Structura legislativă a majorităţii normelor penale permite comiterea infracţiunii de o singură persoană. Insă infracţiunea poate fi săvîrşită şi de două sau mai multe persoane. In cel din urmă caz prin stabilirea unor semne apare participaţia penală. Legiuitorul defineşte participaţia în art. 41 C.P. al R.M : se consideră participaţia cooperarea cu intenţie a două sau mai multe persoane la săvîrşirea unei infracţiuni intenţionate.
Prin calificarea infracţiunii săvîrşite prin complicitate se înţelege determinarea şi consacrarea juridică a coincidenţei exacte între semnele faptei prejudiciabile comise prin complicitate şi semnele componenţei de infracţiune prevăzute de norma juridico-penală. Pentru stabilirea coincidenţei este necesar mai întîi, să fie cunoscută noţiunea complicităţii şi natura juridică a activităţii infracţionale a fiecărui participant la săvîrşirea infracţiunii[1].
Pentru existenţa participaţiei la calificarea infracţiunii trebuie ca aceasta să întrunească următoarele condiţii:
- Pluralitate de infractori, adică să contribuie la săvîrşirea aceleiaşi infracţiuni de două sau mai multe persoane în calitate de autor, instigator, organizator sau complice. Aceştea toţi trebuie să întrunească condiţiile articolului 42 C.P. al R.M. precum şi cele ale existenţei subiectului infracţiunii cum ar fi vîrsta, responsabilitatea. La infracţiunea cu subiect special toţi trebuie să întrunească condiţiile speciale ale subiectului. Persoana care participă la săvîrşirea nemijlocită a infracţiunii cu subiect special şi nu întruneşte condiţiile acesteia, (art.147 C.P al R.M. pruncuciderea, unde subiectul trebuie să întrunească condiţia de mamă) răspunde penal pentru complicitate la infracţiunea dată [2];
- Legătura subiectivă între participanţi. Contribuţia a mai multor persoane la săvîrşirea a aceleiaşi infracţiunii este o realitate de fapt. Pentru ca această realitate să fie calificată drept participaţie, trebuie să se constate că persoanele au cooperat cu intenţie la comiterea infracţiunii. Dacă nu există intenţii nu există nici participaţie propriu zisă, ci o pluralitate de activităţi care pot constitui infracţiuni distincte[3]. Coeziunea psihică trebuie să fie constată între fiecare participant şi autor. Această legătura trebuie să fie chiar şi atunci cînd avem de a face cu o instigare la instigare sau o complicitate la complicitate. Intenţia participantului sub aspectul prevederii se caracterizează prin faptul că acesta cunoaşte acţiunea, inacţiunea pe care urmează să o comită autorul şi că ea produce o anumită urmare periculoasă prevăzută de legea penală. Latura subiectivă a participaţiei se caracterizează prin dubla intenţie, adică nu numai cooperarea să fie intenţionată dar şi fapta autorului să fie săvîrşită cu intenţie. Nu este necesar ca modalitatea intenţie participantului să fie identică cu a autorului, atunci cînd infracţiunea se poate comite sub aspect subiectiv cu oricare din modalităţile ei. In privinţa mobilului şi a scopului, nu trebuie să fie identic la toţi participanţii. Cînd însă acestea fac parte din conţinutul legal al infracţiunii acestea trebuie să acţioneze cu acelaşi motiv şi să urmărească scopul prevăzut de lege deoarece toţi participă la săvîrşirea aceleiaşi infracţiunii. La infracţiunile praeterintenţionate în cazul în care infractorii au acţionat cu acte de executare, coautoratul este posibil la actul iniţial intenţionat însă pentru rezultatul mai grav produs din culpă cu neprevedere, nu mai poate subzista legătura subiectivă, condiţie necesara participaţiei[4];
- Cooperarea materială sau intelectuală care constă în faptul ca participantul să fi contribuit la comiterea infracţiunii cu acte prevăzute de lege care defineşte pe autor, coautor, instigator ori complice (art.42 C.P al R.M);
