1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1.1 Tratatul de la Maastricht (TUE)

 

            Cetăţenia europeană a fost definită prin Tratatul asupra Uniunii Europene, semnat în 1992 la Maastricht. Incluzând drepturi, obligaţii şi participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană

            Cetăţenia Uniunii Europene completează cetăţenia naţională, fără a se substitui acesteia, făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul statului membru în care îşi are rezidenţa (şi nu numai în ţara din care provine, cum se prevedea anterior TUE).[1] Prin urmare:

  1. este necesar şi suficient ca o persoană să aibă cetăţenia unui stat membru pentru a beneficia de cetăţenia Uniunii;
  2. cetăţenia Uniunii va completa şi se va adăuga la cetăţenia statală.

            O declaraţie anexată la Tratatul asupra Uniunii Europene (TUE) precizează că ,,cetăţenia unui stat membru va fi determinată numai prin referire la legislaţia naţională a statului membru respectiv”. Prin urmare, revine fiecărui stat membru să indice care persoane sunt cetăţenii săi. Prin acest tratat Uniunea Europeană respectă drepturile fundamentale, aşa cum acestea sunt garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului şi rezultă din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre, ca principii generale ale dreptului comunitar.

            Prin TUE se instituie următoarele categorii de drepturi pentru cetăţenii Uniunii, complementare cetăţeniei naţionale, prin care se consolidează şi protecţia intereselor acestora:

  1. orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul statelor membre (art. 18 TCE);
  2. orice cetăţean al Uniunii, rezident într-un stat membru şi care nu este cetăţean al acestuia, are dreptul de a alege şi de a fi ales la alegerile locale din statul membru în care îşi are reşedinţa, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat (art. 19 TCE);
  3. orice cetăţean al Uniunii beneficiază de protecţie din partea autorităţilor diplomatice şi consulare ale oricărui stat membru pe teritoriul unui stat terţ, în care statul membru căruia îi aparţine ca cetăţean nu este reprezentat, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelui stat (art. 20 TCE);
  4. orice cetăţean al Uniunii are dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European (art. 21 TCE);
  5. orice cetăţean al Uniunii se poate adresa Ombudsman-ului european pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelor comunitare/uniunii (art. 21 TCE);
  6. orice cetăţean al Uniunii poate să scrie oricărei instituţii sau organism al uniunii în una din limbile menţionate în Tratat şi să i se răspundă în aceeaşi limbă.

            Drepturile fundamentale şi valorile democratice sunt respectate în statele membre ale Uniunii Europene prin consemnarea lor în preambulul Actului Unic European în 1986, ca mai apoi să fie incluse în Tratatul de la Maastricht.

            Consiliul are dreptul, statuând în unanimitate, ca, după consultarea Parlamentului, să adopte dispoziţii noi, care au drept scop completarea drepturilor menţionate anterior. Dispoziţiile recomandate spre adoptare de către statele membre urmează să se adopte potrivit normelor constituţionale proprii.

            Contrar prevederilor teoretice, aplicarea şi evaluarea celor 5 categorii de drepturi stipulate în Tratatul de la Maastricht, întâmpină totuşi în prezent anumite piedici sau limitări decurgînd de realităţile politice. Astfel, exercitarea de către un cetăţean a dreptului de liberă circulaţie pe teritoriul altui stat membru decât cel de reşedinţă permanentă, poate fi interzisă din raţiuni de securitate şi sănătate publică.

1.2 Tratatul de la Amsterdam (TA)

            Prin Tratatul de la Amsterdam (semnat în 1997, intrat în vigoare în 1999), ca o garanţie a recunoaşterii cetăţeniei Uniunii, se reafirmă faptul că Uniunea Europeană este întemeiată pe principiile libertăţii, ale respectului drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi ale statului de drept, principii comune tuturor statelor membre; respectul drepturilor omului fiind o condiţie a apartenenţei unui stat la Uniune (art. 49 TUE). Aceste principii formează, în acelaşi timp, şi patrimoniul comun de valori enunţat de statutul Consiliului Europei şi de Convenţia europeană a drepturilor omului.[2]

            De asemenea, TA prevede că Uniunea respectă atât drepturile fundamentale garantate prin Convenţia europeană a drepturilor omului, semnată la Roma în 1950, cât şi cele rezultate din tradiţiile constituţionale comune ale statelor membre ca principii generale ale dreptului comunitar.

            Ca o completare a drepturilor cetăţenilor Uniunii prevăzute prin TUE, se recunoaşte acestora, prin TA, dreptul la informaţie. Astfel că orice cetăţean european şi orice persoană fizică sau juridică, având sediul într-un stat membru, are dreptul la accesul documentelor Parlamentului European, ale Consiliului Uniunii Europene, în limita raţiunilor de interes public sau privat (art. 21 alin 3 TCE).

