Noțiunea și condițiile de protecție a desenelor și modelelor industriale
Ținînd cont de prevederile legislației în vigoare, desen sau model industrial este aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a lui, rezultat în special din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii şi/sau ale materialelor şi/sau ale ornamentaţiei produsului în sine.
Desenele şi modelele industriale reprezintă creaţii de formă, care permit individualizarea produselor industriale printr-un element estetic sau ornamental.
Elementul estetic poate consta în forma, modelul sau culoarea unui obiect util. Având vocaţia de a fi reproduse prin mijloace industriale sau artizanale, desenele şi modelele se numesc industriale.
În orientarea cererii consumatorului şi creşterea valorii comerciale a produsului un rol important îl are estetica industrială. Ca forme de creaţie intelectuală, desenele şi modelele industriale contribuie la dezvoltarea industriei şi mărirea eficienţei economice a întreprinderii. Desenele şi modelele industriale concretizează sau personalizează aspectul unor produse cunoscute, imprimându-le noi elemente de formă.
Desen sau model industrial înregistrat – desen sau model industrial protejat, în condiţiile legii, pe baza cererii de înregistrare depuse pe cale naţională sau internaţională.
Desen sau model industrial neînregistrat – desen sau model industrial protejat în conformitate cu lege, fără depunerea cererii de înregistrare.
Protecţia juridică a desenelor şi a modelelor industriale întruneşte aspectele referitoare la existenţa, dobîndirea, aria de aplicare, menţinerea în vigoare a drepturilor şi la mijloacele de respectare a acestora, precum şi la exercitarea drepturilor dobîndite.
Pe teritoriul RM sînt recunoscute şi protejate:
- desenele sau modelele industriale înregistrate şi confirmate prin certificatul de înregistrare a desenului sau modelului industrial în condiţiile legii;
- desenele sau modelele industriale internaţionale înregistrate conform Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor şi modelelor industriale, adoptat la 6 noiembrie 1925, în condiţiile legii;
- desenele sau modelele industriale neînregistrate în cazul în care au fost făcute publice în conformitate cu lege.
Desenele şi modelele industriale protejate prin prezenta lege beneficiază şi de protecţia acordată aceleiaşi persoane sau, cu consimţămîntul ei, unei alte persoane în conformitate cu legislaţia privind drepturile de autor, cu începere de la data la care au fost create sau fixate sub orice formă.
Recunoaşterea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată aceleiaşi persoane sau, cu consimţămîntul ei, unei alte persoane prin alte dispoziţii legale privind proprietatea intelectuală, în special cele referitoare la mărci, indicaţii geografice, brevete de invenţie, modele de utilitate, caractere tipografice, topografii ale circuitelor integrate şi concurenţa neloială.
Obiectul protecţiei. Poate fi protejat în calitate de desen sau de model industrial aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, rezultat în special din caracteristicile liniilor, contururilor, culorilor, formei, texturii şi/sau ale materialelor şi/sau ale ornamentaţiei produsului în sine.
Obiectul protecţiei poate fi bidimensional (desen industrial) sau tridimensional (model industrial), precum şi o combinaţie a acestora.
Se asigură protecţie pentru desenul sau modelul industrial numai dacă acesta este nou şi are un caracter individual.
Noutatea. Se consideră că un desen sau un model industrial este nou dacă nici un desen sau model industrial identic nu a fost făcut public:
- în cazul unui desen sau model industrial înregistrat, înainte de data de depozit sau, dacă a fost invocată prioritatea, înaintea datei de prioritate a desenului sau a modelului industrial pentru care se solicită protecţie;
- în cazul unui desen sau model industrial neînregistrat, înainte de data la care desenul sau modelul industrial pentru care se solicită protecţie a fost făcut public pentru prima oară.
Desenele sau modelele industriale sînt considerate identice dacă elementele lor caracteristice diferă între ele numai în detalii nesemnificative.
Caracterul individual. Se consideră că un desen sau un model industrial are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat este diferită de impresia produsă asupra unui asemenea utilizator de orice alt desen sau model industrial făcut public:
- în cazul unui desen sau model industrial înregistrat, înainte de data de depozit sau, dacă se revendică o prioritate, înainte de data de prioritate; sau
- în cazul unui desen sau model industrial neînregistrat, înainte de data la care desenul sau modelul industrial pentru care se solicită protecţie a fost făcut public pentru prima oară.
