Drept

Unul din beneficiile aderării României la Uniunea Europeană, nu numai pentru România şi cetăţenii ei, ci şi pentru celelalte state membre ale Uniunii Europene şi popoarele lor, îl constituie aplicarea, în domeniul cooperării judiciare, atât în materie penală, cât şi în materie civilă şi comercială, a instrumentelor juridice bazate pe principiile recunoaşterii şi încrederii reciproce.

                        Dacă  până la aderare eforturile s-au concentrat pe plan legislativ, ceea ce a făcut posibil ca în Raportul de monitorizare din 16 mai 2006 Comisia Europeană să constate că România a atins „un bun nivel de aliniere legislativă” în domeniul cooperării judiciare în materie civilă şi penală, de la 1 ianuarie 2007 România dovedeşte că are capacitatea practică de a aplica instrumentele UE de cooperare, continuând în acelaşi timp procesul de armonizare legislativă1.

                        Cooperarea judiciară internaţională reprezintă o trăsătură a epocii contemporane, care a fost determinată de progresul vertiginos al ştiinţei şi tehnicii, de schimbul intens de valori materiale şi spirituale2.

                        Una dintre cele mai importante forme de cooperare a statelor o reprezintă cooperarea împotriva criminalităţii, pentru realizarea acesteia fiind necesare găsirea unor mijloace juridice de cooperare internaţională pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional care prin ramnificaţiile sale devine un fenomen internaţional.

                        La ora actuală, este unamim admis conceptul de colaborare internaţională între state, suverane şi egale în drepturi, devenind o realitate incontestabilă, fiind impusă de necesităţi obiective.

                        Astfel, ţara noastră a dezvoltat de-a lungul timpului relaţii internaţionale cu diferite state, relaţii impuse de necesităţile sociale ale momentului respectiv. În baza acestei cooperări internaţinale, statele nu realizează opera lor de justiţie într-un mod ermetic, izolat unele de altele, ci se ajută, acordându-şi recipric ajutor sub forma acestei colaborării ce constă într-o asistenţă judiciară pe diferite planuri.

                        Acesta este şi motivul pentru care România a încheiat în ultima perioadă o serie de convenţii, acorduri şi tratate internaţinale, ele constituind forme prin care ţara noastră participă la activitatea internaţională de cooperare în materie judiciară3.

                        Se conturează tot mai mult, dorinţa ţării noastre de a amplifica relaţiile cu alte state în domeniul dreptului penal, pentru a contribui la armonizarea gândirii juridico-penale şi pentru a da naştere unui drept penal cu aplicabilitate internaţională.

                        Cadrul cooperării internaţioanle în materie penală este astfel determinat de evoluţia tututor segmentelor sociale, de o internaţionalizare a fenomenului criminal, de imposibilitatea statelor de a acţiona izolat şi nu în ultimul rând de necesitatea creării unui spaţiu mondial de reprimare a faptelor antisociale. Cooperarea internaţională este legată de interesele fiecărui stat raportate la nivel naţional şi internaţional.

                        Problema cooperării internaţioanle ar putea fi privită de anumiţi subiecţi ca fiind un mod de imixtiune în problemele interne ale unui stat. Este total greşit acest punct de vedere, deoarece această formă de întrajutorare între state se desfăşoară pe baza unor reguli bine ştiute şi respectate deopotrivă de statele implicate.

                        Principiile care guvernează activitatea de cooperare internaţională sunt prevăzute în actele pe care ţara noastră le încheie cu diferitele state în vederea unei cât mai bune colaborări. Aceste reguli cu caracter general au apărut şi s-au dezvoltat în cadrul raporturilor dintre state, odată cu apariţia şi dezvoltarea relaţiilor interstatale de-a lungul istoriei, reflectând condiţiile şi cerinţele sociale corespunzătoare acelor epoci.

                        Cooperarea judiciară internaţională în materie penală este subordonată principiilor constituţionale, principiilor fundamentale de drept şi ordinii publice ale statului român. Principiile în care se reflectă relaţiile dintre state sunt într-o continuă dezvoltare şi îmbogăţire ca sferă şi conţinut ca o consecinţă directă a evoluţiei societăţii internaţionale şi a raporturilor interstatale.

                        Demunite uneori şi standarde ale conduitei internaţionale a statelor, aceste principii constituie criteriul suprem1 în aprecierea legalităţii oricărui act juridic în relaţiile internaţinale. Prin respectarea acestor reguli, statele işi manifestă respect reciproc în raporturile dintre ele.

                        Pe plan intern, poate pentru prima dată2 s-au precizat regulile după care trebuie să se desfăşoare această activitate între state.

