1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Termenul de principiu îşi are originea din grecescul arhe care desemnează acţiunea de a conduce, dar şi mişcarea de a începe. Substantivul arhon înseamnă ceea ce stă de conducător, de căpetenie, pe cînd arheic este începutul, temei logic al lucrurilor. Latinii au tradus din greaca veche verbul arhe cu principium, ceea ce înseamnă început, prim, temei.

Noţiunea filozofică de principiu are două sensuri:

  1. sensul metafizic: origini prime din care au derivat şi s-au dezvoltat lucrurile;
  2. sensul epistemologic: supoziţiile fundamentale ale gîndirii, cunoaşterii şi acţiunii.

În sens juridic, termenul principiu înseamnă ideile de bază, ideile diriguitoare, călăuzitoare. Un autor definește principiile generale ca „un ansamblu de idei directoare care fără a avea caracterul precis şi concret al normelor de drept pozitiv orientează aplicarea dreptului şi evoluţia lui”.

În literatura de specialitate apare o altă definiţie care ar fi mai reuşită şi, anume: „principiile dreptului sînt acele idei (prescripții) fundamentale, diriguitoare ale sistemului de drept şi ale compartimentelor acestuia, precum şi modalitatea de coordonare a normelor juridice în jurul unei idei călăuzitoare

Un principiu de drept este rezultatul experienţei sociale, iar utilitatea practică a cunoaşterii principiilor generale constă în aceea că ele trasează liniile directoare pentru întregul sistem juridic şi exercită o acţiune constructivă, orientînd activitatea legiuitorului.

Principiile generale au un important rol în administrarea justiţiei, deoarece cei abilitaţi cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu doar norma juridică, ci şi spiritul său, iar principiile dreptului determină tocmai spiritul legilor. În altă ordine de idei, în situaţii determinate, principiile de drept ţin loc de normă de reglementare. În consecinţă, judecătorul nu poate refuza soluţionarea unei cauze, invocînd lipsa textului legal, în baza căruia poate judeca, deoarece ar fi învinuit de denegare de dreptate şi va soluţiona asemenea pricină în baza principiilor de drept. Acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunității lor. Principiile de drept sînt extrase din dispoziţiile constituționale sau sînt deduse pe cale de interpretare din alte norme avînd rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evoluţia socială.

Prin formularea principiilor generale de către legiuitor sau judecător, li se atribuie autoritate şi rigurozitate, devenind astfel aplicabile. În literatura de specialitate se subliniază că practica judecătorească este aceea care extrage principiile generale ale dreptului, cu ajutorul doctrinei, ele aflîndu-se în suspensie în spiritul dreptului.

Rolul principiilor de drept este subliniat mai întîi în relaţia specifică procesului de creaţie legislativă. Legiuitorul are în vedere principiile generale în momentul în care construieşte soluţii juridice care să satisfacă necesităţile de viaţă. Principiile de drept contribuie însă în mod hotărîtor şi la cunoaşterea unui sistem juridic. Acţiunea lor are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunităţii lor. În ceea ce priveşte funcţiile pe care le îndeplinesc principiile generale de drept, se distinge pe de o parte funcţia fundamentală, iar pe de altă parte, funcţia tehnică.

Funcţia fundamentală constă în fundamentarea oricărei construcții juridice, normele juridice neputînd fi elaborate şi neputînd evolua decît în concordanţă cu principiile generale ale dreptului.

Funcţia tehnică este îndeplinită de principii generale, cum sînt principiile de interpretare a normelor şi actelor juridice, avînd ca finalitate asigurarea coeziunii ordinii de drept şi a adecvatei aplicări a dreptului.

Principiile examinării litigiilor de muncă sînt ideile care stau la baza stabilirii şi aplicării procedurii de soluţionare a lor. La ele se referă:

  • asigurarea apărării dreptului la muncă a salariaţilor,
  • egalitatea părţilor litigiului în faţa legii,
  • asigurarea participării la proces a reprezentanţilor salariaţilor,
  • accesul adresării în organele competente pentru a soluţiona litigiul de muncă,
  • respectarea legalității,
  • asigurarea publicităţii,
  • respectarea obiectivităţii şi deplinei cercetări a materialelor şi probelor,
  • gratuitatea,
  • examinarea rapidă,
  • asigurarea executării reale a hotărîrii asupra litigiului,
  • răspunderea persoanelor cu funcţie de răspundere pentru neîndeplinirea acestor hotărîri etc.

Principiile enumerate sînt formulate în baza analizei legislaţiei şi activităţii organelor jurisdicţionale. Principiile dreptului muncii asigură unitatea, omogenitatea, coerenţa şi capacitatea de dezvoltare a unor relaţii de muncă. Ele sînt stabilite de legislație ca fiind nişte norme generale şi care exprimă direcţiile prioritare de dezvoltare a politicilor statului în domeniul reglementării relațiilor de muncă, care sînt legate de funcţionarea pieţei forţei de muncă, şi care se referă la utilizarea muncii salariale.

