1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Principiile de soluţionare a litigiilor de muncă se clasifică în:

  • Principii generale – sînt idei de bază ce se regăsesc în întreaga legislaţie a ţării (principiile legalităţii, democraţiei, separației puterilor în stat etc.). Ele nu sînt principii filozofice sau de drept natural. Principiile generale ale dreptului reprezintă substratul dreptului pozitiv. Spre deosebire de principiile cuprinse în textele legale, care oferă soluţii precise problemelor juridice concrete, principiile generale ale dreptului oferă orientări mai generale şi mai flexibile necesare activităţii juriştilor.
  • Principii ramurale – sînt acele idei generale şi comune specifice doar unei ramuri de drept, adică specifice pentru întreaga legislaţie a muncii, ce privesc toate instituţiile dreptului muncii (ex.: principiul garantării fiecărui salariat a dreptului la achitarea deplină şi în termen a salariului, principiul asigurării dreptului fiecărui salariat la condiţii echitabile de muncă, etc.).
  • Principii interramurale – sînt acele principii specifice care se regăsesc în mai multe ramuri de drept, dat fiind faptul că ramurile respective se află în legătură (de ex.: principiul libertăţii muncii – specific dreptului muncii şi dreptului constituţional; protecţia împotriva şomajului şi acordarea de asistenţă la plasarea în cîmpul muncii – specific dreptului muncii şi dreptului protecţiei sociale; principiul interzicerii muncii forţate – specific dreptului muncii, iar în cazul încălcării acestui principiu – apare răspunderea penală pentru munca forţată (art. 168 Codul penal al RM etc.).
  • Principii instituţionale – sînt principiile specifice doar pentru o instituţie concretă din cadrul unei ramuri de drept concrete, fiind instituţiile specifice dreptului muncii, de ex., principiile specifice instituţiei jurisdicţiei muncii, cum ar fi: concilierea părţilor, gratuităţii etc.

Jurisdicţia muncii, ca instituţie juridică deosebit de complexă, se întemeiază pe o serie de principii specifice (enunţate în art. 350 din CM):

  1. concilierea intereselor divergente ale părţilor, ce decurg din raporturile juridice privind soluţionarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă. Acest principiu îşi găsește o aplicare practică deosebită în procesul soluţionării conflictelor colective de muncă. Concilierea conflictelor de muncă reprezintă principala modalitate de soluţionare a diferendelor dintre salariaţi şi angajatori, în cadrul căreia părţile conflictului, aflate pe poziţie de egalitate juridică şi exercitînd parteneriatul social, încearcă să încheie un act juridic bilateral pentru a stinge conflictul de muncă şi a realiza pacea socială;
  2. dreptul salariaţilor de a fi apăraţi de reprezentanţii lor. Potrivit acestui principiu, salariaţii sînt ajutaţi, de regulă, în apărarea drepturilor personale de către sindicate. Organizaţia sindicală poate intenta o acţiune civilă în vederea apărării drepturilor şi intereselor membrilor săi şi ale altor persoane în temeiul art. 73 din CPC al RM şi art. 21 din Legea sindicatelor;
  3. scutirea salariaţilor şi a reprezentanţilor acestora de cheltuielile judiciare. În conformitate cu art.353 din CM RM, salariaţii sau reprezentanţii acestora care se adresează în instanţele de judecată cu cereri de soluţionare a litigiilor şi conflictelor ce decurg din raporturile jurisdicţionale (inclusiv pentru atacarea hotărîrilor şi deciziilor judecătoreşti privind litigiile şi conflictele vizate) sînt scutiţi de plata cheltuielilor judiciare (a taxei de stat şi a cheltuielilor legate de judecarea pricinii);
  4. operativitatea în examinarea litigiilor individuale de muncă şi a conflictelor colective de muncă. Acest principiu este concretizat în dispoziţiile art.355 alin. (4) din CM RM, potrivit căruia instanţa de judecată va examina cererea de soluţionare a litigiului individual de muncă în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare şi va emite o hotărîre cu drept de atac conform CPC al RM. Atît litigiile individuale de muncă, cît şi conflictele colective se vor examina în instanţa de judecată în termene restrînse.

