Pin It

În opinia unor autori, Shilling, Pinatell, lupta împotriva criminalităţii trebuie realizată pe 2 căi, şi anume:
a)    O cale preventivă, de împiedicare a comiterii de crime;
b)    O cale represivă, de pedepsire a celor care comit crime.
De asemenea, în lupta împotriva criminalităţii, un loc important îl ocupă activitatea poliţiei, care previne criminalitatea prin control şi supraveghere a ordinii publice.
În opinia lui Traian Pop, există 2 forme de prevenire a criminalităţii:
Prima formă se referă la prevenirea apariţiei sau existenţei unor cauze sociale, ori individuale, care pot conduce la crimă. De exemplu: sărăcia, criza economică, conflictele între oameni, crizele individuale.
Adoua formă se referă la prevenirea directă a crimei. De exemplu: în situaţia existenţei unui grup de recidivişti care comit mereu crime, împotriva acestora pot interveni organele de poliţei care supraveghează acest grup şi în acest caz, împiedică să comită crime.
După volumul şi teritoriul prevenirii şi profilaxiei criminalităţii, deosebim următoarele măsuri:
1.    Generale, care sunt îndreptate spre descoperirea, înlăturarea, neutralizarea cauzelor şi condiţiilor, care pot genera comiterea actului infracţional. Aceste măsuri pot fi îndreptate faţă de grupurile mari de persoane, de exemplu: în lupta împotriva traficului de droguri, traficului de persoane, traficului de arme, etc.;
2.    Măsurile speciale, care sunt orientate spre anumite categorii de infracţiuni sau grupuri de infractori. De exemplu: consumatori de droguri, prostituate;
3.    Măsurile individuale. Sunt măsurile care se aplică faţă de persoane concrete, care se află în pragul comiterii unei crime.
PREVENIREA GENERALĂ
Este un proces multi-fazic-complex, format din elemente interdependente. Astfel, dezvoltarea pozitivă a societăţii, perfecţionarea instituţiilor economice, politice, sociale, ar contribui activ la prevenirea generală a criminalităţii. În acelaşi timp, scopul prevenirii criminalităţii nu este îndreptat direct spre schimbarea situaţiei economice, dar acestea influenţează un şir de manifestări negative, ca:
–    Sărăcia;
–    Şomajul, etc.,
Totodată, lupta împotriva criminalităţii nu urmăreşte în mod direct ridicarea culturii populaţiei, dar acestea, evident, influenţează comportamentul, interesele şi motivaţia faptelor umane, iar în consecinţă, alegerea dintre bine şi rău, între un comportament legal şi unul ilegal.
Această formă de prevenire, adică prevenirea generală a criminalităţii, cuprinde principalele domenii ale vieţii sociale, ca de exemplu: domeniul economic, administrativ, cultural, etc. Datorită existenţei aspectelor specifice acestor domenii de activitate, acestea pot genera cauzele săvîrşirii infracţiunilor.
Această complexitate a situaţiilor criminogene, l-a determinat pe Enrico Fairy să susţină că folosirea numai a pedepselor nu este suficientă în lupta împotriva criminalităţii. Asta deoarece, după Enrico Fairy, este necesară şi lupta cu motivele sociale care o generează, creşterea rolului educaţiei, perfecţionarea administraţiei, perfecţionarea condiţiilor economice, etc.
Prevenirea generală în perspectivă, trebuie să aibă un caracter de lungă durată, trebuie să cuprindă toate sferele vieţii umane. De exemplu: în sfera economică, dezvoltarea producerii şi utilizarea tehnologiilor performante, micşorarea inflaţiei, crearea unor noi locuri de muncă, ridicarea nivelului salariului la nivel european, în sfera socială crearea clasei sociale de mijloc, întărirea relaţiilor de familie, etc.
PREVENIREA SPECIALĂ
Prevenirea specială este acea formă de prevenire care vizează împiedicarea directă a comiterii infracţiunii. În cazul prevenirii speciale a infracţiunilor, este vorba despre fapte concrete, de infracţiuni pe cale de a se comite şi care pot fi împiedicate şi prevenite. În acest context, poliţia are un rol important în prevenirea specială prin atribuţiile speciale care-i revin.
Măsurile care împiedică comiterea anumitor infracţiuni, în cazul prevenirii speciale, pot fi următoarele:
1.    Avertizarea cetăţenilor despre locurile în care se pot săvîrşi infracţiuni;
2.    Protejarea automobilelor cu instalaţii de alarmă, etc.
Prevenirea specială a criminalităţii are un caracter cu mult mai concret decît prevenirea generală. Astfel, potrivit art. 2, Cod Penal al R. M., prin prevenirea specială, putem înţelege prevenirea săvîrşirii de noi infracţiuni.
Prevenirea specială a criminalităţii în cel mai direct mod, are strînse legături cu prevenirea generală, doar că, măsurile prevenirii speciale sunt cu mult mai concrete şi au limite în timp, spaţiu şi asupra persoanelor. Totodată, prevenirea generală acţionează în cadrul întregii societăţi, cuprinde multiple sfere, şi anume: economică, socială, politică, culturală, educativă, etc.
Măsurile juridice de drept pot fi parte componentă atît a prevenirii generale, cît şi a celei speciale.
Măsurile de prevenire specială a criminalităţii, sunt şi ele extrem de diverse, şi pot fi clasificate după mai multe criterii, şi anume:
–    Juridice;
–    Economice;
–    Educative, etc.
1.    După tipul realizării, deosebim următoarele etape de prevenire specială:
a)    Etapa pre-infracţională;
b)    Etapa infracţională propriu-zisă;
c)    Prevenirea recidivismului.
2.    După caracteristica juridică, deosebim:
a)    Măsuri preventive speciale, şi anume:
    Măsurile bazate pe normele de drept, dar nereglementate de acestea, ca de exemplu: popularizarea studiilor şi cunoştinţelor juridice, în scop educativ-preventiv;
    Măsurile care sunt reglementate direct de normele juridice.
3.    După mecanismele de aplicare a măsurilor speciale, putem evidenţia:
a)    Sesizări ale organului de urmărire penală în cauza penală.
PREVENIREA INDIVIDUALĂ
Vizează cercul de persoane care încă nu au comis crime, dar în viitorul apropiat, le pot comite. Acest tip de activitate preventivă, este îndreptat asupra unei persoane concrete şi a micro-mediului său social. Aşadar, prevenirea individuală trebuie să fie îndreptată, ca şi în cazul prevenirii speciale, nemijlocit, asupra persoanei şi a particularităţilor ei negative, asupra micro-mediului, care participă cel mai activ, la formarea personalităţii, precum şi asupra cauzelor şi condiţiilor care pot genera, ori favoriza, comiterea crimei.
Scopul prevenirii individuale constă în depistarea acestor persoane, exercitarea unei influenţe pozitive asupra lor, precum şi asupra micro-mediului din care fac parte, de a se abţine de la comiterea crimelor sau de a înlătura cauzele şi condiţiile care o pot genera.