Drept

1. Cadrul juridic de reglementare. Transferul de proceduri în materie penală este reglementat după cum urmează:

            - pe plan intern în Titlul IV din Legea 302/2004 (art. 109-114¹),

      - pe plan extern în următoarele acte:

1. Convenţia privind transferul de proceduri în materie penală, Strasbourg, 15.05.1972 (ETS 073), ratificată de România prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 77/1999, aprobată prin Legea nr. 34/2000. Convenţia a fost ratificată de un număr foarte mic de state: Albania (2000), Almeria (2005), Austria (1998), Bosnia şi Herţegovina (2005), Bulgaria (2004), Cipru (2002), Cehia (1993), Danemarca (1978), Estonia (1997), Letonia (1997), Liechtenstien (2003), Letonia (2000), Olanda (1985), Norvegia (1978), România (2000), Serbia (2002), Slovacia (1993), Spania (1998), Suedia (1978), Macedonia (2005), Turcia (1979), Ucraina (1995), Muntengru (2006). Convenţia nu stabileşte o procedură comună de determinare a jurisdicţiei,,
2. Convenţia europeană de extrădare, Paris, 13.12.1957, ratificată prin Legea nr. 80/1997 (art.6 paragraful 2),
3. Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, Strasbourg, 20.04.1959, ratificată prin Legea nr. 236/1998 (art. 21),
4. Convenţia europeană pentru reprimarea infracţiunilor rutiere, Strasbourg la 30.11.1964, ratificată prin Legea nr. 183/1997 (art. 3 – art. 7),
5. Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27.01.1977, ratificată prin Legea nr. 19/1997 (art.6 – art. 7),
6. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20.12.1988, Legea de aderare nr. 118/1992,
7. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15.11.2000,ratificată prin Legea nr.565/2002 (art. 16).

            Astfel, cererile privind transferul de proceduri în materie penală sunt reglementate distinct în Legea nr. 302/2004, în acelaşi timp ele fac obiectul unor convenţii multilaterale speciale, deşi se regăsesc şi în tratatele bilaterale de asistenţă judiciară în materie penală. Pe cale de consecinţă, tratatele şi convenţiile de extrădare pot fi utilizate ca temei juridic pentru formularea  unei cereri de transfer al procedurii penale.

            Temeiul juridic pentru asemenea cereri poate fi găsit apoi în tratatele bilaterale1 de asistenţă judiciară în materie penală care conţin prevederi privind preluarea urmăririi penale, transferul procedurii penale sau denunţul în vederea urmăririi. Asemenea tratare sunt:

* Albania - Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Albania privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 463/1960, publicat în B. Of. nr. 4/18.011961,

Algeria - Convenţie de asistenţă juridică în materie civilă, familială şi penală între Republica Socialistă România şi Republica Algeriană Democratică şi Populară, ratificată prin Decretul nr. 418/1979, publicat în B.Of. nr. 97/8.12.1979 ,

* Belgia - Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Belgiei privind extrădarea şi asistenţa judiciară în materie penală, ratificată prin Decretul nr. 82/1977 şi Protocolul adiţional la această convenţie, ratificat prin Decretul nr. 482/1983,

* Bosnia şi Herţegovina - (prin declaraţie de succesiune) – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat în B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Bulgaria – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Bulgaria privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 109/1959,

* Canada - Tratatul privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi Canada, ratificat prin Legea nr. 106/1999, publicat în M.Of. nr. 284 din 21 iunie 1999,

* Cehia - Tratat între Republica Populară Română şi Republica Cehoslovacă privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat în B.Of. nr. 6/18.02.1958,

* China - Tratatul de asistenţă juridică în materie civilă şi penală dintre România şi Republica Populară Chineză, semnat la Beijing la 16 ianuarie 1991,

* Coreea de Nord - Acord între Republica Socialistă România şi Republica Populară Democrată Coreeană cu privire la asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 305/1972, publicat în B. Of. nr. 87/7.08.1972.

* Croaţia - (prin declaraţie de succesiune) – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat în B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Cuba – Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Cuba privind asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală, ratificată prin Decretul nr. 67/1981, publicat în B.Of. nr. 19/27.03.1981,

* Egipt - Convenţia dintre România şi Republica Arabă Egipt privind asistenţa judiciară în materie penală, transferul condamnaţilor şi extrădarea, ratificat prin Legea nr. 438/2002,

* Franţa  - Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Franceză privind asistenţa judiciară în materie penală şi extrădarea, ratificată prin Decretul nr. 78/1975,

*Grecia – Convenţie de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între Republica Socialistă România şi Regatul Greciei şi Protocol adiţional, ratificate prin Decretul nr. 290/1973, publicat în B.Of. nr. 78/3.06.1973,