Soluţionarea litigiilor de muncă în baza principiilor ramurii dreptului muncii şi a principiilor procedurii civile

Soluţionarea litigiilor de muncă se face în baza principiilor atît de dreptul muncii, cît şi a principiilor specifice procedurii civile. Principiile ce stau la baza soluţionării litigiilor de muncă sînt următoarele:

  • Principiul asigurării protecţiei drepturilor de muncă a salariaţilor înseamnă dreptul şi obligaţia organelor de jurisdicţie a muncii de a soluţiona litigiile de muncă în baza legii, curmarea încălcării acestor drepturi, restabilirea lor (de ex., în cazul neplății salariului salariaţilor de către administraţie, obligarea unităţii de a plăti salariul, în cazul concedierii ilegale – restabilirea salariatului la locul de muncă precedent etc).

Asigurarea protecţiei drepturilor de muncă a salariaţilor se mai realizează şi prin aceea că CM prevede că refuzul neîntemeiat de angajare este interzis, iar în cazul în care unei persoane i s-a refuzat angajarea, iar aceasta consideră că este un refuz neîntemeiat de angajare, persoana dispune de dreptul de a ataca în instanţa de judecată refuzul respectiv al angajatorului.

Statul are obligaţia de a asigura protecţia drepturilor de muncă ale persoanelor nu doar prin instituirea sistemului judecătoresc de examinare a cuazelor, dar şi prin instituirea altor organe cu competențe în materia protecţiei drepturilor de muncă ale salariaţilor, cum este spre ex., Inspecţia Muncii.

De asemenea, statul, prin intermediul legiferării, a creat cadrul legal de constituire şi activitate a sindicatelor, care reprezintă un mecanism principal de protecţie a drepturilor de muncă ale salariaților.

  • Principiul asigurării legalităţii soluţionării litigiilor de muncă se exprimă prin folosirea legilor normative şi emiterea hotărîrilor doar în baza lor. Folosirea organelor jurisdicţionale din alte motive şi păreri este interzisă. Atît în cadrul conflictelor individuale de muncă, cît şi în cazul conflictelor colective de muncă supremaţia legii îşi ocupă locul său de frunte în soluţionarea lor. Adică, activităţile desfăşurate de toţi subiecţii de drept au circumscrise drepturile şi obligaţiile în lege, avînd îndatorirea fundamentală de a le respecta.
  • Principiul democraţiei în soluţionarea litigiului de muncă

Conceptul „democraţie” este indisolubil legat de noţiunea de pluralism. Ea îşi găseşte concretizarea în multitudinea de partide şi organizaţii politice, sindicale, religioase etc., exprimînd diversitatea concepţiilor şi organizaţiilor care se interpun între individ şi stat.

Principiul democraţiei în soluţionarea litigiilor de muncă se exprimă, în primul rînd, prin faptul că organele de examinare a litigiilor colective de muncă se formează de către colectivele de muncă, din rîndurile salariaţilor, iar în al doilea rînd, prin participarea sindicatelor ca reprezentanţi ai salariaţilor la soluţionarea litigiilor de muncă, în cazul în care salariatul parte a conflictului de muncă este membru de sindicat. în corespundere cu CPC al RM, reprezentanţii sindicatelor pot participa în judecată pentru a apăra drepturile salariaţilor.

  • Principiul respectării obiectivităţii şi deplinei cercetări a materialelor şi probelor necesită din partea organelor de jurisdicţie să cerceteze cazul în baza examinării multilaterale şi în întregime a tuturor materialelor şi probelor prezentate de părţi, imparţial, nepărtinitor faţă de caz sau probe.
  • Principiul gratuităţii este stabilit de lege. În cazul depunerii cererii la organele care examinează nemijlocit litigiile de muncă în organizaţii sau la organele de soluţionare a litigiilor individuale şi colective de muncă, legea nu stabileşte taxe pentru serviciul acestora. Dacă salariaţii se adresează organelor competente într-o problemă generată de raporturile de muncă, ei sînt scutiţi de plata cheltuielilor de judecată (art.353 din CM). Membrii sindicatelor nu plătesc pentru serviciile prestate de acestea (bunăoară, pentru consultaţii juridice ş.a.) în apărarea drepturilor şi intereselor personale de muncă în procesul soluţionării litigiului de muncă. Salariații care nu sînt membri ai sindicatelor pot primi ajutor de la acestea în condiţiile stabilite pe bază de înţelegere.
  • Principiul examinării rapide a litigiilor de muncă de către instanţa de judecată cere de la organele ce soluţionează litigiile de muncă respectarea termenelor stabilite de legislaţie – 30 zile calendaristice. Legea stabileşte şi termenele de adresare (depunere a cererii) în organele jurisdicţionale.

