Drept

Introducere în teoria dreptului de autor

Pornind de la caracterul complex al dreptului de autor, în sensul că prin conținutul acestuia sînt desemnate atât drepturi patrimoniale, cât şi drepturi morale, stabilirea naturii juridice a dreptului de autor a constituit obiectul unor îndelungate controverse, reflectate în conturarea, cu privire la acest aspect a mai multor teorii.

Într-o primă opinie, dreptul de autor a fost asimilat dreptului de proprietate, întrucât creația intelectuală „comportă o apreciere exclusivă şi opozabilă tuturor, un fel de proprietate”. Rațiunea acestei opțiuni îşi află izvorul în considerarea de către adepți săi, că între dreptul exclusiv de exploatare recunoscut autorului şi dreptul de proprietate asupra bunurilor materiale există mari asemănări, “creația intelectuală fiind considerată cea mai personală, mai legitimă, mai incontestabilă şi mai sacră dintre toate proprietățile”.

Teoria a fost criticată de Pierre Recht, care aprecia că identificarea dreptului de autor cu un drept real nu poate fi acceptată, întrucât neagă existența şi importanța drepturilor morale de autor, susținând acesta că o astfel de poziție reprezintă “în mod cert, o erezie științifică”. Profesorul St. D. Cărpenaru critică această teorie, arătând că, “creația intelectuală, prin natura ei, este incompatibilă cu noțiunea de drept de proprietate”.

Într-o altă opinie, plecându-se de la faptul că drepturile recunoscute autorilor tind la formarea unei clientele care îi asigură titularului anumite avantaje raportate la concurență, dreptul de autor este asimilat dreptului de clientelă. În această opinie, împărtăşită şi dezvoltată de mari autori din Franța prin dreptul de autor asimilat celui de clientelă, se asigură titularului său exclusivitatea reproducerii creației sale.

Teoria este criticată pe de o parte, pentru că încearcă să definească natura juridică a unui drept pornind de la o noțiune strict economică şi apelează la obiectul dreptului pentru a stabili natura sa juridică98 iar pe de altă parte la fel ca şi în cazul primei teorii mai sus analizate, nu se ocupă de drepturile morale de autor.

Dreptul de autor a fost asimilat şi unui drept asupra unor bunuri imateriale, plecându-se de la ideea că opera fiind o creație a spiritului nu are o existență materială. În această opinie, protecția drepturilor de autor reprezintă o recompensă pentru un serviciu social. Creațiile spirituale aparțin umanității şi din acest motiv, protecția este limitată în timp.

Teoria a fost criticată sub aspectul subordonării drepturilor patrimoniale celor morale, în sensul că dacă până în momentul materializării şi publicării operei, teoria se justifică într-o anumită măsură, după acest moment practic opera se desprinde de creatorul său urmându-şi “propriul său destin”.

Natura juridică a dreptului de autor

Natura complexă a dreptului de autor a generat la rândul său alte dispute şi controverse, care au dus la apariția a două teorii: teoria unitară sau monistă şi teoria dualistă.

Teoria monistă, recunoscând caracterul complex al dreptului de autor, susține că nu este posibilă delimitarea drepturilor morale de cele patrimoniale, poziție argumentată prin recunoaşterea unei legături strânse între personalitatea autorului şi opera realizată de către acesta. Sistemul monist admite transmisiunea drepturilor de autor în întregul lor, moştenitorilor sau persoanelor indicate de către autor, care dobândesc astfel şi drepturile morale având caracter absolut ca şi în persoana autorului.

Sistemul monist privind natura juridică a dreptului de autor, consacrat în prezent de legea germană a dreptului de autor şi drepturilor conexe este criticabil sub următoarele aspecte:

• pierde din vedere faptul că deşi atât drepturile morale cât şi cele patrimoniale se nasc în acelaşi timp, cele patrimoniale devin efective numai dacă autorul îşi publică opera. Opera rezultat al creației conferă autorului său vocației la foloase patrimoniale numai după publicarea ei;
• nu sesizează legătura de cauză-efect care există între activitatea de creație şi operă, ceea ce conduce la confuzia între aceste două elemente;
• nu surprinde faptul că atât protecția drepturilor morale cât şi satisfacerea celor patrimoniale, reclamă cu necesitate domenii distincte de aplicare, ambele reprezentând obiective diferite.