Pentru evaluarea caracterului individual trebuie să se ia în considerare gradul de libertate a autorului în elaborarea desenului sau modelului industrial, ţinîndu-se cont de natura produsului şi de caracteristicile sectorului industrial sau artizanal.
Desenele şi modelele industriale neprotejabile. Desenul sau modelul industrial determinat exclusiv de o funcţie tehnică nu poate fi protejat.
Nu poate fi protejat un desen sau un model industrial care trebuie reprodus în mod necesar în forma şi la dimensiunile exacte pentru a permite ca produsul în care este încorporat sau la care este aplicat să fie conectat mecanic ori amplasat în interiorul, în jurul unui alt produs sau pe el astfel încît fiecare dintre produse să îşi poată îndeplini funcţia.
Prin derogare, un desen sau un model industrial nou şi individual poate fi protejat dacă permite multiple asamblări sau conexiuni în cadrul unui sistem modular constituit din produse interschimbabile.
Sînt neprotejabile desenele sau modelele industriale care contravin ordinii publice sau bunelor moravuri.
Dobîndirea drepturilor asupra desenelor și modelelor industriale
Depunerea cererii de înregistrare. Cererea de înregistrare a desenului sau a modelului industrial se depune la AGEPI de către persoana care dispune de dreptul asupra desenului sau modelului industrial.
Cererea se depune pe un formular-tip, aprobat de AGEPI, în limba de stat. Documentele anexate la cerere se prezintă în limba de stat. În cazul în care documentele anexate sînt perfectate în o altă limbă, traducerea în limba de stat a acestor documente sau a extraselor din ele se prezintă la data depunerii cererii.
Cererea se depune pe orice cale acceptată de AGEPI, în conformitate cu prevederile Regulamentului.
Condiţiile pe care trebuie să le întrunească cererea. Cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial trebuie să conţină:
- solicitarea înregistrării desenului sau modelului industrial;
- datele de identificare ale solicitantului;
- reprezentările grafice ale desenului sau modelului industrial, prezentînd detaliat, în ansamblu aspectul exterior al produsului, care să poată fi reproduse;
- indicarea produselor referitor la care se preconizează integrarea sau aplicarea desenului sau modelului industrial.
Cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial poate să conţină:
- menţionarea autorului sau o declaraţie, pe proprie răspundere a solicitantului, care să ateste că autorul a renunţat la dreptul de a fi menţionat;
- informaţii care să permită identificarea mandatarului autorizat sau unui alt reprezentant;
- informaţie referitor la prioritate;
- clasificarea, conform anexei la Aranjamentul de la Locarno privind instituirea clasificării internaţionale a desenelor şi modelelor industriale din 8 octombrie 1968, a produsului referitor la care se preconizează integrarea sau aplicarea desenului sau modelului industrial;
- solicitarea amînării publicării.
La cerere se anexează:
- procura, în cazul depunerii cererii prin mandatar autorizat sau prin alt reprezentant;
- actele de prioritate ale desenului sau ale modelului industrial în cazul invocării priorităţii;
- descrierea desenului sau modelului industrial, la dorinţa solicitantului;
- dovada de plată a taxei sau documentul de acordare a înlesnirilor, după caz.
Alte condiţii de completare şi depunere a cererii de înregistrare a desenului sau modelului industrial se stabilesc în Regulament. Cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial constituie depozitul.
Cererea de înregistrare multiplă. Mai multe desene sau modele industriale pot fi incluse într-o cerere de înregistrare multiplă. O astfel de cerere poate conţine pînă la 100 desene sau modele industriale.
Cu excepţia produselor ornamentale, poate fi depusă o cerere de înregistrare multiplă dacă produsele referitor la care se preconizează integrarea sau aplicarea desenelor sau modelelor industriale fac parte din aceeaşi clasă a Clasificării Locarno.
Cererea de înregistrare multiplă impune plata unei taxe suplimentare.
