Pin It

În conceptul dreptului cuvântul „sistem” se aplică pentru a desemna 3 categorii esențiale:

  • sistemul juridic - caracterizează întreaga realitate juridică a societății (sistemul dreptului, sistemul legislației, raporturile juridice, conștiința și cultura juridică etc.);
  • sistemul legislației - cuprinde totalitatea, ansamblul tuturor actelor normative care sânt în vigoare într-un stat;
  • sistemul de drept - configurat pe baza analizei de sistem a organizării dreptului ca sistem normativ, cu componentele sale (ramuri, subramuri, instituții juridice). Sistemul de drept caracterizează structura dreptului.

Sistemul de drept reprezintă structura internă a dreptului dintr-un stat, prin care se realizează unitatea normelor juridice și gruparea lor în anumite părți interdependente - ramuri de drept și instituții juridice.

Sistemul dreptului apare ca un obiect complex, alcătuit dintr-un număr de elemente indisolubil legate între ele. Prin urmare, el constituie un ansamblu organizat.

Sistemul dreptului apare ca unitate obiectiv determinată a ramurilor. Acestea, la rândul lor, includ în sine subramuri și instituții juridice. Subramura și instituția juridică înglobează în sine grupe de norme juridice, în această ordine de idei, norma juridică constituie elementul principal al sistemului, baza lui.

Normele juridice dintr-un stat, oricât ar fi de deosebite unele de altele prin conținutul și forma lor, reprezintă totuși o anumită unitate în ansamblul lor, fiind legate între ele și organizate într-un anumit sistem. Prin urmare, normele juridice nu sânt o îngrămădire de piese ce n-au nimic comun. Ele, dimpotrivă, se asamblează în mod organic, contribuind astfel la o reglementare unică a relațiilor sociale respective pe întreg teritoriul.

Criteriul definitoriu al diferențierii normelor de drept pe ramuri este obiectul reglementării juridice, care reprezintă un grup de raporturi sociale calitativ omogene ce au căpătat în conștiința juridică a legislatorului formă de motivație juridică.

Sistemul de drept este alcătuit din diferite instituții și ramuri. Ramura dreptului, ca cea mai mare unitate juridică, include în componența sa un anumit grup de instituții și reprezintă o parte integrantă, un anumit element al dreptului și este, totodată, o structură generalizatoare — un grup de norme care reglementează un grup de raporturi sociale relativ omogene.

Criteriile în temeiul cărora se structurează ramurile sistemului dreptului sunt:

  1. obiectul reglementării juridice - relațiile sociale ce cad sub incidența normelor juridice;
  2. metoda reglementării - modalitatea practică de influențare a conduitei în cadrul respectivelor relații sociale;
  3. principiile comune - ramuri de drept respective.

Principalele ramuri ale dreptului sânt următoarele:

  • Dreptul constituțional (denumit și drept de stat) cuprinde totalitatea normelor juridice care consfințesc principiile fundamentale ale orânduirii de stat. Dreptul constituțional stabilește principiile relațiilor dintre stat și persoană, reglementează problemele cetățeniei, determină drepturile, libertățile și îndatoririle principale ale cetățenilor, legiferează structura și competența autorităților publice centrale și locale.
  • Dreptul administrativ cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile sociale ce apar în legătură cu exercitarea puterii executive în stat.
  • Dreptul financiar cuprinde normele care reglementează raporturile ce apar în procesul încasării legale și a repartizării mijloacelor bănești de către stat în conformitate cu necesitățile perfecționării societății.
  • Dreptul funciar reglementează raporturile funciare în scopul folosirii raționale a pământurilor, sporirii eficienței lor, întăririi legalității în sfera raporturilor funciare și ocrotirii drepturilor organizațiilor și cetățenilor.