*Italia – Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Italiană privind asistenţa judiciară în materie civilă şi penală, ratificată prin Decretul nr. 288/1973, publicat în B.Of. nr. 77/2.06.1973,

* Maroc – Convenţie între Republica Socialistă România şi Regatul Maroc privind asistenţa juridică  în materie civilă şi penală, ratificat prin Decretul nr. 291/1973, publicat în B. Of. nr. 79/4.06.1973,

* Moldova – Tratat între România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, ratificat prin Legea nr. 177/1997, publicată în M.Of. nr. 310/13.11.1997,

* Mongolia – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Mongolă cu privire la asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 415/1973, publicat în B.Of. nr. 116/31.07.1973,

* Noua Zeelandă  – Tratat de extrădare între România şi Marea Britanie, Bucureşti, 9 (21) martie 1893,

* Polonia – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Polonă privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, familiale şi penale, Ratificat prin Decretul nr. 323/1962, publicat în B.Of. nr. 13/4.06.1962,

* Rusia - (prin declaraţie de succesiune) Tratat între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste privind acordarea asistenţei juridice în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 334/1958, publicat în B.Of. nr. 30/4.08.1958,

* Serbia şi Muntenegru - (prin declaraţie de succesiune) – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Federativă Iugoslavia privind asistenţa juridică, ratificat prin Decretul nr. 24/1961, publicat în B.Of. nr. 6/6.02.1961,

* Siria – Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Arabă Siriană privind asistenţa juridică în materie civilă şi penale, ratificat prin Decretul nr. 70/1979, publicat în B. Of. nr. 19/5.03.1979, 

* Slovacia (prin declaraţie de succesiune - Legea nr. 30/2000 privind Protocolul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind valabilitatea tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi a altor înţelegeri încheiate de România cu Cehoslovacia) Tratat între Republica Populară Română şi Republica Cehoslovacă privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale, ratificat prin Decretul nr. 506/1958, publicat în B.Of. nr. 6/18.02.1958

* Statele Unite ale Americii - Tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, ratificat prin Ordonanţa Guvernului nr. 93/1999, aprobată prin Legea nr. 53/2000, publicată în M.Of. nr. nr. 169 din 20 aprilie 2000,

* Tunisia -  Convenţie între Republica Socialistă România şi Republica Tunisiană privind asistenţa juridică în materie civilă şi penale, ratificat prin Decretul nr. 483/1971, publicat în B. Of. nr. 11/29.01.1972,

* Turcia - Convenţia de asistenţă juridică în materie civilă şi penală între Republica Socialistă România şi Republica Turcia, ratificată prin Decretul nr. 347/1970,

* Ungaria – Tratat între Republica Populară Română şi Republica Populară Ungară privind asistenţa juridică în cauzele civile, familiale şi penale ratificat prin Decretul nr. 505/1958, publicat în B.Of. nr. 2/17.01.1959.

            Pe plan european, cel mai frecvent este utilizat art. 21 din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, Strasbourg, 20 aprilie 1959, care reglementează denunţul în vederea urmăririi. Astfel, orice denunţ adresat de o parte contractantă în scopul urmăririi în faţa tribunalelor unei alte părţi va face obiectul comunicărilor între ministerele de justiţie. În pofida acestor dispoziţii, părţile contractante vor putea uza de posibilitatea prevăzută la paragraful 6 al art. 15 din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală.În acest sens, oricare parte contractantă, în momentul semnării Convenţii sau al depunerii instrumentului său de ratificare sau de aderare, va putea, printr-o declaraţie adresată secretarului general al Consiliului Europei, fie să facă cunoscut că toate cererile de asistenţă judiciară sau anumite asemenea cereri trebuie să îi fie adresate pe altă cale decât cea prevăzută în prezentul articol, fie să ceară, în acelaşi timp, să fie transmisă o copie de pe comisia rogatorie ministerului său de justiţie.

            Analiza art. 21 din Convenţia europeană de asistenţă judiciară1:

• cererea are ca obiect judecarea persoanei de către autorităţile Statului solicitat,
• cererea trebuie să cuprindă elementele oricărei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, inclusiv data cererii,
• la cerere se vor anexa originalul sau copia certificată a dosarului penal, precum şi toate documentele utile,
• cererea se transmite prin intermediul autorităţilor centrale ale Statelor parte,
• în cazul Statelor Membre ale Uniunii Europene, cererea se transmite direct între autorităţile judiciare competente (art. 6 paragraful 1 din Convenţia de asistenţă judiciară între Statele Membre ale Uniunii Europene, Bruxelles, 2000),
• dispoziţiile art. 21 sunt aplicabile în cazuri limitate în situaţia în care persoana acuzată după ce a săvârşit o infracţiune pe teritoriul unui stat parte la Convenţie se refugiază pe teritoriul statului de cetăţenie, iar extrădarea nu este posibilă,
• nu există o practică unitară:
• aplicarea este întotdeauna posibilă în cazul în care nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă
• aplicarea nu este posibilă în cazul în care există deja o hotărâre de condamnare definitivă - principiul autorităţii de lucru judecat sau principiul ne bis in idem
• Aplicarea este posibilă chiar şi în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare, dacă a fost pronunţată în lipsă