Potrivit teoriei dualiste, drepturile morale şi cele patrimoniale, ce formează conținutul dreptului de autor, „au o existență şi un regim juridic distinct” dominante pentru dreptul de autor fiind, drepturile morale.

Drepturile morale nu doar preced drepturile patrimoniale dar le şi supraviețuiesc exercitând asupra acestora din urmă, o puternică şi permanentă influență în sensul că se fac simțite şi după moartea autorului şi chiar şi după încetarea drepturilor patrimoniale recunoscute în favoarea moştenitorilor săi. Accepțiunea potrivit căreia dreptul de autor este un drept complex, a fost împărtăşită de majoritatea țărilor europene, excepție făcând Germania.

Consolidarea acestei poziții cu privire la natura juridică a dreptului de autor, în majoritatea statelor europene a fost determinată de calificarea dreptului de autor ca un drept complex, în textul revizuit al Convenției de la Berna ca urmare a Convenției de la Roma din anul 1928.

Obiectul dreptului de autor

Reieșind din prevederile Legii nr.139/2010, operă este un rezultat al creaţiei intelectuale originale în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, indiferent de mijloacele de creare, de modul concret şi de forma de exprimare, de valoarea şi importanţa acesteia.

Dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau ştiinţifice, precum şi asupra altor opere de creaţie intelectuală este recunoscut şi garantat prin intermediul prevederilor legislației naționale. Acest drept este în strânsă legătură cu persoana autorului şi comportă atribute de ordin moral şi patrimonial.

Opera de creaţie intelectuală este recunoscută şi protejată, independent  de aducerea la cunoştinţa publică, prin simplul fapt al realizării ei, chiar neterminată.

Dreptul de autor şi drepturile conexe, protecţia acestor drepturi şi răspunderea pentru încălcarea lor se reglementează de Constituţia RM, tratatele internaţionale la care RM este parte, Legea privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr.139/2010 şi de alte acte normative.

Ținînd cont de prevederile legislației în vigoare, dreptul de autor se extinde asupra:

1. operelor, indiferent de locul primei lor publicări, al căror titular al dreptului de autor este o persoană fizică sau juridică din RM;
2. operelor publicate pentru prima dată în RM, indiferent de domiciliul sau de sediul titularului dreptului de autor asupra respectivelor opere;
3. altor opere, în conformitate cu tratatele internaţionale la care RM este parte.

Opera, de asemenea, se consideră publicată pentru prima dată în RM dacă a fost publicată în RM în decurs de 30 de zile de la data primei sale publicări peste hotare.

Fără a prejudicia drepturile autorului operei originale, de asemenea, se protejează prin dreptul de autor operele derivate şi integrante la baza cărora stau una ori mai multe opere şi/sau oricare alte materiale preexistente, şi anume:

1. traducerile, adaptările, adnotările, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale operelor literare, artistice sau ştiinţifice, cu condiţia că constituie rezultate ale creaţiei intelectuale;
2. culegerile de opere literare, artistice ori ştiinţifice (enciclopediile şi antologiile, compilaţiile altor materiale sau date, indiferent dacă sînt ori nu protejate, inclusiv bazele de date), cu condiţia că, din considerentul de selectare şi sistematizare a conţinutului lor, constituie rezultate ale creaţiei intelectuale.

Prin dreptul de autor, de asemenea, se protejează ca atare şi o parte componentă ori un alt element al operei (inclusiv titlul sau personajele operei) care reprezintă în sine o creaţie intelectuală.

Operele, precum şi părţile componente sau alte elemente ale operelor sus-menționate beneficiază de protecţie dacă sînt originale în sensul că reprezintă prin sine înseşi creaţii intelectuale de autor. Nu se aplică alte criterii, cum ar fi caracteristicile de ordin cantitativ, calitativ sau estetic, pentru a determina dacă aceste opere sînt pasibile de protecţie.