 

  • Dreptul civil este sistemul de norme juridice care reglementează pe bază de paritate a participanților raporturile patrimoniale și raporturile personale nepatrimoniale legate de ele.
  • Dreptul muncii și protecției sociale cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează munca salariaților, măsurile de protecție a lor, precum și problemele legate de angajare, concediere, disciplină de muncă, salarizare etc.
  • Dreptul familiei cuprinde normele care stabilesc modul și condițiile legării căsniciei, reglementează raporturile personale și cele patrimoniale ce apar în familie între soți, între părinți și copii, între alți membri ai familiei, raporturi care apar în legătură cu înfierea, tutela și curatela, cu asumarea responsabilității creșterii copiilor.
  • Dreptul penal este sistemul de norme care stabilesc ce fapte (acțiuni, inacțiuni) periculoase din punct de vedere social sânt criminale și care prevăd pedeapsa ce urmează a fi aplicată persoanelor care au săvârșit crima.
  • Dreptul procesual penal cuprinde normele juridice care reglementează activitatea organelor de urmărire, a procuraturii și a justiției în judecata cauzelor penale, pentru descoperirea infracțiunilor și a infractorilor și pedepsirea lor.
  • Dreptul procesual civil cuprinde normele juridice care reglementează ordinea dezbaterii și rezolvării de către justiție a cauzelor civile, precum și îndeplinirea hotărârilor judecătorești în cauzele respective.

Unele ramuri de drept mai complexe conțin și subramuri. Subramura e o grupare de norme juridice, relativ mare, ce formează obiectul unor reglementări juridice distincte. În același timp, subramura nu are o metodă de reglementare juridică proprie, specifică numai ei. Drept exemplu de subramură ne poate servi dreptul penal militar încadrat în dreptul penal ca ramură.

Instituția juridică reprezintă o grupare de norme ce reglementează o anumită grupă unitară de relații sociale, conturând o categorie aparte de raporturi juridice. Exemplu de instituții juridice ne pot servi: înfierea — în dreptul familial, Președinția Republicii — în dreptul constituțional.

Caracteristica de sistem al dreptului indică faptul că ansamblul normelor juridice cuprinde relații fundamentale, structurale, de principiu pentru normativitatea juridică, are o coerență internă care îi asigură funcționalitatea, aplicabilitatea, exprimă interdependențe între normele juridice, formează un tot care nu se reduce la părțile sale componente.

Dreptul unui stat ni se înfățișează ca un ansamblu bine configurat de norme juridice, organizate într-un sistem pe baza anumitor principii, urmărind o anumită finalitate.

Principiile dreptului sânt idei de maximă generalitate, esență și valoare ale sistemului dreptului, care întemeiază dreptul pozitiv și orientează elaborarea și realizarea dreptului pozitiv. Sistemul dreptului este întemeiat, pe de o parte, și restricționat, pe de altă parte, de principiile generale ale dreptului.

Principiile dreptului influențează nu numai asupra structurii sistemului, ci și asupra schimbărilor lui. Din punctul de vedere al conținutului concret, nici o normă de drept, nici o instituție și nici o ramură a dreptului nu trebuie să vină în contradicție cu principiile dreptului. Schimbarea conținutului principiilor juridice sau apariția altor noi implică în mod inevitabil și necesitatea schimbării în subramurile juridice corespunzătoare.

În funcție de principii generale ale sistemului dreptului inerente tuturor normelor, instituțiilor juridice si ramurilor dreptului în vigoare, sânt:

  1. principiul justiției (descendente: echitatea sau dreptatea socială, separarea puterilor în stat, ș.a.);
  2. principiul libertății (descendente: buna credință, pluralismul politic);
  3. principiul egalității (descendente: legalitatea, nediscriminarea, ș.a.);
  4. principiul responsabilității (descendente: pacta sunt servanta, răspunderea pentru vină, ș.a.);
  5. principiul unității (descendente: unitatea drepturilor și îndatoririlor juridice, democratismul, solidaritatea, ș.a.);
  6. principiul ierarhiei (descendente: cooperarea, supremația Constituției, întâietatea dreptului comunitar, ș.a.).

Aceste idei de maximă generalitate și importanță pot fi acceptate ca restricții ale sistemului dreptului, care-i asigură existența și integralitatea, precum și ghidează elaborarea normelor dreptului pozitiv și aplicarea acestora la realitățile vieții sociale. Principiile generale ale dreptului sânt viabile în măsura în care devin parte componentă a conștiinței juridice a guvernanților și guvernaților.