Expirarea termenului de înaintare a acţiunii de soluţionare a litigiului de muncă nu lipseşte în mod automat salariatul de dreptul de a căuta apărare în organele jurisdicţionale, el putînd cere de a fi restabilit în termenele respective conform art.355 din CM.

  • Principiul asigurării respectării reale a hotărîrilor se realizează cu ajutorul unui mecanism special, prevăzut de lege. El obligă administraţia să întreprindă anumite acţiuni, iar dacă aceasta le neglijează, conducătorii şi persoanele vinovate sînt trase la răspundere. Aplicarea parţială a hotărîrilor organelor jurisdicționale se realizează cu împuternicirile speciale acordate lor şi traducerea în viaţă prin executorii judiciari.

Principii specifice procedurii civile:

  • Principiul înfăptuirii justiţiei în exclusivitate de către instanțele de judecată

Conform art. 114 din Constituţia RM „Justiţia se înfăptuiește în numele legii numai de instanţele judecătoreşti”. Art. 115 al Constituţiei: „Justiţia se înfăptuieşte prin Curtea Supremă de Justiţie, curţile de apel şi judecătorii. Pentru anumite categorii de cauze, potrivit legii, pot funcţiona judecătorii specializate”. Înfiinţarea de instanţe extraordinare este interzisă. Organizarea instanţelor judecătorești, competenţa acestora şi procedura de judecată sînt stabilite prin legi organice. Art. 19 din CPC prevede: „în cauzele civile, justiţia se înfăptuieşte potrivit reglementărilor legislaţiei procedurale civile şi numai de către instanţele judecătoreşti şi de judecătorii ei, numiţi în funcţie în modul stabilit de lege. Constituirea de instanţe extraordinare este interzisă”. Astfel se evidenţiază următoarele trăsături ale principiului dat:

  • caracterul exclusiv al instanţelor de judecată în ceea ce privește înfăptuirea justiţiei;
  • interzicerea constituirii unor instanţe judecătoreşti extraordinare care nu sînt prevăzute de lege;
  • înfăptuirea justiţiei în persoana judecătorilor numiţi în funcţie.
  • Principiul independenţei, imparţialităţii şi inamovabilităţii judecătorilor – ceea ce presupune faptul că la înfăptuirea justiţiei judecătorul este independent şi se supune doar legii, fiind la adăpost de influenţe, imixtiuni din partea oricăror terţe persoane. Independenţa se corelează cu răspunderea lui profesională şi se realizează prin secretul deliberării hotărîrilor judecătoreşti, prin inamovibilitatea şi prin existenţa controlului hotărîrilor judecătoreşti de către instanţele judecătoreşti ierarhic superioare. Elementele constitutive ale principiului dat sînt următoarele:
  • independenţa judecătorului în procesul examinării şi soluţionării unei cauze concrete faţă de opinia celorlaltor judecători care fac parte din completul de judecată;
  • independenţa judecătorului în procesul examinării şi soluţionării unei cauze concrete faţă de concluziile date de participanţii la proces, indiferent de statutul lor juridic;
  • independenţa judecătorului în procesul examinării şi soluţionării unei cauze faţă de instanţele judecătoreşti ierarhic superioare;
  • supunerea judecătorului numai legii în procesul examinării şi soluţionării unei cauze.