În cazul cererii de înregistrare multiple, solicitanţii trebuie să fie unii şi aceiaşi pentru toate desenele sau modelele industriale consemnate în cerere.
Fiecare dintre desenele sau modelele industriale la care se referă cererea de înregistrare multiplă poate fi tratat independent de celelalte. Un desen sau un model industrial poate să facă, independent de celelalte, obiectul unei reînnoiri, să fie pus în aplicare, să facă obiectul unor licenţe, al unei executări silite sau al altor drepturi reale.
Data de depozit. Se consideră dată de depozit data la care cererea de înregistrare a desenului sau modelului industrial este depusă la AGEPI.
Invocarea priorităţii. Solicitantul care doreşte să beneficieze de dreptul de prioritate a unei cereri anterioare trebuie să invoce această prioritate şi să prezinte actele care justifică invocarea priorităţii, însoţite de o traducere a lor în limba de stat.
Solicitantul care doreşte să beneficieze de dreptul priorităţii de expunere trebuie să invoce această prioritate şi să prezinte dovada, eliberată de organul abilitat, că a expus în cadrul expoziţiei produsele în care a fost integrat desenul sau modelul industrial ori cărora li s-a aplicat desenul sau modelul industrial respectiv, însoţită de o traducere în limba de stat.
Actele care justifică invocarea priorităţii pe baza cererii anterioare, însoţite de o traducere a acestora în limba moldovenească, sau dovada prezentării în cadrul expoziţiei a produselor în care a fost integrat desenul sau modelul industrial sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul industrial şi o traducere a dovezii în limba de stat se depun în termen de 3 luni de la data de depozit.
Tipurile de prioritate. Persoana care a depus cerere de înregistrare a unui desen sau model industrial ori a unui model de utilitate în unul dintre statele părţi la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului ori succesorul său în drepturi beneficiază, la depunerea în AGEPI a cererii de înregistrare a unui desen sau a unui model industrial pentru acelaşi desen sau model industrial ori pentru acelaşi model de utilitate, de un drept de prioritate pentru o perioadă de 6 luni începînd cu data de depozit a primei cereri, ziua depozitului nefiind cuprinsă în termen.
Se recunoaşte ca invocare a dreptului de prioritate orice depunere de cerere echivalentă unei depuneri naţionale conforme, efectuate în temeiul legislaţiei naţionale a statului în cauză ori în temeiul unor acorduri bilaterale sau multilaterale în domeniu.
Prin depunere naţională conformă se înţelege orice depunere de cerere considerată suficientă pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluţionarea ei ulterioară.
Dacă prima depunere de cerere s-a realizat într-un stat care nu este parte la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, prevederile sus-menționate se aplică numai dacă statul în cauză, conform constatărilor publicate, acordă, pe baza unei depuneri de cerere la oficiu, un drept de prioritate supus anumitor condiţii, avînd efecte echivalente celor prevăzute în prezenta lege.
Se consideră ca primă cerere de înregistrare a cărei dată de depozit va fi punctul de unde începe curgerea termenului de prioritate o cerere ulterioară de înregistrare depusă la AGEPI pentru acelaşi desen sau model industrial ori pentru acelaşi model de utilitate ca şi cererea anterioară, cu condiţia ca, la data de depunere a cererii ulterioare, cererea anterioară să fi fost retrasă, abandonată sau respinsă fără a fi supusă unei inspecţii publice şi fără a lăsa să subziste drepturi valabile şi cu condiţia ca cererea respectivă să nu fi constituit deja temei de revendicare a unui drept de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate fi folosită pentru revendicarea dreptului de prioritate.
Prioritatea poate fi stabilită pe baza cîtorva cereri depuse anterior, respectîndu-se pentru fiecare din ele termenul şi condiţiile prevăzute de lege.
Cererea de înregistrare multiplă care nu îndeplineşte condiţiile de depozit multiplu poate fi divizată de solicitant în cîteva cereri, prin repartizarea în aceste cereri a desenelor şi modelelor industriale enumerate în cererea multiplă. Cererile divizionare păstrează data de depozit a cererii multiple şi, după caz, data priorităţii acestei cereri.
