Cheltuielile globale sunt de obicei mai ridicate decât cele percepute de instanţele judecătoreşti, însă în litigiile comerciale ce au ca obiect sume mari de bani, celelalte avantaje ale procedurii arbitrale vor prima de cele mai multe ori în detrimentul avantajului financiar oferit de instanţele statale.
De asemenea, cu cât obiectul litigiului are o valoare mai ridicată, cu atât procedura arbitrală devine mai avantajoasă, inclusiv din punctul de vedere al cheltuielilor cu taxele administrative ale procedurii sau cu onorariile arbitrilor. În România şi nu numai, la cele mai importante instituţii de arbitraj, valoarea acestor taxe are de obicei un trend ascendent regresiv, în funcţie de valoarea obiectului litigiului, ponderea lor în raport de valoarea litigiului fiind mai mică pe măsură ce valoarea litigiului creşte. În schimb, în instanţele de drept comun, valoarea taxelor creşte aproape direct proporţional cu valoarea obiectului litigiului, nefiind deloc avantajos să se apeleze la aceasta în cazul unor litigii cu obiect de valoare foarte ridicată.
Ca exemplu, plafoanele minime ale taxelor percepute de CACI sunt mult mai ridicate în cazul unor litigii cu obiect foarte redus ca valoare, în comparaţie cu taxele percepute de instanţele naţionale în baza Legii nr. 146/1997[1], această diferenţă reducându-se pe măsură ce obiectul litigiului creşte, pentru ca, în cazul unor valori foarte ridicate, taxele percepute de instanţele naţionale să le depăşească pe cele percepute de CACI.
Un trend asemănător au şi taxele percepute de CACI pentru litigiile al căror obiect este exprimat în EURO, în raport cu taxele percepute de instanţele naţionale, şi în acest caz fiind mult mai avantajos să se recurgă la arbitraj în litigiile cu obiect de valoare foarte mare.
Taxele arbitrale percepute de CACI pot varia însă în funcţie de complexitatea litigiului, de numărul de arbitri desemnaţi, precum şi în funcţie de modalitatea de evaluare a obiectului litigiului (în lei/în valută străină). În plus, Normele CACI privind taxele şi cheltuielile arbitrale[2]prevăd posibilitatea reducerii taxei administrative cu 25% în cazul în care litigiul este soluţionat de un arbitru unic (art. 4 din Norme).
Tot în România, există şi alte curţi de arbitraj regionale sau specializate, ale căror avantaje/dezavantaje din punctul de vedere al taxelor pot fi analizate de la caz la caz. Spre exemplu, Curtea de Arbitraj Comercial si Maritim de pe lânga Camera de Comerţ, Industrie,
Navigatie şi Agricultură Constanţa prevede taxe arbitrale relativ apropiate ca valoare celor percepute de CACI, în timp ce Camera Arbitrală a Bursei de Valori Bucureşti percepe taxe mult mai scăzute decât aceasta, în special în cazul litigiilor cu obiect foarte scăzut (sub 100 RON - taxa este de 15 RON) sau foarte ridicat ca valoare (peste 50.000 RON - taxa este de 1.500 RON plus 1% pentru ceea ce depaseste 50.000 RON[3]).
În instanţele arbitrale nu pot fi acordate scutiri de la plata taxelor, în cazul în care partea se află în imposibilitatea de a le achita, spre deosebire de instanţele de drept comun, care pot acorda scutiri în situaţiile determinate de lege, cum ar fi spre exemplu situaţiile prevăzute în Legea nr. 64/1995 şi Legea nr. 85/2006 pentru scutirea debitoarei aflate în insolvenţă de la achitarea taxei judiciare de timbru.
Interdicţia de a acorda astfel de scutiri este prevăzută în mod expres de regulamentul CACI, în art. 4 alin. 7 din Normele CACI privind taxele şi cheltuielile arbitrale, care stabileşte că „taxa arbitrală minimă este ireductibilă" Aceasta nu poate fi considerată drept o formă de îngrădire a accesului la justiţie, întrucât în acest caz este vorba despre o formă de justiţie privată pentru care părţile au optat în mod deliberat, renunţând la orice formă de justiţie pe care le-o poate oferi statul. Astfel, eventualele îngrădiri pe criterii de costuri se prezumă a fi fost deja conştientizate şi asumate de către părţi.
În ceea ce priveşte costurile percepute de curţile de arbitraj internaţionale, acesta vor varia de asemenea în funcţie de mai mulţi factori, în special de recunoaşterea pe plan internaţional a instituţiei de arbitraj. Spre exemplu, Curtea de Arbitraj de la Viena percepe taxe administrative începând de la 3.000 EUR, care cresc proporţional cu valoarea litigiului şi cu numărul părţilor implicate în proces, taxe la care se adaugă onorariile arbitrilor, fixate în raport cu valoarea litigiilor şi cu numărul de arbitri desemnaţi[4]. Curtea Internaţională de la Paris percepe taxe administrative începând tot de la 3.000 EUR, plus 3.000 EUR onorariul minim pentru un arbitru desemnat, valoarea costurilor crescând proporţional cu valoarea litigiilor şi cu numărul de arbitri desemnaţi[5].
[1] Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru.
[2] Normele în vigoare la 20 august 2011.
[3] Conform Regulamentului de Procedură al Camerei Arbitrale a Bursei de Valori Bucureşti S.A., aprobat prin Decizia CNVM nr. 372/31.01.2006.
[4] Conform Regulilor de Arbitraj şi Conciliere (Vienna Rules), adoptate de Camera Economică Federală a Austriei la 3 mai 2006, în vigoare de la 1 iulie 2006 http://www.internationales- schiedsgericht.at/images/stories/documents/en/VIAC Arbitration Rules 2006 1.pdf.
[5] Conform Regulilor de Arbitraj ICC, adoptate la 1 ianuarie 1998, actualizate la 1 mai 2010, http://www.iccwbo.org/uploadedFiles/Court/Arbitration/other/rules arb english.pdf