modelele industriale;
- mărcile de fabrică sau de comerţ, mărcile de servicii, denumirile şi alte indicaţii geografice;
- protecţia împotriva concurenţei neloiale şi toate celelalte drepturi decurgînd din activitatea intelectuală în domeniul industrial, ştiinţific, literar şi artistic”.
Urmînd modelul de mai sus legiuitorul moldovenesc statuează în art. 38 din Codul cu privire la ştiinţă şi inovare că obiect al proprietăţii intelectuale sînt „rezultate ale activităţii intelectuale, confirmate prin drepturile respective ale titularilor asupra utilizării lor, ce includ: obiectele de proprietate industrială (invenţii, modele de utilitate, soiuri de plante, topografii ale circuitelor integrate, denumiri de origine ale produselor, mărci de produse şi mărci de servicii, desene şi modele industriale), obiectele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe (opere literare, de artă, de ştiinţă etc., inclusiv programe pentru calculator şi baze de date), secretul comercial (know-how) etc.”
Legea nr. 114 în art. 3 oferă o definiţie mai concisă a proprietăţii intelectuale astfel că potrivit acesteia, „proprietatea intelectuală cuprinde obiectele ce rezultă din activitatea intelectuală în domeniile industrial, economic, comercial, ştiinţific, informaţional, literar şi/sau artistic, precum şi în alte domenii”.
Dreptul proprietăţii intelectuale reprezintă un ansamblu de norme juridice ce reglementează relaţiile sociale privind crearea şi valorificarea rezultatelor activităţii intelectuale, precum şi relaţiile sociale privind valorificarea altor obiecte incluse convenţional în obiectul de reglementare în virtutea obligaţiunilor asumate prin acordurile internaţionale.
Importanţa dreptului de proprietate intelectuală
Instituirea sistemului de protecţie a proprietăţii intelectuale are la bază două motive majore. Primul motiv urmăreşte să dea o expresie statutară drepturilor morale şi patrimoniale ale creatorilor asupra creaţiilor lor, precum şi drepturilor publicului de a avea acces la aceste creaţii. Al doilea motiv urmăreşte, prin politica guvernamentală, promovarea creativităţii, propagarea şi aplicarea rezultatelor acesteia şi încurajarea unui comerţ corect.
Pe lîngă faptul că are drept scop găsirea unui echilibru între interesele individului şi ale societăţii în procesul de valorificare a obiectelor proprietăţii intelectuale, importanţa acestei instituţii este determinată şi de rolul pe care îl are în viaţa economică, socială, culturală etc., fiind o preocupare cheie în căutarea soluţiilor pentru creşterea economică, dezvoltare şi competitivitate, pentru ocuparea forţei de muncă şi creşterea bunăstării ţării. Sectoarele industriale care se bazează pe protecţia dreptului de proprietate intelectuală sînt contribuabili substanţiali ai economiei. Un regim clar şi stabil de protecţie în acest domeniu este o condiţie vitală pentru atragerea investiţiilor străine directe, promovarea cercetării şi dezvoltării şi transferul de tehnologie.
Conform constatărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, un sistem de proprietate intelectuală puternic corelează pozitiv cu investiţiile străine directe: o creştere de 1% a numărului de brevete corelează cu o creştere cu 2,8% în investiţiile străine directe, în timp ce o îmbunătăţire de 1% în protecţia drepturilor de autor şi a mărcilor creşte investiţiile străine directe cu 3,8% şi 6,8%, respectiv. În mod similar, alte studii au arătat că un sistem de proprietate intelectuală slab dezvoltat reprezintă bariere semnificative pentru licenţierea tehnologică internaţională şi reduc, de asemenea, investiţiile în sectorul de software şi investiţiile directe în sectorul farmaceutic. Cel puţin 25% din firmele high-tech americane, germane şi japoneze au refuzat să investească direct sau prin intermediul asociaţiilor în participaţiune în ţările în curs de dezvoltare cu un sistem de proprietate intelectuală slab.
Pe de altă parte, tendinţele actuale de dezvoltare a comerţului internaţional au făcut ca contrafacerea drepturilor de proprietate intelectuală să ameninţe economia mondială. De ex., în 1982 valoarea totală a contrafacerilor reprezentau 5.5 mld. dolari; în 1996 erau 200 mld. dolari; iar în 2009 constituiau 500 mld. dolari, adică 7–10 % din volumul comerţului internaţional.
Produsele intelectuale, cunoştinţele ştiinţifice, informaţia, potenţialul profesional, spiritual, ştiinţific şi cultural al societăţii contemporane sînt forţa motrice a creşterii economice şi determină competitivitatea economică. Toate acestea indică la creşterea rolului proprietăţii intelectuale în societatea modernă. Iată de ce, eforturile guvernelor de a investi în consolidarea regimurilor sistemului de proprietate intelectuală nu trebuie privite drept cheltuieli, ci mai degrabă investiţii care generează dividende pe viitor în dezvoltarea economică şi socială.