2. Definiţie şi caracterizare

            Transferul de proceduri în materie penală reprezintă o formă de cooperare internaţională în materie penală, reglementată expres în lege, care are ca scop efectuarea unei proceduri penale sau continuarea unei proceduri iniţiate de către autorităţile judiciare române competente, pentru o faptă care constituie infracţiune conform legii române, procedură ce poate fi transferată unui stat străin, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.

                        Transferul reciproc de proceduri în materie penală reprezintă o formă de cooperare judiciară în materie penală prin care un stat competent a urmări o infracţiune comisă de o persoană, poate renunţa la angajarea acestei proceduri în favoarea altui stat de care persoana respectivă este legată prin origine, cetăţenie sau reşedinţă obisnuită, etc., pentru a asigura astfel o sancţiune mai justă şi o reinserţie socială mai eficientă.

                        Având la bază această definiţie putem caracteriza transferul de proceduri în materie penală astfel:

• deşi are o importanţă deosebită, această formă de cooperare nu beneficiază de o definiţie prevăzută expres nici în legea internă nici în cele internaţionale. În Convenţia privind transferul de proceduri în materie penală se definesc noţiunile de „infracţiune” şi „sancţiune”. Propunem „de lege-ferenda” a se da o definiţie clară, concisă şi precisă a acestei forme de cooperare, pentru a se înlătura orice interpretare greşită asupra naturii sale juridice,
• transferul de proceduri în materie penală este în primul rând un remediu în cazul refuzului extrădării, fie pe motivul cetăţeniei, fie din alte motive. Această formă de cooperare pune în evidenţă adagiului aut dedere aut judicare. Toate tratatele de extrădare conţin dispoziţii în sensul că refuzul extrădării obligă statul solicitat să supună cauza autorităţilor sale judiciare competente, în vederea exercitării urmăririi penale (conform art. 6 alin. 2. din Convenţia europeană de extrădare),
• scopul sau fundamentul acestei forme de cooperare este acela de a facilita fie efectuarea în întregime a unei proceduri penale, fie continuarea unei proceduri iniţiate de către autorităţile judiciare române competente,
• obiectul său îl poate forma numai o faptă care este incriminată ca infracţiune conform legii române,
• transferul de proceduri presupune renunţarea la jurisdicţia penală de către unul din statele parte la Convenţie şi acceptarea de către statul parte solicitat a cererii formulate de către statul solicitant,
• decizia de renunţare la jurisdicţie este provizorie, până la pronunţarea unei hotărâri definitive în Statul solicitat (art. 3 teza II din Convenţie)
• decizia de acceptare a cererii nu este irevocabilă (art. 12 din Convenţie).

3. Condiţiile transferului de proceduri în materie penală

1. statul solicitant are jurisdicţie primară asupra infracţiunii care face obiectul procedurii penale,
2. cererea se formulează indiferent de faza procesuală: urmărire penală sau judecată (chiar după pronunţarea unei hotărâri în primă instanţă),
3. există dubla incriminare (art. 7 din Convenţie),
4. transferul de proceduri este în interesul bunei administrări a justiţiei,
5. să nu fie incidente unul din cazurile prevăzute la art. 11 din Convenţie
6. a) motivul pe care se bazează cererea nu este justificat,
7. b) acuzatul nu are reşedinţa obişnuită în Statul solicitat,
8. c) acuzatul nu este cetăţean al Statului solicitat şi nu avea reşedinţa sa obişnuită pe teritoriul acestui stat la data                                        săvârşirii infracţiunii,
9. d) infracţiunea în legătură cu care se solicită transferul       procedurii penale are un caracter politic sau este o                                                    infracţiune pur militară ori pur fiscală,
10. e) există motive serioase să se creadă că cererea de transfer de proceduri este determinată de considerente de                                          rasă, naţionalitate sau opinii politice,
11. f) a intervenit prescripţia răspunderii penale (statul       solicitat are jurisdicţie primară asupra infracţiunii –                                      termenul de prescripţie se calculează potrivit legii acestui                                 Statul solicitat are jurisdicţie secundară asupra                                          infracţiunii – termenul de prescripţie se calculează                                              potrivit legii acestui stat, care se prelungeşte cu încă 6                                              luni (art. 23 din Convenţie),
12. g) infracţiunea s-a comis în afara teritoriului Statului       solicitant,
13. h) procedura penală este contrară angajamentelor       internaţionale ale Statului solicitat (art. 6 CEDO,                                                       imunitatea diplomatică),
14. i) procedura penală este contrară principiilor       fundamentale ale ordinii juridice din Statul solicitat

                             î) statul solicitant a încălcat o regulă de procedură                                               prevăzută de Convenţie.

