Termenul de concurenţă se analizează ca liberă competiţie între agenţi economici care oferă pe o piaţă determinată mărfuri şi servicii prin care se satisfac nevoi asemănătoare sau identice ale consumatorilor, desfăşurată cu scopul de a asigura existenţa sau expansiunea comerţului lor.
Concurenţa, care îşi are temeiul în două principii fundamentale ale economiei de piaţă: libertatea comercială şi libertatea concurenţei, prezintă următoarele trăsături:
- se angajează în principiu între agenţii economici care oferă pe aceeaşi piţă produse sau servicii care tind să satisfacă nevoi asemănătoare ale consumatorilor,
- este o competiţie liberă, în sensul că fiecare participant are latitudinea să hotărască momentul şi măsura implicării sale, cît şi mijloacele şi metodele pe care le utilizează (respectîndu-se totuşi regulile de deontologie profesională şi ţinîndu-se seama de limitele şi restricţiile impuse prin lege, în scopul protejării intereselor consumatorilor, a altor participanţi la circuitul commercial sau ale statului),
- este o stare continuă, întreţinută de actele individuale ale participanţilor la activitatea comercială, şi variabilă, situaţiile conjuncturale ale pieţei determinînd amplificarea sau calmarea manifestărilor concurenţiale ale agenţilor economici,
este un regulator al cererii şi ofertei, competiţia determinînd atît specializarea întreprinderilor în vederea satisfacerii cererii pieţei, cît şi ajustarea ofertei în raport cu valoarea cererii,
- factor determinat în stabilirea preţurilor şi tarifelor, împiedicîndu-se impunerea de preţuri de monopol şi, implicit, obţinerea de profituri de monopol,
- mecanism de repartizare a profitului între agenţii economici implicaţi în producţia şi distribuţia mărfurilor.
De o altă natură sunt factorii şi condiţiile ce determină existenţa mai multor tipuri de concurenţă. Formele concurenţei sunt variate şi diversificate.
Unul dintre factorii ce coontribuie la diferenţierea concurenţei îl reprezintă numărul şi puterea economică a participanţilor la tranzacţii. Cînd participanţii la tranzacţii sunt în număr mare şi de putere aproximativ egală.
Alt factor de departajare a concurenţei este gradul de diferenţiere a bunurilor care satisfac o anumită nevoie umană. Cînd bunul este omogen, consumatorilor le este aproape indiferent de unde se aprovizionează. Diferenţierea produsului însă are ca efect creşterea concurenţei între producători, fiecare dintre aceştia dorind să atragă un număr cît mai mare de clienţi.
În al treilea rind, facilităţile acordate sau restricţiile ridicate în calea acelora care intenţionează să intre într-o ramură, pe o anumită piaţă, influenţează modul de realizare a concurenţei. Cu cît accesul într-o anumită ramură a economiei naţionale sau pe o anumită piaţă a unui agent economic se realizează mai uşor, cu atît mai mult creşte gradul de competitivitate în aceea ramură sau pe acea piaţă, creîndu-se condiţii pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor la un standart ridicat.
Un alt factor este gradul de transparenţă al pieţei, care se referă la posibilităţile de acces la informaţiile care rezultă din funcţionarea pieţei, produsele cerute sau oferite, preţurile, condiţiile de tranzacţionare, acces care poate fi liber pentru toţi participanţii de pe piaţă sau poate fi îngrădit de unii dintre aceştia în scopul sporirii propriilor avantje.
Alţi factori şi condiţii, în funcţie de care se conturează mai multe forme şi tipuri de concurenţă, sunt:
- Raportul dintre cererea şi oferta de bunuri,
- Nivelul general al dezvoltării economice,
- Complexitatea şi funcţionalitatea reţelei de pieţe dintr-o ţară sau alta pe o piaţă unică,
- Structura politică internă şi internaţională[1].
