Resocilizarea este un ansamblu de măsuri pentru reintegrarea socială a unor grupuri sociale marginale, a unor delincvenți, a unor categorii de persoane handicapate etc.
Resocializarea este un proces educativ, reeducativ şi de tratament aplicat persoanelor condamnate penal, prin care se urmăreşte readaptarea infractorilor la sistemul de norme şi valori general acceptate de societate, în scopul reintegrării sociale a acestora şi prevenirii recidivei.
Din definiţia prezentată rezultă caracteristicile acestui tip special de recuperare socială:
a) resocializarea vizează persoane care au săvîrşit deja o infractiune;
b) resocializarea are drept scop imediat prevenirea recidivei, deci reprezintă o componentă a prevenirii speciale;
c) resocializarea constituie un demers social realizat în mod ştiinţific, de personal calificat în acest scop;
d) metodele resocializării sunt: educarea, reeducarea şi tratamentul.
Educarea vizează mai ales pe infractorii a căror personalitate a suferit o socializare negativ, asimilînd norme şi valori contrare celor general acceptate de societate. Reeducarea se adresează infractorilor a căror personalitate a suferit o inadaptare la sistemul de norme amintit. Educarea şi reeducarea se realizează prin modalităţi diverse, atît teoretice, cît şi practice, prin care se doreşte ca infractorii să redobîndească respectul pentru oameni şi lege, pentru muncă, pentru calificarea ori recalificarea profesională, etc.
Tratamentul de resocializare se realizează prin metode terapeutice apreciate a fi adecvate (chirurgicale, medico-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc.), urmărindu-se remodelarea personalităţii infractorului, ameliorarea tendinţelor sale reacţionale, reînnoirea motivaţiilor care îi animă interesele şi modificarea atitudinilor acestuia, în scopul reinserţiei sociale prin readaptarea la mediul socio-cultural.