Condițiile de protecție a operelor – ca rezultat al activității creatoare a autorului

În conformitate cu lege, beneficiază de protecţie toate operele exprimate într-o anumită formă obiectivă din domeniul literar, artistic şi ştiinţific, indiferent de faptul dacă acestea au fost sau nu aduse la cunoştinţa publicului.

Autorul beneficiază de protecţia dreptului de autor asupra operei sale prin însuşi faptul de creare a ei. Pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de notificare sau alte formalităţi.

Dreptul de autor se constituie din drepturi patrimoniale şi drepturi morale (personale nepatrimoniale).

Dreptul de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra obiectului material în care şi-a găsit expresie opera respectivă. Procurarea unui asemenea obiect nu conferă proprietarului acestuia nici unul din drepturile acordate autorului de prezenta lege.

Drepturile patrimoniale pot aparţine autorului ori altei persoane fizice sau juridice care deţine, în mod legal, drepturile respective (titularul de drepturi).

Protecţia dreptului de autor se extinde asupra formei de exprimare, dar nu se extinde asupra ideilor, teoriilor, descoperirilor ştiinţifice, procedeelor, metodelor de funcţionare sau asupra conceptelor matematice ca atare şi nici asupra invenţiilor cuprinse într-o operă, oricare ar fi modul de preluare, explicare sau de exprimare.

Clasificarea operelor în dependență de anumite criterii

Sînt menționate următoarele tipuri de opere asupra cărora se extinde dreptul de autor:

• operele literare (povestiri, eseuri, romane, poezii etc.);
• programele pentru calculator care se protejează ca şi operele literare;
• operele ştiinţifice;
• operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile şi proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului;
• operele muzicale cu sau fără text;
• operele coregrafice şi pantomimele;
• operele audiovizuale;
• operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică;
• operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă;
• operele de artă aplicată;
• operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei;
• hărţile, planşele, schiţele şi lucrările tridimensionale din domeniul geografiei, topografiei, arhitecturii şi din alte domenii ale ştiinţei;
• bazele de date;
• alte opere.

Totodată, operele se clasifică după formă în următoarele categorii:

• scrisă (manuscris, text dactilografiat, partitură etc.);
• orală (interpretare publică etc.);
• imprimare audio sau video (mecanică, magnetică, digitală, optică etc.);
• de imagine (desen, schiţă, pictură, plan, fotocadru etc.);
• tridimensională (sculptură, model, machetă, construcţie etc.);
• în alte forme.

Dreptul de autor asupra unei opere create prin efortul comun a două sau a mai multor persoane aparţine coautorilor în comun, indiferent de faptul dacă această operă constituie un tot indivizibil sau este formată din părţi.

Fiecare dintre coautori îşi menţine dreptul de autor asupra părţii create de el şi are dreptul să dispună de aceasta cum crede de cuviinţă, cu condiţia că această parte are caracter de sine stătător. Se consideră că o parte componentă a operei este de sine stătătoare în cazul în care ea poate fi valorificată independent de alte părţi ale acestei opere.

Relaţiile dintre coautori se stabilesc, de regulă, în baza unui contract. În lipsa unui asemenea contract, dreptul de autor asupra operei este exercitat în comun de toţi autorii, iar remuneraţia se împarte între ei proporţional contribuţiei fiecăruia, dacă aceasta poate fi determinată. În cazul în care contribuţia fiecăruia dintre coautori nu poate fi determinată, remuneraţia se împarte în cote egale.

În cazul în care opera nu poate fi divizată în părţi de sine stătătoare, coautorii pot exercita dreptul de autor numai de comun acord.

Persoana fizică sau juridică la iniţiativa, din contul şi sub conducerea căreia este creată şi sub al cărei nume sau denumire este publicată o operă colectivă (cum ar fi enciclopediile, dicţionarele şi alte culegeri similare, ziarele, revistele şi alte publicaţii periodice) beneficiază de drepturile patrimoniale asupra operei colective respective. Aceste persoane au dreptul să-şi indice numele sau denumirea ori să ceară o atare indicare la orice valorificare a operei colective în cauză.

