Conform Constituţiei, judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului şi se supun numai constituţiei. Constituţia Republicii Moldova şi Legea cu privire la Curtea Constituţională consacră independenţa Curţii faţă de oricare altă autoritate publică, ea supunându-se numai constituţiei şi prevederilor legii sale organice.
Potrivit Constituţiei, judecătorii Curţii Constituţionale sînt inamovibili pe durata mandatului, independenţi şi se supun numai Constituţiei.
Inamovibilitatea – garanţie a independenţei judecătorului – este instituţia pe temeiul căreia judecătorul nu poate fi eliberat din funcţie, suspendat, pensionat prematur, transferat prin voinţa arbitrară a autorităţilor publice ori în afara cazurilor şi fără observarea formelor şi condiţiilor prevăzute de lege. Din perspectiva statutului specific al judecătorului constituţional, numai unele dintre aceste determinări ale inamovibilităţii îşi găsesc aplicare. Astfel:
Mandatul judecătorului nu poate înceta decât individual, voluntar – expres sau tacit – ori de drept, în condiţiile prevăzute de art. 18 din Legea cu privire la Curtea Constituţională :
(1) Mandatul de judecător al Curţii Constituţionale încetează şi se declară vacanţa funcţiei în caz de :
a) expirare a mandatului;
b) demisie;
c) ridicare a mandatului;
d) deces.
(2) Încetarea mandatului şi vacanţa funcţiei în cazurile prevăzute la alin. (l) lit. a), b), d) se declară prin dispoziţie a Preşedintelui Curţii Constituţionale, iar în cazul prevăzut la lit. c) de către Curtea Constituţională; b) Suspendarea din funcţie a judecătorului nu poate să aibă loc decât în situaţia trimiterii lui în judecată penală şi până la soluţionarea definitivă a organului judiciar (art. 16 alin. (4) din Legea cu privire la Curtea Constituţională)[3].
Problema pensionării premature nu se poate pune, întrucât, judecătorul constituţional este numit pe durata unui mandat, care nu încetează decât în situaţiile prevăzute de art. 18 din Legea cu privire la Curtea Constituţională. Este exclusă, de asemenea, ipoteza avansării, Curtea fiind ea însăşi unica autoritate de jurisdicţie constituţională şi în afara oricărui sistem ierarhic.
În fine, fiind în prezenţa unui mandat constituţional, nu a unui contract individual de muncă problema transferării nu se pune.
“Inamovibilitatea – spuneau doi iluştri doctrinari francezi (H.Solus şi R.Perrot) – este un bun apreciat mai ales atunci când l-ai pierdut”. Forţa principiului inamovibilităţii, importanţa şi eficacitatea acestuia decurg, mai întâi, din valoarea lui constituţională.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt inamovibili pe durata mandatului pentru care au fost numiţi. Pentru “părţile” aflate într-un “litigiu constituţional”, independenţa judecătorului constituţional se traduce prin imparţialitate. Garanţiile imparţialităţii sunt de ordin structural şi de ordin funcţional, îndeplinind funcţii complementare, mutuale.
Un mijloc de protecţie a mandatului judecătorului constituţional, de garantare a independenţei şi a imparţialităţii lui îl constituie şi imunitatea judecătorului, sub aspectul inviolabilităţii.
Inviolabilitatea este o aşa-zisă “imunitate de procedură”, consacrată în considerarea eventualelor imputări făcute judecătorului constituţional pentru alte fapte decât cele săvârşite în îndeplinirea mandatului său şi în legătură directă cu conţinutul acestuia. Inviolabilitatea are drept scop să prevină urmărirea judiciară nefondată, arbitrară a judecătorului, împiedicându-l astfel să-şi îndeplinească mandatul încredinţat sau constrângându-l astfel să-l exercite într-un anumit mod, contrar convingerilor şi voinţei sale.
Imunitatea nu este un privilegiu – inadmisibil de altfel, ci o procedură specială de protecţie a mandatului – constituţional – conferit judecătorului faţă de acte sau fapte abuzive ori insuficient fondate.
Inviolabilitatea priveşte actele sau faptele judecătorului străine de mandat.
Potrivit art. 16 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art. 10 din Codul Jurisdicţiei Constituţionale:
– Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, trimis în judecată contravenţională sau penală fără încuviinţarea prealabilă a Curţii Constituţionale;
– Judecătorul Curţii Constituţionale a cărui identitate nu a fost cunoscută în momentul reţinerii este eliberat imediat după stabilirea identităţii;
– Factorul de decizie care a întreprins reţinerea judecătorului Curţii Constituţionale, surprins în flagrant delict, trebuie să comunice imediat Curţii Constituţionale, în decursul a 24 de ore;
– Competenţa de judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative săvârşite de judecătorul Curţii Constituţionale aparţine Curţii Supreme de Justiţie;
– Intentarea de acţiune penală şi cererea încuviinţării trimiterii în judecată ţin de competenţa Procurorului General;
– De la data încuviinţării trimiterii în judecată, judecătorul Curţii Constituţionale este suspendat de drept din funcţie; în caz de condamnare definitivă, mandatul judecătorului este ridicat, în condiţiile legii;
– Stabilirea de sancţiuni judecătorilor Curţii Constituţionale pentru abateri disciplinare şi a modului lor de aplicare, precum şi ridicarea mandatului se efectuează în condiţiile prevăzute de Cod.
Funcţia de judecător este incompatibilă cu oricare altă funcţie publică sau privată retribuită, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. Prevederile legale fixează, de asemenea, că judecătorul Curţii Constituţionale se obligă să-şi suspende activitatea în partid sau în altă organizaţie publică, dacă este membru ale acestora.