În funcţie de aceste condiţii, concurenţa se manifestă sub următoarele forme:
- concurenţa perfectă (pură)
- concurenţa imperfectă
Concurenţa perfectă denumită şi concurenţă pură presupune un asemenea raport de piaţă, încît, pe de o parte, toţi producătorii să-şi vîndă toată producţia, toate mărfurile oferite la preţul pieţei, fără ca vreunul dintre ei şi toţi împreună să-l poată influenţa hotărîtor, iar pe de altă parte, cumpărătorii să poată cumpăra ceea ce au ei nevoie şi cît doresc din fiecare bun la acelaşi preţ al pieţei, fără a-l putea modifica după voinţa lor.[2]
Concurenţa perfectă se bazează pe existenţa simultană a următoarelor premise:
- Atomicitatea participanţilor la tranzacţii care presupune să existe un număr mare de agenţi economici cu putere concurenţială egală astfel încît unul dintre ei să nu poată influenţa în favoarea sa cantităţile oferite sau cerute, şi nici preţul,
- Omogenitatea bunurilor astfel încît agenţilor cumpărători să le fie aproape indiferent de la care dintre vînzători se aprovizionează,
- Accesibilitatea noilor producători în una sau alta dintre ramuri,
- Elasticitatea care presupune adaptarea fără restricţii a ofertei la cerere şi invers, în raport de modificarea preţului,
- Transparenţa perfectă a informaţiilor a pieţei privitoare la cantităţile oferite şi cerute, la calitatea bunurilor, la preţurile lor etc.
În realitate acest tip de concurenţă nu există, dar ea serveşte ca model teoretic de analiză a mecanismului pieţei concurenţiale.
Concurenţa imperfectă desemnează acea situaţie de piaţă în care agenţii economici în confruntarea dintre ei sunt capabili, prin acţiunile lor unilaterale să influenţeze raportul dintre cerere şi ofertă, ca şi preţul bunurilor şi serviciilor în scopul obţinerii unui profit stabil şi cît mai ridicat.[3]
În cazul concurenţei imperfecte, unul, mai multe, sau toate condiţiile concurenţei perfecte sunt încălcate. Astfel, ca elemente generale concurenţa imperfectă se caracterizează prin:
- Numărul de cumpărătorişi vănzători variază,
- Accentuarea diferenţierii reale sau imaginară dintre bunuri,
- Existenţa unui grad (mai mare sau mai mic) de control asupra preţurilor
- Existenţa dificultăţii (bariere) la intrarea în ramură,
- Rivalităţi între producători în privinţa calităţii, a relaţiilor cu publicul
Concurenţa imperfectă cunoaşte mai multe forme de manifestare în funcţie de categoria agenţilor economici:
- Monopolul
- Concurenţa monopolistică
- Concurenţa oligopolistică
Monopolul
Este o situaţie de concurenţă imperfectă, ce se distinge prin existenţa unui singur producător, care domină piaţa, impunînd unui număr mare de cumpărători nu numai preţul şi calitatea, ci şi cantitatea de produse.
Monopolul elimină orice concurenţă. Mai mult, monopolul este considerat principalul inamic al concurenţei. În situaţia în care piaţa este dominată de doi vînzători care oferă bunuri similare unui mare număr de cumpărători relativ egali ca putere economică, aceasta se caracterizează prin duopol.
Cele mai răspindite forme de pieţe imperfecte sunt cele de gen oligopol, care sunt dominate de cîţiva producători-vînzători, de regulă aceştia fiind de talie mare.
În unele condiţii, un singur producător întîlneşte pe piaţă un singur consumator. O asemenea piaţă presupune atît existenţa unui monopol(un singur vînzător), cît şi a unui monopson(un singur cumpărător), duopson sau oligopson.
Printre formele de monopson, numită şi monopol bilateral, se întîlneşte de obicei, în domeniul producerii armamentului, cînd un singur producător are în faţă statul în calitate de unic cumpărător. Monopol bilateral se întîlneşte şi pe piaţa muncii, atunci cînd un singur sindicat se confruntă cu un singur patron.