Solicitantul poate să divizeze din proprie iniţiativă cererea multiplă în cîteva cereri, repartizînd în aceste cereri desenele şi modelele industriale enumerate în cererea multiplă. Cererile divizionare păstrează data de depozit a cererii multiple şi, după caz, data priorităţii acestei cereri.
Prioritatea de expunere. Dacă solicitantul cererii de înregistrare a desenului sau a modelului industrial a dezvăluit produsele în care a fost integrat desenul sau modelul industrial ori cărora li s-a aplicat desenul sau modelul industrial respectiv în cadrul expoziţiilor internaţionale, el poate beneficia de dreptul de prioritate începînd cu data primei dezvăluiri a produselor, cu condiţia să depună cererea în termen de 6 luni de la data primei dezvăluiri a produselor respective.
O expoziţie se consideră internaţională dacă este organizată în mod oficial, dacă la ea participă producători din mai multe state şi dacă informaţia despre această expoziţie a fost adusă la cunoştinţă publicului în modul corespunzător.
O prioritate de expunere nu prelungeşte termenul de prioritate.
Transmiterea dreptului de prioritate. Dreptul de prioritate poate fi obiectul unui contract de cesiune.
În cazul în care solicitantul invocă un drept de prioritate care aparţine unei alte persoane, la cererea de înregistrare a desenului sau a modelului industrial se anexează contractul de cesiune sau orice alt document din care să rezulte că solicitantul are dreptul să invoce prioritatea în baza primei cereri. În acest caz, persoana care a depus cererea şi a cedat dreptul de prioritate unei alte persoane decade din dreptul de prioritate conferit de prima cerere.
Contractul de cesiune a unui drept de prioritate se depune în formă scrisă odată cu depunerea cererii sau în termen de 3 luni de la data invocării priorităţii. În caz contrar, prioritatea invocată nu se recunoaşte.
Examinarea respectării condiţiilor de formă privind depunerea cererii. În termen de 2 luni de la data de depunere a cererii, AGEPI verifică respectarea condiţiilor de formă privind depunerea cererii şi a documentelor anexate.
Prin procedura de examinare se verifică:
- respectarea în cerere a condiţiilor necesare acordării unei date de depozit;
- întrunirea în cerere a celorlalte condiţii.
Dacă se constată că în cerere se respectă condiţiile privind acordarea datei de depozit, în conformitate cu art. 34, AGEPI înscrie datele referitoare la această cerere în Registrul naţional al cererilor de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale şi notifică solicitantul despre admiterea cererii.
Dacă, în cadrul examinării se constată că în cererea şi/sau în documentele anexate la ea există neregularităţi care pot fi remediate, AGEPI invită solicitantul în acest scop.
Dacă neregularităţile se referă la condiţiile menţionate şi dacă solicitantul se conformează invitaţiei AGEPI în termen de 3 luni de la data depunerii cererii, acesta din urmă acordă ca dată de depozit data la care neregularităţile constatate au fost remediate. În acest caz, AGEPI înscrie datele referitoare la cerere în Registrul naţional al cererilor de înregistrare a desenelor şi modelelor industriale şi notifică solicitantul despre admiterea cererii. Dacă remedierile nu se efectuează în termenul menţionat şi dacă solicitantul nu face un demers în vederea prelungirii lui, dar nu mai mult decît cu 3 luni, plătind taxa, cererea se consideră nedepusă, fapt despre care este notificat solicitantul.
Dacă neregularităţile se referă la condiţiile menţionate şi dacă solicitantul se conformează invitaţiei AGEPI în termen de 2 luni de la data primirii notificării, cererea de înregistrare se publică în BOPI. Dacă remedierea neregularităţilor constatate nu se efectuează în termenul menţionat şi solicitantul nu face demers pentru prelungirea lui, dar nu mai mult decît cu 3 luni, plătind taxă, cererea se consideră retrasă, fapt despre care este notificat solicitantul.
Dacă în cerere clasificarea produsului lipseşte sau este indicată greşit, AGEPI va clasifica, potrivit Clasificării Locarno, produsul pentru care se preconizează integrarea sau aplicarea desenului sau modelului industrial.
