Pin It

Pornind de la conţinutul art. 32 din CC al RM, putem afirma că prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrîngere sau de reeducare aplicată contravenientului în scopul corectării comportamentului acestuia şi al prevenirii de săvîrşire a unor noi contravenţii atît de către contravenientul însuşi, cît şi de către alte persoane.

Analizînd cele menţionate, conchidem că sancţiunea contravenţională este o măsură de constrîngere statală prevăzută de legea contravenţională şi aplicată făptuitorului în modul stabilit de lege pentru săvîrşirea cu vinovăţie a contravenţiei, avînd drept scop ocrotirea valorilor sociale, formarea unei conduite civice corecte a lui, prevenirea comiterii unor noi contravenţii atît de către cel sancţionat, cît şi de către alte persoane.

Din definiţia sancţiunii contravenţionale rezultă caracterul ei triplu: măsură de constrîngere statală, mijloc de reeducare şi măsură de prevenire a abaterilor contravenţionale.

Încadrîndu-se în caracteristica sancţiunilor juridice, sancţiunea contravenţională dispune de anumite trăsături caracteristice:

– este o formă de constrîngere statală, prevăzută de legea contravenţională;

– se aplică numai în cazul comiterii cu vinovăţie a unei fapte antisociale, stipulate în CC al RM;

– se aplică numai de către organele abilitate prin legea contravenţională;

– se aplică, de regulă, în mod extrajudiciar;

– aplicarea sancţiunii contravenţionale nu atrage după sine consecinţele antecedentului penal.

Aplicarea sancţiunilor contravenţionale are drept scop:

– ocrotirea valorilor sociale, protejate de normele juridice contravenţionale;

– reeducarea în spiritul respectării ordinii de drept a persoanei care a comis cu vinovăţie o contravenţie prevăzută în legea contravenţională;

– prevenirea săvîrşirii de noi fapte antisociale atît de către contravenient, cît şi de către alte persoane.

Sancţiunile contravenţionale, ca de altfel toate tipurile de sancţiuni juridice, trebuie aplicate numai de organele competente, conform procedurii stabilite, cu respectarea anumitor principii: legalitatea sancţiunilor contravenţionale; răspunderea personală; stabilirea unor sancţiuni contravenţionale compatibile cu morala şi concepţia juridică a societăţii.