Conform Legii „cu privire la limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei”, activitatea monopolistă poate fi desfăşurată prin intermediul mai multor acţiuni de ex: încheierea de acorduri între agenţi economici, încheierea întreorganele puterii şi administrarea de stat îndreptată spre limitarea concurenţei.
La rîndul său monopolul poate fi monopol de stat şi monopol natural.
monopol de stat
Potrivit art.2 al Legii “cu privire la Protecţia Concurenţei”, monopolul de stat este situaţia în care un număr limitat de agenţi economici sunt investiţi de autorităţile administraţiei publice cu drept excepţional sau cu drepturi excepţionale de a desfăşura activitatea economică într-o anumită sferă de producţie, de transport, de desfacere sau de achiziţie de mărfuri.
monopolul natural
este producerea, transportul, desfacerea, achiziţia de mărfuri, de grupe de mărfuri interschimbabile, precum şi prestarea unor tipuri de servicii, din cauze naturale, economice sau tehnologice, se află sub control direct sau indirect al unui sau mai multor agenţi economici.
Activitatea monopolistă constituie o acţiune social periculoasă, ca şi orice altă infracţiune, activitatea monopolistă dispune de un obiect al său, de o latură subiectivă şi de un subiect. Activitatea monopolistă atentează concurenţa loială creînd daune considerabile agenţilor economici şi economiei naţionale.
În calitate de subiecţi ai activităţii monopoliste pot fi agenţii economici ce deţin o situaţie dominantă pe piaţă, precum şi activitatea organelor administraţiei publice. Activitateac monopolistă trebuie să presupună răspunderea numai situaţiei în care acţiunea dată a fost savîrşită cu vinovăţie, care la rîndul său poate să se manifeste prin intenţia directă şi din imprudenţă.
Este important de a stabili vinovăţia persoanei juridice, adică nemijlocit cine este responsabil pentru fapta dată administratorul sau angajaţii. În literatura de specialitate majoritatea autorilor susţin că responsabilitatea aparţine administratorului.
Conform art.5 al Legii “cu privire la Protecţia concurenţei” activitatea monopolistă se manifestă sub două forme:
- abuzul de situaţie dominantă pe piaţă
- acordul anticoncurenţă dintre agenţi economici
Activitatea monopolului individual a agentului economic se manifestă prin acţiunea întreprinderii desinestătătoare de către agenţii economici ce deţin o situaţie dominantă pe piaţă.
Activitatea dată este intrezisă de lege, ea prevede următoarele acţiuni care sunt interzise agentului economic ce deţine o situaţie dominantă pe piaţă, inclusiv prin:
- impunerea a contragentului la condiţiile intenţionate nefavorabile lui sau la condiţiile ce nu fac obiectul contractului,
- constrîngerea contragentului de a încheia contract dar cu condiţia procurării unor alte mărfuri sau renunţării de a procura mărfuri de la alti agenţi economici, sau a vinderii de mărfuri către alţi agenţi economici sau consumatori,
- menţinerea deficitului artificial de mărfuri pe calea reducerii, limitării sau întreruperii producţiei, în pofida existenţei unor condiţii prielnice de producere, scoaterii mărfurilor din circuit, acumulării de mărfuri sau pe alte căi,
- aplicarea faţă de contragent a unor măsuri descriminatorii ce l-ar amplasa într-o situaţie nefavorabilă în raport cu alţi agenţi economici,
- stabilirea unor restricţii la preţurile de revînzare a mărfurilor,
- crearea de obstacole pe calea pătrunderii pe piaţă a unor alţi agenţi economici
- stabilirea unor preţuri monopoliste joase (dumping)
- stabilirea unor preţuri monopoliste ridicate
- renunţare neîntemeiată la încheierea de contract cu unii cumpărători (beneficiari) atunci cînd există posibilitatea producerii sau livrării mărfurilor respective.
Preţ monopolist jos (dumping) este acel preţ mai mic decît preţul de cost al mărfii la care agentul economic cu situaţie dominantă pe piaţă o vinde pentru a-i înlătura pe concurenţi sau pentru a-şi majora cota pe piaţa mărfii respective
Preţ monopolist ridicat este preţul exagerat al mărfii agentului economic la care acesta o vinde, profitînd de situaţia sa dominantă pe piaţă.
