Codul civil roman de la 1865, fiind redactat dupa Codul civil francez, defineste dreptul de proprietate avand in vedere atributele juridice care alcatuiesc continutul sau juridic. Astfel, art. 480 C.civ. prevede :
“ Proprietatea este dreptul pe care il are cineva de a se bucura si dispune de un lucru in mod exclusiv si absolut, insa in limitele determinate de lege ”.
Art. 44, pct. 7 din actuala Constitutie a Romaniei dispune ca dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului si asigurarea bunei vecinatati, precum si la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
Sunt numeroase situatiile cand o parte a acestor atribute sau chiar toate sunt exercitate de o alta persoana decat proprietarul, de regula, pe temeiul unui drept real, derivat din dreptul de proprietate. Asa, de pilda, uzufructarul are recunoscute asupra bunului aflat in uzufruct atributele de posesie si folosinta. Si mai mult, superficiarul poate exercita atributele de posesie, folosinta si in anumite limite chiar si atributele de dispozitie materiala si juridica. De asemenea, titularii dreptului real de administrare exercita cvasitotalitatea atributelor dreptului de proprietate publica asupra bunurilor din domeniul public incredintate lor de autoritatea competenta.
Proprietarul exercita atributele dreptului sau intotdeauna in putere proprie, nefiind subordonat nimanui, decat legii. Toate celelalte persoane, altele decat proprietarul, exercita aceste atribute, atat in puterea legii, cat si mai ales in puterea proprietarului care le-a constiuit dreptul subiectiv ce le apartine asupra bunurilor sale. Deci puterea oricarui alt titular de drepturi este limitata, nu numai de dreptul obiectiv, ci si de vointa proprietarului care, recunoscandu-i altuia anumite atribute asupra unui bun ce-i apartine, i le concretizeaza si le stabileste limitele prin contract sau testament. Putem spune ca aceste persoane exercita atributele ce le-au fost conferite in puterea transmisa de proprietar si nicidecum in putere proprie.
In al doilea rand, proprietarul exercita atributele dreptului de proprietate in interesul sau propriu. Fara indoiala insa ca si titularii altor drepturi subiective, reale sau de credinta, prin execritarea acestor atribute, urmaresc realizarea unor interese proprii. Altfel, existenta dreptului lor nu ar avea nici o ratiune. Totusi, proprietarul se deosebeste prin aceea ca este singurul subiect de drept care exercita, direct sau indirect, (prin alte persoane), plenitudinea atributelor proprietatii, in ultima instanta, in propriul sau interes.
Avand in vedere continutul sau juridic si pozitia specifica a proprietarului, dreptul de proprietate poate fi definit, intr-o formulare corespunzatoare ca fiind:
Dreptul de proprietate este acel drept real care confera titularului atributele de posesie, folosinta si dispozitie asupra unui bun, atribute pe care numai el le poate exercita in plenitudinea lor, in putere proprie si in interesul sau propriu, cu respectarea normelor juridice in vigoare. Dreptul real este acel drept subiectiv civil patrimonial in virtutea caruia titularul sau poate sa-si exercite atributele asupra unui bun determinat in mod direct si nemijlocir, fara a fi necesara interventia unei alte persoane.