În cazul în care contractul încheiat între autori şi persoana fizică sau juridică nu prevede altfel, autorii operelor incluse într-o operă colectivă îşi menţin drepturile, stipulate de prezenta lege, asupra operelor proprii şi pot dispune de ele independent de opera colectivă în care acestea sînt incluse.

În cazul în care proprietarul dă cu împrumut originalul sau exemplarele unei opere, cu excepţia operelor de arhitectură şi a operelor de artă aplicată, nu este necesar consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor, însă autorul sau alt titular al dreptului de autor are dreptul la o remuneraţie echitabilă.

Bibliotecile şi alte instituţii similare ce nu urmăresc obţinerea unui avantaj economic sau comercial, direct ori indirect, sînt scutite de obligaţia de a plăti remuneraţia dată.

Dreptul de împrumut se exercită numai prin intermediul unei organizaţii de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale împuternicite de către autor sau de către alt titular de drepturi.

Pentru determinarea cuantumului remuneraţiei şi stabilirea altor clauze, precum şi pentru soluţionarea unor eventuale litigii între părţi, se vor respecta următoarele condiţii:

1. părţile care determină cuantumul remuneraţiei sînt organizaţia de gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale sau titularii de drepturi, pe de o parte, şi reprezentanţii bibliotecilor sau ai altor instituţii similare interesate, pe de altă parte;
2. cuantumul remuneraţiei convenite nu poate fi mai mic decît tarifele minime aprobate de Guvern.

Guvernul va stabili cota-parte din remuneraţia pentru împrumut, care poate fi repartizată autorilor individuali şi altor titulari ai dreptului de autor, precum şi cota-parte care va fi folosită în scopuri colective, cum ar fi promovarea creativităţii şi aprecierea realizărilor creative remarcabile.

Traducătorii şi alţi autori ai operelor derivate beneficiază de dreptul de autor asupra traducerilor, adaptărilor, aranjărilor sau asupra altor transformări ale operei realizate de ei.

Traducerea sau altă operă derivată poate fi realizată doar cu consimţămîntul autorului operei originale. Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu va prejudicia drepturile autorului a cărui operă originală a fost tradusă, adaptată, aranjată sau transformată în alt mod.

Dreptul de autor al traducătorului sau al altui autor al unei opere derivate nu constituie un impediment pentru alte persoane de a efectua, cu consimţămîntul autorului operei originale, traducerea sau transformarea aceleiaşi opere.

Alcătuitorul unei culegeri sau al altei opere integrante beneficiază de dreptul de autor asupra compilaţiei şi aranjării materialelor dacă această compilaţie şi aranjare constituie rezultatul creaţiei sale intelectuale.

O operă protejată de dreptul de autor poate fi inclusă într-o operă integrantă doar cu consimţămîntul autorului sau al altui titular al dreptului de autor asupra operei protejate. Dreptul de autor al alcătuitorului nu va prejudicia drepturile autorilor niciuneia din operele incluse în opera integrantă.

Autorii operelor incluse în opera integrantă au dreptul să îşi valorifice operele lor independent de opera integrantă, în cazul în care contractul de autor nu prevede altfel.

Dreptul de autor al alcătuitorului nu constituie un impediment pentru alte persoane de a compila şi aranja aceleaşi materiale pentru a realiza noi opere integrante, cu condiţia că au obţinut consimţămîntul autorilor sau al altor titulari de drepturi asupra operelor protejate pe care urmează să le includă în opera integrantă.

Culegerile ce includ diverse materiale informative (articole şi informaţii, comunicate şi eseuri, diagrame, tabele etc.) sînt pasibile de protecţie ca atare în cazul în care selectarea şi aranjarea materialelor constituie rezultatul unei activităţi intelectuale. Protecţia nu se extinde asupra datelor numerice şi nici asupra conţinutului materialelor informative incluse în culegere.

