Drept

1. Cadrul juridic de reglementare. Transferarea persoanelor condamnate are urm[torul cadru de reglementare:

            - pe plan intern Legea 302/2004, Titlul VI (art. 127-157), care a abrogat Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2/4.01.2002 şi Ordonanţa Guvernului nr. 69/1999 pentru facilitarea aplicării convenţiilor internaţionale în materie de transfer al persoanelor condamnate, la care România este parte, în privinţa predării-preluării condamnaţilor, aprobată prin Legea nr. 113/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 30.08.1999.

            - pe plan extern în diferite convenţii bi sau multilaterale şi Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, Strasbourg, 21.III.1983, ratificată prin Legea nr. 76/12.07.1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 19 iulie 1996. Prin această convenţie, statele semnatare se obligă să-şi acorde sprijin reciproc în materia transferării persoanelor condamnate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

• hotărârea de condamnare să fie definitivă,
• condamnatul să fie resortisant al statului de executare,
• durata condamnării pe care condamnatul o mai are de executat trebuie să fie de cel puţin şase luni de la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată,
• fapta pentru care a fost condamnat să fie calificată ca infracţiune de statul de executare,
• condamnatul, direct sau prin reprezentant, trebuie să-şi dea consimţământul pentru acest transfer,
• cele două state trebuie să se pună de acord asupra transferării efective a condamnatului.

                        În completarea acestei convenţii a fost adoptat la Strasburg la 18.12.1997, Protocolul adiţional la Convenţia europeană asupra transferării persoanelor condamnate1, prin care se reglementează situaţia persoanelor evadate din statul de condamnare şi refugiate în statul de executare, precum şi a persoanelor cărora li se aplică măsura expulzării sau accea de conducere la frontieră.

            Prin Legea 302 din 28 iunie 2004, elaborată după modelul altor legi în materie2 se reglementează o procedură penală specială pentru transferul persoanelor condamnate în străinătate, prin care se asigură armonizarea legii române cu normele de asistenţă juridică cuprinse în convenţiile internaţionale la care România este parte.

2. Definiţie şi caracterizare. Ca şi în cazul transferului de proceduri în materie penală, recunoaşteri şi executării hotărârilor penale şi a actelor judiciare nici în cazul transferării persoanelor condamnate nu se prevede o definiţie expresă în lege. Totuşi, din analiza textelor juridice reiese că aceasta reprezintă o formă de cooperare internaţională în materie penală, reglementată expres în lege, care are ca scop şi obiectiv predarea unor persoane condamnate în vederea executării pedepsei aplicate, fie în statul de condamnare fie în statul de executare. Transferul reciproc al persoanelor condamnate reprezintă o modalitate de realizare a cooperării internaţionale în materie penală, prin care o persoană condamnată definitiv pe teritoriul unui stat poate fi transferată pe teritoriul altui stat, fie la cererea statului de condamnare, fie a celui de executare, dacă persoana respectivă îşi exprimă o astfel de dorinţă şi este resortisant al statului de executare.

            Având la bază această definiţie putem caracteriza transferul persoanelor condamnate astfel:

• deşi are o importanţă deosebită, această formă de cooperare nu beneficiază de o definiţie prevăzută expres nici în legea internă nici în cele internaţionale. În Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate se definesc noţiunile de „hotărâre”, „condamnare”, „stat de condamnare” şi „stat de executare”. Propunem „de lege-ferenda” a se da o definiţie clară, concisă şi precisă a acestei forme de cooperare, pentru a se înlătura orice interpretare greşită asupra naturii sale juridice,
• este o formă de cooperare internaţională în materie penală, care implică cel puţin două state: de condamnare şi de executare,
• această formă de cooperare este guvernată de principiul reciprocităţii,
• transferul se face pe baza unei cerei scrise a condamnatului sau din oficiu, dar cu consimţământul acestuia.

3. Condiţiile transferului.1

1. a) condamnatul să fie resortisant al statului de executare,
2. b) hotărârea să fie definitivă,
3. c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul să mai aibă de executat cel puţin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepţionale, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni,
4. d) transferul să fie consimţit de către persoana condamnată sau de către reprezentantul acesteiai. Consimţământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este,
5. e) faptele care au atras condamnarea să constituie infracţiuni, potrivit legii statului de executare,
6. f) cele două state (statul de condamnare şi de executare) să se pună de acord asupra transferului.

