1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Tehnica normativă - ca noțiune ce exprimă ansamblul principiilor metodelor și procedurilor ce fundamentează elaborarea tuturor categoriilor de norme sau acte juridice normative nu se identifică cu noțiunea de „tehnică legislativă”, sau de „legiferare” întrucât aceasta de pe urmă are o sferă mai restrânsă, vizând doar procesul de elaborare a legilor - ca principale forme ale actului normativ sau ale izvorului de drept.

Elaborarea normelor juridice, a actelor normative este un proces complex, întrucât trebuie să fie luați în calcul o serie de factori politici, economici, istorici, conjuncturali, interni și externi, trebuie să fie avută în vedere conștiința juridică a societății, tendințele acesteia în domeniu, nevoile societății și tradiția juridică. De asemenea, este necesară asigurarea unei corelări și continuități a normelor juridice existente cu cele viitoare, pentru ca acele principii ale dreptului nu pot fi nesocotite. În general, norma juridica se elaborează și se adoptă pentru un timp nelimitat, ea va produce efecte în timp, o perioadă, în principiu, neputându-se stabili cu exactitate care este această întindere. Acest demers al elaborării actelor normative trebuie să aibă la baza anumite reguli, principii:

  1. Principiul fundamentării științifice a activității de elaborare a normelor juridice. Acest principiu presupune că, în demersul legislativ, trebuie să se pornească de la o cunoaștere prealabilă, fundamentată științific, a relațiilor sociale, ce trebuie să fie reglementate prin normele juridice, un studiu interdisciplinar juridic, sociologic-politic etc. Această cercetare nu se poate lăsa la voia întâmplării, ea trebuie să fie realizată de organisme specializate, constituite în acest scop, care au menirea să urmărească evoluția în timp atât pe plan intern, cât și în dreptul comparat a fenomenului juridic, perceperea obiectivă a nevoilor sociale.
  2. Respectarea unității sistemului dreptului. Aceasta presupune că orice nou act normativ trebuie să se integreze organic în sistemul dreptului existent, să nu fie ceva alipit acestuia, fiindcă dreptul unui stat este constituit într-un sistem unitar, iar noțiunea de sistem presupune o armonie a elementelor ce îl compun, a actelor normative.

Metodele logicii juridice sunt utilizate și în activitatea de legiferare. Ele țin de așa-numită „tehnică legislativă".

Elementele esențiale de tehnicizare a dreptului sunt:

  1. formula legii (textul de lege);
  2. conceptul (de ex., conceptul de „drept de proprietate”);
  3. tipul (de ex., „bunul părinte al familiei”, „bunul proprietar”, etc.).

În procesul de edictare a normelor juridice, legiuitorul trebuie să pornească de la ideea de justiție, pentru că, apreciind doar în lumina ei manifestările vieții sociale, să le poată ridica apoi la rangul de norme susceptibile de a se converti în lege.

Răspunsurile la o astfel de întrebare s-ar putea reduce la două condiții fundamentale:

  • concepția raționalistă a dreptului - afirmă că ideea de dreptate e înnăscută ființei omenești, că ea e produsul naturii noastre însăși, că sursa exclusivă a acestei idei este rațiunea și că opera legiuitorului nu poate fi alta decât de a o desprinde din cuprinsul rațiunii și de a o include în cadrele pozitive ale textelor de lege;
  • concepția realistă a dreptului smulge ideea de dreptate din realitatea mereu schimbătoare și mereu în evoluție a vieții sociale.

Realismul juridic este acela care arată că omul nu trăiește și nici nu va trăi decât în și prin societate, iar la baza societății, ca principiu de susținere a ei se găsește solidaritatea. Imperativele sociale sunt singurele izvoare ale dreptului.

Orice normă de drept nu se poate forma decât printr-o inducție, plecând de la judecăți juridice individuale, generalizând fie elementul lor formal, fie elementele materiale la care aceasta se raportează.

Punctul de plecare al operației logice de generalizare, care tinde la formularea normelor juridice, se află în judecată de spețe, de cazuri individuale.

Este necesar ca aceeași situație individuală să se repete de mai multe ori între indivizi deosebiți și să capete astfel o suficientă însemnătate socială, pentru ca o formulă generală juridică să se constituie prin mijlocirea unei norme de drept. Se constituie, astfel, prin aprecieri succesive individuale, fie în conștiința socială, fie în aceea a legiuitorului, o idee generală. Această operație logică, este realizată de organul legislativ, legiuitorul culege, uneori, din mediul social, ideile pe care le pune apoi în formulele legale. Alteori, însă, el și le formulează singur pe baza observațiilor, pe care e capabil a le culege din viața societății respective.

O normă juridică formată pe cale logică cuprinde, în sine, întotdeauna un ordin al rațiunii: ideea obligațiilor pe care ea le impune și care implică drepturi corelative. Legea are, deci, la izvorul său logic, în ultimă analiză, aprecierea rațională și independentă a unei serii de acțiuni individuale.

Loading...