Drept

Prin criminalitate ca obiect de studiu al criminologiei se înţelege fenomenul social de masă care cuprinde totalitatea infracţiunilor săvîrşite în decursul întregii evoluţii umane sau numai în raport cu anumite civilizaţii, epoci, intervale de timp ori spaţii geografice determinate. Din acest punct de vedere concepem noţiunea de criminalitate în două sensuri: [1]

• Sensul larg, unde prin criminalitate în sens larg înţelegem totalitatea crimelor comise de-a lungul întregii evoluţii umane pe întreaga suprafaţă a globului terestru.
• Sensul restrîns, unde prin criminalitate în sens restrîns înţelegem totalitatea crimelor săvîrşite în limitele unei perioade de timp determinate, într-o arie geografică determinată.

Actul criminal reprezintă, în esenţă, expresia concretă a unui ansamblu de fapte (acţiuni şi inacţiuni) care intră în conflict cu normele penale prin care sunt protejate cele mai importante valori sociale referitoare la viaţa şi integritatea individului, familiei, societăţii şi statului. Actele criminale comise primesc o expresie cantitativă, numerică şi statistică, împreună îmbrăcînd haina de criminalitate.

Criminalitatea este un fenomen social şi, la fel cu alte fenomene sociale (fenomenul demografic, fenomenul economic), ea este alcătuită dintr-o serie de fapte, care sunt crimele, fapte care au loc în societate. În fiecare stat modern se ţine o evidenţă strictă a criminalităţii, pe perioade de timp, pe localităţi, pe ţară, încît în felul acesta criminalitatea devine un fenomen cunoscut cantitativ, cu o anumită identitate şi vizibil în manifestările şi în consecinţele sociale şi individuale pe care le produce. Pentru toate aceste motive, criminalitatea trebuie cunoscută [2] şi studiată.

Conceptele de criminalitate cu un conţinut mai restrîns:

• criminalitatea de epocă (gentilică, sclavagistă, feudală, burgheză, socialistă, contemporană), respectiv în raport cu epoca sau orînduirea socială la care se referă;
• criminalitatea de gen (criminalitatea de violenţă, criminalitatea referitoare la viaţa sexuală, criminalitatea împotriva patrimoniului etc.), în raport cu genul infracţiunilor la care se referă;
• criminalitatea de grup (criminalitatea minorilor, criminalitatea femeilor, criminalitatea recidiviştilor etc.), în raport cu categoria de persoane la care se referă;
• criminalitatea de spaţiu geografic (criminalitatea în Republica Moldova, criminalitatea din lumea arabă, criminalitatea din ţările africane etc.), în raport de zona geografică la care se referă.[3]

Fenomenologia criminalităţii presupune totalitatea infracţiunilor penale, care sînt comise într-o anumită perioadă de timp şi într-o anumită societate. Ruşii consideră criminalitatea ca un fenomen caracteristic prin orice formaţiune social – economică, fiind determinată atît de cauze generale, cît şi de cauze şi condiţii stabilite în mod concret, şi anume cele sociale, politice, culturare, economice, istorice, etc.

Sub aspect juridico-penal, criminalitatea desemnează ansamblul comportamentelor umane considerate infracţiuni, incriminate şi sancţionate ca atare, în anumite condiţii, în cadrul unui sistem (subsistem de drept) determinat, cunoscut istoric.

Trăsăturile criminalităţii:

a)      Caracterul social de masă – se caracterizează printr-o totalitate de infracţiuni, comise într-o societate respectivă, într-o perioadă de timp determinată.

b)      Caracterul de fenomen uman complex – majoritatea autorilor recunosc faptul că nu pot fi explicate comportamentele infracţionale, avînd în vedere diversitatea modalităţilor de săvîrşire a infracţiunilor. Aici nu putem analiza doar un factor care conduce la săvîrşirea actului ilicit, ci trebuie avute în vedere factorii generali de mediu (sociali, biologici, psihologici, morali);

c)      Caracterul evolutiv, care exprimă ideea persistenţei fenomenului infracţional, structura şi dinamica sînt diferite de la o epocă la alta, de la o o zonă geografică la alta.

d)     Caracterul anti-social, dăunător – se caracterizează prin faptul că fenomenul criminalităţii, faptele antisociale provoacă daune destul de mari societăţii. Crima, în esenţa sa, comportă un pericol sporit în societate, atentînd la ordinea şi securitatea publicului.

e)      Caracterul variat al criminalităţii – care derivă din varietatea infracţiunilor încriminate prin legea penală şi varietatea formelor de exprimare concretă a infractorilor prin infracţiunile săvîrşite. Aşa cum nu există doi indivizi identici, tot aşa nu există două infracţiuni, chiar de acelaşi tip identice.