Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 214
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Potrivit articolului 12 din Legea nr. 678/2001  “constituie infracţiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa ori prin ofeirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane în scopul exploatări acestei persoane şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 ani la 12 ani şi interzicerea unor drepturi”.

                        1 Latura obiectivă.

            Elementul material al infracțiunii de trafic de persoane are un conținut alternativ, putând fi realizat prin cinci modalități distincte, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane.

            În cazul în care făptuitorul comite infracțiunea prin mai multe modalități (de exemplu, recrutare, transport, cazare), aceasta are un caracter unic și nicidecum nu poate fi reținut un concurs real sau ideal de infracțiuni.

            Prima modaliate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de recrutare. În limbajul obișnuit prin recrutare se înțelege acțiunea de a atrage, de a câștiga pe cineva pentru o anumită activitate.

            În sensul analizat, prin recrutare se înțelege acțiunea de racolare, de atragere, de ademenire, de câștigare a potențialelor victime ale traficului de persoane în scopul exploatării acestora.

            Metodele și tehnicile de recrutare sunt diferite, în funcție de gradul de vulnerabilitate a victimei, nivelul ei de instruire, stării sale materiale, experienței de viața, toate acestea fiind speculate de traficanți. Prin urmare principalele mijloace de recrutare constau în: promisiunea unor locuri de muncă onorabile și bine plătite în țările dezvoltate, făcute direct de traficant sau prin intermediul rudelor, apropiaților victimei; anunțurile în ziare privind oferte de muncă în străinătate extrem de atractive; anunțuri ale agențiilor matrimoniale, prin care victimele, în special femei, sunt atrase de perspectiva căsătoriei cu cetățeni străini[1]; prin intermediul internetului, de regula prin rețelele de socializare.

            Cea de-a doua modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de transportare.

            A transporta presupune deplasarea victimei traficului de persoane dintr-un loc în altul, fie în interiorul țării, fie în străinătate, cu diferite mijloace de locomoție, în scopul exploatării acesteia.

            Acțiunea de transportare poate fi organizată de cel care recrutează victima traficului sau de alte persoane ori chiar de rețele de traficanți.

            Practica judiciară a demonstrat că, de cele mai multe ori victimele traficului de persoane trec legal frontierele de stat prin intermediul firmelor de transport autorizate sau îmbarcate în autoturisme, evitându-se astfel greutățile inerente ce ar presupune trecerea ilegală a acestora.

            Cea de-a treia modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de transferare. În limbajul obișnuit, prin transferare se înțelege a se muta dintr-un loc în altul, a transmite un act, un drept de la cineva la altcineva.[2]

            În sensul infracțiunii, prin transferare se înțelege transmiterea victimei traficului de persoane de la un traficant la altul, prin vânzare, schimb, închiriere, cesiune sau alte tranzacții ilegale în scopul exploatării acesteia.

            Victimele îsi dau seama că au fost vândute doar atunci când sunt deposadate de acte, duse în locuri izolate și permanent supravegheate, unde sunt lipsite de orice mijloc de comunicare, nu li se permite să intre în contact cu alte persoane și sunt supuse la tratamente dezumanizante pe fondul cărora devin foarte vulnerabile și ușor de exploatat.

            Cea de-a patra modalitate de comitere a infracțiunii de trafic de persoane constă în acțiunea de cazare. Prin cazare se înțelege instalarea, stabilirea, aranjarea temporară a victimei traficului de persoane într-o locuință sau într-un loc cu aceeași destinație (motel, hotel, camping) în scopul exploatării acesteia.

            Ultima modalitate de comitere a infracțiunii o reprezintă acțiunea de primire, care se realizează prin preluarea victimei traficului de persoane de către un traficant la altul, ca urmare a cumpărării, schimbului sau a altor mijloace asemănătoare, în scopul exploatării acesteia.