Dacă cererea multiplă nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, solicitantul este obligat să o divizeze în termen de 2 luni de la data primirii notificării, constituind cîte o cerere pentru fiecare grup de desene sau modele industriale, care să îndeplinească condiţiile respective. În cazul în care solicitantul nu divizează cererea în termenul acordat şi nu face un demers pentru prelungirea lui, AGEPI examinează numai primul grup de desene sau de modele industriale, celelalte considerîndu-se retrase.
Dacă neregularităţile se referă la invocarea priorităţii şi pot fi remediate, dar solicitantul nu le remediază în termenele prevăzute de lege, dreptul de prioritate asupra cererii se pierde.
Observaţiile terţilor. În termen de 3 luni de la data publicării cererii de înregistrare în BOPI, terţii pot prezenta în scris la AGEPI observaţii motivate privind înregistrarea desenului sau a modelului industrial fără să plătească taxă.
Observaţiile motivate pot fi luate în considerare la examinarea de fond a cererii.
Opoziţia. În termen de 3 luni de la data publicării cererii de înregistrare în BOPI, persoanele interesate sînt în drept să se opună înregistrării desenului sau modelului industrial pentru următoarele motive:
- desenul sau modelul industrial nu îndeplineşte prevederile legii ori contravine ordinii publice sau bunelor moravuri;
- desenul sau modelul industrial încorporează, fără acordul titularului, o operă protejată în conformitate cu legislaţia privind drepturile de autor sau orice alt drept de proprietate industrială protejat;
- solicitantul nu a depus cel dintîi cerere de înregistrare.
Opoziţia argumentată trebuie să se prezinte în scris la AGEPI. Ea se consideră depusă numai după achitarea unei taxe.
Contestaţia. Orice hotărîre privind cererea de înregistrare a desenului sau a modelului industrial poate fi contestată în Comisia de contestaţie a AGEPI de a cărei competenţă ţine soluţionarea extrajudiciară a litigiilor din domeniul proprietăţii intelectuale. Contestaţia se depune de către părţi în termen de 2 luni de la data primirii hotărîrii sau de către terţi în termen de 30 de zile de la publicarea datelor. Contestaţia are un efect suspensiv.
Contestaţia trebuie prezentată în scris şi trebuie să fie argumentată, considerîndu-se depusă numai după achitarea unei taxe.
Eliberarea certificatului de înregistrare. După adoptarea hotărîrii de înregistrare a desenului sau modelului industrial, în cazul în care nu a fost depusă nici o contestaţie împotriva înregistrării sau contestaţiile depuse au fost respinse, AGEPI introduce datele privind înregistrarea în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate şi, în termen de 3 luni de la data înregistrării, va elibera certificat de înregistrare titularului, contra unei taxe, fapt care se publică în BOPI.
În cazul mai multor titulari, certificatul de înregistrare se eliberează numai unuia dintre ei, şi anume celui care figurează primul pe listă, în cazul în care nu există alte prevederi, ceilalţi titulari avînd dreptul la cîte o copie de pe acest certificat.
Dacă titularul şi autorul sînt persoane diferite, cel de-al doilea are dreptul la o copie de pe certificatul de înregistrare.
Restabilirea în drepturi. În cazul expirării termenului de procedură în faţa AGEPI avînd ca urmare directă pierderea drepturilor aferente cererii de înregistrare sau certificatului de înregistrare, solicitantul sau titularul poate fi restabilit în drepturi la cerere..
AGEPI, la cererea solicitantului sau a titularului, va admite restabilirea în drepturi dacă se constată că neîndeplinirea în termen a avut loc în pofida luării tuturor măsurilor de bună-credinţă cerute de împrejurări sau în situaţie de forţă majoră. Restabilirea în drepturi se efectuează cu condiţia depunerii unei cereri în acest sens în decursul a 12 luni de la data expirării termenului de îndeplinire a acţiunii corespunzătoare, achitării taxei, îndeplinirii procedurii omise şi prezentării actelor care certifică situaţia de forţă majoră. Restabilirea în drepturi nu are loc dacă, pînă la solicitarea restabilirii, o altă persoană a obţinut deja dreptul la un desen sau la un model industrial identic. În caz de neprezentare a cererii de reînnoire a certificatului de înregistrare sau în caz de neplată a taxei de reînnoire, termenul suplimentar de 6 luni se scade din perioada de 12 luni (revalidarea certificatului de înregistrare).
