În acepţiunea contemporană, fotografia judiciară, ca ramură a tehnicii criminalistice, este un sistem de teze ştiinţifice, metode, procedee şi mijloace fotografice bazate pe aceste teze, utilizate pentru fixarea şi cercetarea probelor, în scopul descoperirii şi prevenirii infracţiunilor.
Obiectele fotografiei judiciare sunt orice corpuri materiale aflate în cîmpul infracţional, şi anume:
Urme infracţionale;
Probele materiale;
Stările de fapt;
Elementele componente ale ambianţei înconjurătoare din scena infracţiunii, etc.
Mijloacele fotografice sunt complete de aparate şi instalaţii folosite în procesul de fotografiere, realizării de fotografii, precum şi foto-accesorii.
Metoda fotografică criminalistică prezintă un ansamblu de reguli şi recomandări orientate spre alegerea mijloacelor fotografice, a condiţiilor de fotografiere şi prelucrare a materialelor imaginate, în scopul obţinerii fotografiilor ce ar face faţă fixării şi cercetării probelor judiciare.
După sfera de activitate şi subiecţii folosirii fotografiei, ea este împărţită în:
Fotografia specială de investigaţie;
De urmărire penală;
Judiciară;
De expertiză.
În funcţie de sarcinile şi scopurile aplicării fotografiei, se disting 2 varietăţi ale ei, şi anume:
a) Fotografie de fixare;
b) Fotografie de examinare.
Cu ajutorul fotografiei de fixare, se efectuează înregistrarea obiectelor vizibile, cu ochiul neînarmat (evidente). Rezultatele a astfel de fotografieri, se prezintă sub formă de foto-tabele, care se anexează la procesele verbale ale acţiunilor de urmărire penală. Aceste fotografii sunt privite ca foto-documente şi deţin forţă probatorie în soluţionarea cauzelor penale.
Fotografia de examinare se aplică pe larg la efectuarea expertizelor şi examinărilor speciale a probelor judiciare, în cazurile cînd este necesar a releva şi a fixa caracteristicile slab vizibile sau invizibile ale obiectului.