            Pentru existența infracțiunii, sub aspectul elementului material al laturii obiective, în oricare din cele cinci modalități analizate, sunt necesare îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

  1. Exploatarea unei persoane. Potrivit art. 2 pct. 2 din Legea 678/2001, prin exploatarea unei persoane se înțelege:
  2. executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate.
  3. ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire. Starea de sclavie semnifică dependența totală și necondiționată a unei persoane față de o altă persoană în stăpânirea căreia se află și care exercită asupra ei prerogativele dreptului de proprietate, în sensul că o are în posesie, o folosește și poate oricând să o înstrăineze.
  4. Obligarea la practicarea prostituției, la reprezentări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice sau alte forme de exploatare sexuală. Prostituția este reglementată de art. 328 C. pen., și constă în fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane.

            În cazul traficului de persoane, victimele sunt mai întâi recrutate, prin diferite forme și modalități, după care fie sunt obligate să se prostitueze, fie acceptă de bună voie acest lucru, întrucât sunt amenințate, bătute, lăsate fără bani, fără acte, într-o țară străină, unde nu cunosc limba, precum și nicio altă persoană care le-ar putea ajuta, astfel că în cele din urmă sunt de acord să se prostitueze, traficanții luându-le de regulă toți banii obținuți din această activitate.

            Prin pornografie se înțeleg actele cu caracter obscen, precum și materialele care reproduc sau difuzează asemenea acte. Prin acte cu caracter obscen se înțeleg gesturi sau comportamente sexuale explicite, săvârșite individual sau în grup, imagini, sunete sau cuvinte care prin semnificația lor aduc ofensă la pudoare, precum și orice alte forme de manifestare indecentă privind viața sexuală, dacă se săvârșesc în public.

  1. efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi sau libertăți fundamentale ale omului. Această formă de exploatare presupune          antrenarea de către traficanți a victimelor traficului de persoane în activități criminale, ele fiind determinate prin constrângere să comită diferite infracțiuni (cerșetorie, furturi din locuințe, furturi de la clienții beneficiari ai actului sexual, comercializarea drogurilor) în interesul persoanelor sau a rețelelor de traficanți[3].
  2. Acțiunile incriminate în textul de lege să fie comise prin una dintre următoarele modalități:
  3. Prin amenințare. Prin acest mijloc se insuflă victimei o stare de teamă că ea sau persoane apropiate ei vor suporta consecințe grave dacă nu va răspunde cerințelor traficanților. De exemplu, victimele sunt amenințate cu moartea, cu mutilarea, cu răpirea unui membru al familiei. Practica judiciară a demonstrat faptul că și violență față de lucruri poate constitui o amenințare pentru victimă: ruperea legăturilor telefonice, distrugerea unor lucruri ale victimei, distrugerea cu violență a unor bunuri în fața victimei, toate acestea au un efect intimidant asupra victimei și sunt de natură să o alarmeze și să exercite o puternică constrângere morală asupra acesteia[4].
  4. Prin violență. Violența a fost definită ca fiind orice formă de siluire fizică, folosită împotriva unei persoane constând în acte de lovire, imobilizare, legare, inclusiv vătămare de natura celor care caracterizează infracțiunea prevăzută de art. 180 C. pen[5].
  5. Prin răpire se înțelege acțiunea traficanților de a lua victima din mediul său, fie prin forță, fie prin ademenire și de a o priva de libertate.
  6. Prin fraudă. Frauda constă în acțiunea traficanților de a induce în eroare victima traficului de persoane în scopul obținerii unui folos prin încălcarea drepturilor acesteia.
  7. Prin înșelăciune. Prin înșelăciune se înțelege prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate de către traficanții victimei. De exemplu, se promit victimelor locuri de muncă bine plătite în străinătate în raport cu pregătirea lor, condiții de muncă extrem de accesibile, căsătorii cu oameni bogați din străinătate.

                        2 Latura subiectivă

            Infracţiunea de trafic de persoane se comite numai cu intenţie directă dată în scopul special urmărit de făptuitor de a exploata victima, scop realizat ori de câte ori există cel puţin una din variantele alternative prevăzute de articolul 2 punctul 2 din lege.