Termenul de principiu îşi are originea din grecescul arhe care desemnează acţiunea de a conduce, dar şi mişcarea de a începe. Substantivul arhon înseamnă ceea ce stă de conducător, de căpetenie, pe cînd arheic este începutul, temei logic al lucrurilor. Latinii au tradus din greaca veche verbul arhe cu principium, ceea ce înseamnă început, prim, temei.

Noţiunea filozofică de principiu are două sensuri:

  1. sensul metafizic: origini prime din care au derivat şi s-au dezvoltat lucrurile;
  2. sensul epistemologic: supoziţiile fundamentale ale gîndirii, cunoaşterii şi acţiunii.

În sens juridic, termenul principiu înseamnă ideile de bază, ideile diriguitoare, călăuzitoare. Un autor definește principiile generale ca „un ansamblu de idei directoare care fără a avea caracterul precis şi concret al normelor de drept pozitiv orientează aplicarea dreptului şi evoluţia lui”.

În literatura de specialitate apare o altă definiţie care ar fi mai reuşită şi, anume: „principiile dreptului sînt acele idei (prescripții) fundamentale, diriguitoare ale sistemului de drept şi ale compartimentelor acestuia, precum şi modalitatea de coordonare a normelor juridice în jurul unei idei călăuzitoare

Un principiu de drept este rezultatul experienţei sociale, iar utilitatea practică a cunoaşterii principiilor generale constă în aceea că ele trasează liniile directoare pentru întregul sistem juridic şi exercită o acţiune constructivă, orientînd activitatea legiuitorului.

Principiile generale au un important rol în administrarea justiţiei, deoarece cei abilitaţi cu aplicarea dreptului trebuie să cunoască nu doar norma juridică, ci şi spiritul său, iar principiile dreptului determină tocmai spiritul legilor. În altă ordine de idei, în situaţii determinate, principiile de drept ţin loc de normă de reglementare. În consecinţă, judecătorul nu poate refuza soluţionarea unei cauze, invocînd lipsa textului legal, în baza căruia poate judeca, deoarece ar fi învinuit de denegare de dreptate şi va soluţiona asemenea pricină în baza principiilor de drept. Acţiunea principiilor dreptului are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunității lor. Principiile de drept sînt extrase din dispoziţiile constituționale sau sînt deduse pe cale de interpretare din alte norme avînd rolul de a asigura echilibrul sistemului juridic cu evoluţia socială.

Prin formularea principiilor generale de către legiuitor sau judecător, li se atribuie autoritate şi rigurozitate, devenind astfel aplicabile. În literatura de specialitate se subliniază că practica judecătorească este aceea care extrage principiile generale ale dreptului, cu ajutorul doctrinei, ele aflîndu-se în suspensie în spiritul dreptului.

Rolul principiilor de drept este subliniat mai întîi în relaţia specifică procesului de creaţie legislativă. Legiuitorul are în vedere principiile generale în momentul în care construieşte soluţii juridice care să satisfacă necesităţile de viaţă. Principiile de drept contribuie însă în mod hotărîtor şi la cunoaşterea unui sistem juridic. Acţiunea lor are ca rezultat certitudinea garanţiei dreptului împotriva imprevizibilităţii normelor coercitive şi asigurarea concordanţei legilor şi oportunităţii lor. În ceea ce priveşte funcţiile pe care le îndeplinesc principiile generale de drept, se distinge pe de o parte funcţia fundamentală, iar pe de altă parte, funcţia tehnică.

Funcţia fundamentală constă în fundamentarea oricărei construcții juridice, normele juridice neputînd fi elaborate şi neputînd evolua decît în concordanţă cu principiile generale ale dreptului.

Funcţia tehnică este îndeplinită de principii generale, cum sînt principiile de interpretare a normelor şi actelor juridice, avînd ca finalitate asigurarea coeziunii ordinii de drept şi a adecvatei aplicări a dreptului.

Principiile examinării litigiilor de muncă sînt ideile care stau la baza stabilirii şi aplicării procedurii de soluţionare a lor. La ele se referă:

  • asigurarea apărării dreptului la muncă a salariaţilor,
  • egalitatea părţilor litigiului în faţa legii,
  • asigurarea participării la proces a reprezentanţilor salariaţilor,
  • accesul adresării în organele competente pentru a soluţiona litigiul de muncă,
  • respectarea legalității,
  • asigurarea publicităţii,
  • respectarea obiectivităţii şi deplinei cercetări a materialelor şi probelor,
  • gratuitatea,
  • examinarea rapidă,
  • asigurarea executării reale a hotărîrii asupra litigiului,
  • răspunderea persoanelor cu funcţie de răspundere pentru neîndeplinirea acestor hotărîri etc.

Principiile enumerate sînt formulate în baza analizei legislaţiei şi activităţii organelor jurisdicţionale. Principiile dreptului muncii asigură unitatea, omogenitatea, coerenţa şi capacitatea de dezvoltare a unor relaţii de muncă. Ele sînt stabilite de legislație ca fiind nişte norme generale şi care exprimă direcţiile prioritare de dezvoltare a politicilor statului în domeniul reglementării relațiilor de muncă, care sînt legate de funcţionarea pieţei forţei de muncă, şi care se referă la utilizarea muncii salariale.

Loading...