            În acest context de preocupări, între anul de semnare şi intrare în vigoare a TA, respectiv, în anul 1998, Comisia Europeană înfiinţează un serviciu de informare „Europe Direct” pentru a informa cetăţenii cu privire la posibilităţile şi drepturile ce le sunt conferite prin cetăţenia europeană.[3]

            Totodată, prin Tratatul de la Amsterdam se instituie o garanţie politică cu privire la respectarea de către statele membre a drepturilor fundamentale, instituind sancţiuni pentru

nerespectarea acestor drepturi, astfel că, în cazul în care un stat membru al Uniunii Europene încalcă în mod grav şi persistent principiile pe care se bazează Uniunea, Consiliul poate decide suspendarea anumitor drepturi care decurg din aplicarea prezentului Tratat (TUE modificat prin TA) pentru statul membru în cauză, inclusiv dreptul de vot în Consiliu al reprezentantului guvernului acelui stat membru (art. 7 TUE).

            În Preambulul TUE, modificat de TA, se confirmă ataşamentul statelor membre faţă de drepturile fundamentale sociale aşa cum sunt ele definite în Carta Socială Europeană din 1961, revizuită în 1996[4], în Carta Comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor din 1989[5]. Această Cartă este privită ca un instrument politic, al cărui scop este acela de a garanta anumite drepturi sociale, precum cele legate de piaţa muncii, formare profesională, oportunităţi egale.

            În statele membre ale Uniunii Europene sunt respectate drepturile fundamentale şi valorile democratice aşa cum sunt prevăzute atât în reglementările fundamentale interne (constituţii), cât şi în reglementările de drept internaţional, respectiv, în convenţiile la care acestea sunt parte, spre exemplu: 1. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (1950) – a fost semnată în cadrul Consiliului Europei la Roma la data de 04. 11. 1950, a intrat în vigoare la data de 03.09.1953, a fost ratificată de România prin Legea nr. 30/1994 (M. O. 135 din 31.05.1994); 2. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (1948) -a fost aprobată şi proclamată de către Adunarea Generală a ONU, la data de 10. 12. 1948; 3. Carta Socială Europeană (1961, revizuită în 1996); 4. Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor (1996).

1.2 Tratatul de la Nisa  

            Tratatul de la Nisa este un Tratat care modifică Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităților Europene precum și anumite acte conexe.

            A fost semnat de șefii de stat și de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franța) și a intrat în vigoare după încheierea procesului de ratificare la 1 februarie 2003.

            Cele mai importante modificări aduse prin Tratatul de la Nisa sunt:

  • deciziile se iau prin întrunirea majorității calificate (se renunță la unanimitate)
  • se introduce majoritatea dublă, care cere, pe lângă majoritatea calificată, majoritatea statelor membre (pe principiul că fiecare stat ar avea un vot). Această formulă trebuia să intre în vigoare la 1 ianuarie 2005, însă data a fost modificată prin Tratatul de aderare din 2003 pentru 1 noiembrie 2004.

           

            Angajamentul Uniunii faţă de drepturile fundamentale şi valorile democratice consacrate în convenţiile menţionate anterior a fost reafirmat, în mod oficial, la 7 decembrie 2000, când a fost proclamată oficial Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene de către Parlamentul European, Consiliu şi Comisia cu ocazia Conferinţei Interguvernamentale (CIG) asupra Tratatului de la Nisa.

            Carta a fost adaptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg (cu o zi înainte de a fi semnat Tratatul de la Lisabona). Toate dispoziţiile menţionate anterior, de la intrarea lor în vigoare, au fost urmate de directive, în marea lor majoritate deja transpuse în sistemele juridice ale statelor membre, care au influenţat semnificativ domenii importante ale vieţii politice şi juridice europene.

 

[1] Lect. Univ. Dr. Ioana Nely Militaru, „Cetăţenia Uniunii Europene”, Juridical Tribune, vol.1, 2011, pg. 58

[2] Lect. Univ. Dr. Ioana Nely Militaru, „Cetăţenia Uniunii Europene”, Juridical Tribune, vol.1, 2011, pg. 60

[3] Reţeaua “Europe Direct” reprezintă unul din principalele instrumente folosite de Comisia Europeană pentru informarea cetăţenilor şi comunicarea cu aceştia la nivel local. Reţeaua cuprinde, la nivelul UE, 480 Centre de Informarea Europe Direct, 400 Centre de Documentare Europeană şi 700 de membri Team Europe. În România, cele 31 de Centre de Informare Europe Direct, 14 Centre de Documentare Europeană şi peste 20 de experţi în politici europene Team Europe reprezintă interfaţa Comisiei cu cetăţenii la nivel local şi au misiunea de a promova o cetăţenie europeană informată şi activă. Aceste reţele oferă informaţii generale şi specializate privind UE şi fac trimitere la surse de informare specializate, conştientizează publicul şi promovează dezbaterea pe teme europene.

[4] Carta Socială Europeană a fost semnată în cadrul Consiliului European în Italia, la Torino, la data de 18.10.1961; a intrat în vigoare la 26.02.1965; a fost revizuită, la Strasboutg, la data de 03.05.1996. A fost ratificată de România prin Legea nr. 74 din 03.05.1999 (M. O. 193 din 04.05.1999).

[5] A fost adoptată de Consiliul European din 9 decembrie 1989.

Loading...