Pin It

Variantele posibile, sub care infracţiunile şi împrejurările acestora pot fi înfăţişate în baza datelor deţinute la o anumită etapă de cercetare şi care urmează a fi verificate, poartă denumirea de versiuni criminalistice.
Cu alte cuvinte, versiunea constituie o explicaţie probabilă (ipoteză) a faptei sau a împrejurărilor acesteia, elaborată în urma unui proces de analiză logică a datelor de care dispune anchetatorul la o anumită etapă de cercetare şi prin a cărei verificare se urmăreşte determinarea adevărului.
Elaborarea şi verificarea versiunilor este o metodă de lucru inerentă activităţii de urmărire penală. Aplicarea ei în cunoştinţă de cauză asigură verificarea tuturor variantelor posibile legate de fapta avută în cercetare şi, în consecinţă, clarificarea acesteia în mod obiectiv şi sub toate aspectele.
Pentru elaborarea unor versiuni care să sevească pe deplin aflării adevărului, este necesar să fie întrunite mai multe condiții:
a)    deținerea unor date sau informații despre fapta cercetată, corespunzătoare sun raport calitativ și cantitativ, pe baza cărora să fie elaborate versiunile;
b)    conceperea unei versiuni apropiate de realitate solicită și folosirea unor forme logice de raționament, etc.
În elaborarea versiunilor se impune respectarea următoarelor reguli tactice:
a)    versiunile de urmărire penală să fie elaborate numai pentru faptele sau împrejurările ce pot avea mai multe explicații;
b)    elaborarea versiunilor trebuie să se facă, în principiu, pe baza datelor de natură procesuală;
c)    temeiul versiunilor să îl constituie numai datele concrete;
d)    versiunile să fie elaborate în legătură cu toate explicațiile posibile care pot fi date în cauza cercetată;
e)    versiunile trebuie să fie bine construite din punct de vedere logic, iar problemele fiecăruia dintre ele, clar și precis formulate.
Un prim şi principal criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie conţinutul acestora, „obiectul şi întinderea” lor. Conform acestui criteriu, versiunile se împart în generale, principale şi secundare.
a)    Versiunile generale se referă la fapta în cercetare luată în ansamblu. Fiind elaborate la etapa iniţială de cercetare, ele stabilesc dacă s-a comis o faptă penală ori este vorba de un alt eveniment. Exemplificativă este situaţia descoperirii unui cadavru, când se înaintează următoarele versiuni generale posibile: omor, sinucidere, accident sau moarte naturală.
b)    Versiunile principale cuprind elementele constitutive ale infracţiunii – obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă.
c)    Versiunile secundare reprezintă presupuneri cu privire la unele împrejurări şi fapte subordonate elementelor esenţiale ale cauzei, cum ar fi: posibilitatea de a împuşca din armă cu cartuşe fabricate manual sau industrial, dar destinate pentru o armă de alt model, posibilitatea de a parcurge o anumită distanţă într-o unitate de timp, dacă în cadrul întocmirii documentului s-a procedat la deghizarea scrisului ş.a. Rezultatele obţinute prin verificarea lor deseori servesc drept bază pentru elaborarea altor categorii de versiuni.
Un alt criteriu de clasificare a versiunilor de urmărire penală constituie temeiul acestora. Potrivit datelor pe care se fundamentează, versiunile se divizează în particulare şi tipice.
a)    Categoria versiunilor particulare cuprinde toate versiunile bazate pe date reale obţinute pe cale procesuală sau rezultate din alte activităţi realizate cu prilejul cercetării faptei în cauză (revizie, expertiză, acţiuni operative).
b)    Versiunile tipice se elaborează la etapa incipientă de cercetare, atunci, când în situaţia unui deficit acut de informaţie sunt imposibile versiunile particulare.
Importanţa versiunilor constă în atribuirea procesului de cercetare penală unui caracter obiectiv şi multilateral. Atât timp cât fapta rămâne nedescoperită, iar făptuitorul neidentificat, organul de urmărire penală va elabora versiunile posibile ca să le supună ulterior unei verificări minuţioase şi, pe această cale, să determine care din ele corespunde realităţii. Versiunea care se confirmă prin probe este adevărată, altele decad, ca neavând nimic comun cu realitatea