Calificarea este o problemă logico-juridică de interpretare. Prin calificare se stabileşte sensul exact al noţiunilor unor norme juridice referitoare la conflictul de legi şi legea aplicabilă raportului juridic. Calificarea este o noţiune de interpretare a instituţiilor şi termenilor juridici care se conţin într-o normă juridică.
Conflictele de calificări sunt mai complicate decît conflictele de legi. În unele situaţii apar aşa numitele „cercuri vicioase”. Calificarea poate fi grupată după mai multe criterii. Ele privesc natura calificării şi elementele de structură ale normei conflictuale care se califică.
În funcţie de natura operaţiunii sau momentul cînd intervine, calificarea poate fi:
- Primară;
- Secundară.
Calificarea primară stabileşte legea aplicabilă raportului cu element de extraneitate. Cea secundară se referă la instituţiile juridice care prezintă interes în contextul soluţionării conflictului de legi.
În funcţie de structura normei conflictuale, se deosebesc două forme:
- Calificarea conţinutului normei conflictuale;
- Calificarea legăturii normei conflictuale.
În funcţie de legea după care se face calificarea se deosebesc trei forme:
- Calificarea după legea forului. Forul este instanţa judiciară. Acest tip de calificare este susţinut prin două argumente. În primul rînd, se are în vedere legătura dintre calificare şi normele de drept internaţional privat. Întrucît normele conflictuale aparţin unui anumit sistem de drept, instanţa de judecată va lua în considerare calificările din legea proprie, deoarece la momentul elaborării unei norme conflictuale, sunt folosite numai noţiunile din sistemul de drept naţional. Doi la mînă – necesitatea de a evita un cerc vicios.
- Calificarea după legea cauzei. Legea cauzei este legea străină competentă cu privire la un raport juridic sau unul din elementele sale. Argumentele invocate în favoarea acestei calificări, prevăd, de exemplu, că legea străină nu poate fi aplicată fără a se ţine seama de propria calificare. Neacceptarea calificării stabilită de legea străină, ar însemna o denaturare a conţinutului şi semnificaţiei sale concrete. În acelaşi timp, calificarea după legea cauzei, nu poate fi aplicată din motivul cercului vicios, şi are mai mult o semnificaţie teoretică.
- Calificarea autonomă. Aceasta se bazează pe ideea că în cazuri similare, autorităţile din mai multe ţări pot folosi calificări identice, dar diferite de cele date în dreptul intern. Prin aplicarea metodei comparative, aceste calificări se generalizează. Fiind independente sau libere de sistemele de drept în prezenţă, calificările respective sunt autonome.
- Calificarea prin voinţa părţilor.
- Calificarea legală.
- Calificarea bunurilor imobile.
- Calificarea în caz de retrimitere.
- Calificarea cetăţeniei.
- Calificarea instituţiilor juridice necunoscute (acele care nu sunt cunoscute sistemului de drept a R. M. – calificare după legea cauzei).