Pin It

Sistemul dreptului de proprietate intelectuală este tradiţional format din două instituţii:

  1. dreptul de autor şi drepturile conexe;
  2. dreptul proprietăţii industriale.

Dreptul proprietăţii intelectuale nu reprezintă o ramură de drept distinctă în sistemul de drept al RM deşi are un conţinut complex constituit din subiecţi, obiect şi metode de reglementare specifice, elemente suficiente pentru a o califica, din punctul de vedere a teoriei generale a dreptului, drept o ramură de drept.

Orice sistem de drept are două extremităţi (domenii de reglementare) – dreptul privat şi dreptul public – care dispun, în sensul clasic al cuvîntului, de subiecţi, obiecte şi metode proprii de reglementare. Restul ramurilor nu sînt decît instituţii care oscilează de la o extremitate la alta în funcţie de caracterul relaţiilor pe care le reglementează, avînd, fie mai mult un caracter public, fie mai mult un caracter privat.

Cu alte cuvinte, este imposibil azi a afirma că o ramură sau o instituţie oarecare este de drept public deoarece întotdeauna se vor găsi elemente de drept privat în conţinutul acesteia şi viceversa, nu vom putea afirma că există o ramură sau o instituţie pură de drept privat deoarece statul în orice caz va avea competenţe pentru a se implica în aceste relaţii.

Dreptul proprietăţii intelectuale, prin natura sa, este o instituţie a dreptului civil, chiar dacă statul, înzestrat cu mecanisme specifice unei puteri publice, are un rol activ în ceea ce priveşte înregistrarea, menţinerea în vigoare, stingerea drepturilor subiective etc. asupra obiectelor acesteia.

Mai mult decît atît, cele două elemente ale conţinutului sistemului de proprietate intelectuală (dreptul de autor şi dreptul de proprietate industrială) privite separat, constituie şi ele veritabile instituţii ale dreptului civil, doar că din motive de utilitate şi graţie similitudinilor dintre acestea au fost incluse într-un concept mai larg, cel al dreptului de proprietate intelectuală.

În contextul dezvoltării vertiginoase a relaţiilor sociale aferente obiectelor de proprietate intelectuală, impactului acestora asupra dezvoltării economice, culturale, ştiinţifice şi sociale, particularităţilor de reglementare, volumului de acte normative naţionale şi internaţionale, dar şi naturii juridice complexe, dreptului de proprietate intelectuală cu uşurinţă îi poate fi atribuită şi calificarea de sub-ramură a dreptului civil.

Dreptul de autor este instituţia menită să protejeze interesele autorilor de opere literare, artistice şi ştiinţifice în procesul de realizare şi valorificare a acestora.

Corelative şi apropiate dreptului de autor sînt şi:

  1. drepturile conexe care se preocupă de protecţia intereselor interpreţilor, producătorilor de fonograme, producătorilor de videograme şi a organizaţiilor de difuziune asupra interpretărilor, fonogramelor, vidoegramelor şi emisiunilor ce le aparţin;
  2. drepturile sui generis ale fabricanţilor bazelor de date.

Dreptul de proprietate industrială conţine 3 compartimente separate după cum urmează:

  • Dreptul de brevet – reglementează relaţiile patrimoniale şi personal nepatrimoniale ce apar în legătură cu crearea şi valorificarea invenţiilor, şi desenelor şi modelelor industriale.
  • Dreptul mijloacelor de individualizare a produselor şi serviciilor în activitatea economică – are ca obiect de reglementare raporturile ce apar în legătură cu înregistrarea, utilizarea şi apărarea, mărcilor, denumirilor de origine, indicaţiilor geografice, specialităţilor tradiţionale garantate. Poate fi încadrată aici, cu mici excepţii, şi denumirea de firmă şi numele de domen.
  • Dreptul obiectelor netradiţionale ale proprietăţii intelectuale – a cărui obiect de reglementare îl constituie raporturile juridice care apar în legătură cu valorificarea soiurilor de plante, topografilor circuitelor integrate, secretului comercial, precum şi concurenţa neloială.

Din punct de vedere legal, sistemul dreptului de proprietate intelectuală, cu instituţiile şi obiectele sale identificate supra, şi-au găsit reflectare într-o manieră distinctă în art. 4 alin. 2 şi 3 al Legii nr. 114/2014 cu privire la Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală potrivit căruia, „obiectele de proprietate intelectuală se divizează în două categorii: a) obiecte de proprietate industrială (invenţii, soiuri de plante, topografii de circuite integrate, mărci, desene şi modele industriale, indicaţii geografice, denumiri de origine şi specialităţi tradiţionale garantate); b) obiecte ale dreptului de autor (opere literare, artistice şi ştiinţifice) şi ale drepturilor conexe (interpretări, fonograme, videograme și emisiuni ale organizațiilor de difuziune). De domeniul proprietăţii intelectuale ţin şi alte bunuri ce dispun de un sistem de reglementare separat, cum ar fi: a) secretul comercial (know-how); b) numele comercial”.