Garanţiile de asigurare a independenţei judecătorilor sînt următoarele:

  1. procedura de înfăptuire a justiţiei care este strict reglementată de lege;
  2. procedura de numire, suspendare, demisie şi eliberare din funcţie a judecătorilor de asemenea este reglementată expres de lege;
  3. declararea inviolabilităţii judecătorului;
  4. incompatibilitatea funcţiei de judecător cu exercitarea oricărei altei funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi a celei ştiinţifice;
  5. secretul deliberărilor;
  6. stabilirea răspunderii pentru lipsa de respect faţă de judecată, judecător şi pentru imixtiune în judecarea cauzei;
  7. alocarea resurselor adecvate pentru funcţionarea sistemului judiciar, crearea de condiţii organizatorice şi tehnice favorabile activității instanţelor judecătoreşti;
  8. alte măsuri prevăzute de lege.
  • Principiul contradictorialităţii (art.26 CPC RM) reprezintă egalitatea armelor părţilor, asigurarea posibilităţii părţilor de a-şi expune poziţia şi de a adresa întrebări părţii adverse. Contradictorialitatea presupune organizarea procesului, astfel încît părţile şi ceilalți participanţi la proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme de fapt şi de drept care are legătură cu pricina dată judecății şi de a-şi expune punctul de vedere asupra iniţiativelor instanţei.

Principiul contradictorialităţii asigură atît dreptul părţilor de a prezenta şi discuta întregul material probator, cît şi dreptul părţilor de a-şi expune părerea şi argumentarea ei în fapt şi în drept cu privire la toate problemele ce trebuie soluţionate.

Esenţa principiului contradictorialităţii constă în: posibilitatea participanţilor la proces de a-şi formula şi susţine poziţia în proces, independenţa participanţilor la proces faţă de instanţa de judecată, precum şi de alte persoane de drept public sau privat, posibilitatea de expunere de către participanţii la proces a opiniei cu privire la toate problemele de fapt şi de drept care au legătură cu cauza şi asupra iniţiativelor instanţei de judecată, păstrarea imparţialităţii şi obiectivităţii de către instanţa de judecată şi crearea condiţiilor prielnice de către aceasta în vederea realizării drepturilor şi obligaţiilor procedurale ale participanţilor la proces.

  • Principiul disponibilităţii (art. 27 CPC RM) – spre deosebire de dreptul penal, unde operează principiul oficialităţii, de regulă, instanţa civilă nu poate proceda la rezolvarea unui litigiu decît dacă a fost sesizată în acest scop de partea interesată. Totuşi, în acest caz există şi unele excepţii prevăzute de lege: instanţa trebuie să se pronunţe omnia petita, adică numai în legătură cu ceea ce i s-a cerut şi în limitele a ceea ce i s-a cerut; instanţa nu se va putea pronunţa minus petita, nerezolvînd un capăt de cerere prezentat şi nu se va putea pronunţa plus petita, acordînd mai mult decît i s-a cerut, dacă legea nu prevede expres altfel, şi nu se va putea pronunța ultra petita, adică rezolvînd ceea ce nu i s-a cerut.

Disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanților la proces, în primul rînd a părţilor, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare. Instanţa nu admite dispunerea de un drept sau folosirea modalităţii de apărare dacă aceste acte contravin legii ori încalcă drepturile sau interesele legitime ale persoanei.

Principiul disponibilităţii se remarcă în procesul civil şi sub alte aspecte. Partea poate să renunţe la judecată, poate pune capăt litigiului început prin încheierea unei tranzacţii de împăcare cu cealaltă parte. În situaţiile în care, prin ignorarea principiului disponibilităţii, instanţa s-a pronunţat minus petita, partea are la dispoziţie apelul sau, după caz – recursul, iar cînd s-a pronunţat plus ori ultra petita are la dispoziţie inclusiv revizuirea.

  • Principiul nemijlocirii (art.25 CPC RM) – instanţa trebuie să cerceteze direct şi nemijlocit probele, să asculte explicaţiile părților şi intervenienţilor, depoziţiile martorilor, concluziile expertului, consultaţiile şi explicaţiile specialistului, să ia cunoştinţă de înscrisuri, să cerceteze probele materiale, să audieze înregistrările audio şi să vizioneze înregistrările video, să emită hotărîrea numai în temeiul circumstanţelor constatate şi al probelor cercetate şi verificate în şedinţă de judecată. Toate probele părţilor urmează a fi administrate direct în faţa instanţei de judecată. Instanţa cercetează direct elementele cauzei, fără a folosi verigi intermediare. Cererile se fac în faţa instanţei, probele se cer şi se administrează în faţa instanţei, concluziile se depun în faţa instanţei. Dacă într-o speţă se folosesc probe extrajudiciare, adică probe administrate în afara cadrului procesului, instanţa le poate admite sau poate încerca confirmarea lor prin administrarea probelor în faţa instanţei.

