Subiecţii infracţiunii sînt persoanele implicate în săvîrşirea unei infracţiuni, fie prin suportarea consecinţelor, a răului cauzat prin săvîrşirea acesteia[1]. Calificarea după subiect se face în baza articolului 21 C.P. al R.M., unde sînt stipulate condiţiile indispensabile pentru existenţa subiectului infracţiunii ce sunt de două tipuri:
- unele dintre ele au un caracter general, propriu unei persoane pentru a putea fi subiect al oricărei infracţiuni;
- altele sunt condiţii speciale, necesare pe lângă cele generale pentru ca o persoană să poată fi subiect al anumitor infracţiuni.
Condiţiile generale ale subiectului nu sînt prevăzute în conţinutul ei juridic, ci rezultă din momentele cu caracter general, cuprinse în partea respectivă a Codului Penal.
Condiţiile speciale, dimpotrivă, fiind necesare existenţei subiectului anumitor infracţiuni, trebuie să fie prevăzute în conţinutul juridic al acestor infracţiuni sau să rezulte nemijlocit din ea.
Dar, cum am spus mai înainte pentru ca ele să existe se cere ca autorul să posede o anumită sau anumite calităţi.
Subiectul, de la care legea cere să posede o anumită calitate sau calităţi prevăzute în componenţa infracţiunii, poartă denumirea de subiect special (calificat, propriu). El trebuie să aibă calitatea impusă de lege în momentul săvîrşirii infracţiunii.
Calitatea este cerută numai pentru persoana autorului, dar nu şi a celorlalţi participanţi, care pot să nu posede această calitate.
După cum rezultă din cele menţionate, subiect special al infracţiunii e persoana care, pe lângă condiţiile subiectului general - responsabilitate şi vârsta minimă cerută de lege - trebuie să mai întrunească cumulativ şi o condiţie specială, o anumită calitate prevăzute în norma de drept sau nemijlocit să rezulte din ea, condiţie ce restrînge cercul de persoane, ele putînd fi trase la răspundere penală în conformitate cu legea dată.
O parte importantă a doctrinei fundamentează ideea imposibilităţii angajării răspunderii penale a persoanei juridice pornind de la premisa absenţei capacităţii ei de acţiune. In această opinie, persoanele juridice nu au capacitate proprie de a acţiona, aşa zisele lor acţiuni nefiind decît acte comise de persoane fizice şi atribuite entităţilor colective, ceea ce nu este suficient pentru realizarea laturii obiective a unei infracţiuni. Astfel calificarea acţiunea unei persoane juridice nu este decît rezultatul cercetării acţiunilor unui număr mai mic sau mai mare de persoane fizice, căci atunci cînd se vorbeşte despre "actele persoanei juridice" se foloseşte de fapt o expresie abreviată pentru a desemna actele care, în numele persoanei juridice, sunt comise de organele sau reprezentanţii săi..
Faptul că acţiunile comise de organele sau reprezentanţii persoanei juridice sunt imputate acesteia este demonstrat şi de împrejurarea că aceste organe sau reprezentanţi nu îşi asumă nici o răspundere personală pentru acţiunile pe care le efectuează în numele persoanei juridice în limitele puterilor ce le-au fost conferite, ci angajează persoana juridică.
Codul Penal al Republicii Moldova în art.21 stabileşte că: "persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi".
Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător este pasibilă de răspundere penală pentru o faptă prevăzută de legea penală dacă există una din următoarele condiţii:
- persoana juridică este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii, ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi;
- persoana juridică este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate;
- fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei, societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective.
Persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător poartă răspundere penală pentru infracţiunile săvîrşite, prevăzute la art.215-218, 221, 223-246, 248-251, 257, 259-261 C.P. al R.M.
Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvîrşită. Legiuitorul nostru recunoscînd responsabilitatea penală a persoanei juridice a recunoscut implicit şi existenţa elementului subiectiv în cazul persoanelor juridice.
Problema existenţei elementului subiectiv în cazul persoanelor juridice a constituit mult timp nucleul confruntărilor intre partizanii şi adversarii răspunderii penale a persoanelor juridice. Astfel, s-a susţinut în mod frecvent ideea absenţei vinovăţiei corporaţiilor ca un argument irevocabil în sprijinul ideii de iresponsabilitate penală a acestor entităţi arătîndu-se că pentru a califica o faptă drept infracţiune, trebuie să se constate existenţa unei voinţe, elementul subiectiv fiind în majoritatea sistemelor de drept, unul dintre cele mai importante elemente ale infracţiunii. Răspunderea penală implică existenţa capacităţii de a-şi motiva acţiunile şi de a accepta consecinţele acestora, cu alte cuvinte existenţa libertăţii de voinţă. Persoana juridică nu are însă voinţă liberă sau mai exact nu are deloc voinţă. Singurii care au voinţă şi conştiinţă liberă sunt persoanele fizice care au conducerea activităţii persoanei juridice şi numai aceşti conducători trebuie să răspundă pentru faptele săvîrşite în numele persoanei juridice.62 Tot aşa s-a apreciat că voinţa persoanelor juridice nu este o voinţă în sens juridic, căci ea nu este decît voinţa membrilor sau administratorilor săi, motiv pentru care ea poate fi incriminată ca voinţă a acestor membri sau administratori, dar nu ca voinţă a persoanei juridice. De fapt, intenţia sau neglijenţa imputate unei persoane juridice sunt în realitate ale unor persoane fizice, orice decizie a persoanei juridice nefiind altceva decît decizia unor persoane fizice care au ajuns într-o poziţie în care voinţa lor este considerată a fi voinţa entităţii colective, deci urmează să răspundă persoana fizică vinovată de faptele săvîrşite.
[1] C. Bulai, ibidem, p.201
[2] Constantin Mitrache, op.cit., p. 85.