După cum menţionat, piaţa cu o concurenţă pură şi perfectă este astăzi o excepţie. Pe de altă parte, monopolul, datorită efortului statului, este o realitate puţin răspîndită.
Concurenţa monopolistică
Se caracterizează prin confruntarea pe piaţă a unui număr însemnat de întreprinderi, care şi-au diferenţiat produsele şi şi-au creat o clientelă fidelă, dispusă să accepte o anumită sporire a preţurilor.
Pe o piaţă cu concurenţă monopolistică, cel mai însemnat instrument al luptei de concurenţă este produsul, şi nu preţul.
Concurenţa monopolistică păstrează toate trăsăturile concurenţei perfecte, cu execepţia omogenităţii produselor, care este înlocuită cu diferenţierea produsului.
În această situaţie, cumpărătorii au posibilitatea să aleagă produsul pe care şi-l doresc (dintr-o anumită categorie), iar vînzătorii pot să-şi impună preţul şi chiar cantitatea prin politica noilor sortimente de produse, deosebite de cele vechi.
Economistul francez G.A.Frois spunea că acest tip de concurenţă prezintă elemente care o fac să aparţină la duă forme de piaţă opuse: concurenţa pe de o parte şi monopolul pe altă parte, de unde numele de concurenţă monopolistică. Acest cadru de analiză permite, în schimb, o reconciliere interesantă cu realitatea economică unde concurenţa şi monopolul sunt inexplicabil implicate de fiecare dată, alături de variabilele tradiţionale de acţiune (preţuri şi cantităţi)s-a introdus concurenţa prin produse, adică diferenţierea produselor şi a mărfurilor, care este unul din elementele esenţiale ale activităţii economice contemporane.[4]
Concurenţa oligopolistică
Se caracterizează prin existenţa unui număr redus de întreprinderi, care au posibilitatea să domine piaţa prin calitatea şi preţurile la produsele ce le oferă.
Pătrunderea altor producători pe această piaţă este limitată. Trăsătura definitorie a concurenţei oligopolice este interdepenţa acţiunilor diferiţilor producători, în sensul că fiecare din ei este obligat să ţină cont de comportamentul rivalilor pentru a promova o politică proprie în domeniul preţurilor.
Din punct de vedere al atitudinii competiţionale a agenţilor economici, concurenţa poate îmbrăca forma de concurenţă:
- Concurenţa licită desemnează exercitarea liberei concurenţe cu bună credinţă şi conform uzanţelor comerciale cinstite,(adică cu respectarea deontologiei profesiunii de comerciant)
- Concurenţa interzisă este aceea care s- ar desfăşura în domenii închise, prin lege, concurenţei
- Concurenţa anticoncurenţială există atunci cînd prin comportamentul competiţional se încalcă o interdicţie(o obligaţie dea nu face) acceptată printr-o convenţie prin care s-au fixat limitele concurenţei între părţile contractante şi în domeniile în care ea le este interzisă
- Concurenţa neloială se manifestă atunci cînd comportamentul concurenţial întruneşte trăsăturile unui delict sau cvasi-delict ori al unei contravenţii sau infracţiuni.
- Concurenţa ilegală este asimilată de lege cu concurenţa neloială, ambele fiind supuse aceluiaşi regim juridic. Interdicţiile impuse de lege prin incriminarea şi sancţionarea concurenţei ilegale are ca scop moralizarea metodelor de competiţie economică, în timp ce sancţionarea concurenţei neloiale vizează moralizarea exerciţiului libertăţii concurenţei.[5]
[1] Moşteanu T,Concurenţa economică, Revista de comerţ,2000,V 1-2, p.21
[2] Calafus S, p.254
[3] Calafus S., p.255
[4] Gilbert Abraham-Frois,Economia poitică, p.245
[5] Căpăţină O., Dreptul concurenţei comerciale. Concuenţa onestă, Bucureşti, 1992, p.20