Derogări de la principiul dat:

  • Delegaţiile judecătoreşti (reglementate de art. 125, 126 CPC RM) – în cazul necesităţii de a aduna probe ori de a înmîna acte judiciare într-un alt oraş sau raion, instanţa care judecă pricina dă instanței judecătoreşti respective, prin încheiere, o delegaţie pentru efectuarea unor anumite acte de procedură. În încheierea privind delegația judecătorească se indică fondul pricinii, datele referitoare la părţi, inclusiv domiciliul sau locul aflării lor, circumstanţele ce urmează a fi clarificate şi probele pe care trebuie să le adune instanţa executoare a delegaţiei. Această încheiere este obligatorie pentru instanța căreia îi este adresată şi trebuie să fie îndeplinită în regim prioritar. Instanţele judecătoreşti ale RM pot da delegații instanţelor judiciare străine în vederea efectuării diferitelor acte de procedură în conformitate cu legislaţia RM şi cu tratatele internaţionale la care statul nostru este parte. Delegaţia judecătorească se îndeplineşte în şedinţă de judecată conform regulilor stabilite de CPC al RM. Participanţilor la proces li se comunică locul, data şi ora şedinţei. Neprezentarea lor însă nu împiedică îndeplinirea delegaţiei. Procesele-verbale şi probele adunate în legătură cu îndeplinirea delegaţiei se remit imediat instanţei care judecă pricina. în cazul în care participanții la proces, martorii sau experţii care au depus mărturii, au dat explicaţii ori au expus concluzii în faţa instanţei executoare a delegaţiei se prezintă în faţa instanţei care judecă pricina, ei depun mărturii, dau explicaţii, expun concluzii conform regulilor generale.
  • Asigurarea probelor (art. 127 CPC RM) constă în conservarea în avans a unor probe pentru un proces viitor şi anume: participanţii la proces interesaţi să prevină dispariţia ori imposibilitatea administrării în viitor a unei probe utile pentru dovedirea pretenţiilor pot cere instanței judecătoreşti asigurarea probei. Asigurarea probelor se face prin audierea martorului, efectuarea expertizei, cercetarea la faţa locului şi prin alte modalităţi. Asigurarea probelor înainte de intentarea procesului în instanţă judecătorească se efectuează de notari, de persoanele oficiale ale misiunilor diplomatice ale RM în privinţa cetăţenilor RM aflaţi în străinătate, în modul prevăzut de legislaţia în vigoare.
  • Probele administrate în cazul strămutării pricinii (art. 43 CPC RM) – pricina pe care instanţa a reţinut-o spre judecare, cu respectarea normelor de competenţă, se soluţionează în fond de aceasta, inclusiv în cazul devenirii ei ulterioare de competenţa unei alte instanțe. Actele procedurale îndeplinite de instanţa care a intentat procesul anterior strămutării pricinii au efect juridic în măsura în care noua instanţă consideră că nu este necesară modificarea lor.
  • Principiul oralităţii (art. 25 CPC RM) – dezbaterile judiciare se desfăşoară oral şi în faţa aceluiaşi complet de judecată. în cazul înlocuirii unui judecător în timpul judecării pricinii, dezbaterile se reiau de la început. Procesul de judecată se desfăşoară în mod verbal, aceasta însă nu exclude îmbinarea formei scrise cu forma verbală. De asemenea, acest fapt mai presupune obligaţia preşedintelui şedinţei de judecată sau a preşedintelui completului de judecată de a oferi cuvîntul părţilor pentru a-şi susţine oral pretențiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune probe şi a formula concluzii. În realitate procesul civil se desfășoară graţie unei simbioze dintre forma orală şi cea scrisă de exercitare a drepturilor şi obligaţiilor procesuale.
  • Principiul limbii de procedură şi dreptului la interpret (art. 24 CPC RM) – toate procesele de judecată se desfăşoară în limba de stat. Persoanele interesate în soluţionarea pricinii care nu posedă sau nu vorbesc limba de stat au dreptul să folosească un interpret. Norma constituţională prevede că procedura judiciară se desfăşoară în limba de stat. Prin încheiere a instanţei, procesul se poate desfăşura şi într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea participanților la proces. în cazul în care procesul se desfăşoară într-o altă limbă, instanţa emite hotărîrea în mod obligatoriu şi în limba de stat. Actele procedurale care se înmînează persoanelor interesate în soluţionarea pricinii se traduc, la solicitarea lor, în limba procesului ori în limba la care aceştia au recurs în proces.
  • Principiile asigurării legalităţii soluţionării litigiilor de muncă – se exprimă prin folosirea legilor normative şi emiterea hotărîrilor doar în baza lor. Folosirea organelor jurisdicţionale de alte motive şi păreri este interzisă. Acest principiu constă în faptul că procesul judecă în conformitate se cu dispoziţiile legii, şi anume:
  • respectîndu-se normele de drept material şi procesual;
  • exercitîndu-se căile de atac legale;
  • asigurîndu-se legalitatea instanţei (să fie creată prin lege, să aibă o organizare permanentă, să fie competentă în a judeca pricina, completul să fie compus conform legii).

