Pin It

Sistemul criminologiei cuprinde următoarele elemente:

  • crima ca fenomen social (criminalitatea), esenţa şi legităţile ei de manifestare în societatea umană;
  • cauzalitatea, adică fenomenele şi factorii ce determină crima ca fenomen social;
  • consecinţele sociale ale criminalităţii
  • crima ca faptă socială;
  • personalitatea criminalului;
  • mecanismul actului infracţional (criminal);
  • cauzele săvîrşirii infracţiunii şi factorii, circumstanţele ce favorizează săvîrşirea ei;
  • victimologia;
  • metodologia cercetării criminologice;
  • bazele analizei criminologice;
  • prognozarea criminologică;
  • măsurile sociale şi speciale de control asupra criminalităţii.

Sistemul criminologiei se caracterizează, ca şi orice alt sistem, prin trei trăsături principale:

  • existenţa a două sau mai multe elemente componente;
  • elementele componente se află în interconexiune şi interdependenţă;
  • elementele componente formează оn ansamblu o formaţiune absolut nouă din punct de vedere calitativă.

Deosebim sistemul ştiinţei şi disciplinei criminologiei. Problemele generale şi speciale, teoretice şi aplicative, fenomenologice, metodologice şi metodice care constituie obiectul şi domeniul de cercetare al criminologiei, fiind indisolubil legate între ele, alcătuiesc în ansamblu sistemul ştiinţei criminologiei. Sistemul criminologiei este bine structurat şi consolidat.

În literatura de specialitate se propun şi alte divizări metodologice ale criminologiei. Astfel, conform unor opinii, sistemul criminologiei se formează în baza obiectului de cercetare al acestei ştiinţe şi al nivelului de generalizare a informaţiei ştiinţifico-practice.