Categoriile de opere protejate prin dreptul de autor. Operele excluse de la protecție

Dreptul de autor se extinde asupra operelor literare, artistice şi ştiinţifice exprimate în următoarele forme:

• scrisă (manuscris, text dactilografiat, partitură etc.);
• orală (interpretare publică etc.);
• imprimare audio sau video (mecanică, magnetică, digitală, optică etc.);
• de imagine (desen, schiţă, pictură, plan, fotocadru etc.);
• tridimensională (sculptură, model, machetă, construcţie etc.);
• în alte forme.

Obiecte ale dreptului de autor sînt:

• operele literare (povestiri, eseuri, romane, poezii etc.);
• programele pentru calculator care se protejează ca şi operele literare;
• operele ştiinţifice;
• operele dramatice şi dramatico-muzicale, scenariile şi proiectele de scenarii, libretele, sinopsisul filmului;
• operele muzicale cu sau fără text;
• operele coregrafice şi pantomimele;
• operele audiovizuale;
• operele de pictură, sculptură, grafică şi alte opere de artă plastică;
• operele de arhitectură, urbanistică şi de artă horticolă;
• operele de artă aplicată;
• operele fotografice şi operele obţinute printr-un procedeu analog fotografiei;
• hărţile, planşele, schiţele şi lucrările tridimensionale din domeniul geografiei, topografiei, arhitecturii şi din alte domenii ale ştiinţei;
• bazele de date;
• alte opere.

Protecţia dreptului de autor, conform legii, nu se extinde asupra:

1. actelor normative, altor acte cu caracter administrativ, politic sau judiciar (legi, hotărîri judecătorești etc.) și nici asupra traducerilor oficiale ale acestora;
2. simbolurilor de stat şi a semnelor oficiale ale statului (drapele, steme, decoraţii, semne băneşti etc.);
3. expresiilor folclorice;
4. noutăţilor zilei şi a diverselor fapte ce reprezintă o simplă informaţie.

Autori (coautori) ai operei audiovizuale sînt:

• realizatorul principal (regizorul-scenograf);
• autorul scenariului (scenaristul);
• autorul dialogului;
• compozitorul – autorul oricărei opere muzicale (cu sau fără text) special creată pentru opera audiovizuală;
• operatorul;
• pictorul-scenograf;
• alţi posibili autori care au contribuit în mod creativ la realizarea operei audiovizuale.

Autorul unei opere create anterior care a fost inclusă, după transformare sau nemodificată, într-o operă audiovizuală, de asemenea, este considerat coautor al acestei opere audiovizuale.

În cazul în care contractul nu prevede altfel, încheierea contractului de autor pentru crearea operei audiovizuale atrage transmiterea, în schimbul unei remuneraţii echitabile, de către autorii operei către producătorul acesteia a următoarelor drepturi exclusive de valorificare a operei audiovizuale: de reproducere, distribuire, închiriere, demonstrare publică, interpretare publică, comunicare publică, retransmitere prin eter, de punere la dispoziţie în regim interactiv a operei, precum şi de subtitrare şi dublare a textului.

Producătorul operei audiovizuale are dreptul să-şi indice numele sau denumirea ori să ceară o atare indicare la orice valorificare a operei. Autorii operei audiovizuale nu se pot opune publicării operei audiovizuale, precum şi utilizării versiunii definitive a operei audiovizuale în întregime sau a unei părţi a ei.

Ca excepţie de la prevederile menționate, în cazul în care autorii transmit dreptul lor de închiriere către producătorii de opere audiovizuale, ei îşi menţin dreptul la o remuneraţie echitabilă, asupra căreia părţile vor conveni de comun acord, pentru fiecare închiriere. Autorii unor opere muzicale, cu sau fără text, care transmit dreptul lor de interpretare publică şi de comunicare publică către producătorii de opere audiovizuale, de asemenea, îşi menţin dreptul la o remuneraţie echitabilă pentru fiecare caz de interpretare publică, comunicare publică sau de retransmisie prin eter a operei în cauză.

Fără permisiunea autorilor sau a altor titulari ai drepturilor patrimoniale de autor şi ai drepturilor conexe asupra operei audiovizuale este interzisă distrugerea variantei definitive a operei audiovizuale (a clişeelor, fixărilor originale).