                        Astfel, activitatea de cooperare internaţională în materie penală se sprijină pe următoerele principii:

1. Principiul legalităţii3. Acest principiu a fost formulat pentru prima dată de către penalistul italian Cesare Beccaria în anul 1764 în lucrarea „Dei delitti e delle pene”4, menţionând că „numai legile pot stabili pedepsele corespunzătoare infracţiunilor, iar această autoritate nu o poate deţine decât legiuitorul, care reprezintă toată societatea unită printr-un contract social.” În domeniul cooperării internaţionale, acest principiu exprimă regula potrivit căreia, întreaga activitate de apărare socială împotriva criminalităţii trebuie să se desfăşoare în baza şi în strictă conformitate cu legea. Principiul legalităţii îşi are aplicare şi în ceea ce priveşte colaborarea statelor în vederea combaterii fenomenului infracţional. Astfel, extrădarea poate fi solicitată ori acordată potrivit Convenţirei Europene de Extrădare din 1957, dacă fapta săvârşită este incriminată ca infracţiune de legislaţia ambelor state (solicitat şi solocitant), fiind necesară dubla incriminare.

                        Principiul legalităţii cooperării internaţionale în materie penală reprezintă o garanţie a libertăţii persoanei împotriva oricăror fapte de abuz din partea autorităţilor judiciare şi o garanţie că legea se va aplica numai faptelor comise după intrarea în vigoare a legii incriminatoare.

                        Acest principiu este prevăzut în „Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” – 1789, „Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”-1948, „Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice”-1966, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului” – 1950.

                        Astfel, în virtutea respectării principiul legalităţii cooperării internaţionale, trebuie avute în vedere următoarele ideei:

1. legea penală nouă nu retroactiovează (nullum crimen sine lege praevia, nulla poena sine lege praevia),
2. descrierea exactă în lege a faptei incriminate şi prevederea clară a sancţiunii aplicabile (nullum crimen sine lege certa, nulla poena sine lege stricta),
3. respectarea legalităţii procesuale (nullum justitia sine lege, nullum judicium sine lege).1

2. Principiul respectării suveranităţii, securităţii, ordinii publice şi a altor interese ale României. Acest principiu este prevăzut expres în legea 302/2004 în art. 3, prin care se stabilesc limitele cooperării judiciare, în aşa fel încât această activitate cu caracter internaţional să nu pericliteze sub nici o formă suveranitatea, securitatea, ordinea publică şi alte interese ale ţării noastre.

                        Principiul respectării suveranităţii statelor este formulat încă din Evul Mediu, în condiţiile luptei pentru formarea statelor naţionale. Suveranitatea este un atribut esenţial al statului şi constă în supremţia puterii de stat pe plan intern şi independenţa acesteia pe plan extern faţă de orice altă putere2. Astfel, suveranitatea este o trăsătură generală a statului ce constă în supremaţia şi independenţa puterii în exprimarea şi realizarea voinţei guvernanţilor ca voinţă obligatorie pentru întreaga societate. Acest principiu cuprinde următoarele elemente esenţiale:

• statele sunt egele din punct de vedere juridic,
• fiecare stat se bucură de drepturile inerente deplinei suveranităţi,
• fiecare stat are obligaţia de a respecta personalitatea altor state,
• integritatea teritorială şi independenţa politică ale statului sunt inviolabile.

                        Acest principiu este consacrat în Declaraţia din 1970 a Adunării Generale O.N.U., prin Actul Final al Conferinţei de la Helsinki.

3. Principiul preeminenţei dreptului internaţional. Tot în legea 302/2004, art. 4 se statutează această regulă conform căreia, prezenta lege se aplică în baza şi pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumenmtele juridice internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.

            Cooperarea cu un tribunal penal internaţional sau o organizaţie internaţională publică, în conformitate cu dispoziţiile în materie ale unor instrumente internaţionale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaţionale, se examinează printr-o procedură legală distinctă, prevederile legi 302/2004 putând fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.

4. Principiul curtoaziei internaţionale şi reciprocităţii. Conform acestei reguli, cooperarea internaţională în materie penală se poate efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui stat.

            Astfel, lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, dacă aceasta:

1. a) se dovedeşte necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalităţii;
2. b) poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului ori condamnatului sau la reintegrarea sa socială;
3. c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetăţean român1.

            Conform art. 6 din legea 302/2004, în cazul în care statul român formulează o cerere în condiţiile prezentei legi, în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocităţii va fi dată de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea motivată a autorităţii judiciare române competente.

5. Principiul non bis in idem. Conform art. 10 din Legea 302/2004 cooperarea judiciară internaţională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a desfăşurat un proces penal pentru aceeaşi faptă şi dacă:
6. a) printr-o hotărâre definitivă s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal,
7. b) pedeapsa aplicată în cauză, printr-o hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei graţieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părţii neexecutate.

            Dispoziţiile de mai sus nu se aplică:

1. a) dacă asistenţa este solicitată în scopul revizuirii hotărârii definitive, pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac prevăzute de Codul de procedură penală al României,
2. b) în cazul în care un tratat internaţional la care România este parte conţine dispoziţii mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.

            În alţi termei, principiul non bis in idem stabileşte că nimeni nu poate fi pedepsit de două ori pentru aceeaşi faptă sau să execute de două ori o pedeapsă pentru aceeaşi infracţiune, ţinându-se seama astfel de autoritatea de lucru judecat.

