Tratamentul de resocializare a infractorului urmăreşte modelarea personalităţii acestuia,ameliorarea tendinţelor sale reacţionate, reînnoirea motivaţiilor şi modificarea atitudinilor, în scopul prevenirii recidivei şi facilitării reinserţiei sociale prin readaptarea individului la mediulsocial. Condiţia esenţială a tratamentului de resocializare este necesitatea colaborăriidelincventului la transfonnarea propriei personalităţi.
Indiferent dacă se desfăşoară în mediul liber (când delincventul satisface o pedeapsăneprivativă do libertate), semi-liber ori închis (în penitenciar), tratamentul este individualizat înfuncţie de diagnosticul pus fiecărui subiect şi utilizează metodele terapeutice, psiho-pedagogice, psiho-terapeutice, psihanalitice etc. În criminologia clinică, principala metodă de tratament este psihoterapia. Psihoterapia se bazează pe teorii ale psihologiei normale, patologice şi sociale, care pot fi utilizate în scopulde a trata tulburări în etiologia cărora apar, cu preponderenţă, factori psihosociali. Aceastămetodă constă în stabilirea unei relaţii speciale de comunicare verbală între terapeut şidelincvenţi, luaţi individual ori în grup.
Psihoterapii individuale
Psihanaliza
Vizează identificarea motivelor inconştiente ale diverselor tulburări,dezechilibre sau comportamente specifice infractorilor, în scopul înlăturării lor, ori a dezvoltăriişi anihilării acestora prin conştientizare. Aplicarea psihanalizei în criminologie întâmpină dificultăţi determinate de condiţiile speciale de timp (durata tratamentului este de 3-4 ani cu o frecvenţă de 4-5 ori pe săptămână), de loc şi de înalta calificare a psihanalistului. La aceste dificultăţi se adaugă cele determinate de personalitatea dificilă specifică infractorilor, precum şi de discrepanţa ce există între ideile propagate de analist şi atmosfera bazată pe coerciţie, specifică mediului închis. Aceste considerente determină ca psihanaliza să poată fi aplicată numai unui grup restrâns de infractori, aflaţi în penitenciar sau în mediu liber, care se supun acestui gen de tratament, acceptând regula colaborării la transfonnarea propriei personalităţi. Odată acceptată această colaborare, analistul va încerca să-l influenţeze pe infractor, sâ-i schimbe concepţiile, să-i formeze o nouă optică deviaţă care să-l ajute să se integreze în societate.
Psihoterapia raţională
Se bazează pe represiunea psihologică, vizând conştientizarea pacientului în legătură cu trăsăturile pozitive şi negative ale caracterului său şi determinareaacestuia să se autoconcentreze şi să-şi cenzureze comportamentul, să nu se lase influenţat şi intimidat de partenerii săi, să ia decizii proprii etc.Utilizând persuasiunea psihologică, această terapie are avantajul de a putea fi aplicatăîn criminologie, atât în libertate şi semi-libertate, precum şi în penitenciar.
Psihoterapii colective
Au la bază interacţiunile care apar la nivelul grupului în scopul depăşirii dificultăţilor relaţionale şi emoţionale ale membrilor grupului.în cadrul psihoterapiei de grup, analizatul foloseşte inter-relaţiile care apar în grup pentru a examina problemele de ordin personal pe care le ridică participanţii.
Terapia se bazează pe discuţia liberă între membrii grupului, în cadrul căruia subiecţii îşi expun propriile problemeşi încearcă să se „elibereze” de tendinţele negative. Terapeutul îi ajută să conştientizeze etiologiaacestor tendinţe reacţionale şi comportamentale, demonstrându-le că în situaţii identice sausimilare se pot lua decizii care să nu afecteze societatea.
O altă metodă de resocializare este metoda relaţiilor de grup, care se bazează pe teoriaasociaţiilor diferenţiale şi constă în punerea irrfractorului în contact cu grupuri sociale carerespectă legea. Această metodă se aplică în general în perioada de probaţiune sau de eliberarecondiţională şi succesul ei depinde de respectarea unor reguli, între care menţionăm:
a) grupul va fi constituit în aşa fel încât infractorul să se bucure de o anumităconsideraţie;-cu cât infractorul va fi atras mai mult de către grup, cu atât mai mare va fi influenţa pe care grupul o va exercita asupra acestuia;
b) atracţia exercitată de grup trebuie să se bazeze pe interesele majore ale delincventuluişi nu pe cele marginale;
c) grupul constituit trebuie să fie predominant anticriminal, astfel încât orice abatere deIa normele grupului să fie considerată o apropiere de calea infracţională;
d) grupul este acela care trebuie să-şi exercite presiunea asupra infractorului şi să nuaştepte ca schimbările comportamentale să se ivească de la sine.
Astfel de metode au avut şi au mare audienţă în ţările dezvoltate, mai ales în S.U.A.