Identificarea în criminalistică – activitatea prin care se constată atât însuşirile comune ale obiectelor, fenomenelor, fiinţelor cât şi însuşirile ce le deosebesc, ordonarea lor în tipuri, grupe şi subgrupe, apoi în vederea deosebirii fiecăruia în parte de toate celelalte cu anumite asemănări.
Identitatea – rezultatul obţinut la sfârşitul procesului de identificare cuprinde acele însuşiri sau proprietăţi ale obiectelor, fenomenelor, fiinţei care îl fac să fie el însuşi.
Scopul final al identificării este stabilirea identităţii obiectelor, fenomenelor sau fiinţelor supuse examinării.
La baza procesului dat stau tezele ştiinţifice despre individualitate, stabilitate relativă şi reflectivitatea obiectelor lumii înconjurătoare.
Individualitatea – importanţa acesteia constă în aceea că printre obiectele asemănătoare cuprinse în clase, genuri, tipuri, nu există şi nici nu pot exista asemănări care ar coincide între ele pe deplin. Fiecare obiect este individual, adică se deosebeşte prin careva trăsături de altul. Singularitatea se datorează atît însuşirilor provenite din fabricaţie sau naştere, cît şi celor dobîndite ulterior prin folosire şi exploatare.
Stabilitatea relativă evidenţiază că obiectele şi fiinţele suferă anumite modificări. Însă totuşi pentru anumite perioade de timp, orice obiect îşi păstrează careva trăsături calitative. Deci, identificarea este obiectiv posibilă numai dacă schimbările sunt neînsemnate, adică n-au modificat esenţa obiectului şi proprietăţile lui de bază. În acest sens, individualitatea este relativ stabilă.
Reflectivitatea presupune capacitatea obiectelor de a se reflecta şi de a fi reflectate. Lumea materială în mişcarea sa, interacţionează cu fiinţele, formîndu-se un proces de influenţare reciproc.