- Săvîrşirea aceleiaşi infracţiuni. Aceasta reiese chiar din natura juridică a participaţiei. Cu toate că unele legislaţii susţineau participaţia ca delict distinct şi în caz de participaţie se comit atîtea infracţiuni cîţi participanţi există. Aceasta a fost consacrată în codul penal norvegian din 1902 şi în cel danez[5]. In literatura de specialitate precum şi majoritatea codurilor penale, consideră că toţi participanţii răspund pentru aceiaşi infracţiune, deoarece participaţia este un mod de săvîrşire a acesteia. Actele participanţilor trebuie să fie îndreptate împotriva aceluiaşi obiect juridic, iar infracţiunea se realizează cel puţin în forma actelor preparatorii pedepsibile. Deci, calificarea infracţiunii se face în baza aceleiaşi norme penale din partea specială ţinînd cont de dispoziţiile părţii generale unde sînt expuse condiţiile existenţei acestora. Aici trebui de asemenea de luat în consideraţie faptul să nu fie excesul de autor(art. 48 C.P al R.M.) în care autorul unor acţiuni infracţionale care nu au fost cuprinse de intenţia celorlalţi participanţi. Pentru exces de autor, ceilalţi participanţi nu sînt pasibili de răspundere penală;
- Cooperarea mai multor persoane să nu fie cerută de conţinutul legal al infracţiunii. Intre acţiunea (inacţiunea) autorului şi actele de participaţie există o legătură strînsă, astfel încît dacă lipseşte prima nu poate fi vorba de participaţie. Legătură există indiferent de faptul că autorul este pedepsit în concret sau nu, deoarece răspunderea fiecărui participant este individuală, personală.
Toate condiţiile arătate mai sus trebuie întrunite cumulativ. Lipsa oricărei dintre ele atrage după sine inexistenţei participaţiei propriu-zise.
Codul penal reglementează deasemenea şi unele forme speciale ale participaţiei cum ar fi grupul criminal organizat art.46 C.P al R.M. şi organizaţia criminală art.47 C.P al R.M. In cazul grupului organizat, între participanţi sînt stabilite legături esenţiale, fapt care permite o coordonare mai strictă a acţiunilor ilegale. La calificarea în baza articolului 46 din Codul Penal al Republicii Moldova trebuie deduse suplimentar următoarele condiţii:
-stabilitatea structurii organizatorice a grupului, comunitatea de intenţii, comunitatea metodelor şi formelor de săvîrşire a infracţiunii; -înţelegerea prealabilă; -elaborarea planului săvîrşirii infracţiunii;
-stabilirea mijloacelor şi modul de realizare a planului infracţiunii oral elaborat. In literatură de specialitate grupul criminal este definit ca grupul, reunit în baza săvîrşirii faptelor prejudiciabile, şi ilegale a persoanelor, tinzînd atingerea unui scop, structurat într-un anumit mod şi formînd un subiect unic de acţiune[6].
In ceia ce priveşte organizarea criminală pentru a califica o infracţiune drept săvîrşită de aceasta trebuie de constatat existenţa acesteia în baza articolului 47 din Codul Penal al R.M. şi că infracţiunea a fost săvîrşită de un membru al acesteia în interesul ei sau de o persoană care nu este membru al organizaţiei respective, la însărcinarea acestuia al.(2) art. 47 C.P. al R.M.
Organizaţia criminală în legislaţie poate fi întîlnită ca unul din semnele distinctive la calificarea infracţiunilor contra statului - trădare de patrie(art. 337 C.P al R.M.), banditismul(art.283 C.P al R.M.)- şi ca semn calificativ pentru un şir de infracţiuni legate de activitatea organizatorică, îndreptată spre săvîrşirea unor infracţiuni deosebit de periculoase contra statului.
Putem concluziona că în toate infracţiunile indicate mai sus legislatorul aplică formularea „organizaţie, cu excepţia art.337 C.P al R.M." în care legislatorul aplică formularea, complotul în scopul de a pune mîina pe putere, care, de asemenea, în esenţă, reprezintă un caz separat al organizaţiei criminale.
[1] Ibidem, p.142.
[2] TayxMaHa, op. cit., p.310-311.
[3] M. Basarab, op. cit., p. 117.
[4] L. Gramă, S. Botnaru, Participaţia la infracţiunele săvîrşite cu vinovăţie dublă// Revista Naţională de Drept, nr. 5/2003, p.17.
[5] M. Basarab, op. cit., p. 425.
[6] В. Бужор, В. Гуцуляк, Групповая преступность:меодологические основы изучения и классификации, Монография. Кишинэу, 1998. p.46.