Conform criteriului de diferenţiere şi integrare sistemele şi subsistemele sociale pot fi:
- diferenţiate şi integrate;
- integrate, însă slab diferenţiate;
- sisteme sociale cu grade diferite de autonomie, cu nivele variate în ceea ce priveşte interacţiunea lor cu alte sisteme;
- sisteme cu nivele diferite de acomodare, asimilare, competiţie şi cooperare în relaţie cu alte sisteme.
Tipurile de relaţii din cadrul sistemelor. Se deosebesc două tipuri de relaţii în configurarea sistemelor:
- relaţii de subordonare, care privesc raportul dintre dintre întreg şi parte, dintre sistem şi elementele componente;
- relaţii de coordonare, care privesc raporturile dintre elementele în cadrul sistemului, fie raporturile dintre sistemele unui context dat sau dintre elementele unor sisteme diferite.
Sistemul social, ca şi celelalte tipuri de sisteme, se caracterizează printr-o stare de echilibru intern care poate fi static sau dinamic. Echilibrul static reprezintă o configuraţie de stări ale elementelor sistemului care sunt reciproc compatibile, reprezentând o puternică stabilitate. Sistemele dinamice sunt caracterizate prin faptul că schimbările interne sunt continue, fără a ajunge la forme de echilibru înalt stabile.
Din punct de vedere metodologic, există o distincţie între sistemele finaliste şi sistemele de interacţiune sau suprasisteme. Sistemele finaliste se caracterizează prin faptul că întreaga lor structură şi dinamică este determinată de realizarea unei finalităţi, pe când sistemele de interacţiune nu sunt finaliste, ci sunt compuse din mai multe subsisteme, de regulă finaliste, care interacţionează tinzând să realizeze un anumit echilibru ce reprezintă o rezultantă a acestor interacţiuni.