4. Procedura1

• transmiterea cererii de transfer a procedurii penale se face de către Ministerul Justiţiei sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (competenţă alternativă). Cererea trebuie să cuprindă elementele oricărei cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, inclusiv data cererii (art. 10 lit. c din Convenţia privind transferul de procerduri). Dacă cererea este nedatată Statul solicitat va avea dreptul să solicite o astfel de informaţie (art. 14 din Convenţie),
• autorităţile competente ale oricărui Stat parte vor avea în vedere posibilitatea transferării următoarelor procedurii penale (particularităţile cauzei, disponibilitatea probelor, posibilitatea reabilitării sociale a persoanei, evitarea imposibilităţii punerii în executare a hotărârii pronunţată în lipsa persoanei acuzate, existenţa unei legături dintre infracţiunea cercetată de către autorităţile unui stat cu cele cercetate de către autorităţile altui stat, cu infracţiuni cercetate ),
• transferul procedurii penale se solicită de organul de urmărire penală competent, sau de către instanţa pe rolul căreia se află cauza în primă instanţă, în funcţie de faza în care se află procesul penal,
• cererea de transfer a procedurii penale este formulată în baza încheierii prin care instanţa competentă dispune motivat transferul. Încheierea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, sau de la comunicare, pentru cei lipsă,
• încheierea prin care se dispune transferul procedurii, rămasă definitivă, suspendă termenul de prescripţie a răspunderii penale, precum şi continuarea procedurii penale începute, sub rezerva actelor şi demersurilor cu caracter urgent,
• cererea este transmisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Ministerului Justiţiei, însoţită de copii autentice ale tuturor actelor de procedură întocmite în cauză.

5. Efectele transferului de proceduri. efectele se împart în două categorii, cum cum este vorba despre statul solicitant şi statul solicitat:

• Statul solicitant nu mai poate să procedeze la urmărirea persoanei acuzate pentru fapta care a motivat cererea sau să mai execute o hotărâre pronunţată anterior prezentării cererii. Efectul intervine începând cu data la care Statul solicitat a prezentat cererea (data transmiterii cererii).
• până la notificarea deciziei, Statul solicitant poate efectua orice acte de cercetare penală, care sunt în interesul ambelor state, cu excepţia sesizării instanţei de judecată (audierea persoanei acuzate, confiscarea bunurilor furate, orice ce alte măsuri de conservare a mijloacelor de probă identificate pe teritoriul Statului solicitat) – art. 15 alin. 2 şi art. 21 alin. 1 din Convenţia privind transferul de proceduri,
• Statul solicitant redobândeşte jurisdicţia penală dacă Statul solicitat nu dă curs cererii în cazurile prevăzute la art. 10 (motive obligatorii de refuz) şi art. 11 din Convenţia privind transferul de proceduri, (motive opţionale de refuz) sau revocă acceptarea cererii în condiţiile art. 12,
• Statul solicitat dobândeşte jurisdicţia penală asupra infracţiunii care face obiectul cauzei penale. După ce transferul procedurii penale a fost aprobat de statul solicitat, nici o altă procedură pentru aceeaşi faptă nu mai poate fi începută de autorităţile judiciare române,
• orice act de procedură îndeplinit în Statul solicitant, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne, are aceeaşi valoare în Statul solicitat ca şi cum ar fi fost îndeplinit de către autorităţile acestui stat,
• sancţiunea aplicabilă infracţiunii este cea prevăzută de legea Statului solicitat, cu excepţia cazului în care legislaţia sa internă prevede altfel, precum şi în cazul în care jurisdicţia sa decurge din cererea de transfer formulată în baza Convenţiei,
• în caz de condamnare, hotărârea pronunţată în procedura iniţiată sau continuată în statul solicitat, rămasă definitivă, se înscrie în cazierul judiciar şi produce aceleaşi efecte ca şi când ar fi fost pronunţată de o instanţă română.

1 Site-ul Ministerului de Justiţie, www.just.ro.

1 Mariana ZAINEA – „Transferul de proceduri în materie penală. Instrumente aplicabile în materie şi legislaţia internă”, Sesiune de lucru. Cadrul juridic internaţional şi comunitar în domeniul cooperări judiciare în materie penală. Practica judiciară. Iaşi 13.12.2006.

1 art. 112 din Legea 302/2004.