Instanţa de judecată nu numai că îşi realizează activitatea în strictă conformitate cu legea, dar o şi aplică nemijlocit la soluționarea cauzelor, restabilind astfel legalitatea, care a fost încălcată odată cu lezarea unui drept sau interes al persoanei. Una dintre condiţiile de bază ale hotărîrii judecătoreşti, alături de temeinicie, este şi legalitatea acesteia, care poate fi verificată de către instanțele ierarhic superioare pe calea mijloacelor de atac, şi anume a apelului şi a recursului.

Însă, principiul legalităţii nu este adresat doar instanţei de judecată, ci tuturor subiecţilor participanţi la raporturile procesuale civile, inclusiv participanţilor la proces şi persoanelor care contribuie la înfăptuirea justiţiei, în sensul că acestea, de asemenea, sînt ţinute să respecte prevederile legale atunci cînd îşi exercită drepturile lor.

  • Principiul asigurării publicităţii (art.23 CPC RM) – în toate instanţele, şedinţele de judecată sînt publice. În şedinţa de judecată nu se admit minorii în vîrsta de pînă la 16 ani dacă nu sînt citaţi în calitate de participanţi la proces sau de martor. Pot avea loc şedinţe închise numai în scopul protejării informaţiei ce constituie secret de stat, secret comercial ori a unei alte informaţii a cărei divulgare este interzisă prin lege. Instanţa de judecată poate dispune judecarea pricinii în şedinţă secretă pentru a preveni divulgarea unor informaţii care se referă la aspectele intime ale vieţii, care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională ori la alte circumstanţe care ar putea prejudicia interesele participanţilor la proces, ordinea publică sau moralitatea. Şedinţa poate fi declarată secretă pentru întregul proces sau numai pentru efectuarea unor anumite acte procedurale. Privitor la examinarea pricinii în şedinţă secretă, instanţa judecătorească emite o încheiere motivată. Şedinţa secretă se desfăşoară în prezenţa participanţilor la proces, iar în caz de necesitate la ea asistă, de asemenea, martorul, expertul, specialistul şi interpretul. Instanța judecătorească ia măsurile de rigoare în vederea păstrării secretului de stat, secretului comercial, informaţiei despre viaţa intimă a persoanei. Participanţii la proces şi alte persoane care asistă la actele procesuale în cadrul cărora pot fi divulgate date ce constituie astfel de secrete sînt somaţi de răspunderea în cazul divulgării lor. Judecarea pricinii în şedinţă secretă se efectuează cu respectarea tuturor regulilor de procedură civilă. Hotărîrile şedinţei secrete se pronunţă public. În cazul dezbaterii pricinii în şedinţă secretă, pot fi eliberate unor alte persoane decît părţile copii de pe încheieri, rapoarte de expertiză sau declaraţii ale martorilor doar cu permisiunea dată de preşedintele şedinţei.