            Pe lângă faptul că acest principiu este prevăzut expres în legea 302/2004, datorită importanţei sale, acesta mai beneficiază şi de o mare atenţie internaţională. Astfel, principiul non bis in idem este prezent şi în unele documente internaţionale, cum ar fi: „Convenţia de la Bruxelles cu privire la principiul non bis in idem”- Bruxelles 1986, „Convenţia de la Schenghen” din 1990, „Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului”, Strasbourg 1984, unde se menţionează expres că „nu este posibilă nici o derogare de la aceste prevederi”, „Convenţia Europeană de extrădare” din 1957, „Convenţia Europeană privind valoarea internaţională a hotărârilor represive”- Haga 1970, „Convenţia Europeană privind transferul de proceduri în materie penală”- Strasbourg 1972.

6. Principiul confidenţialităţii. Statul român are obligaţia de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant confidenţialitatea cererilor care îi sunt adresate în domeniile reglementate de prezenta lege şi a actelor anexate acestora. În cazul în care condiţia păstrării confidenţialităţii nu ar putea fi asigurată, statul român va înştiinţa statul străin, care va decide1.

7. Principiul umanismului. Acest principiu presupune ca întreaga activitate de cooperare internaţională în materie penală să pornească de la interesele fundamentale ale omului, acesta, împreună cu drepturile şi libertăţile sale ocupând locul central în cadrul activităţii de cooperare la nivel naţional şi internaţional de apărare socială. Acest principiu a fost consacrat în unele documente internaţionale, cum ar fi: „Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice – art. 7”, „Declaraţia Universala a Drepturilor Omului – art. 5”, „Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane, ori degradante – art. 10”, „Convenţia Europeană a Drepturilor Omului – art. 3”, „Convenţia privind transferarea persoanleor condamnate”, etc.

            Astfel, în baza acestui principiu, România poate refuza acordarea unei cereri de cooperare internaţională în materie penală dacă sunt indicii că viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei solicitate sunt puse în pericol.

            Astfel, guvernată de aceste reguli ridicate la rang de principii, cooperarea internaţională în materie penală se desfăşoară într-un mod organizat şi bine conturat, dar totuşi deschisă la noi reguli care să sublinieze tendinţa statelor de a se unifica în lupta internaţională împotriva criminalităţii.

8. Principiul imunităţii de jurisdicţie. Conform acestei imunităţi personale, nu pot fi urmărite şi judecate pe teritoriul statului în care sunt acreditate sau pe al cărui teritoriu se află ca reprezentanţi oficiali ai statelor lor.

            Persoanele care au această imunitate sunt: ambasadorul, membrii consulatelor, ministrul plenipotenţiar, ataşatul de ambasadă sau delegaţie, secretarul de ambasadă sau delegaţie, precum şi membrii familiilor acestora.

            Imunitatea diplomatică este o instituţie veche a relaţiilor juridice dintre state, aceasta acordându-se pe bază de reciprocitate prin convenţii bilaterale şi în conformitate cu principiile stabilite prin normele cutumiare. De imunitatea de jurisdicţie se bucură şi trupele staţionate pe teritoriul unui stat ori aflate în trecere. Acest principiu nu este prevăzut expres în legea 302/2004 însă el rezultă din prevederile „Convenţiei cu privire la relaţiile diplomatice”, încheiată la Viena la 18.04.1961, din „Convenţia privind relaţiile consulare”, adoptată la Viena în 1963, în „Convenţia de la Viena din 1961 privind relaţiile dilpomatice” şi „Convenţia de la Viena din 1963 privind relaţiile consulare”.

1 www.just.ro

2 Rodica Mihaela Stănoiu – „Asistenţa juridică internaţională în materie penală”, Editura Academiei R.S.România, Bucureşti, 1975, pg. 11;

3 Eugen Barasch – „Consideraţii asupra unui drept internaţional privat al coexistenţei paşnice”, Editura Academiei, 1959, pg. 257;

1 Adrian Năstase, Dumitra Popescu – „Drept internaţional public”, Casa de Editură şi Presă „ŞANSA” S.R.L., Bucureşti, 1997,  pg. 88;

2 Legea 302/28.06.2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M.Of. nr. 594/1.07.2004, care a abrogat legea nr. 704/2001 privind asistenţa judiciară internaţională în materie penală, publicată în M.Of. nr. 807/11.12.2001;

3 Daniela Lămăşanu – „Drept penal internaţional”, Editura Mirton, Timişoara, 2004, pg. 19;

4 Cesare Beccaria – „Despre infraţiuni şi pedepse”, Editura Rosetti, Bucureşti, 2001, pg. 37;

1 Adrian Năstase, Dumitra Popescu – „Drept internaţional public”, Casa de Editură şi Presă „ŞANSA” S.R.L., Bucureşti, 1997,  pg. 90;

2 Ibidem;

1 Art. 5 din Legea 302/28.06.2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M.Of. nr. 594/1.07.2004;

1 Art. 12 din Legea 302/28.06.2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, publicată în M.Of. nr. 594/1.07.2004;