4. Procedura. Este diferită după cum România este stat de condamnare sau de executare.

România ca stat de condamnare:

            Autoritatea centrală din România să informeze persoana condamnată căreia i se pot aplica aceste prevederi este Ministerului Justiţiei. Acesta va informa autoritatea centrală competentă a statului de executare, în cel mai scurt termen, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. Condamnatul are dreptul să fie informat în scris despre orice demers întreprins de către oricare dintre cele două state. În vederea soluţionării cererii de transferare, România solicită statului de executare următoarelor acte:

1. a) un document sau o declaraţie din care să rezulte că persoana condamnată este resortisant al statului de executare,
2. b) o copie de pe dispoziţiile legale ale statului de executare, din care să reiasă că faptele care au determinat pronunţarea hotărârii în statul de condamnare constituie infracţiuni, conform legii statului de executare,
3. c) o declaraţie conţinând informaţiile privitoare la procedura pentru care se va opta, în vederea punerii în executare a condamnării.

            După acest moment, România va comunica statului de executare următoarele:

1. a) copia autentică a hotărârii de condamnare definitive, precum şi o copie a dispoziţiilor legale aplicabile,
2. b) un document menţionând durata condamnării deja executate, inclusiv informaţii asupra oricărei detenţii provizorii, asupra reducerii pedepsei, sau un alt act privind stadiul executării condamnării,
3. c) declaraţia privind consimţământul la transferare,
4. d) dacă este cazul, orice raport sau constatare medico-legală ori alte acte medicale care atestă starea fizică şi mintală a condamnatului, tratamentul urmat de acesta pe teritoriul statului român şi eventualele recomandări pentru continuarea tratamentului în statul de executare, precum şi, în cazul condamnatului minor, copia referatului de anchetă socială efectuată în cauză.

            Ca efect al transferării condamnatului către autorităţile statului de executare se suspendă executarea pedepsei în România; statul român nu mai poate să asigure executarea ori să continue executarea condamnării

            Cererea de transferare a persoanei condamnate poate fi refuzată, în principal, pentru următoarele motive:

1. a) persoana a fost condamnată pentru infracţiuni grave care au avut un ecou profund defavorabil în opinia publică din România,
2. b) pedeapsa prevăzută de legea statului de executare este vădit superioară sau inferioară în raport cu cea stabilită prin hotărârea instanţei române,
3. c) există indicii suficiente că, o dată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt faţă de durata pedepsei rămase de executat potrivit legii române,
4. d) persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracţiune şi nu a plătit cheltuielile la care a fost obligată prin hotărârea instanţei române şi nici nu a garantat plata despăgubirilor,
5. e) există indicii suficiente că statul de executare nu va respecta regula specialităţii.

România ca stat de executare:

            Statul român va solicita oficiului consular român competent, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, să obţină de la condamnat sau de la reprezentantul acestuia o declaraţie în care să se consemneze consimţământul la transfer, exprimat în mod liber şi în deplină cunoştinţă de cauză asupra consecinţelor juridice care decurg din transferarea condamnatului în România.

            Oficiul consular român va fi solicitat să întocmească un înscris asupra situaţiei sociale şi familiale a condamnatului, ţinând seama de afirmaţiile acestuia şi indicând posibilităţile sale de readaptare în România.

            Statul român va cere autorităţii centrale din statul de condamnare să îi furnizeze o copie de pe cazierul judiciar al condamnatului, precum şi informaţii privitoare la eventualele relaţii întreţinute de acesta cu medii sociale criminogene.

            Autorităţile competente ale statului român au două obligaţii:

            *să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti. Astfel, trebuie să respecte felul şi durata pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare,

sau

            *să schimbe condamnarea, printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune. Dacă felul pedepsei aplicate sau durata acesteia este incompatibilă cu legislaţia română, statul român poate, prin hotărâre judecătorească, să adapteze această pedeapsă la aceea prevăzută de legea română pentru faptele care au atras condamnarea. (conversiunea pedepdei).

            În funcţie de acceptarea sau refuzarea cererii, Ministerul Justiţiei îl va informa pe condamnat

1 Ratificată de România prin Ordonanţa Guvernului nr. 92 din 30 august 1999, publicată în Monitorul Oficial nr. 425 din 31 august 1999;

2 De exemplu Legea Belgiană din 23 mai 1990 asupra transferului inter-etatic al persoanelor condamnate publicată în Le Monteur Belge din 20 iulie 1990;

1 Sunt prevăzute în Legea 302/2004, dar şi în Convenţia Europeană asupra transferării persoanelor condamnate