            În ceea ce priveşte dispoziţia legală prevăzută de articolul 2 punctul 2 litera e) potrivit căreia prin exploatarea unei persoane se înţelege efectuarea unor alte activităţi prin care se încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, aceasta este destul de generală şi lasă loc multor interpretări. Credem că aici se încadrează:

-trimiterea la cerşetoria a persoanelor apte de muncă;

-plasarea persoanelor cu handicapuri fizice grave în locuri publice pentru a apela la mila publicului urmată de însuşirea de către traficanţi a sumelor de bani astfel obţinute de aceşti nefericiţi ai sorţii pe care îi batjocoresc permanent prin neasigurarea celor mai elementare cerinţe de hrană şi igienă;

-obligarea unor persoane de a practica jocuri de noroc de tip ”alba-neagra”,etc.

            Participaţia penală deşi este posibilă, nu este admisă de lege în forma coautoratului, a complicităţii şi nici a instigării deoarece în cazul comiterii infracţiunii în participaţie ne aflăm în situaţia uneia dintre formele ei agravate.

            Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produce oricare dintre cele 5 variante ale elementului material în legătură de cauzalitate cu acţiunile întreprinse de făptuitor.

            Tentativa la infracţiunea de trafic de persoane este posibilă şi se pedepseşte.      Fapta rămâne în faza de tentativă când făptuitorul, urmărind scopul exploatării persoanei, pune în aplicare intenţia sa prin executarea acţiunii de constrângere (de ex. ameninţă victima) dar din motive independente de voinţa sa nu se produce urmarea socialmente periculoasă –adică nu reuşeşte să realizeze recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea victimei.

            3 Trafic de persoane. Proxenetism. Deosebiri

            Potrivit art. 329 alin (1). C. pen. ”Îndemnul ori înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției de către o persoană se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.

(2)  recrutarea unei persoane pentru prostituție ori traficul de persoane în acest scop, precum și constrângerea la prostituție se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.”

            O primă deosebire între cele două infracțiuni constă în obiectul juridic generic. Infracțiunea de trafic de persoane are ca obiect juridic generic dreptul la libertatea de voință și de acțiune proprii fiecărei persoane[6].

            În cazul infracțiunii de proxenertism, valoarea socială protejată rezidă tocmai în bunele moravuri din cadrul relațiilor de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.

            A doua deosebire între cele două infracțiuni are în vedere elementul material al laturii obiective. În forma simplă, infracțiunea de proxenetism se realizează, sub aspectul elementului material al laturii obiective, prin următoarele modalități: îndemnul, înlesnirea practicării prostituției sau tragerea de foloase de pe urma practicării prostituției, modalități pe care infracțiunea de trafic de persoane nu le reglementează.        

            În cazul infracțiunii de proxenetism nu sunt necesare exercitarea de acte de constrângere asupra victimei sau supunerea ei la presiuni din partea unei persoane a cărei autoritate asupra sa a fost cumpărată, cu excepția modalității constând în constrângerea la prostituție.

            Cea de-a treia deosebire între cele două infracțiuni are în vedere latura subiectivă. Sub acest aspect, infracțiunea de trafic de persoane se comite cu intenție calificată prin scop, iar în cazul infracțiunii de proxenetism, infracțiunea poate fi comisă cu intenție directă sau indirectă, scopul sau mobilul nu interesează pentru existența vinovăției, putând fi avute în vedere doar la individualizarea judiciară a pedepsei.

            O ultimă deosebire constă în aceea că infracțiunea de proxenetism este investigată de organele de cercetare penală, sub supravegherea unui procuror care funcționeazî în cadrul parchetelor de pe lângă instanțele judecătorești, în timp ce infracțiunea de trafic de persoane se află în competența procurorului din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, structura specializată creată în cadrul Ministerului Public, cu atribuții pe întreg teritoriul țării pentru combaterea criminalității organizate și a terorismului.

 

[1] Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, ed. Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005, p. 41.

[2] A se vedea Dicționarul explicativ al limbii române, ed. a II-a, ed. Univers Enciclopedic, București, 1996.

[3] Gh. Mateuț, V.E. Petrescu, N. Ștefăroi, A. Prună, C. Luca, op. Cit., p. 58.

[4] I. Gârbuleț, Traficul de persoane, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 52.

[5] A se vedea G. Antoniu, Comenatariu în Codul penal comentat și adnotat. Partea specială, ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1975, vol. I, p. 191. 

[6] A se vedea I. Gârbuleț, Traficul de persoane, ed. Universul Juridic, București, 2010, p. 53.