Principiul publicităţii proceselor de judecată mai presupune: aducerea la cunoştinţa tuturor a orarului şedinţelor de examinare a litigiilor de muncă, posibilitatea asistării la acestea a tuturor doritorilor.

Esenţa principiului publicităţii se rezumă la:

  • publicitatea şedinţelor de judecată pentru participanţii la proces, care oferă posibilitatea acestora de a participa nemijlocit la judecarea cauzei;
  • publicitatea şedinţelor de judecată pentru public, care oferă posibilitatea tuturor persoanelor, care doresc să asiste la judecarea cauzei, să o facă;
  • excepţie de la regula generală, şi anume desfăşurarea procesului civil în şedinţă închisă poate avea loc numai în cazurile expres prevăzute de lege.
  • Principiul egalităţii părţilor în faţa legii. În baza art. 16 din Constituţia RM „Toţi cetăţenii RM sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială”.

Art. 22 din CPC al RM prevede că justiţia în pricinile civile se înfăptuieşte pe principiul egalităţii tuturor persoanelor, independent de cetăţenie, rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naştere, precum şi al egalităţii tuturor organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate şi forma de organizare juridică, subordonare, sediu şi de alte circumstanţe.

De asemenea, art. 26 din CPC RM prevede că egalitatea părților în drepturile procedurale este garantată prin lege şi se asigură de către instanţă prin crearea posibilităţilor egale, suficiente şi adecvate de folosire a tuturor mijloacelor procedurale pentru susţinerea poziției asupra circumstanţelor de fapt şi de drept, astfel încît nici una dintre părţi să nu fie defavorizată în raport cu cealaltă.

La fel, acest principiu este interpretat şi în prevederile CM al RM, şi anume „în cadrul relaţiilor de muncă funcţionează principiul egalităţii de tratament faţă de toţi salariaţii şi angajatorii. Orice discriminare directă sau indirectă față de un salariat, bazată pe criterii de sex, caracteristici genetice, vîrstă, apartenenţă naţională, rasă, culoare, etnie, religie, opţiune politică, origine socială, handicap, situaţie sau responsabilitate familială, apartenenţă ori activitate sindicală, este interzisă”.

Directiva nr.2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în cîmpul muncii prevede „Ofertele de muncă, inclusiv cele comunicate prin mass-media, trebuie să aibă caracter licit. Ofertele nu pot conţine limitări discriminatorii legate de origine socială, sex, etnie, naţionalitate, rasă, religie...”. Actele de discriminare pot proveni de la angajator, de la organele de conducere ale angajatorului sau de la alţi salariaţi.

Principiul egalităţii stabileşte că şi salariaţii şi administraţia sînt obligaţi în egală măsură să respecte legislaţia muncii, să se supună ei, iar hotărîrea organului jurisdicţional asupra problemei este obligatorie pentru ambele părţi.

Principiul egalităţii în faţa legii este opusul discriminării, astfel toate persoanele sînt egale în faţa legii indiferent de sex, rasă, naţionalitate, origine etnică etc.

  • Principiul rolului diriguitor al judecătorului în proces civil – instanţei judecătoreşti îi revine un rol diriguitor în organizarea şi desfăşurarea procesului, ale cărui limite şi al cărui conţinut sînt stabilite de CPC şi de alte legi. În cadrul înfăptuirii justiţiei în cauzele civile, judecătorul are un rol diriguitor în organizarea şi desfăşurarea procesului civil, contribuind la crearea condiţiilor favorabile pentru exercitare de către participanții la proces a drepturilor procedurale şi crearea condiţiilor necesare bunei desfăşurări a procesului.

Esenţa acestui principiu constă în:

  • crearea de către judecător a condiţiilor favorabile pentru exercitare de către participanţii la proces a drepturilor procedurale;
  • crearea de către judecător a condiţiilor necesare bunei desfășurări a procesului;
  • conducerea dezbaterilor judiciare;
  • punerea în discuţie de către participanţii la proces a oricăror împrejurări de fapt sau de drept etc.
Loading...