Transmiterea dreptului de proprietate asupra negativului sau asupra altei fixări similare a operei fotografice, în baza căreia pot fi confecţionate exemplare ale operei, are ca efect, dacă în contract nu este prevăzut altfel, transmiterea drepturilor patrimoniale asupra operei, cu excepţia dreptului de suită.

În lipsa unor prevederi contractuale contrare, opera fotografică ce conţine imaginea persoanei la comanda căreia a fost executată fotografia poate fi publicată, reprodusă şi pusă la dispoziţia publicului în regim interactiv de către persoana din imagine.

Crearea, reproducerea, modificarea şi distribuirea unei opere fotografice ce conţine un portret se permit doar cu consimţămîntul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia.

În lipsa unei clauze contractuale contrare, consimţămîntul persoanei reprezentate în opera fotografică nu este necesar:

1. daca persoana reprezentată este model de profesie şi/sau a primit o remuneraţie pentru a poza;
2. dacă persoana reprezentată este general cunoscută şi opera fotografică a fost executată cu prilejul activităţilor sale publice;
3. dacă persoana reprezentată constituie numai un detaliu al unei opere fotografice ce prezintă un peisaj, un grup de persoane sau o manifestare publică.

Protecţia oferită de lege operelor de artă aplicată (design) se extinde asupra aspectului exterior al obiectelor, stabilit prin astfel de caracteristici cum sînt liniile, contururile, forma, texturile, indiferent de faptul dacă obiectul este bidimensional sau tridimensional.

Protecţia oferită de lege operelor de arhitectură se extinde asupra:

1. obiectelor de arhitectură;
2. proiectelor de arhitectură şi a documentaţiei tehnice elaborate în baza lor;
3. proiectelor de complexe arhitecturale.

Dreptul de transformare, adaptare şi de alte modificări similare ale operei de artă aplicată sau de arhitectură nu se extinde asupra modificărilor ce nu produc schimbarea aspectului exterior al operei.

Referitor la operele de artă aplicată şi de arhitectură:

1. dreptul la respectarea integrităţii operei nu se extinde asupra modificărilor ce nu produc schimbarea aspectului exterior al operei;
2. odată cu transmiterea proiectelor de arhitectură şi a proiectelor de complexe arhitecturale, în vederea începerii lucrărilor de construcţie, se epuizează dreptul la divulgare;
3. dreptul la retractare nu se aplică.

Subiectele dreptului de autor

Se consideră a fi autor, în absenţa unei probe contrare, persoana fizică sub al cărei nume pentru prima dată este publicată opera.  Cînd opera a fost publicată anonim sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, editura, al cărei nume este indicat pe operă, se consideră, în absenţa unei probe contrare, reprezentant al autorului, avînd în această calitate dreptul să protejeze şi să exercite drepturile autorului.

Persoana fizică sau juridică al cărei nume ori denumire apare pe o operă audiovizuală, videogramă sau fonogramă se consideră, pînă la proba contrară, producător al operei audiovizuale, videogramei sau al fonogramei respective.

Pentru a informa publicul despre drepturile sale, titularul dreptului de autor va folosi simbolul protecţiei dreptului de autor, care se va aplica pe fiecare exemplar al operei şi constă din 3 elemente:

1. litera latină „C” inclusă în cerc;
2. numele sau denumirea titularului dreptului exclusiv de autor;
3. anul primei publicări a operei.

Folosirea simbolului protecţiei dreptului de autor nu constituie o condiţie pentru a acorda operei protecţia prevăzută de lege.

Titularul dreptului exclusiv de autor asupra unei opere publicate sau nepublicate poate să o înregistreze în registrele oficiale de stat în decursul termenului de protecţie a dreptului de autor.

Persoanei a cărei operă a fost înregistrată i se eliberează un certificat de modelul stabilit. Acest certificat nu poate servi drept prezumţie a paternităţii. În caz de litigiu, instanţa de judecată poate recunoaşte înregistrarea drept prezumţie a paternităţii dacă nu se va dovedi contrariul.

Înregistrarea de stat a operelor protejate de dreptul de autor şi de drepturile conexe se efectuează de AGEPI în conformitate cu regulamentul aprobat de către Guvern.