În cazul restabilirii în drepturi, solicitantul sau titularul nu poate invoca drepturile împotriva unui terţ care, de bună-credinţă, pe parcursul unei perioade cuprinse între pierderea drepturilor asupra cererii sau asupra înregistrării desenului sau a modelului industrial şi publicarea informaţiei despre restabilirea în aceste drepturi, a comercializat produse în care este integrat sau cărora li s-a aplicat un desen sau un model industrial ce intră în sfera de protecţie a unui desen sau a unui model dreptul asupra căruia a fost restabilit.
Terţul poate formula, în termen de 2 luni de la data publicării informaţiei despre restabilirea drepturilor, o contestaţie împotriva hotărîrii de restabilire în drepturi a solicitantului sau a titularului desenului sau modelului industrial, cu condiţia achitării unei taxe.
Stingerea drepturilor asupra desenului sau modelului industrial înregistrat
Caducitatea. În cazul în care certificatul de înregistrare nu este reînnoit în conformitate cu art. 14 sau termenul de 25 de ani calculat de la data de depozit a expirat, AGEPI introduce în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate menţiunea că înregistrarea desenului sau modelului industrial a rămas fără efect din data expirării ultimei perioade de protecţie de 5 ani, fapt care se publică în BOPI.
Renunţarea. Titularul poate renunţa total sau parţial la dreptul asupra desenului sau modelului industrial înregistrat, prin depunere la AGEPI a unei cereri de renunţare. Cererea se consideră depusă după achitarea unei taxe.
AGEPI înregistrează renunţarea şi publică informaţia de rigoare în BOPI în termen de 4 luni de la data depunerii cererii de renunţare. Renunţarea produce efecte după consemnarea sa în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate.
Dacă unul dintre titulari renunţă la dreptul asupra desenului sau modelului industrial înregistrat în întregime, certificatul de înregistrare continuă să fie valabil, rămînînd în posesia celorlalţi titulari.
Dacă toţi titularii renunţă la dreptul asupra desenului sau modelului industrial înregistrat în întregime, aceştia sînt obligaţi ca, odată cu depunerea la AGEPI a cererii de renunţare, să notifice autorul despre renunţare. În acest caz, autorul are dreptul preferenţial la obţinerea certificatului de înregistrare pe numele său dacă va depune o cerere în acest sens în decursul a 3 luni de la data cînd titularul l-a notificat despre renunţare.
Prevederile prezentului articol se aplică şi cererii la care s-a adoptat hotărîre de înregistrare a desenului sau modelului industrial, dar încă nu s-a eliberat certificat de înregistrare.
Poate face obiectul unei renunţări parţiale desenul sau modelul industrial a cărui formă modificată îndeplineşte condiţiile de protecţie şi a cărui identitate se păstrează.
Renunţarea poate fi consemnată în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate numai cu acordul titularului, în limitele unui drept înscris în registru. Dacă în acesta este înscrisă o licenţă, renunţarea poate fi consemnată numai după ce titularul aduce dovada faptului că l-a informat pe posesorul de licenţă despre intenţia sa de renunţare. Înscrierea în registrul nominalizat se face la expirarea termenului prevăzut în Regulament.
Dacă s-a intentat o acţiune de revendicare a dreptului asupra unui desen sau a unui model industrial înregistrat, orice renunţare solicitată în această perioadă va fi înscrisă în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate numai cu acordul persoanei care a intentat acţiunea.
Nulitatea. Persoana interesată poate depune la judecătoria în a cărei jurisdicţie este sediul AGEPI o cerere de anulare a desenului sau a modelului industrial înregistrat în baza motivelor sus-menţionate.
Cererea de anulare trebuie argumentată şi prezentată în scris. Ea se consideră depusă numai după achitarea unei taxe.
Hotărîrea de anulare a desenului sau modelului industrial înregistrat se înscrie în Registrul naţional de desene şi modele industriale înregistrate în momentul în care devine irevocabilă.
